..prin  ’92; in acel an m-am trezit burghez, respectiv proprietar  al apartamentului in care locuiam cu chirie de vreo 10 ani; tot pe atunci  devenisem si coproprietar pe ceva holde mostenite de la pãrinti si socri. Nu insist asupra faptului ca aceasta improprietarire a chiriasilor, stabilita de Ion Iliescu, a fost un act de o imensa discriminare; dintre cei cinci frati care eram atunci in orase, am beneficiat doar doi; ceilalti doi isi cumparasera apartamentele, cu mari sacrificii, inainte de ’89…Asadar, am fost avantajati cca 40% dintre oraseni si un numar mic de locuitori de la sat; asta ar veni doar 20 % din populatie…

Am facut aceasta lunga introducere pentru a scrie ceva despre omul revoltat, rezolvari sociale prin violenta, implicare civica si politica…

Scriu acest articol deoarece sunt…revoltat.

Mai aud persoane care spera cu sinceritate: ceva grupuri sociale vor face „inca o revolutie„; desigur, isi imagineaza ceva violent, cum a mai fost…

Si tot cum a mai fost, s-o faca altii; dar acum ar sti si ei cum sa se orienteze…Problema este ca revolutiile se bazeaza pe proletari; acestia, se spunea, n-au ce pierde; eu cred ca nu sunt suficienti proletari in Romania; deocamdata…

Nu cred ca mai vrea cineva comunism, o dictatura a proletarilor; muncitorii s-au convins ca reprezentantii lor sunt mai nerusinati si mai egoisti decât patronii…Totusi, ideea de schimbare radicala exista. Si eu as vrea sã se mai redistribuie inca odata avutiile ! Poate prind o casa reabilitata termic…

Teoria mea este: cei care mai cred in revolutii violente au rãmas in urma cu lecturile; era o vreme, sub comunisti, când toata istoria si progresul social erau explicate prin lupta dintre claselor sociale; mai greu erau de explicat revoltele de eliberare nationala, când, in mod clar era vorba si de multa diplomatie, ceea ce nu era la indemana celor multi…Zeci de ani am citit romane scrise de oameni de stânga si extrema stânga; erau scriitori talentati, unii geniali, insa transmiteau mesaje care justificau violenta.

Violentele din ’89 au fost rezultatul  firesc al ideologiei comuniste…Fruntasii revoltei, majoritatea intelectuali,  se simteau lideri ai proletariatului, salvatorii „valorilor comuniste”; dupa cum spuneam, nu erau decât victime ale indoctrinarii incepute de cãtre pãrintii lor…

Sper ca ultimele rãbufniri violente au fost mineriadele; imediat dupa mineriade au fost improprietariti si ultimii intelectuali stângisti din România; inclusiv Ion Iliescu. Cazul familiei lui Petre Roman este exceptia care intãreste regula…

PS. A iesit o postare cam lunga; altfel, voiam sa spun ca si eu eram in „89 o victima a indoctrinarii; mã credeam proletar cu carte; eram revoltat cã nu sunt bine plãtit, dar in rest n-o duceam rãu; revoltatii nu-si pierd vremea de dragul de-a fi in rândul lumii …; ei ies din rand…; trecusem prin trei uzine…; mereu mi se adauga ceva la salariu si mi se acorda timp de acomodare…; ultima, IOR-ul era militarizat; mi-au dat un spor de 18%; am lucrat pentru armata 9 ani…; i-am pãrãsit prin ’91.

Vreau sã mai spun: ca orice proletar, aveam o bucurie deosebita când se schimbau, „roteau” sefii; era un nou inceput, o noua posibilitate de-a solicita trepte si gradatii; vechile abateri  disciplinare erau uitate, nu trebuia sa plec eu.

In dimineata zilei de 22 decembrie, pe la ora 9, deci inainte de-a fi decolat Ceausescu, m-am alaturat celor vreo 30 de colegi ( din vreo 1000, cati eram in schimbul intai) si am incãlcat interdictia de-a pãrãsi  incinta. Credeam ca vom gãsi strãzile pline de muncitori…; ne-a prins frica; dintr-un elicopter cãdeau fluturasi care ne indemnau sã stãm acasa, sa stam in fabrici…; noi am ingenuncheat si ne-am rugat la fiecare biserica…; intre Stadionul Lia Manoliu si centru sunt multe, noi nu le-am ocolit…; cand am ajuns la Foisorul de Foc ne-am intâlnit cu cei care se intorceau de la Revolutie; Ceausescu fugise cu un elicopter…