Sunt ani în care spiritul Crăciunului se instalează în mine din septembrie și sunt ani în care primesc mărțișoarele unui martie viitor și tot aștept să apară. Aparent 2025 este a doua categorie.

Poate această întârziere a sărbătorilor are legătură cu tot ce am trait anul ăsta, poate e o latură de Grinch pe care o am în AND. Nu știu și nici nu e important.

            Anul ăsta nu au existat postări cu fotografii de Crăciun pe pagina de Facebook și nici postări cu colinde, Crăciunul lui 2025 a fost ca tot restul anului tăcere.

Să nu credeți că a fost un an rău, dimpotrivă, m-am mutat, am crescut, am depășit niște realții, am învățat niște lucruri, a fost un an bun, dar nu unul în care să vreau să mă deschid spre lume.

Am aflat că îmi plac atât de mult diminețile de sâmbătă liniștite în care îmi beau cafeaua și mă gândesc la ale mele, am aflat că nu pot coexista cu ființele superioare, cele care simt nevoia să sublinieze la fiecare cotitură a drumului cu cât sunt ele mai bune, mai inteligente,  mai orice decât restul universului.

Am aflat că, decât să zic din colțul gurii așa e sau să încuviințez cumva, e mai plăcut să stau cu mine și să tac.

Așa cum știți, sau nu, spre finalul anului am citit în disperare Dramione, finaluri alternative ale seriei Harry Potter, scrise de fani în jurul unei relații Draco Malfoy/ Hermione Granger. Sunt fascinată de câte povești pot ieși din două persoanje, cărora li se respectă în mare parte caracterele trasate în seria inițială. Sunt cucerită de nuanțe, de jocurile de cuvinte, de universurile paralele. Nu cred că epoca Dramione se va termina curând pentru mine.

Cu ocazia asta am fost nevoită să îmi revăd părerile despre mine la momentul citirii seriei. Întotdeauna am crezut că mi-aș dori să fiu Ceretaș, eh bine în adâncul meu cred că Jobenul ar fi avut multe de analizat între Ochi de Șoim și Viperini și aș alege viperinii.

Viața e complicată, nu tot ce este rece, analitic și orientat spre rezultat e rău, nu tot ce e pasional și necesită aruncat cu capul înainte e bun.

            Probabil veți înțelege cât de puțin sunt implicată în Crăciunul și sfârșitul ăsta de an când veți observa că am vorbit în același blog despre Crăciun, sumarul anului 2025 și cuvântul anului 2026.

            Pe vremuri asta ar fi presupus cel puțin 3 bloguri, acum e gata în jumătate. Sincer nu îmi doresc tare mult să îmi aleg un cuvânt dar e o tradiție inițiată de Irina și poate prin mai voi regreta că nu am ales un cuvânt.

            Pentru mine anul 2026 va fi acceptare: e ok să fiu Viperin, e ok să nu fiu Miss Popularity, e ok să las în urmă oameni care îmi sunt mici, e ok să mă pun pe primul loc, e ok să tac luni de zile, e ok să fiu așa cum sunt indiferent ce înseamnă asta, mă accept pe mine, viața mea, limitele mele și punctele mele de maxim. Accept lumea din ce în ce mai nebună și mai dezechilibrată în care trăim. Accept că nu am control asupra a nimic, uneori nici măcar asupra mea. Accept să merg pe un drum care nu știu unde duce și să fiu ok cu asta.

            Cum așteptați voi Crăciunul? Și sub ce cuvânt intrați în 2026?