Al Phagora

Poate că forma lucrurilor de sub soare

e doar o ficțiune

și o putem lăsa la o parte.

Rămânem cu lumina pâlpâitoare, despletită în

trecătoare culori.

În minte se nasc firesc forme care-i urmează

drumul și mai ales stingerea;

dar formele sunt doar ale minții:

ochiul nu le vede.

Așa e mintea – îi place să pună un abis

în jurul lucrurilor;

să despartă planetele de stea.

Rămânem cu jocul luminii

văzut printre gene sau printr-o lacrimă,

printr-o lentilă bizară

care, dacă ar fi pusă la luneta unei puști,

vânătorul nu ar mai nimeri nimic.

Ah, drumuri de fier !

Sufletul meu – pasager

clandestin în tren…

În ”Istoria naturală” a lui Pliniu cel Bătrân, iar mai apoi în bestiariile medievale, este amintită o fiară cumplită pe nume bonnacon.

Bonnacon trăia în Paionia (conform lui Pliniu) și era asemănător unui taur cu coamă de cal, având însă o anume -să-i zicem- superputere. Spre deosebire de balaurii care scoteau flăcări pe gură și pe nări, el emitea o substanță arzătoare prin orificiul posterior. Iată-l mai jos, zugrăvit cu măiestrie și expresivitate într-un manuscris medieval; observați efortul și concentrarea de pe chipul animalului, în timp ce proiectează asupra atacatorului jetul de foc:

(imaginea: Wikimedia Commons)

Un avatar al acestei fiare legendare trăiește și în zilele noastre; poate fi întâlnit și la noi în țară și, uneori, chiar pe lângă blocul meu. Este o insectă, un coleopter pe nume Brachinus crepitans.

(imaginea: Francisco Welter-Schultes, Wikimedia Commons)

Conform articolului dedicat gândacului în Wikipedia engleză,

”Când este deranjată, specia împroașcă prin anus un lichid provenit din două glande. Una din ele produce peroxid de hidrogen, cealaltă hidrochinonă, iar când cele două substanțe se amestecă împreună cu enzime într-o ”cameră de tragere”, lichidul explodează, rănindu-i pe atacatori.”

Acesta este bonnacon-ul nostru. Încă o dovadă că trăim într-o lume mult mai mică decât cea de acum mii de ani.

Nerăbdătorii –
lingurițe strâmbate
în înghețată…

-Dacă vrei să știi ce este o piatră, te uiți la ea. Azi piatra este ceva din ce a fost ieri și ceva din ce va fi mâine. Dacă vrei să știi cine este o piatră, vorbești cu ea; ieri, azi sau mâine, piatra este același cineva.

(din sfaturile matinale ale cioroiului Emil)

Etajul zece-

pisica privește iar

lăstunii în zbor.

Lupul e un domn de treabă,

un profesor pus pe fapte:

educă mieii de lapte

să pască temeinic iarbă.

(foto: Sylvia Duckworth, Wikimedia Commons)

Gică are un pahar cilindric, diametrul și înălțimea interiorului acestuia fiind câte un număr întreg de centimetri.

Gică poate să toarne în pahar întreg conținutul unei sticle de bere de 33 cl, cu condiția să nu facă spumă; astfel paharul devine aproape plin, adică de la nivelul berii până în buza paharului rămâne mai puțin de ½ cm.

Dacă și diametrul și înălțimea paharului ar crește cu 1 cm, Gică ar putea să toarne în el conținutul unei sticle de bere de 50 cl, cu condiția –firește- să nu facă spumă, pentru că și în acest caz paharul ar fi aproape plin.

Care sunt dimensiunile paharului pe interior (diametru și înălțime) ?

(imaginea: Nejmlez, Wikimedia Commons)

Taină în iarbă-

furnicile au aripi

doar la nunta lor.