Cum m-a dezvățat mămica să arunc haine pe jos? La fel cum pe ea, bunica a-nvățat-o… Mi le-a scos frumușel, fără să știu când și cum, din odăiță și, trezită c-un pustiu în dulap, făr-o rochiță, fără ale mele bluze colorate, fără tot am cam dat mărunt din buze că nu m-a durut în cot…
Lună: iulie 2022
Pe final
Iulie-i la sfârșit cu-al lui cuptor încins de vipiile nemiloase… Când a trecut și cum? Și el în zbor… Și el ca lunile mai răcoroase, mai darnice cu ploile cuminți, mai calme și mai blânde cu lumina… Rămân în urma-i amintiri fierbinți făcute de-a mea umbră în grădina acestei lumi alături de o alta la…
Către vârf
Drumul poate fi greu, cu povârnișuri primejdioase unul după altul, cu cețuri groase și cu grohotișuri aduse de puhoaie din înaltul stâncos al muntelui pe care ești, poate să șerpuiască spre niciunde, să îți deschidă spre neant ferești și să-ți arate umbre, zeci, în unde tremurătoare care să te facă să vrei să te întorci…
Ție
Nu ți-e teamă, bătrânețe pentru când vei fi bătrână și tu, că-ți vor da binețe zilnic doruri, că-n țărână pași nesiguri vei tot face sprijinită-ntr-un toiag noduros, c-o să te-mbrace umbra, că un vălmășag va fi viața ta săracă în puteri și-n bucurii, că vei deveni posacă? Nu ți-e teamă c-ai să fii și tu…
Peste tot
Sunt fânețele minate la refuz și-n astă vară cu flori mândre, delicate ce-ai mei ochi, din zori în seară le-ar privi cu bucuria celui care află raiul lângă el, cu voioșia celui ce ascultă naiul fermecat de-al ciocârliei cântec neasemuit din fereastra veșniciei, în lumină învelit… Sunt fânețele ticsite la refuz și-n astă vară cu…
Oare
Dacă aș fi un om căruia-i pasă de lutul meu mai mult decât de sine cu ce m-aș îmbia să ies din casă fără acele gânduri mult prea pline de-al fierberii catran? Cum m-aș păzi de pașii-n gol și vorbele greșite? Cu ce fel de povești aș împânzi ale tăcerii foi mult prea grăbite în…
La refuz
E plin de tine gândul meu din zori în zori… Nu mai încape și-altcineva în el… Mereu de-al tău surâs să fie-aproape visează, caută, tânjește… E-ndrăgostit, îndrăgostit! De tine-ntruna povestește… Cu tine și pe răsărit și pe apus vrea să le vadă… Spre tine-i veșnic călător nerăbdător să te revadă, mânat de-un dor sfâșietor… E…
Umbra mea?
E mai săracă fără tine, mai posacă decât ieri, mai străvezie ca oricând și mai pustie ca pustiul cel mai mare, cel mai pârjolit de soare… Umblă… Nu știe pe unde… La chemări, nu mai răspunde repede, cum răspundea când în glas păsări avea, când cu stele-i era cerul și-n gând îi cânta prier-ul… Zorii-o…
De-aici
Îmi trebuie-un alt drum pentru-ai mei pași pierduți prin lume ca să-ajung acasă cu haina-mi neatinsă de arcași ascunși de ai mei ochi în iarba deasă, în pâlcuri de copaci tremurători, pe după stânci cu brațele-nnodate una de alta cu-ale umbrei sfori și cu „grădini” pe jgheaburi suspendate… De-o altă cale sufletu-mi nevoie are acum,…
De poveste
“Îmbrăcată” în zorele era vara casa noastră dar și gardul de nuiele avea câte-o oază-albastră dimineața, când răcoarea adormea pe geana zilei… Și-azi îmi amintesc mirarea din privirile copilei cum creștea văzând cum urcă pân’ sub streașină-acel val înflorit, cum se încurcă-n curpeni căutând un mal… În zorele “îmbrăcată” casa noastră strălucea și ieșea din…
Vezi?
Vezi dințocul ăsta stlâmb? E stlâmb de la bicicletă… Vlând să ocolesc un dâmb am intlat ca o lachetă întl-un cap de pod… Elam plin de sânge pe bălbie dal deloc nu mă văitam… Nimeni nu voiam să știe cât dulea… Nu mi-a picat dal meleu îmi amintește că destul de pipelat neatenția se plătește……
În copilărie
Pe micuții lobidragi nu-i știam de călțunași, de conduri… Îmi erau dragi pentru-al lor parfum… Retrași în penumbre luminoase sau cu lujerii-n plin soare, pe și printre ziduri roase lumii și-azi îi dau culoare ca și-atunci când nu aveam nicio grijă în afară de a explora și stam între flori din zori în seară… Nu…
Poezii din suflet, cu suflet, pentru suflet de Aura Popa 
