Category Archives: Uncategorized

O NOUA VIATA, UN NOU INCEPUT

1 Reply

 CURS DE PERFECTIONARE NECESAR A FI URMAT PENTRU INSCRIEREA/ANGAJAREA IN „NOUA INSTITUTIE”- CASATORIA/CAMINUL CONJUGAL / NOUA FAMILIE

Iubita mea, stii ca, de la o anumita varsta a ta, te-am lasat sa iei deciziile importante pentru viata ta, fara a te forta sa faci cum vreau eu, ci te-am incurajat sa faci dupa cum „ai simtit tu” ca este mai bine pentru tine.
Cand „feelingul” si ratiunea se impletesc armonios si nu se contrazic, fii sigura ca acea decizie este una buna, iar rezultatele vor fi pe masura
Pe acelasi principiu m-am bazat si cand mi-ati dat vestea, tu si Razvan, ca ati hotarat sa va casatoriti: faceti cum „simtiti” ca va indruma vocea voastra interioara, ascultati-va inima !
Eu cu Adi va dam binecuvantarea parinteasca, mai mult chiar, eu mi-o si exprim in scris, in aceasta mica carticica, in care, fiecare rand din fiecare fila, contine o incarcare si o descarcare emotionala puternica si deosebita, in sensul pozitiv si constructiv si de asemenea mai contine si multa, multa dragoste.
Bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze pe voi, sanatatea voastra, familiile si apropiatii vostri, casele voastre, joburile voastre, relatiile voastre cu voi-insiva si cu EL, sa va ajute sa luati decizii intelepte in viata, sa va indrume pasii pe cararile vietii, sa va lumineze mintile si caile pe care alegeti sa mergeti in viata, sa va dea puterea necesara de a trece cu bine peste obstacolele care uneori mai apar in viata si intelepciunea de a retine doar ce este bun din fiecare lectie primita !
FIŢI BINECUVANTAŢI COPIII MEI FRUMOŞI LA TRUP ŞI SUFLET !
La cafea cu iubita, frumoasa, desteapta de fiica-mea, Alexandra, alintata lui mama, „prosticelul mic al lui mama”

La cafea, draga mea, astazi, citeste aceste cateva pagini si vei intelege mai bine cum sa gandesti, sa actionezi si sa relationezi cu oamenii in general si in particular cu cei pe care ii catalogam si-i etichetam drept „imposibili”, „profitori”, „prefacuti”, „rai”, „pesimisti”, „rau-voitori”, etc. A propos :
Daca am putea sa realizam noi toti, in fiecare clipa, cat de mult gresim cand punem etichete si catalogam pe alti oameni…Fiecare eticheta pusa celui din fata mea va deveni si eticheta sufletului meu, mai devreme sau mai tarziu. Noi am primit acest dar divin numit viata pamanteasca cu scopul de a ne spala si curata sufletul si-asa destul de impovarat de etichete, de a ne descoperi si a scoate la suprafata adevarata lui frumusete, putere si comoara ce zace latenta acolo, inlauntrul nostru, in locasul lui secret, asteptand sa iasa la lumina, sa ne umple si sa ne lumineze viata, nu pentru a-i adauga alte si alte etichete…
Daca am putea sa realizam noi toti, in fiecare clipa ca, desi diferiti ca trasaturi fizice, esenta divina a sufletului nostru este aceeiasi in fiecare dintre noi, noi cei la care, Dumnezeu in creatia sa, ne-a numit OAMENI, fara alte etichete…
Deci noi toti, locuitorii pamantului suntem semeni care avem un suflet cu esenta divina in el, dar ceea ce a ajuns sa ne diferentieze atat de mult unii de altii este povara acestui suflet. Aceasta povara noi-insine ne-am creat-o si ne-o cream in continuare punandu-ne unii altora atatea etichete. Drept este ca, la nastere, am m-ai primit ca dar divin si Liberul arbitru, adica identitate unica, caracter, personalitate, Ego, sau cun vrei tu sa-l numesti, dar l-am primit ca sa-l folosim in scop constructiv, creativ, evolutiv spiritual, cu moderatie si cumpatare, fara a abuza de el jn detrimentul celora de langa noi, afectandu-i negativ.
Desi tu esti maturizata cu mult mai mult decat eram eu la varsta ta, totusi, cred ca iti va prinde bine acest curs de perfectionare ☺predat de mama ta, care si-a dorit sa fie o profesoara si o buna pedagoga, dar la care Viata i-a demostrat ca are si alte abilitati, haruri mai mari☺,probabil de artist(scriitor de carte, de teatru), filozof☺sau de prestator de servicii de sanatate, in slujba omului☺. Mama de la care tu ai mostenit toate aceste haruri si inca ceva pe deasupra☺.
Bunul Dumnezeu, ingerii Tai pazitori si duhul Sfant sa-ti ajute sa-ti pui in practica talentele native si mostenite☺,ca si meserie, oricare ar fi ea.
Dupa discutia telefonica de ieri, de mai mult de o ora☺, pe care am avut-o noi doua, revin la exemplul concret despre categoriile de oameni mentionati mai sus, cu temperamente, comportamente, personalitate pe care „noi, oamenii buni, integri, cu mai multe calitati decat defecte, inarmati doar cu bune intentii, luptand doar in adevar si sinceritate, fara falsitate si prefacatorie”☺, ii judecam sau ii dezaprobam mai mult, mai putin sau in totalitate, le comentam in fata sau pe la spate, cu voce soptita sau mai inalta, in grupuri restranse sau mai mari, apucaturile, iesirile, le vanam defectele, ne facem ca nu le vedem calitatile, ca si cand acestea nu ar exista absolut deloc, desi stim foarte bine, ca noi suntem destepti ☺, deci, stim foarte bine ca nu exista om fara calitati si defecte aproape in aceeiasi masura, caci altfel nu ar sta in picioare nici la propriu, nici la figurat.
Si exemplul concret despre care iti aminteam mai sus, si pe care „aproape il cunoastem” amandoua este Daniela „cea mica” pe care am intalnit-o si am cunoscut-o eu, acum vreo 30 de ani. Din start iti spun, cu mana pe inima, te sfatuiesc sa nu mai rostesti fraza ca „cunosti tu, foarte bine pe cineva”, „stii tu ce-i poate capul, mintea sau inima”
Stam impreuna, sub acelasi acoperis, impartasim si traim impreuna cu familia, cu copii aceleasi situatii/experiente si…..si…totusi nu poti sa faci afirmatia de mai sus fara sa gresesti mai mult sau mai putin. Nici macar sa pretindem in sinea noastra, fara a o afirma cu voce ca „il stim noi foarte bine cum este” pe membrul nostru din familia cu care convietuim zeci de ani, caci… pana la urma….risti sa fii dezamagit.
Stii foarte bine intamplarea de la ziua lui Adi, si stii ce impact a avut asupra lui cadoul daruit cu cea mai mare bucurie si cu drag, imaginandu-mi ce ras mare, veselie si haz va fi….
Care a fost rezultatul pretentiei mele ca il cunosc pana in cele mai mici amanunte, cu bune, cu rele, cu calitati, cu defecte ? Dezamagire mare…da, asta a fost rezultatul pretentiei mele de a-l cunoaste in profunzime pe cel de langa mine, cu care imi impart viata. Vrei sa-ti spun si alt rezultat, sau sa-ti traduc mai pe larg aceasta dezamagire? Doua zile de stat trista, suparata, abatuta, bombanind si concluzionand pripit, intr-una, in sinea mea si cu voce catre prietenele mele ca „Uite langa cine locuiesc de atatia ani, un om pe care-l credeam deschis spre glume si umor, m-a suparat reactia lui in fata invitatilor, „o sa-l invat eu minte” si „am sa-i demonstrez eu” ca si eu pot fi ursuza si inchistata, sa nu mai gust glumele lui legate de prestatia mea sexuala, si, in loc sa-i raspund cu haz, cu o alta gluma, am sa-i stric eu buna dispozitie reactionand in fata prietenilor, cum a reactionat si el la cadoul meu cu bune intentii. Deci, sa reiau ideea…dupa doua zile de stat suparata, trista, morocanoasa, ursuza in fata lui, mi-au trebuit alte doua zile, in care am stat eu cu Mine, pe fotoliul meu preferat din hol, cu ceasca de cafea in fata si cu tigara in mana ☺, relaxata, odihnita, calma, golita de orgoliu si prejudecati, deschisa in fata firii umane, mi-am pus muzica pentru linistirea spiritului si…minune…am inteles ca i-am violat intimitatea si partea nevazuta a firii lui, si am inteles, ca, pana la urma toti avem o intimitate numai a noastra, pe care numai Dumnezeu o stie si constiinta noastra. Eu, si tu si fiecare din familia noastra o are, desi ne iubim atat de mult incat, „discutam secrete doar de noi doua stiute”, discutam liber, deschis, fara bariere(copil-parinte, adolescent-parinte, parinte-parinte) si totusi … totusi, eu am o anume intimitate, doar de mine stiuta si eventual de Bunul Dumnezeu, si tu la fel si oricare alta persoana de pe pamant, nu doar din familie are DREPTUL SI LIBERTATEA sa aiba, fara a-i fi violata acesta intimitate.
Este normal ca atunci cand i-o violezi sau i-ai atins doar partea sensibila, sa reactioneze intr-un mod neasteptat de cei din jurul lui, apropiati sau mai putin apropiati. Pana la urma, nici pe mine-insami nu ma cunosc atat de bine si de profund, mereu raman uimita de ceea ce dau din mine, si de ceea ce fac (atat bune cat si rele). Doar am pretins ca ma cunosc bine si, ca atare eu sunt stapana pe mine, pe gandurile, faptele si actiunile mele si… totusi…uneori sunt multumita de mine si de reactiile mele, alteori sunt dezamagita de reactiile mele in fata imprevizibilului si apoi mi-e ciuda pe mine, de ce nu am putut sa ma stapanesc o fractiune de secunda pentru a evita un conflict minor care a luat o amploare neasteptata. Iata un paradox: desi pretind ca ma cunosc foarte bine, si-mi cunosc interiorul si profunzimea fiintei mele, desi pretind ca eu sunt stapanul emotiilor mele si nu invers, totusi, reactionez neasteptat in diferite circumstante.
Cred ca si tie si oricarui om, indiferent de varsta, sex, cu pregatire sau fara pregatire, i se intampla asta. Si mai este un paradox: reactionam cu calm in situatii aparent urgente, stresante si, invers, reactionam cu furie, agitatie, panica in situatii mult mai usoare. Apoi, dupa ce a trecut situatia, stam si ne miram, uluiti de noi-insine: am fost eu in stare sa depasesc atat de calm si bine acest obstacol ? Am fost eu in stare, eu aia atat de calculata si echilibrata sa fac atata caz de o situatie care s-a rezolvat intr-o jumatate de ora ?☺ Am facut eu caz atata, dintr-un nimic?
Apoi, concluzionez cu bucurie: „nu m-am gandit vreodata ca pot face eu asa ceva, credeam ca este de domeniul fantasticului si uite, mi-a iesit, am reusit, Doamne, ce pareri reduse aveam despre propriul potential”☺. Sau viceversa, afirmi: „Doamne, nu ma gandeam vreodata ca ajung sa ma comport asfel, ca unul prost, fara minte…”
Bine ca a trecut cu bine, data viitoare voi fi mai atenta! Si iti faci promisiuni tie-insuti si in fata lui Dumnezeu, ca apoi, sa le uiti, sau, le respecti o perioada si apoi le incalci iar, ca dupa o alta perioada sa revii la ele, si tot asa….ciclic….asta este mersul firesc al lucrurilor.
CUM MA CUNOSC EU-INSAMI PE MINE, CUM SUNT EU PROPRIUL STAPAN AL GANDURILOR,TRAIRILOR, SENTIMENTELOR, ACTIUNILOR MELE daca tot oscilez asa, bine-rau, frumos-urat, si nu ma autodisciplinez doar spre pozitiv intotdeauna, mereu?
Si, de aici, o alta intrebare, un alt paradox : „CINE MA CRED EU CA SA-MI DAU CU PAREREA DESPRE CEL DIN FATA SI SA-L JUDEC, SA-I INTERPRETEZ GANDURILE, VORBELE, FAPTELE, ACTIUNILE ?
In loc sa-mi pierd timpul si energia in discutii, pareri, opinii, judecati legate de cel de langa mine sau despre cei din anturajele mele, mai bine as folosi timpul asta eficient, descoperindu-ma si cunoscandu-ma mult mai bine in profunzime si in interior, caci doar astfel nu voi mai fi nemultumita de unele reactii neasteptate venite de la mine spre mine-insami si spre altii….
Mai bine mi-as folosi timpul acesta tot in favoarea mea, invatand sau studiind ce-as putea face pentru indreptarea si dezvoltarea mea personala, nu a celui din fata mea, matur emotional ca si mine. Da, sunt de acord sa pierd acest timp cu un copil naiv, care pana ajunge la o maturitate emotionala trebuie sfatuit ce este bine sau rau in viata, sa invete sa discearna, sau care trebuie invatat sa scrie si sa citeasca, sa traverseze strada.
Rolul meu de parinte este sa te invat cand esti naiv si nestiutor, cand crezi ca tot ce zboara se mananca, dar apoi, la fel de bine stiu ca rolul meu este sa te las sa zbori liber, dupa exersarile facute cu mine, sa nu-ti mai stau „in ceafa”, sa-mi simti inspiratia si expiratia, in fiecare minut, si, de asemenea mai stiu ca tot rolul meu, datoria mea, tot din Legile Naturale sau ale Firii, de la Dumnezeu data, este aceea de a te ajuta, si „a-ti intinde mana” de parinte iubitor, „sa te ridici” daca „te impiedici cumva si cazi”, fara a-ti reprosa nimic, eventual te scutur de praf si iti zic: ”mergi inainte, dar fi mai atenta” si invata-ti singura lectia.
ACELASI ROL SI DATORIE PE CARE LE AM FATA DE VOI, COPIII MEI, AFLATI LA VARSTA NAIVITATII SI UNEORI SI DUPA ACEASTA☺, LE AM SI FATA DE SEMENII MEI DIN SOCIETATEA, COMUNITATEA SAU COLECTIVITATEA IN CARE IMI DESFASOR VIATA COTIDIANA SI SOCIALA.
Nu mai sunt responsabila de viata ta daca ai ajuns la o anumita varsta, trecuta de adolescenta si n-ai retinut nimic din lectiile invatate, predate pana atunci. Nu ma acuza, nu-ti plange de mila soarta si nici nu te autoacuza ! Inseamna ca trebuie sa mai exersezi….Ai o alta sansa, o alta oportunitate….Ia-o de la capat !
Uita-te la groapa in care ai calcat si, data viitoare ocoleste-o ! Hai in bratele lui mama, hai in mijlocul familiei noastre cu oameni frumosi, hai in cercul nostru sau in alt cerc de prietene minunate, ca si noi, hai in biserca daca iti face bine, hai la teatru la o piesa buna, uita-te la un film motivational, plangi de durere dupa cazatura, misca marunt din buze daca te-a impiedicat o pietricica si apoi razi de cat de impiedicata esti, ca ti-au trebuit pantofi cu toc, incomozi, fara sa stii sa mergi pe ei. Varsa-ti supararea, mama si cu ceilalti iti sterg lacrimile, te imbratiseaza si te incurajeaza, te ajuta si te sustine din nou, pana iti revii !
Revenirea va fi destul de rapida atunci cand intalnesti atata dragoste in jurul tau si vezi ca, de fapt, nu esti singura pe pamantul asta !
NU TE ACUZ, NU TE JUDEC, NU TE CRITIC – poate un pic ma supar, dar imi trece repede, caci prea mult te iubesc, stiu ce comoara zace in tine si stiu ce importanta esti pentru mine, n-am timp de acuze, de judecati, de critici, stiu doar ca trebuie sa-ti intind mana sa te ridici mai repede de jos si sa-ti dau drumul sa mergi mai departe pe calea ce ti-a harazit-o destinul tau personal si eu, la fel, sa-mi continui drumul meu personal, care, desi diferite, se intalnesc des in IUBIRE SI IERTARE,
NU TE AUTOACUZA, NU TE JUDECA, NU TE CRITICA pentru vreun esec sau vreo nereusita….Ai fost doar un pic grabita, pripita, sau obosita, nu ai fost prea atenta la drum si nu ai luat tocmai decizia corecta de actiune. Aceeiasi atitudine ca mai sus: prinde-te de un stalp de pe marginea drumului si ridica-te, sau poate de trunchiul unui copac, sau efectiv sprijina-te pe propriile maini si, impinge-ti corpul in sus, pana la verticala, pe picioarele tale, Vei schiopata un pic, asa este dupa o cazatura, dar iti vei reveni daca, acasa, iti vei ingriji articulatia afectata. Dupa cateva zile a trecut, si mergi iarasi drept inainte pe drumul ales, harazit, dar vei fi mai vigilenta, mult mai vigilenta cand te grabesti, iti vei spori atentia la drum
NU ACUZA, NU JUDECA, NU CRITICA PE ALTII, CHIAR DACA II CUNOSTI SAU NU , .
Si ei sunt in cele doua situatii ale tale, de mai sus…Diferenta intre tine si ei este ca, ei inca nu au gasit-o pe mama, familia, prietenele, copacul, stalpul, sau au uitat sa-si mai foloseasca si propriile maini pe care sa se sprijine, sa se ridice de jos. Diferenta intre tine si ei este ca ei au uitat ca exista muzica, teatru, ras, dans, plans, introspectie, natura, animale ca tratament ulterior dupa cazatura si nu le-au folosit, rezultatul fiind o ridicare de jos cu o cicatrice vizibila urata, mai mare sau mai mica.
Aceste rationamente zic eu, destul de solide si sanatoase, m-au facut sa gandesc si sa ma comport asa cum o fac acum cu „ Daniela cea mica” (un exemplu, dar nu singurul), despre care, ieri, iti spuneam la telefon ca am ajuns sa-i iert, sa-i accept si sa-i inteleg oarecum toate iesirile.
Imi doresc cu tot sufletul sa am puterea si linistea interioara, stapanirea de sine sa gandesc, sa ma comport, sa ma consolez, sa simt si sa actionez la fel, fara sa judec si sa acuz toate persoanele gen „ Daniela cea mica” pe care le voi mai intalni cateodata in situatiile si experientele mai putin placute care mi le rezerva viata.
Imi place sa cred si chiar simt, mai ales in perioadele cand sunt relaxata si linistita ca am ajuns la stadiul sa-i inteleg, sa-i compatimesc, sa-mi fie mila efectiv de ei caci, in spatele furiei, rea-vointei, invidiei, a cuvintelor grele pe care le scot din gura lor, se ascunde de fapt un Mare Om Nefericit, Neiubit, cu multe CICATRICI VIZIBILE atat la fizic cat si in sufletul lor, Care nu stie sa vada, sa simta si nici cele mai  mici bucurii si daruri pretioase pe care i le ofera viata.
Odata ce am inteles acest lucru, starea lor negativa nici nu ma mai afecteaza, nu-mi mai strica tonusul si buna dispozitie pe care mi-o propusesem pentru ziua respectiva. Le dau pace, in nefericirea lor, fara sa-i mai judec, nu le mai raspund la provocari si nu mai permit ca eu sa devin sacul lor de gunoi unde-si varsa toxinele amaraciunii lor. Odata si odata (unii mai devreme, altii mai tarziu) vor ajunge si ei sa inteleaga, ca si mine de altfel, ca, problema principala a nefericirii lor, a furiei lor, a obstacolelor intalnite, este in ei-insisi, nu in membrii familiei, in prieteni, in subordonati, in vecini, in colegi…
Responsabilitatea le revine lor si numai lor, dupa cum responsabilitatea de a fi echilibrata emotional, fizic si psihic imi revine mie si numai mie si nu este nimeni vinovat atunci cand unul din echilibre mi se perturba in sens negativ☺. Este dar o tulburare de perceptie a unei situatii, in acel moment.
Aceeiasi problema eu o percep astazi ca fiind acceptabila, de rezolvat, iar maine cand sunt obosita este posibil sa o percep ca imposibil de rezolvat. Tot asa se intampla si intr-un grup de colegi: aceeiasi problema eu o percep ca rezolvabila cu calm, pentru ca am o stare generala buna iar cel de langa mine, din acelasi grup, se crizeaza, se panicheaza la aceeiasi problema pentru ca el este intr-o dispozitie proasta. Maine, este posibil sa fie invers. Cine pierde, cine castiga? Binenteles castiga cel care transcede situatia si ramane calm, fara sa se lase afectat, nici la cel mai mic nivel de iesirea celuilalt. Repet: astazi fac asa, dar maine este posibil sa fie invers. Nu suntem perfecti dar suntem completi.
A fi complet inseamna sa ai atat iesiri,trairi pozitive cat si negative.
A fi complet inseamna sa constientizezi cand balanta s-a inclinat prea mult spre una din extreme si sa faci ceva sa o readuci in echilibru.
A fi complet inseamna a deveni mai intelept dupa fiecare vijelie aparuta in viata.
A fi mai intelept inseamna a nu te cobori la mintea celui mai putin dotat, ca sa nu zic prost, a nu-i alimenta trairile si vibratiile joase pe care le emite, a nu raspunde la provocari.
Si…ca sa nu raspunzi la provocari negative cu alte provocari negative nu ai decat sa-l privesti pe cel din fata ta, care incepe cu asa ceva, cu mila, compasiune,
sa-i ierti iesirile… Deci, ca sa-mi demonstrez cat sunt de inteleapta ☺, sau ca am evoluat pe scara constiintei☺, imi demonstrez mie-insami, nu tie, nici altcuiva, ca stiu sa iert, sa acord compatimire, sa continui sa-i accept in sufletul meu asa cum sunt si de ce nu, sa-i iubesc neconditionat pe toti acestia.
Si nu cheltuiesc nimic de la mine: nici bani, nu le dau de mancare, nu-i cazez, nu le port de grija ce imbraca, cand vin, unde merg… dimpotriva, devin din ce in ce mai deschisa si mai larga in sufletul meu gandind ca, totul in acest minunat univers se afla intr-o miscare ritmica, ordonata, inainte-inapoi, sus-jos, dreapta-stanga, dupa intuneric vine lumina, dupa noapte vine zi, dupa furtuna vine soare, dupa frig vine caldura si vice-versa… acestea sunt Legile Naturale sau legile Firii si nu vor fi niciodata schimbate.
Dumnezeu asa a facut Creatia numita Om, i-a dat ca daruri Natura si roadele ei, Pamantul si roadele sale, si i-a mai dat ca scop si sarcina in Viata sa traiasca in Armonie cu ele, si, de asemenea i-a mai daruit omului si LIBERUL ARBITRU sa-l foloseasca in scop constructiv pentru a se dezvolta din ce in ce mai mult si a evolua. Dar omul, a ascultat doar o perioada si a respectat aceste Legi traind in armonie cu ele. Apoi, a facut abuz de LIBERUL ARBITRU dorind sa-si insuseasca in folosul strict personal aceste daruri. A devenit lacom, nu a mai tinut cont de Legile Naturale, mai mult chiar, a inceput sa le distruga abuzand de ele in scop egoist. …..Restul este istorie adevarata pe care si tu o cunosti, iar noi si voi, generatia prezenta, suportam consecintele incalcarii si neascultarii Legilor Naturale.
Deci, nu Dumnezeu ne-a pedepsit sa traim asa ci, noi-insine, inaintasii nostri care nu sunt decat semenii nostri, oameni ca tine, ca mine, ca parintii nostri, ca vecinii nostri, etc.
Deci, care este sarcina, scopul meu in viata? Ca sa-mi fie bine, sa vad ADEVARATA FRUMUSETE A VIETII? Sa respect Legile Naturale. Si ce cuprind aceste Legi Naturale, pe langa iubirea neconditionata, acceptarea, respectarea, intelegerea Naturii si a fenomenelor ei naturale, a Pamantului si a Universului? Mai cuprind iubirea neconditionata, acceptarea, respectarea, iertarea, intelegerea semenilor. Daca am gresit in viata, si am facut-o de numeroase ori, mai ales cu folosirea cuvintelor acuzatoare fata de cei dragi din familie si nu numai, Dumnezeu m-a iertat si mi-a dat chiar bonus refacerea vietii alaturi de alti oameni minunati in anturajul meu… atunci cine sunt Eu, ca sa nu iert la randul meu, sa nu accept, sa nu incerc macar sa-mi inteleg semenii care inca nu au ajuns la acest nivel de a vedea si intege experientele placute/neplacute care le-au marcat viata ?
Daca Dumnezeu a avut rabdare cu mine si nu m-a lasat sa-mi iau viata atunci cand am crezut eu ca nu mai are rost, cine sunt eu ca sa nu am rabdare si mai mult chiar, sa-i judec pe semenii mei care fac asta?
Daca Dumnezeu m-a lasat sa-mi vars furia si sa spun tot ce mi-a venit la gura acuzand parintii de nefericirea mea, acuzand educatia primita de la ei si principiile, teoriile si metodele de viata (uneori nu cele bune) in care si cu care m-au crescut, si apoi, peste ani(aprox 30), le-am inteles, le-am acceptat, le-am iertat, m-am impacat cu acele situatii, intelegand ca doar trecand prin ele m-am mai maturizat emotional, atunci, cine sunt eu ca sa nu fac acelasi lucru cu semenii mei care fac cum am facut si eu odata ?
Daca Dumnezeu a avut rabdare cu mine pana m-am mai maturizat si am constat ca am primit bonus o alta perioada de viata, mai frumoasa acum decat inainte, cine sunt eu ca sa nu am rabdare cu semenii mei care nu au ajuns inca la aceasta maturizare? La mine a venit ajutorul la momentul meu oportun, va veni si la altii la momentul lor oportun.
Nu este de datoria mea sa le calculez eu varsta la care va veni acest moment al lor, oportun. Si nici nu este de datoria mea sa-i judec de ce au o anumita varsta si acest moment al maturizarii emotionale si al constiintei nu a venit inca.
Datoria mea, daca vreau sa-mi fie tot asa de bine de-acum incolo si sa am parte cate zile voi avea de aceste daruri minunate divine (copii frumosi☺,cuminti☺,destepti☺,casa frumoasa, primitoare, familie larga, numeroasa si frumoasa, prieteni adevarati, masa bogata, camin ospitalier), este aceea de a continua sa fiu asa cum sunt acum: proasta de buna☺, proasta de iertatoare☺ „nebuna de filozoafa”☺, „aeriana”, „plutitoare deasupra pamantului”☺, stiind foarte bine ca, atat eu cat si cei care „ma complimenteaza”☺, recunoastem deschis sau nu (dintr-un EGO sau orgoliu prost folosit), ca in spatele acestor „complimente” ascund un om frumos atat fizic cat si sufletesc, in care se poate avea incredere, care-si respecta promisiunile facute, pe care te poti baza la nevoie, care-si ajuta neconditionat sau conditionat semenii atunci cand i se cere sau nu, care stie sa aprecieze, sa primeasca si sa daruiasca cadouri de toate genurile, cu drag si bucurie, care poate sa planga atat de fericire cat si de tristete cateodata☺, care stie sa urle cand este obosita pentru a inlatura blocajul☺, si apoi sa repare greseala pupand, imbratisand, alintand☺, care stie sa rada cu gura pana la urechi acum ca si-a pus dintii☺, la o gluma, un banc, o situatie chiar neplacuta iar altadata (cand este obosita)☺, stie sa reactioneze mai violent verbal la aceeiasi situatie☺, care stie sa se agite, agitand si pe cei din jur☺cand crede ca are de rezolvat o problema/sarcina prea grea, ca apoi, sa constate ca, daca deschidea gura, telefonul si cerea ajutor, putea rezolva acea sarcina/situatie mult mai rapid si usor☺.
Daca la informatiile primite la acest curs de perfectionare pe care ti l-a predat mamica ta, si pe care l-a pregatit de mult timp, cu multa dragoste si meticulozitate, tu le vei gasi si aplicabilitate practica in viata de zi cu zi si mai ales in noua familie, in noul camin, nu ezita sa o faci ! Vei avea parte de o viata frumoasa, traita in toata complexitatea ei, in care rutina, plictisul, regretele, dezamagirile, dificultatile care mai apar din cand in cand, vor fi compensate din plin de actiune, de reusite, de bucurii si impliniri, de realizari frumoase !

FITI BINECUVANTATI !

 

Petrosani, 21 octombrie 2013, ora 0:33

CADOUL MEU PENTRU TINE

1 Reply

CADOUL MEU
Pentru parintii mei, fratii si surorile mele, pentru rudele mele din partea mamei, din partea tatalui si din partea mea, celor aflati in viata si celor aflati in nefiinta, pentru prietenii si colegii mei din scolile absolvite si de la munca, pentru toti profesorii mei din scoala generala si din liceu,vecini, pentru toti mentorii mei, si, nu in ultimul rand, pentru Creatorul meu si al intregii creatii, Bunul Dumnezeu.

Pentru voi toti, ii sunt recunoscatoare si ii multumesc vietii si lui Bunul Dumnezeu pentru ca v-a adus si v-a asezat in calea mea, pe fiecare, la momentul potrivit, cand imi era foarte necesar, si nevoia mea de voi era imperioasa, intr-o anume etapa a dezvoltarii mele, incepand de la nastere si pana in prezent.
Toti ati avut o contributie uriasa nu doar pentru dezvoltarea mea fizica, ci, in egala masura la dezvoltarea constiintei mele.

De la voi toti, nu doar ca am avut de invatat multe care nu mi s-au predat in teoria educationala, ci, mult mai mult, m-ati ajutat si ati fost alaturi de mine implicati trup si suflet in multiplele experiente si situatii care mi-au marcat filmul vietii pana in prezent, experiente fascinante de altfel, dar pe care, in anumite “momente de inconstienta”, le-am catalogat drept experiente neplacute, rele, impingandu-mi imaginatia bolnava pana in punctul de a le numi tragedii de viata, si tot imaginatia bolnava m-a facut sa va etichetez si sa va cataloghez in diverse feluri, pe voi toti, dragii si iubitii mei.

Da, cititi bine, voua acelora care, in titlul de mai sus va ofer cadoul meu si va fac dedicatie de recunostinta si multumire, pe voi, persoanele alaturi de care am trait aceste asa-zise “experiente urate”, voua, in acele “momente de inconstienta” v-am pus etichete de oameni rai, de dusmani, potentiali inamici, rauvoitori, intriganti, etc, etc,…nu mai continui, caci mi-e rusine de mine-insami si de ceea ce am putut gandi atunci; ma dor ochii cand privesc monitorul cu aceste cuvinte asternute.

Abia mai tarziu, am inceput sa vad, sa inteleg si sa simt cu adevarat beneficiile, castigul si adevarata importanta ce se afla dincolo de aceste experiente pe care le-am catalogat intr-un mod atat de urat si eronat.

Astazi, nu le mai numesc si nu le mai cataloghez asa.
Mi-am dat seama ca, de fapt au fost binecuvantari si oportunitati care m-au ajutat sa ma inalt un pic mai sus, sa urc o treapta pe scara evolutiei umane(de la homo sapiens mai putin evoluat, spre un om nou), care, pe langa trup si minte, mai are si suflet.

Astazi si niciodata, nici voua, dragii mei semeni, alaturi de care si printre care imi traiesc si imi desfasor aceasta calatorie numita viata pamanteasca, indiferent ce nume purtati, si indiferent din ce grup faceti parte(grupul familiei mele, colegilor mei,prietenilor, vecinilor si tuturor cunoscutilor mei), nu mai vreau, nu-mi mai doresc si aleg sa nu va mai pun etichetele acelea gresite si de care-mi este rusine acum.

Pentru ca, am vazut, am inteles si am simtit ca, desi suntem diferiti ca trasaturi fizice,
– trupurile noastre au aceeiasi alcatuire (au tot 2 maini, 2 picioare, cap, gat, trunchi, etc,)
– mintea noastra este data de acelasi creier, cu aceeiasi structura anatomica, cu functii identice, cu o capacitate si un potential urias si neimaginat, la toti.
Ceea ce ne mai diferentiaza un pic, pe langa trasaturile fizice este rezultat din modul cum stim, sau cum am fost educati si instruiti sa ne folosim de functiile acestui creier, pentru ca el sa poata lucra la capacitate maxima si pentru a-i activa intregul potential.
– iar sufletul(spiritul), este esenta comuna a noastra, a tuturor, este scanteia divina care se gaseste in tot ce este viu si are respiratie.
Este darul cel mai de pret al Creatorului nostru pentru intreaga creatie, nu doar pentru om. Iar pentru ca Dumnezeu, Creatorul, Forta suprema, sau oricum se cheama aceasta Sursa de creatie, care a facut sa apara omul pe pamant dandu-i respiratie de viata sa traiasca, nu face diferente si-si iubeste neconditionat creatia, ne-a pus acelasi suflet in noi toti. Fara discriminari si deosebiri.

Cand am inceput sa inteleg ca eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele avem esenta divina comuna, egal repartizata in fiecare, in Sufletul nostru, si cand am mai inteles frumusetea, puritatea, bunatatea, maretia acestui Suflet (Spirit), a inceput, din ce in ce mai mult, sa-mi fie rusine, sa am remuscari, regrete pentru etichetele pe care vi le-am pus, pentru unele din cuvintele grele pe care vi le-am adresat, pentru unele din faptele si actiunile mele asupra voastra, a tuturor.

Atunci am inceput sa ma trezesc parca dintr-o amorteala generala, “momentele de inconstienta” s-au diminuat, fiind completate si de momente de constienta, in care ma tot intrebam cum pot sa repar, sa spal, sa curat toate aceste rusini, regrete, remuscari adunate in mine, de mult timp.

Raspunsul mi-a venit, incet, incet, tacand si ascultand mai mult vocea sufletului, care mi-a spus ca, mai intai sa ma iert eu pe mine-insami si apoi sa-mi cer iertare pentru toate si de la toti, caci astfel il usurez si-l ajut.

Mi-a mai spus sa am rabdare, si cu blandete sa-i ingrijesc ranile si suferinta pe care i le-am cauzat, sa am rabdare si dragoste sa-l ajut la recuperare, iar cand va fi momentul potrivit, ii voi vedea din nou Frumusetea, puritatea, bunatatea si maretia asa cum le-am primit eu si noi toti care ne numim oameni, la nastere.
Deci, imi ascult vocea interioara, ma iert si imi cer iertare :

Imi cer iertare tuturor persoanelor din viata mea, pe care le-am ranit in mod constient sau inconstient, si imi deschid inima, pentru ca sufletele noastre sa se imbratiseze in lumina si in infinita iubire.
Ma iert pentru toate minciunile pe care le-am spus de-a lungul vremii,( in mod constient sau inconstient) si pentru toata durerea pe care am provocat-o cuiva.
Ma iert pentru toate slabiciunile mele, pentru toate gandurile de ignoranta si de judecata, pe care le-am emis la adresa mea, sau la adresa oricarei persoane(in mod constient sau inconstient).
Ma eliberez de povara greselii si a neautenticitatii.
Ma eliberez de toate lucrurile care inca ma mentin intr-o stare a fricii si a indoielii.
Ma iert si ma eliberez.
Imi accept toate partile fiintei mele, atat pe cele luminoase cat si pe cele mai putin luminoase.
Stiu ca in inima mea e iubire si sufletul meu ma indeamna necontenit spre lumina.
In fiecare zi, imi accept atat temerile, cat si lucrurile minunate care curg ca si inspiratie divina prin mine.
Aleg sa ma accept in toata complexitatea fiintei mele si accept faptul ca, uneori, ma mai pot comporta in moduri total opuse a ceea ce stiu si simt atat de profund in sufletul meu.
Nu sunt perfecta, dar sunt completa.
Sunt din ce in ce mai constienta de adevarul a lui Cine Sunt, si fiecare clipa devine o adevarata celebrare si manifestare a frumusetii Sinelui Meu autentic.
Imi reamintesc…in fiecare moment…din ce in ce mai mult. E o adevarata bucurie.
Ma iert, si imi cer iertare, din adancul inimii mele, tuturor acelora pe care i-am ranit in drumul calatoriei mele de reamintire.
Va iubesc, si va multumesc ca v-ati pus la dispozitia unui suflet pentru a-si reaminti drumul spre Casa !
“PROIECTUL DE RECUNOSTINTA FATA DE TOATE FIINTELE MINUNATE, INTALNITE IN ACEASTA CALATORIE FASCINANTA SI INTERESANTA NUMITA VIATA PAMANTEASCA”

La baza proiectului, initial, a stat ideea de a ma debarasa, de a goli din mine si de a curata tot gunoiul si toata murdaria ce am strans-o in interiorul meu, in inima si sufletul meu, ajungand pana la stadiul in care am devenit un depozit de toxine emotionale si mentale, stadiu care m-a adus la boala fizica.
Asa a luat nastere un fel de jurnal intim, in care mi-am pus sufletul pe tava, la vedere, facand marturisiri socante, chiar si pentru mine-insami cand le-am recitit, asemanatoare spovedaniei, exprimandu-mi regretele si parerile de rau pentru gandurile nu tocmai sanatoase pe care le-am avut, si repercursiunile simtite pe propria piele, la toate nivelele, neuitand sa mentionez totusi si faptul ca, rezultatul pozitiv concomitent, aflat in spatele acestei “spovedanii” a fost acela ca, am inceput sa ma inteleg din ce in ce mai bine pe mine-insami, am inteles din ce in ce mai bine si mai mult importanta iertarii de sine, acceptarii de sine mai intai, pentru a putea intelege, ierta si accepta pe ceilalti, din jurul meu, pentru o buna comunicare, intelegere si colaborare lipsita de tensiuni, incordari, emotii negative si stres.
Acest jurnal intim, l-am inclus ca si capitol, sub denumirea de “La cafea cu iubita, frumoasa, desteapta de fiica-mea, Alexandra, alintata lui mama, „prosticelul mic al lui mama” in carticica “O noua viata, un nou inceput”, pe care i-am daruit-o fiicei mele si sotului ei, la nunta lor, ca si cadou de binecuvantare parinteasca, poate le va folosi vreodata in viata sociala si de cuplu, mai ales, partea de sfarsit a carticicii, in care am povestit despre rezultatul pozitiv al transformarii interioare atunci cand practici marturisirea adevarului, intelegerea, iertarea si acceptarea mai intai de toate, a ta-insuti, cu toate calitatile si defectele si mai apoi, extinsa asupra celui si celor de langa tine, din fata ta, mai exact-spus a semenilor nostri.
Cand transformarea mea interioara a inceput sa se produca, in mod automat, a inceput sa apara si intelegerea, acceptarea, impacarea, iertarea experientelor, situatiilor, momentelor neplacute, nefericite traite si simtite de mine, chiar mai mult, a inceput sa apara fenomenul de transcedere a lor, adica momentul in care am vezut si am inteles si partea de bine, de utilitate, folos si frumusete, uneori chiar de necesitate a acestora, sau din spatele acestora.
Ulterior, am exclus din “Proiectul recunostintei” acest jurnal intim, caci cuvintele folosite in descrierea amintirilor, trairilor, simtirilor si experientelor mai putin placute, legate de trecutul meu, nu se potriveau deloc cu cele din titlul proiectului( cuvinte gen recunostinta, fiinte minunate, bucurie, fascinatie, etc.).
L-am exclus, dar nu am renuntat la el, ci l-am trecut la partea cu bibliografia folosita in sprijinul realizarii proiectului.

Dar, uite ca, m-am luat cu povestile, pierzandu-ma in explicatii si m-am departat de ideea principala.

Deci, “Proiectul de recunostinta fata de toate fiintele minunate intalnite in aceasta calatorie fascinanta numita Viata pamanteasca” incepe cu motivatia care m-a indemnat sa-l concep si scopul lui.
MOTIVATIA este aceea de a ma regasi pe mine-insami, de a face ordine, de a sterge praful si de a curati, sertarasele din creierul meu, sertarase in care sunt depozitate amintirile mele, sertaresele din inima si sufletul meu, sertarase in care am depozitat trairile, simtirile mele incepand de la momentul nasterii mele, in 1967, continuand cu urmatoarele momente cuprinse in etapele de crestere si de dezvoltare a vietii mele, dupa 1967 si pana in prezent.
SCOPUL lui este acela de A-L DEDICA tuturor semenilor si astfel, SA-MI POT EXPRIMA multumirea, bucuria si recunostinta fata de Bunul Dumnezeu si fata de toate fiintele care m-au insotit, mi-au fost alaturi, la bine si la greu. Fiinte pe care, EL, Bunul Dumnezeu, mi le-a adus in cale pentru a ma face sa inteleg, din ce in ce mai mult si mai bine, Cine Sunt.
Astfel, am clasificat acest Proiect de recunostinta in mai multe capitole :
I. Recunostinta mea fata de Creatorul Meu si a intregii creatii.
II. Recunostinta mea fata de parinti, bunici, stabunici, frati, pentru cei care traiesc dar si pentru cei care au trecut in nefiinta, pentru toate persoanele care, alaturi de acestia, mai fac parte din marea si numeroasa mea familie.
III. Recunostinta mea fata de educatoarea, invatatoarea, profesorii din scoala generala si liceu, profesorii din scolile superioare liceului si colegii mei din aceste scoli.
IV. Recunostinta mea fata de prietenii, colegii de munca si alti semeni printre care imi desfasor viata cotidiana.
V. Recunostinta mea pentru/fata de elementele creatiei : lumina, cerul, pamantul, soarele, luna si stelele, vietuitoarele marilor(pestii si restul vietuitoarelor care misuna apele), pasarile inaripate si vietuitoarele pamantului(vite, taratoare, animale salbatice si om)
Astfel, prin (re)analizarea primei etape, nasterea si copilaria, am inteles ca, Bunul Dumnezeu, in infinita lui bunatate si iubire de oameni, m-a binecuvantat si mi-a ales parintii care sa ma zamisleasca si restul familiei frumoase in care ma voi naste, ma voi dezvolta fizic sanatos, familie in sanul careia voi avea parte de experiente de viata, pe care le voi intelege abia la timpul potrivit.
De asemenea tot El, a continuat si continua sa-mi dea infinite binecuvantari, alegandu-mi oamenii, situatiile, oportunitatile si experientele necesare continuarii cresterii si dezvoltarii mele atat in plan fizic dar si in planurile superioare celui fizic, adica in cel mental pentru a putea evolua spre cel superior, adica cel spiritual.

Dar eu, in inconstienta si nestiinta mea, mi-am creat singura intunericul meu propriu si personal : – uitand ca am un supercomputer(creier) :), care te ajuta in orice fel de imprejurare si situatie de viata,
– uitand sa-mi las si sufletul liber din inchisoarea adanca il care il neglijasem, ca sa colaboreze intr-un mod constructiv cu acest supercomputer si
– uitand sa-l las pe Dumnezeu sa-i anime, sa-i indrume, sa-i insoteasca, sa-i ajute si sa-i ingrijeasca pe amandoi.
Ca sa-mi prelungesc singura intunericul propriu si personal, am sapat o gropa adanca in interiorul meu, ascunzand acolo ceea ce fricile mele m-au impiedicat sa exprim, si sa experimentez. Am inceput lucrarile de sapare a acestei gropi inca din copilarie…si…le-am tot continuat..si in alte etape de dezvoltare fizica :). Mai mult chiar, la finalul sapaturilor, am turnat o placa dintr-un material de constructie foarte rezistent pentru a acoperi aceasta groapa.
Astfel,…
– am uitat ca, inlauntrul fiintei mele trupesti, fizice, acolo de afla Sufletul(Spiritul) si inima mea care abia asteapta sa se imbratiseze reciproc.
– am uitat ca, pentru a avea loc aceasta imbratisare, tot acest supercomputer ma poate ajuta sa-mi deschid inima, cu ajutorul mintii lasand la vedere lumina frumusetii sufletului meu, lumina primita in dar ca binecuvantare divina in momentul nasterii mele pe acest pamant insotita de inca nenumarate alte binecuvantari
– am uitat ca acest supecomputer ma poate ajuta sa inteleg o data pentru totdeauna sa stopez, sa dizolv etichetele pe care le pun si judecarea pe care o fac semenilor mei, ignorand si uneori chiar respingand in tot acest timp Adevarul, ca si ei au acelasi suflet frumos ca si mine, primit in dar in momentul nasterii lor.
Am uitat asta, am uitat cealalta si cealalta, uit, uit, uit mereu…
De ce uit mai mereu lucrurile atat de importante cu adevarat in viata si de ce nu le uit pe cele fara importanta ?
De ce uit de iertare, acceptare, empatie, compasiune, ajutor primit, iubire neconditionata, multumire, recunostinta, speranta, optimism, bunavointa, in schimb, nu uit de suparare si tristete, razbunare, judecare, furie, jignire, etichetare, plangere de mila, pesimism, reavointa ?
De ce uit sa aleg constienta, altruismul si nu uit inconstienta si egoismul ?
De ce uit sa ma privesc, fara frica, cu curaj, direct in ochii proprii si sa-mi spun adevarul in fata si nu uit si nu obosesc sa-mi pun zilnic diverse masti de prefacatorie, lasitate, minciuna ?
De ce toate aceste Uitari, de ce nu functioneaza supercomputerul meu la capacitatea optima ?
Cred ca raspunsul este unul singur: Am uitat sa-l conectez la Sursa. La Sursa Principala, inepuizabila si divina de energie, la Dumnezeu.
Si cum orice conexiune se realizeaza prin intermediul unor cabluri, fire, bune conducatoare de energie, dar care nu sunt in intregime la vedere, mi-am dat seama ca eu am uitat sa folosesc si firele acelea nevazute, cu care sa-mi conectez supercomputerul din dotare la Sursa Divina, inepuizabila de Energie.
Am uitat ca de fapt aceste fire, cabluri, bune conducatoare de energie, dar care nu sunt in intregime la vedere sunt reprezentate de fapt experientele mele, faptele mele, cuvintele mele gandurile mele pe care nu le-am conectat de Sursa Divina, si astfel, persoana mea, a devenit consumatorul tuturor acestora, introducand in programele supercomputerului diverse erori, virusuri si disfunctionalitati.

Am uitat ca si ceea ce nu poate fi pipait, si nu poate fi dovedit intotdeauna de stiinta, ceea ce nu poate fi vazut cu ochiul liber are totusi viata, ceea ce nu poate fi inteles de mintea mea umana prea inclinata spre analitica si mai putin deschisa acceptarii unor adevaruri sau legi naturale, ceea ce care nu poate fi masurat si cantarit, de fapt, TOATE ACESTEA EXISTA.
Multumesc Bunului Dumnezeu si vesnica mea recunostinta pentru ca mi-a creat(si ne-a creat tuturor oamenilor) acest supercomputer intr-un mod atat de minunat incat poate fi (re)programat ori de cate ori sesizam erori, virusari sau disfunctionalitati !
Voua, tuturor, celor care v-am daruit acest CADOU, cu dedicatie, va multumesc si va sunt profund recunoascatoare pentru ca m-ati ajutat in reprogramarea supercomputerului cu ce ati putut si ati stiut voi, mai bine.
Acum, nu mai conteaza daca cuvintele, faptele si experientele (acele cabluri, fire conducatoare de energie de care povesteam mai sus) nu au fost intotdeauna cele mai bune si de calitate in trecut.
Trecutul a fost inteles, acceptat, iertat si eliberat
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat, la timpul potrivit CD-uri cu programe de protectie si aparare “antivirus” prin Rugaciune, atunci cand a vazut ce stangace sunt in folosirea supercomputerului daruit de El, tot EL, prin voi toti, suflete minunate, care-mi sunteti mereu alaturi sau prin preajma, mi-a transmis si CD-urile pentru curatire si dezinstalare a programelor vechi si ineficiente, programe numite Uitare, Reprosare, Acuzare, Furie, Jignire si tot El, Bunul Creator, mi-a trimis, de asemenea, prin voi toti, Noile Programe, numite Acceptare, Intelegere, Empatie, Iertare si Iubire Neconditionata, dandu-mi ca sarcina instalarea lor, invatarea, repetitia si practicarea lor pana la memorarea completa, definitiva si ireversibila pe hard-diskul supercomputerului meu.
SUNT PROFUND RECUNOSCATOARE SI MULTUMESC
Mentionez ca aceasta parte din CADOU, “SUNT PROFUND RECUNOSCATOARE SI MULTUMESC” nu-mi apartine in totalitate, ci, am fost fost inspirata si ajutata de o prietena bloger-ita. Iti multumesc, Rusoaica ! 🙂

Multumesc Divinitatii, sau Universului, sau Mamei Naturi, sau ORICUI îi sunt datoare cu o viata. Multumesc ca înca respir, ca înca simt, ca înca misc.
Multumesc tuturor profesorilor ce i-am avut de-a lungul timpului. Multumesc ca n-am ajuns o analfabeta. Mul?umesc ca mi-au insuflat dorin?a de a CUNOA?TE, de a afla, de a citi, de a în?elege. Multumesc ca au lasat modesta lor contributie în lutul personalitatii mele de mai târziu.
Multumesc parintilor mei pentru ceea ce au creat din dragoste, pentru ceea ce au îngrijit si crescut cu dragoste. Sunt recunoscatoare pentru bunul sim? ?i buna cre?tere, sunt recunoscatoare pentru setea de cunoastere, de evolutie, de autodepasire. Multumesc pentru libertatea de alegere, de actiune si de gândire. Multumesc pentru încrederea acordata. Sunt recunoscatoare pentru nesfârsita lista de sacrificii facute pentru a-mi fi mie bine.
Sunt recunoscatoare celor ce m-au ranit uneori, celor ce mi-au strivit sufletul ?i m-au facut sa realizez ca viata nu e toata numai norisori roz. Tot lor le multumesc pentru ca mi-au înlocuit norii roz cu altii negri. Multumesc ca mi-au aratat senzatia de a te revolta, de a nu accepta intotdeauna lucrurile impuse, de a nu mai pleca fruntea decât atunci când asta înseamna un pas înspre victoria finala. Mullumesc tuturor acestora ce m-au umilit, jignit, ranit, caci m-au aruncat în bratele a ceea ce înseamna a fi unica, fara masca, in felul propriu, strict individual si strict personal de a fi. Nu mi-ar fi putut face un bine mai mare!
Multumesc prietenilor ce si-au lipit vietile de a mea, de-a lungul timpului. Sunt recunoscatoare pentru ca au crezut în mine. Ca au avut încredere sa se deschida în fa?a mea. Ca mi-au oferit umarul atunci când am dorit sa lacrimez. Ca mi-au înrosit cu o palma obrazul, atunci când aveam nevoie sa revin cu picioarele pe pamânt. Ca mi-au spus unde gresesc sau sunt penibila. Si le mai sunt profund recunoscatoare pentru ca le sunt draga. Si ca le pasa de mine!
Multumesc tuturor persoanelor care m-au iubit în viata asta. Celor ce m-au învatat ce e iubirea neconditionata si cum se iubeste cu toata flacara fiintei. Multumesc EI, ce m-a învatat cuvinte precum FIDELITATE, CREDINTA, ÎNCREDERE, RABDARE, RESPECT. Sunt recunoscatoare!
Multumesc si tuturor celor ce nu mi-au întors spatele atunci când m-am frânt si am plâns, si am fost rautacioasa, urâcioasa si nesuferita. Sunt recunoscatoare celor ce au avut rabdarea de a ma întelege, de a ma asculta, de a ma descoperi cum sunt adânc, în suflet.
Multumesc tuturor persoanelor ce mi-au zâmbit sau m-au îmbratisat vreodata. Toate mi-au ramas în colt de inima, pe veci! Le sunt recunoscatoare, caci ceea ce mi-au oferit este nepretuit!
Ii mai multumesc tuturor celor ce ma înconjoara, celor ce trec nepasatori pe lânga mine, celor ce nu stiu si nu le pasa de mine! Sunt recunoscatoare si multumesc tuturor celor ce mi-au influentat cumva/cândva viata, cu sau fara stirea mea!…
Multumesc si tie, celei/ui ce ai avut rabdarea sa citesti acest CADOU ! 🙂

Daniela Tomescu,
Petrosani, 04.03.2014, ora 22:54