Clubul de carte -iunie
Luna asta am citit Privește-mă de Nicholas Spark pentru că eram curioasă cum scrie, în calitatea lui de autor megamediatizat. Mi-a plăcut ideea cărții dar nu mi-a plăcut tehnica și cum eu nu scriu lucruri negative despre cărți pentru luna iunie voi pune în Clubul de carte o recenzie mai veche a unei cărți dragi
Dar să vedem cine și-a mai făcut temele luna asta
Proză de pisică de pisica familiei, Camelia Sima
“ZBOR IN JURUL SOARELUI” de Paula McLain
Cancerul, dragostea mea, de Mioara Grigore
Lista este deschisă până duminică, azi fiind ultima vineri a lunii.
foto: Pinterest
6 lucruri pe care nu le mai fac
Nu am știut ce titlu o să aibă postarea asta până nu am terminat-o pentru că nu știam cât o să mă întind la vorbă și câte din lucrurile pe care nu le mai fac intră pe o pagină cu explicațiile de rigoare.
1.Nu mai muncesc până termin tot ce ar trebui făcut.
Așa cum am tot spus de trei ani deja ocup locul a doi sau trei oameni la muncă, funcție de situație, evident fiind plătită pentru unul singur. De două luni am luat decizia radicală pentru mine de a nu mai face toate sarcinile care trebuie făcute să ținem firma pe picioare ci numai cele pe care ar trebui să le fac în alea 8 ore de muncă pe zi despre care mi se spune că reprezintă programul meu.
Eu sunt mai bine deja, firma să se descurce.
2. Nu mai privesc la televizor.
Aici cred că trebuie să nuanțez puțin, privesc obiectul cu pricina dar nu în vreme de rulează știri sau programe de televiziune, îl folosesc pentru aplicațiile de filme, pentru youtube și, când îmi aduc aminte de existența ei, Gaia.
3. Nu mai stau conectată 25 de ore din 24.
Știu citești asta duminică sau pare că e postat duminică dar de fapt duminica stau 90% offline cu speranțe spre 100%. Cică offline este noua formă de lux și așa se și simte, o zi în care să nu fii asaltat de știri despre accidente, de proteste, de idioți care cred că au descoperit apa caldă și ne ceartă pe toți că nu suntem muți de admirație.
4. Nu mai bag în seamă idioții.
Asta mi se trage de la taberele vaccin/ anti-vaccin când am vrut să lovesc repetat mai multe ființe bipede care găsesc ca explicație pentru orice vaccinul. Acum dacă vaccinații or să moară mai repede din cauza asta și-au asumat-o, dar să ajungi să întrebi la anunțuri din alea pe care familia le face ca să știi când are loc înmormântarea cuiva, că poate îl cunoști și vrei să fii acolo, dacă omul era vaccinat numai ca să te simți tu superior demonstrează că oricum tu nu ai nevoie de vaccin pentru că ameobele nu sunt supuse vreunui risc viral.
În cazul respectiv omul fusese lovit de o mașină lucru specificat în anunț și nu era vaccinat dar aparent asta nu l-a făcut să trăiască mai mult.
5. Nu mai citesc distopii.
Și nici nu mai privesc filme de natura asta. Dacă universul întreg e o vibrație, o masă de energie și tot ce facem o influențează, dacă pentru creier experiența și imaginația creează la fel poteci neuronale, de ce punem atâta energie în lumi distopice și după aia ne plângem că devin realitate?
6. Același lucru e valabil pentru Holocaust.
În condițiile în care este irelevant dacă vrei un lucru sau i te opui, energia concentrată asupra lui ajutându-l să devină real, de ce aș pune energie în asta?
Aparent azi sunt 6 lucruri pe care nu le mai fac dar lista merge mai departe ca vântul din Vama Veche pe săptămâna viitoare.
Foto Pinterest
Haina nu îl face pe om dar poate să îl bucure
Cum spuneam m-am trezit exilată la țară și treaba va mai continua o vreme. Așa cum mă știți și mă iubiți pendulez permanent între ”Să punem un ban deoparte, să facem un depozit, să investim în ceva poate aur, poate fonduri, poate …”, mă rog investițiile vin mereu cu niște chestii scrise cu litere mici cuprinzând diverse reguli și condiții, și celebru ”O viață am, merit și eu x sau y”.
Evident pentru că sunt o femeie complicată cele două principii între care pendulez se bat cap în cap ca munții ăia din care izvora apa vie pe vremea când citeam basmele lui Ispirescu.
Depozitele sunt bune dar nu e musai să le glorificăm, nici nu știu dacă acoperă inflația, ca să nu îmi amintesc de perioadele în care pierzi bani pe comisioane pentru că dobânzile țintesc asimptotic spre 0.
Am rezolvat partea cu investițiile convingându-mă că aurul e o idee bună și oricum lovesc doi iepuri dintr-o lovitură pentru că deși peste n ani își va dovedi valoarea ca investiție între timp e o frumos de purtat.
Pentru că Universul mă iubește nu m-a hărăzit cu nevoia de a avea atâtea haine încât să am nevoie de o cameră în plus la casă numai pentru el, nici pantofii nu îi iubesc mai mult deci nevoia de a cumpăra mă lovește rar dar tot există.
Așa am descoperit Shein, inițial am comandat cu reținere, ca să fiu sinceră și acum o fac dar în timp s-a dovedit că sunt eu hiperprudentă.
Prin reținere înțeleg că nu fac niciodată comanda dacă nu am transport gratuit la comenzi de peste 9 euro și nu depășesc 40 de euro pe comandă, faptul că 40 de euro acoperă 5 sau mai multe produse e altă problemă.
Ce am învățat între timp? Că mai toate hainele arată bine pe tine dacă ai grijă de corpul tău, motiv pentru care îmi fac destul de conștiincios exercițiile.
Că eu nu voi avea niciodată 1,75 m ca modelele lor și că trebuie să citesc atent recenziile, de preferat cu fotografii puse de oamenii care au cumpărat deja produsul.
Fotografiile alea cu haine boțite de la transport, fără lumină care să avantajeze, fără poziția corpului care să modifice cum arată o linie, în care modelele sunt mai plinuțe sau mai scunde ajută.
Ajută faptul că oamenii își scriu dimensiunile, nu numai cele din tabelul de măriri ci și greutatea sau înălțimea și îți spun ce mărime și-au luat iar tu vezi cu ochii tăi cum se așază haina pe ei.
Ajută fotografiile în care îți dai seama ce culoare poartă sub haina nou cumpărată semn că materialul e prea subțire și ajută fotografiile făcute în detaliu cusăturilor sau pânzei.
Nu am cont afiliat și nici nu voi pune vreun link în articol pentru a nu încuraja cheltuitul pe acolo dar dacă sunteți în situația mea și nu găsiți pe piață modelele pe care le doriți la prețuri decente puteți arunca un ochi pe site. Poate nu avem nevoie de atât de multe haine dar senzația pe care ți-o dă o rochie nouă care îți vine bine și pe care nu a trebuit să dai prea mulți bani este cum zice o reclamă des întâlnită ”priceless”.
Recunoștință
Am terminat de citit În atelierul de magie a lui James R Doty. Titlul spune că este povestea unui neurochirurg dar dacă te-ai aștepta să auzi multe despre neurochirurgie atunci asta nu e cartea potrivită.
Așa cum nici această postare nu este o recenzie a cărții cu pricina, care indiferent de cuprinsul ei m-a făcut să mă gândesc la o valoare care nu este suficient apreciată în lumea noastră: recunoștința.
Poate nu e chiar cuvântul potrivit, poate nu recunoscător cât bucuros pentru ceea ce ai, mulțumit cu ceea ce ai ar fi sensul potrivit.
Obișnuim să ne comparăm mereu cu alții, și aici mă gândesc la una din cele 12 reguli ale lui Peterson: nu te compara cu alții ci cu tine așa cum erai ieri. Partea proastă este că nici măcar nu ne comparăm așa cum trebuie, alegem numai niște aspecte din viața sau personalitatea celuilalt, aspecte în care ei excelează, și ne comparăm numai cu privire la punctul respectiv.
Da, poate e frumos, inteligent, bogat, celebru, influent etc dar poate e bolnav, singur, dependent, într-o relație toxică, depresiv. Viața nu este o treabă unidimensională, este o sumă de aspecte, o mulțime de criterii și atunci când ne comparăm în defavoarea noastră cu altcineva nu le avem în vedere pe toate.
Așa că fă-ți o listă cu lucrurile despre care crezi că te trag în jos și vezi dacă nu cumva au și o parte pozitivă, dacă nu cumva sunt chiar faptul care te motivează să înaintezi.
Da, sunt nevoită să trăiesc într-un oraș minuscul fără teatru, cinematograf, mall sau concerte dar când privesc în jur sunt înconjurată de munți înverziți, traficul e ca și inexistent, ritmul vieții este la 50% față de nebunia marelui oraș, aerul infinit mai curat, răsăriturile și apusurile spectaculoase și mă duc la munte înseamnă că trebuie să fac 15 km , hai 20 de km cu mașina până aproape de o culme.
Da, trebuie să muncesc mult dar am ajuns la un asemenea nivel de eficiență și de selecție a esențialului pe care nu le-aș fi putut atinge niciodată în alte condiții și pe care le folosesc în toate aspectele vieții mele acum nu numai la lucru.
Da, sunt departe de rudele și cunoștințele mele dar am putut să aflu care erau relații autentice și care erau relații de conveniență pentru că locuiam în același oraș și ”nu se făcea” să nu particip la diverse evenimente care de fapt mă lăsau indiferentă sau să nu vorbesc cu niște oameni care mă secau de energie.
Și lista ar putea continua la infinit probabil dar cum nu scriu postări mai lungi de o pagină mă opresc aici.
Voi pentru ce sunteți recunoscători zilele astea?
12 reguli de viață
L-am descoperit pe Peterson din întâmplare în timp ce scrollam filmulețe pe Instagram la o oră la care ar fi trebuit să dorm, am încercat să regăsesc reel-ul mai târziu dar nu am reușit. Era un fragment de interviu în care povestea că a slăbit mâncând ceea ce doctorul îi recomandase: friptură de vacă și salată, deja nu mai suportă să vadă friptura de vacă dar încă o mănâncă.
Mi-a plăcut asta, ideea că undeva există un om suficient de determinat să acționeze cum trebuie deși este inconfortabil pentru el. Așa că am decis să îi cumpăr și că îi citesc cartea ( asta ca să vă dați seama ce proces matur de selecție stă la baza lecturilor mele😊).
12 reguli de viață un antidot la haosul din jurul nostru, ca toate cărțile din domeniu de altfel, nu inventează roata și apa caldă, dar te ajută să îți aduci aminte că au fost deja inventate și tu poți profita de chestia asta.
Este cu siguranță o carte împotriva trendurilor contemporane. Într-o lume în care principiul pare să fie ”doar eu contez, mie să îmi fie bine, realitatea obiectivă trebuie modificată pentru a nu mă face să sufăr când îmi contrazice viziunea subiectivă”, Peterson are îndrăzneala să vorbească despre reguli, limite și binele celorlalți.
Cele 12 reguli sunt enunțate și apoi analizate într-o manieră în care devine clară formarea lui ca psiholog lecturile din Freud, Jung, Adler, înclinația spre poezie care este limbaj simbolic adresat direct subconștientului chiar dacă pe ici, pe colo conștientul îl descifrează, vă veți întâlni des cu Goethe, Miller, Yeats.
Și din nou deși nu sunt creștin practicant am nimerit o carte care se apleacă asupra Bibliei: Geneza, Păcatul originar, sacrificiile și care este mult influențată de scrierea rusă : Tolstoi, Dostoievski, Soljenițîn.
Analizează nihilismul, depresia, nevoia de a goli lumea de plaga reprezentată de umanitate, insuportabilitatea ființei, cu trecere prin Nietzsche și Orwell.
Se înscrie total împotriva trend-ului insistând că e nevoie să ne educăm copii pentru ca ei să devină acceptați social, că trebuie să le stabilim limite însoțite de pedeapsă pentru că altfel societatea îi va limita și pedepsi mai târziu și mai grav și insistă asupra rolului familiei și responsabilităților care revin fiecărui membru.
Dacă vă așteptați la încă o carte plină cu idei despre cum universul e un corn al abundenței iar voi trebuie numai să existați și să pretindeți lucruri care se vor materializa instant atunci nu asta e cartea potrivită.
Dacă vă lipsește un partener de conversație care folosește noțiuni devenite abstracte în societatea contemporană ca : efort, dedicație, consecvență, responsabilitate, autocunoaștere, identificarea bârnei din ochiul tău înainte de atacarea paiului din ochiul vecinului puteți citi liniștiți cele 12 reguli de viață ale lui Peterson.
Doar un leu 
Comentarii recente