Moș(ii) Crăciun
Mda.
A venit Moșul. Și din fericire a și plecat. Spun din fericire, pentru că am plâns de a sărit cămașa după mine (cămașa în cazul meu a fost un body de fapt).
După postarea anterioară am hotărât că nu pot face timpul să treacă mai repede decât dacă dorm puțin. Ceea ce am și făcut. M-am trezit la ora stabilită. Și m-am pus pe așteptat. Uite așa am stat:
S-a aflat repede că vine la mine Moșul, așa că s-au adunat bunii, strabunii, unchiul cu mătușa și doi verișori, Tania și Mircea. Văzând atâta amar de lume, am început să fac instrucție cu ei și să le arăt scheme și figuri demne de un șef de clan ce sunt.
Cum mă distram eu bine tare de tot pe seama lor, aud în ușă cioc-cioc. Știam de la capra cu trei iezi că nu e bine să te grăbești să deschizi ușa, așa că nu am schițat niciun gest. Ba din contră, am căutat cu ochii un loc strategic de apărare în caz că o să am nevoie. În fond și la urma urmei de unde să știu eu cine e Moșul ăsta cu adevărat??Și câtă dreptate am avut! Că odată s-a deschis ușa și a intrat Moșul pe ușă și spaima în mine!
Am fugit să rup pământul fix la mama, și am târât-o după brad. Moșul asta avea și un sac în spate și hăhăia acolo în pragul ușii și mă tot chema la el.
A încercat și să mă atragă cu niște jucării. Da eu nu și nu, în ruptul capului nu am vrut să mă apropii de el, doar când l-a scos pe Thomas, m-am dus spre el, cu mama după mine și l-am înhățat repede, după care am fugit înapoi. Toate astea în timp ce lacrimi îmi șiroiau pe obraji. Păi da, am plâns, da nu cum ziceau ăstia, că plâng ca un căcăcios ce sunt ( așa plânge mama când se uită la Jumong, serialul ei preferat, cu coreeni, nu eu!), eu plângeam de ciudă: de ce ăsta avea un sac de jucării?Și de unde? Și de ce îmi dădea numai câte una?Și de ce erau la el în mână când este regulă că pe jucăriile mele nu pun mâna necunoscuți??
După ce a plecat și doar îmi ștersesem lacrimile și îmi adunam jucăriile, aud la ușa cioc-cioc! Ce naiba, frate? Ușa se deschide și intră alt Moș! Cred că ăsta greșise adresa, dar nu mai conta, m-am pus iar pe plâns, iar am fugit, iar m-am pitit.
În cele din urmă, după ce a scos și ăsta tot ce avea în sac, a avut pretenția să mai facem și o poză (am avut grijă să păstrez o oarecare distanță totuși, că nu mă puteam opri din plâns):
Până la urmă mi-am luat inima în dinți, am apucat de jos un pistol si bang bang! În timp ce fugea pe ușă schiopătând, i-am strigat să le zică celorlalți să stea departe de mine că nu știu de ce sunt în stare dacă mai văd vreunul în seara asta! Am suflat în teavă ușurat și fericit și m-am apucat de treaba. Am adunat toate jucăriile și le-am pus sub brad:
Mă duc acum să dorm că s-a făcut târziu, dar mâine o să analizez din nou ceea ce s-a întâmplat și o să îi scriu o scrisoare Moșului. Totuși mi l-a adus pe Thomas, sper că nu l-am rănit grav, văd eu mâine ce și cum îi scriu.
Bebe Mircea
Jurnalul lui bebe Mircea 
