și ei au trecut prin viață – 34

Image

Image

Foto Select, Urziceni – Ialomița, nedatată
Vasile Haidei
~ colecția personală~

Revin cu alte chipuri de peste timp, de data aceasta chipurile senine ale unor copii care aveau tot viitorul în față.

Am deschis blogul cu o imagine de la o școală din Urziceni. Pe spate este vizibilă o ștampilă ovală de culoare violet în interiorul căreia sunt date aceste informații : Foto Select, Urziceni-Ialomița, Vasile Haidei.
Deși am căutat meticulos pe net, nici despre Foto Select, nici despre Vasile Haidei din Urziceni, nu am reuit să aflu ceva.
Remarc însă că este vorba de o clasă mixtă, fete – băieți, ceea ce mă face să cred că este vorba de o fotografie postbelică … cred că primul deceniu după război.
Mai remarc de asemeni felul în care fata din spate ține mâinile pe umerii profesorului. E un gest cu dublă semnificație : protecție a profesorului combinat cu ideea că dânsul reprezintă un punct de sprijin al clasei. Ideea aceasta de sprijin este completată de fetița care stă pe scaun, chiar lângă dânsul, și îl ține de braț.

Deși nu poartă uniformă, toți copiii au un soi de ținută office.

De la Urziceni la Oggersheim, în Germania.

Image

Image

Walter Beinlich, Oggersheim, Germania – 1948
~ colecția personală~

Aici e vorba de o școală de fete, mai exact de elevele din clasa a III-a, adică de eleve de 9 ani. Ținând cont că fotografia a fost făcută în 1948, înseamnă că aceste fetițe s-au născut în 1938-1939, și e posibil ca unele să fie încă în viață … să aibă 88 de ani.
Chiar dacă fotografia originală e neclară, iar cea colorizată nu are calitatea necesară, pot spune că mi-e simpatică tipa din ultimul rând, a patra din stânga.

Oggersheim este un district din Ludwighafen, o spendidă zonă montană din partea de vest a landului Palatinat (Pfalz).

Ultima imagine prezintă tot o clasă mixtă, ciclul gimnazial, cu elevi îmbrăcați în uniforme sau, în cazul băieților, pantaloni și sacou din stofă.

Image

Image

Fotografie nedatată și neidentificată precis, undeva într-o țară din Europa de Est, anii 50
~ colecția personală ~

Inteligența artificială mi-a zis că în această imagine este vorba de elevii dintr-o țară din Europa de Est, dar eu nu mă bazez chiar așa de mult pe „inteligența” Inteligenței Artificiale, mai ales că, pentru o fotografie din orașul meu, m-a trimis într-un alt oraș din fosta Uniune Sovietică.
Văd o clasă foarte numeroasă, cu copii curați,  îngrijiți și cu privirea vie.

Îmi plac aceste fotografii cu elevi și studenți din timpuri care nu se vor mai întoarce niciodată. Fiecare imagine este o capsulă a timpului.
Privim ce e înăuntru, dar nu putem intra acolo.

website hit counter

și ei au trecut prin viață – 33

Image

Fata cu ceas, 1918
fotograf necunoscut, Germania
~ colecția personală ~

Pentru că tot sunt la modă „colorizările” fotografiilor vechi, m-am gândit să încerc și eu o astfel de prelucrare.

Deci azi ofer trei mărțișoare!

Deschid în forță cu o fată la care mi-a atras în primul rând atenția ceasul de la mână.  Dar ceea ce atrage cu adevărat atenția este aspectul ei modern, în ciuda epocii în care a fost realizată fotografia.
Pe verso sunt scrise câteva rânduri în germană, cu o caligrafie din aceea imposibilă, din care am reușit să desliesc mai multe cuvinte, cum ar fi de exemplu riegjahr 1918, ceea ce înseamnă anul de război 1918.
Fotografia îi este adresată doamnei Else Bauer care locuiește în Lieboch pe Elba.
Fata s-a semnat, dar n-am reușit să descifrez numele din semnătură.

Ce-a de-a doua imagine propusă mi-a atras atenția din cauza vestimentației. Nu știu dacă era vorba de ținutele vestimentare de zi cu zi sau de costume de scenă, în ipoteza în care ele ar fi evoluat într-o piesă de teatru sau vreun spectacol.

Image

Lizica și prietena ei – 8 septembrie 1922
Foto Lux, București
~ colecția personală ~

Pe verso am găsit anumite informații. Fotografia, datată  8 – IX- 922,  este oferită Miei Ioan de către una din fete,  concluzie desprinsă din adresarea iubitei mele Mia Ioan.
Numele celor două este trecut în dedicație, dar nu am reușit să identific decât unul : Lizica. Celălalt nume pare a fi ceva de genul ….Stenilia, Henilia …  nimic care să aibă corespondent în onomastica românească.

Închei cu o mică bijuterie, pe care am intitula-o iubitoarele de pisici,  intrigându-mă cele două pisici ținute în brațe de cele două fete cu beretă.  Prima mea impresie a fost aceea că fetele din fotografie au un aer franțuzesc, de unde am tras concluzia că fotografia ar fi fost făcută în Franța.

Image

Iubitoarele de pisici – Claudine, Nadia și Michel, nedatată
Fotograf necunoscut, Katowice, Polonia
~ colecția personală ~

De pe verso am aflat numele lor: Claudine, Nadia și Michel. Deși nu este datată,  cred că fotografia a fost făcută tot cândva în jurul anilor 1930.
Mare mi-a fost surpriza când, după o rundă de cercetări pe net, am descoperit că fotografie e probabil făcută în orașul Katowice din Polonia, și că, în perioada interbelică a existat acolo un adevărat curent fotografic, un veritabil trend în viața urbană, care implica pisicile.

Locuitorii cred că numele orașului lor derivă din cuvântul kotowisko, care în polona veche înseamnă „sălașul pisicilor sălbatice”.
Chiar și în prezent, aproximativ 41% din gospodăriile/casele/apartamentele din Katowice au cel puțin o pisică.

Pentru a vedea versiune mărită, dați clic de două ori pe fotografia care vă interesează.

website hit counter

amintiri de zăpadă

Image

Prima zăpadă (2019)
Nicolai Jupikov (Zhupikov) – Ucraina
*

Exact acum paisprezece ani, în februarie 2012, într-una din iernile mele iraniene, postam câteva din picturile lui Pekka Halonen, pe care, atunci, l-am etichetat drept „pictorul zăpezilor”.

Paisprezece ani … mi se pare că a trecut o veșnicie, peste care se suprapune sentimentul acela confuz cum că ar fi fost ieri.
Îmi vin în fața ochilor, rând pe rând, laptopul meu de atunci, masa, camera, covorul, ceașca din care îmi beam cafeaua … sentimentul că aș putea deschide ușa și aș putea atinge din nou toate acele lucruri.

Recitesc uneori postările mele mai vechi. Nu-mi vine să cred că am avut energia să scriu atâtea.  Alunec peste șirurile de cuvinte surprinsă sincer de faptul că eu le-am înșiruit.
Marea parte a postărilor mele de atunci, spre deosebire de cea a celor pe care le scriu acum și pentru are uneori e nevoie de documentare, le scriam la prima oră direct pe pagina de blog.
Bineînțeles, mai erau și altele pe care le concepeam pe un caiet, în taxi sau la birou, dar și acelea alunecau de pe coala de hârtie în calculator fără prea multe retușuri stiliste.
Însă unele texte scrise pe hârtie nu le-am transcris pe blog.
Dacă o voi face într-o zi ?

website hit counter

și ei au trecut prin viață – 32

Image

Fotografie cu un grup de familie, nedatată
aproximativ anii 1950
~ colecția personală ~

A trecut aproape o veșnicie de când nu am mai postat pe blog.
Vremea mizerabilă de afară a constituit cel mai puternic imbold ca să intru în bârlogul meu virtual.
Pentru azi am ales câteva fotografii cu tineri din vremuri mai de demult despre care am informații … mai deloc.

Deschiderea este făcută de o fotografie care, înclin să cred, că prezintă ori cinci frați, ori un grup de verișori. Cele două fete gemene atrag ca un magnet atenția.   Observ o amprentă genetică comună pe chipurile lor.
Fotografia nu este datată, nu conține numele studioului foto, nu are nici un fel de informații pe verso.
Dacă țin bine minte, și cred că țin, am cumpărat-o cu un lot de fotografii care proveneau din zona Mureș – Brașov.
Ca datare aș avansa primul deceniu după înfrângerea Germaniei naziste. E doar o ipoteză.
E posibil oare ca să fie vorba de un artificiu fotografic prin care imaginea fetei să fie pusă de două ori în fotografie pentru a induce ideea că ar fi vorba de gemene? Vi se pare de luat în calcul această ipoteză ?

Următoarea fotografie are trecut pe verso doar anul: 1920.
Aceste tinere doamne și domnișoare pozează în atitudini teatrale. Imaginea mă duce cu gândul la tragediile grecești.
Surpriza a fost mare atunci când am purces la identificare căci Inteligența Artificială mi-a indicat faptul că am în față un grup de tinere revoluționare comuniste !
Ba mai mult, mi-a dat și numele lor : Bela Iacobovici, Loti Foriș, Rodica Borțoi, Riva Vasilescu – Vasia, Jeny Popescu – Doreanu, Elena Filipovici și Paula Kanton.

Image

Grup de revoluționare comuniste – 1920
Autor necunoscut, locul fotografierii necunoscut
~ colecția personală ~

Cred că AI a reușit identificarea pe baza acestei fotografii din Arhivele Naționale. Cel puțin pe aceasta am reușit să o găsesc și eu folosindu-mă de inteligența naturală din dotare.

Image

Realizez faptul că am o mică comoară. Probabil că ar trebui să cer o expertiză undeva.

Următoarea fotografie e cu certitudine realizată în România, însă nu este datată.

Image

Grup de tinere; aprox 1930-1945
Foto Palas Studio – București, B-dul Elisabeta Nr 16
Ed Kutler și Tr. Petrescu,
~ colecția personală ~

Și aici este vorba de un grup. Posibil să fie un grup profesional (colege de birou, lucrătoare la o casă de modă, cadre didactice la o școală, foste colege de generație) sau chiar studente.  Mi se par toate cam de o vârstă. Ținutele sunt decente, office chiar în cazul unora dintre fete.
Foto Palas Studio a activat cu precădere în perioada interbelică și în timpul războiului, fiind renumit și pentru fotografiile de grup sau portretele de militari și ofițeri. Atelierul se specializase în fotografii sepia pe hârtie de foarte bună calitate.

Voi încheia cu unica mea fotografie din Bulgaria. Știu că este vorba despre Bulgaria deoarece pe verso are ștampilată o adresă concepută cu litere caligrafice de mână în alfabet chirilic, din care am reușit să citesc doar cuvântul Sofia.

Image

Grup de tineri din Bulgaria
Atelier foto din Sofia, fotografie nedatată – probabil anii 1950
~ colecția personală ~

 

Și aici avem un grup, cel mai probabil un grup de studenți sau o asociație culturală, cerc literar sau artistic. Posibil să fie un grup de tineri comuniști. Greu de precizat.
De remarcat că unul din băieți poartă papion, ceilalți patru optând pentru cravată.
Pe cele două fete din mijlocul primului rând le găsesc deosebit de simpatice și inteligente. Remarc zâmbetul larg al celor doi din colțul stânga jos.

Mă uitam la aceste fotografii și, fără să vreau, mintea mea intra într-un complicat proces de comparații cu ceea ce văzusem în ultimii ani în lumea reală … figuri, atitudini, haine, tunsori.
Știu că sunt mai rigidă decât media în ceea ce privește aspectul exterior, dar îmi plac și hainele fistichii și bijuteriile excentrice sau cele în stil brutalist,  pe care le port fără probleme, însă ceea ce mă deranjează la unii tineri de azi e lipsa de simț estetic … neputința lor de a ieși din canoanele modei și de a găsi stilul care li se potrivește, culorile compatibile,  machiajul și coafurile capabile să scoată în evidență frumusețea lor naturală.
Cred că România e printre puținele țări cu atâtea fete frumoase, cu care Natura a fost extrem de generoasă, și care luptă cu înverșunare să se urâțească doar pentru a fi în pas cu moda și stupizenia curentelor propagate în toată mass-media doar cu scopul de a monetiza prostia unora.

website hit counter

logo-uri (sigle) și ii … românii au talent și imaginație

Image
designer Cătălin Rulea – Mitsubia (2020)
sursa de inspirație a logo-ului –  model din Vălcea
realizator – Tuța Dinu (Curtea de Argeș)
colecția personală a artistului
*

La Muzeul Național de Artă din București, în perioada 21 nov 2025 – 8 feb 2026, este deschisă o expoziție temporară dedicată iei.
Expoziția care include 300 de piese alese inspirat de curatorul Erin Kessler, are un titlu convingător : România – Reprezentarea Identitară a Portului Portului Popular în Artă.

Expoziția România prezintă o frescă vie a aventurilor artistice ale iei, în diverse tehnici, de la pictură și sculptură, la grafică, fotografie, obiect, instalație, film, muzică, afișe, modă, timbre, cărți de joc, vaze, bancnote, cărți, albume, desene animate și manuale școlare.

Am vizitat expoziția  în luna decembrie, și, din multitudinea de exponate, m-am oprit azi asupra unora ceva mai speciale. Este vorba de o reinterpretare prin prisma reperelor etnografice românești a unor logo-ori cunoscute, reinterpretare făcută de Cătălin Rulea. Pot spune că a fost o surpriză plăcută să-l descopăr pe acest artist plastic, și muzician, despre care nu știam absolut nimic înainte.

Fotografiile din postare sunt făcute de mine în expoziție. Sticla de protecție sub care au fost aranjate iile mi-a creat mari probleme în ceea ce privește calitatea fotografiilor, datorită faptului că sticla reflecta atât luminile din tavan, cât și cele de pe perete.
Explicațiile le-am preluat de pe plăcuțele însoțitoare atașate celor trei exponate originale.

Despre Cătălin Rulea puteți găsi mai multe informații aici:
https://www.afcn.ro/files/2020/CV/ASM/asm%20etapa%20I/CATALIN%20RULEA.pdf

Am deschis blogul cu lucrarea intitulată Mitsubia.
Mitsubia de la Mitsubishi.

Istoria Mitsubishi Motors începe acum mai bine de 100 de ani, în 1870, când un tânăr antreprenor japonez pe nume Yatarō Iwasaki (1834–1885), care lucra pentru stăpânul său Tosa Clan, decide să pornească o afacere pe cont propriu, o mică companie navală numită Tsukumo Shokai.

Nu după mult timp, compania și-a extins activitățile în noi domenii. De la transportul naval s-a dezvoltat în construcția de nave, apoi în industria grea, producția de petrol și oțel, industria chimică, electronice, etc.

La designul logo-ului companiei sale, Iwasaki s-a folosit de emblema familiei sale care conținea trei diamante și de cea a clanului Tosa, care conținea trei frunze de stejar unite.
Acesta a fost înaintașul logo-ului de azi: trei diamante unite în punctul central. În 1875, Iwasaki a hotărât să redenumească compania sa după logo: ”Trei Diamante” sau, în japoneză, Mitsubishi. De atunci, toate companiile care s-au dezvoltat din compania navală au purtat acest nume. Logo-ul în forma sa finală a fost înregistrat în 1914.
Sursa de inspirație a reprezentat-o un model de Vâlcea, din Albumul Cusături Românești, publicat de doamna Elisa Brătianu la începutul secolului XX.
Lucrarea a fost cusută de doamna Tuța Dinu din Curtea de Argeș

A doua lucrare poartă denumirea de Originalia și, după cum se vede,  etalează o reinterpretare a logo-ului mărcii Adidas.

Image
designer Cătălin Rulea – Originalia (2020)
sursa de inspirație a logo-ului – satul Drăguș (Brașov)
realizator : Oara Sofonea și alte artizane din Drăguș
colecția personală a artistului

Acum 91 de ani în Drăguş poposea o echipă de cercetători pregătiţi să studieze viaţa satului. Şeful oamenilor de ştiinţă era un învăţat renumit, nimeni altul decât Dimitrie Gusti, care a făcut din Drăguş satul vedetă al cercetării sociologice româneşti.

Primul documentar românesc s-a realizat în 1929 la Drăguş.

Tot academicianul a înfiinţat şi Muzeul Satului din Bucureşti, în 1936, iar casa cu numărul 1 din acel muzeu este o veche gospodărie din Drăguş.

Ana Sofonea, o bătrânică de 84 de ani, îşi aminteşte cum „domnul profesor Gusti stătea de vorbă cu Rafira Codrului, o întreba despre munca la câmp, ce familie are, cum trăiesc, ce mănâncă, lucruri din astea“.
„Aveam nouă ani când au venit pentru prima oară monografiştii în sat. Mama ţesea pânza la război, au filmat-o şi au fotografiat-o. Mi-l amintesc pe profesorul Gusti şi pe unii monografişti. Constantin Brăiloiu era cu cântecele şi cu Harry Brauner. Ne-a făcut plăci la fonograf“, povesteşte Popa Codrea Gheorghe.

La Olimpiada de Vară din 1936, Adi Dassler îi asigura ghetele atletului afro-american Jesse Owen, cu care acesta avea să participe și să câștige 4 medalii de aur. În urma acestui eveniment, ghetele produse de frații Dessler au devenit cunoscute în mai multe țări, iar în scurt timp cereri de astfel de pantofi sport veneau din toată lumea, de la antrenori ale echipelor naționale, dar și de la diverși sportivi. Afacerea celor doi frați prosperă, iar până la începerea Celui De-al Doilea Război Mondial, aceștia vindeau peste 200.000 de perechi de încălțăminte anual.

Ia a fost lucrată de Oara Sofonea, fiica meșterului cojocar Dumitru Sofonea, împreună cu artizane din Drăguș.

Despre frații Dassler, logourile lor și  simpatia față de regimul nazist, am scris mai demult un articol mai amplu.
https://exergy33.wordpress.com/2025/01/02/nazi-chic-despre-personaje-branduri-si-logo-uri-controversate/

Ultima lucrare concepută de Cătălin Rulea, expusă la Muzeul Național de Artă în perioada expoziției, se numește Chupaia ( a se pronunța Ciupaia ). Titlul e fabulos prin faptul că sună atât de românește.
De la Chupa Chup la Chupaia ;)

Image

designer  Cătălin Rulea – Chiupaia (2020)
sursa de inspirație a logo-ului : Breaza (Prahova)
realizator – Mariana Stan – Provița de Sus (Prahova)
colecția personală a artistului

 

La începutul anilor 1950, Enric Bernat lucra pentru o fabrică de gemuri de mere numită „Granja Asturias”.
După ce a abordat ideea de a face acadele, investitorii au plecat. Bernat a preluat compania în 1958 și a redenumit-o Chupa Chups. A construit mașinile de producție și a vândut un bonbon cu dungi pe un băț de lemn pentru câte o pesetă fiecare. Bernat a prins ideea acadelelor sale din mâinile lipicioase de la topirea dulciurilor. Bernat a simțit că, în acel moment, dulciurile nu erau concepute pentru copii.
Negustorii au fost instruiți să plaseze Chupa Chups lângă casa de marcat la îndemâna copiilor, în loc de așezarea obișnuită din spatele tejghelei.Compania Chupa Chups a fost un succes. În termen de cinci ani, dulciurile lui Bernat erau vândute la 300.000 de puncte de vânzare.
Începând cu 2003, 4 miliarde de acadele pe an sunt vândute în 150 de țări. Compania are 2.000 de angajați, realizează 90% din vânzările sale în străinătate și are o cifră de afaceri de 500.000.000 EURO.Sigla Chupa Chups a fost proiectată în 1969 de artistul suprarealist Salvador Dalí. Prima sa campanie de marketing a fost sigla cu sloganul „Es redondo y dura mucho, Chupa Chups”, care se traduce din spaniolă prin „Este rotund și de lungă durată”.
Lucrarea a fost realizată de Mariana Stan din Provița de Sus.
Mariana Stan face parte din echipa de meșteri “Costume populare românești – IA de Breaza”.Să știți că până pe 8 februarie 2026  mai este timp pentru a vizita această bine pusă la punct expoziție.

Image

website hit counter