Sweet november
Sweet November, în mod clar intenționez să revăd și filmul dar de la el așa a rămas luna asta în capul meu. Luna în care trecem de la lumina galbenă de toamnă la cerul cenușiu de iarnă, în care cad ultimele frunze și, poate, primii fulgi, dar chiar și fără fulgi cu siguranță parbizele mașinilor vor înflori cu flori de gheață dimineața devreme când trec pe lângă ele în drum spre lucru.
Noiembrie este a treia lună în care îmi notez cheltuielile pentru a încropi un buget realistic și, chiar fără a lua vreo decizie măreață cu privire la bani, luna asta am depășit suma pe care credeam eu că o consum cu numai 162 de lei, aș fi fost mult mai bine dar Bubu a simțit nevoia să își vadă mecanicul iar eu a trebuit să achit factura pentru emoționanta revedere.
În noiembrie am programate două week enduri cu oaspeți și o vizită scurtuță la București, plus este luna în care cumpăr majoritatea cadourilor de Crăciun așa că nu îmi fac iluzii cu privire la buget, probabil va fi ușor depășit sau cine știe mă surprind și voi sta în limite.
O chestie pe care trebuie să o modific cu privire la organizare este analiza. O lună e o perioadă prea mare pentru analiză, mă plictisesc, mă enervez și o las baltă așa că voi încerca să îmi stabilesc în fiecare sâmbătă o întâlnire cu mine la cafea și să vedem pe ce se duc banii săptămânal.
A doua chestie pe care trebuie să o fac este să îmi lărgesc aria magazinelor, din comoditate m-am tot rezemat pe supermarketul de lângă casă dar o parte din lucrurile pe care le cumpăr des cum ar fi laptele este cu cel puțin 2 lei mai scump decât la următorul magazin disponibil așa că vom modifica un pic traseul și voim merge o dată pe săptămână și în alte supermarketuri ca să facem aprovizionarea.
În rest lucrurile merg binișor, am văzut Harry Potter si prizonierul din Azkaban deci sigur pe văd pe toate până la Crăciun. Am terminat două cărți din universul HP scrise de fani și azi mă pregătesc să termin Samhain-ul cu Vrăjitoarele Bell.
Am reușit să îmi iau ceva timp înapoi de la programul de muncă, am stat acasă suficient timp să fierb o ciorbă de oase de exemplu ( adică minim 6 ore), la treba asta cu gătitul Voxa ajută neașteptat altfel tai morcovii când ești atent la o carte care se aude din boxe. Sper că va ajuta și la tricotat pentru că e sezonul, nimic nu zice scoate andrelele la înaintare ca o zi cu ploaie și vânt în care poți sta pe canapea cu un ceai și un viitor șal.
Încă nu sunt sigură când voi declara deschis târgul de Crăciun în sufragerie dar înclin să cred că la întoarcerea de la București, adică va trebui să investesc ceva bani în niște instalații noi, cred că una din cele albe a decedat tragic prin scurt circuit anul trecut.
Cum începe la voi ultima lună de toamnă?
Alt fel de distopie
Nu cred că există cărți universal bune. În fond ce definește o carte ca fiind bună? Tirajul vânzărilor? Osanalele criticilor?
O carte bună este cea cu care tu rezonezi, cea care are posibilitatea să te schimbe și să îți schimbe viața, oricât de puțin. Și pentru că suntem atât de deosebiți între noi cărțile care ne pot atinge nu pot fi decât deosebite între ele, cartea mea bună și cartea ta bună în cele mai multe cazuri diferă.
O carte bună nu poate fi lăsată din mână până nu ai ajuns la final și după ce ai citit ultima pagină și ai închis cartea o răsucești și începi din nou de la prima pentru că nu vrei și nu poți să ieși din lumea cuprinsă în ea, nu vrei și nu poți să te desparți de personajele alea care vor continua de atunci încolo să trăiască în tine și undeva într-un colț de suflet îți va rămâne imprimat dorul de a putea fi acolo, de a putea fi așa.
O carte bună ți se imprimă în minte și în suflet ca un tatuaj permanent, după ce ai citit-o nu vei mai putea fi cel dinainte, nimic nu va putea să te schimbe la loc.
De mult nu am mai citit o carte pentru care să îmi sacrific ora de somn și iată că s-a întâmplat. M-am apucat de Manacled într-o doară în ideea că era un sfârșit alternativ pentru Harry Potter, serie care mi-a plăcut deși aș fi schimbat lucruri prin ea. Este o carte fan fiction care apoi a fost rescrisă în versiunea Alchemised pentru ca autoarea să poată primi drepturi de autor pe care le merită din plin.
Pentru că nu știu dacă aveți de gând să citiți ceva catalogat dark romance pe scurt războiul cu Voldemort nu se termină bine și în locul cuplului total ilogic Hermione –Ron autoarea propune un cuplu Hermione – Draco, mai echilibrat și care are sens, și un război cât se poate de real pentru niciun om întreg la cap nu își poate imagina fie și în lumea Harry Potter că ai putea câștiga un război folosind numai farmece defensive. Este un Harry Potter real combinat mult și vizibil cu Povestea slujitoarei.
În rest, ca o altă carte care îmi place, este despre putere, planuri ascunse în planuri,(ascunse în planuri), despre rezistență, despre lipsa unei alegeri reale, despre prețul adevărat al unui război, despre idealiști și pragmatici, despre traume și modul în care oamenii din jurul tău pe care îi consideri prieteni te pot face să te crezi lipsit de vreo valoarea, despre gashliting și intervenția înceată sau lipsa de intervenței a organismelor care ar trebui să supravegheze diverse, despre istoria scrisă de învingători, despre știrile scrise pentru a fi de partea bună a publicului, despre realitatea trunchiată care ne e prezentată drept adevăr.
Foarte în trecere cartea cuprinde și o poveste oarecum romantică pentru că sunt multe de spus despre relații toxice și sindromul Stockholm pe acolo.
Sunt multe lucruri pe care le-am întâlnit și în alte cărți dar cumva cartea asta a reușit să mă prindă, am terminat-o aseară și acum evident o recitesc.
După ce am închis-o a trebuit să recunosc față de mine însămi, și acum față de voi ca să nu am timp să îmi îndulcesc povestea, că nu aș fi fost niciodată pusă la Griffyndor și că de altfel în viața reală m-au călcat întotdeauna pe nervi.
Care e ultima carte bună pe care ai citit-o?
E magie în aer
E marți deci logic e cartea de marți care nu a mai fost de mult pe micile noastre ecrane.
E octombrie, sezonul vrăjitoarelor, așa că nu poate fi decât despre magie. Și pentru că am fost incredibil de înclinată spre procrastinare, bunică-mea ar fi zis leneșă dar nu sună în ton cu moda actuală de a vorbi frumos inclusiv despre ce nu faci bine, blogul de azi este despre trei cărți, una cred că am citit-o în ultimele zile de septembrie dar cum pentru mine tot anul e sezonul vrăjitoarelor merge. Ba chiar patru cărți dacă mă gândesc bine.
Prima este Poate data viitoare de Cesca Major, o reluare în zilele noastre, inundate de tehnologie și de false priorități, a ideii de bază din Ziua Cârtiței, narată la genul feminin și într-o cheie mult mai dureroasă decât originalul.
Nu sunt multe de spus, cartea se citește ușor, cu înțelegere față de toată lumea mai ales dacă și tu ești ocupată și prinsă în hățișul comunicării vituale care crează impresia că ne apropie de tot universul și în fapt ne îndepărtează de cei de care am putea fi cu adevărat apropiați.
După ce ai închis cartea rămâne aceeași întrebare căreia fiecare îi răspunde conform personalității sale. O zi care se repetă la nesfârșit este o binecuvântare sau un blestem?
Personal aș fi extrem de în favoarea unei asemenea zile, singurul lucru care nu îmi place este incertitudinea, nimeni nu pare să știe când se va opri repetarea și vei începe o zi nou nouță. Aș putea totuși să sper că se va repeta suficient de mult pentru a avea timp să fac tot ce amân acum din diverse motive unele chiar foarte obiective.
A doua a fost Revrăjită de Lucy Jane Wood evident despre magie și vrăjitoare dar și despre cum tindem să luăm unele lucruri drept cuvenite nouă, cum nu le vedem valoarea decât atunci când le-am pierdut sau suntem pe cale să le pierdem, despre vechea noatră boală a oamenilor cu încercarea de a ne prelungi viața dincolo de lungimea considerată în prezent biologic normală și mai ales despre familii cu tot ce este bun și tot ce este rău în ele.
Cartea are multe puncte în comun cu cea de a treia din listă Prăvălia de vrăji de Saraj Beth Durst. Ambele vorbesc despre magia de poveste, despre vrăjile creatoare de lumi dar și despre magia cotidiană, despre curajul și consecvența de a-ți urma visele, despre curajul de a te deschide în fața oamenilor, despre riscurile care atunci când permiți ca lumea ta să se micșoreze la un loc, o slujbă, un mediu stabil.
Notă personală Prăvălia de vrăji mi-a plăcut muuuult mai mult, e genul de carte care te face să vrei să te muți cu arme și bagaje în universul alternativ pe care îl oferă sau cum spunea autoarea pe undeva să te simți citind-o ca și cum ai bea o ciocolată caldă.
Magia este atât de puternic întrețesută în viețile noastre încât uneori nici nu o mai recunoaștem ca atare dar posibilitatea de a lua o grămadă de ingrediente și a crea pe baza unei rețete o ciorbă, o tocăniță sau o prăjitură este magie.
Posibilitatea de a cunoaște oameni cu care nu ai vorbit niciodată și a ajunge în ceva timp să îi consideri prieteni, faptul că nu trebuie să te mai descurci de unul singur ci ajutorul va veni de undeva este magie.
Simplul fapt că oricât de rea ar fi situația la un moment dat cu un pic de ajutor și un pic de voință o poți lua de la capăt, îți poți schimba viața în ce direcție vrei este magie curată.
Și pentru că nu am amintit de ea de aproape un an desigur vă aduc aminte că propria mea carte Solomonarii de evident K T Yara este despre magie iar pentru mine faptul că am reușit să pun povestea în cuvinte este magic.
La urma urmelor ”La început a fost Cuvântul” nu e așa?
Octombrie jumătate
Săptămâna asta pe scurt. Nornele nu se aliniază pentru un blog despre cărți, cel puțin nu azi dar e și mâine o zi.
Am stat binișor cu cheltuielile dacă reușesc să păstrez trend-ul următoarele 20 de zile luna asta mă încadrez în bugetul planificat.
Mâine ar trebuie să fie o low spending day pentru că e planificată pentru stat acasă și gătit totuși nu ar fi prima dată când planurile mele sunt diabolic răsturnate.
Am cumpărat cam tot ce trebuie pentru supă cremă de dovleac, am uitat să iau un măr și pentru macaroane cu brânză la cuptor, am uitat să iau paste. Dacă tot ajung la magazin o să iau și două sticle de apă dar prevăd că nu depășesc 50 de lei.
Reușita săptămânii: după multe plimbări la un magazin de second, deși aș putea să îi zic anticariat, am reușit să completez serviciul de ceai japonez sakura albastru de pe la 1900-1920. Al doilea serviciu care e cadou de Crăciun pentru o prietenă. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc am să atașez o fotografie cu prețul pe piața liberă, eu am scos cele 21 de piese la 100 de lei, destul de mândră de mine. Primul serviciu care este al meu și care este aproape același lucru numai că litofan, mai are nevie de o ceșcuță cu gheișă dar până o găsesc pe aia i-am luat una de rezervă fără gheișă.
A doua reușită, nu a săptămânii ci a toamnei aș zice, este că am slăbit 6 kilograme, probabil undeva prin februarie voi fi din nou la greutatea standard a modelului.
Din seria mai puțin reușite, Bubu e la service, probabil electromotorul dar om trăi și om vedea, m-am obișnuit cu ideea de a mă putea urca oricând în mașină să plec și deși nu o folosesc cumva e liniștitor să știi că ai libertate de mișcare așa că am decis să o repar și să o păstrez.
De luna asta începe și campania de strângere de fonduri pentru un apartament în târg, inițial este gândită pentru un an dar dacă fondurile fi-vor insuficiente pentru un avans serios și nici prețurile nu scad un pic cel mai probabil va deveni o campanie de doi ani.
Am lansat programul de film de octombrie, probabil și noiembrie care constă în a vedea un film din seria Harry Potter în fiecare sâmbătă după amiază, azi va fi acompaniat de plăcintă cu dovleac și spumant pentru că am depășit vârsta pentru butter beer.
De asemenea mi-am făcut abonament pe Voxa pentru audiobook-urile despre care am tot auzit-o pe Irina. S-ar putea ca eu personal să am o problemă cu el pentru că nu îmi plac fie vocile, fie modul în care citesc oamenii ăia dar pentru când gătesc e ok, de asemenea întrucât permite 3 dispozitive mă gândesc că s-ar putea să îi placă maică-mii.
În rest sunt bine sănătoasă ceea ce vă doresc și vouă.
Colecțiile de Crăciun
Așa cum știți, sau nu, la ora asta în casa mea există fix două căni, e drept că își duc viața pe acolo niște cești dar ele nu pot fi considerate recipiente adecvate acum în sezonul ceaiului și ciocolatei calde, după cum nu pot fi luate serios în considerare pentru cafea întrucât ar ieși la suprafață adevărul : beau de fapt vreo 6 cafele pe zi nu 3 cum pare datorită cănilor.
Aveam trei căni dar una s-a sinucis,cu aruncare în echer de pe blat, undeva prin iunie și încă nu am găsit cana potrivită să o înlocuiască. Zilele astea a început să îmi surâdă norocul au apărut deja colecțiile de Crăciun și am găsit 4 candidate la Pepco, încă meditez asupra celei mai potrivite.
Însă umblând prin magazine după cană și lovită fiind de valul de produse crăciuniere m-a luat nostalgia pentru copilărie, așa cum ne prinde pe toți.
Nu cred, la nivel rațional, că era mai bine pe vremea aia, mie nu mi-a plăcut să fiu copil, cei mai buni ani ai vieții mele sunt fără îndoială ultimii 10 și totuși mă apucă și pe mine valul de ”era mai simplu, era mai frumos, era mai bine”.
Și am stat așa și m-am gândit și a trebuit să îmi scot pălăria metaforică în fața departamentelor de marketing pentru că știu să ne declanșeze starea asta cu cel mai puțin probabile produse.
Nu mi-e dor de iernile de altă dată cu zăpezile lor care nu se mai terminau, cu circulația lor închisă, cu frigul și cu întunericul lor, cu portocale de Crăciun și banane din amintiri. Ceea e mă face să vreau să mă întorc este senzația de protecție de atunci, eram mică, niciuna din problemele vieții nu se spărgea direct în capul meu. Era întuneric și nu aveam nici televizor, nici internet dar în orele de întuneric bunica îmi spunea povești așa că îmi plăceau orele alea, cineva avea grijă să nu îmi fie foame, frig, frică, să nu fie nevoie să decid eu cine mănâncă singura bomboană de ciocolată din casă sau cine primește ultimul ou.
Undeva în creierul nostru imaginile iernilor alea sunt legate de sentimentul ăsta de siguranță, de convingerea că lumea e un loc drăguț unde nu ți se poate întâmpla nimic rău și atunci cumpărăm determinat obiectele destul de inutile care ne trezesc asocierea asta cu speranța neconștientizată că ne vor face să ne simțim ca atunci.
O cană roșie cu fulgi de zăpadă, o păturică pufoasă, o pernă cu ghirlande de brad, un prosop de bucătărie cu oameni de turtă dulce, lucruri de care ne înconjurăm și care pentru moment ne fac să credem că am rezolvat ceva, că ne-am protejat un pic de nebunia lumii exterioare în coconul nostru de tihnă de acasă.
Și chiar dacă știu toate astea, tot voi merge să îmi cumpăr o cană de Crăciun și poate și o pernă-două cu nostalgia aferentă după les neiges d’antan, pentru că îmi lipsește un pic starea aia de fără griji și îmi lipsesc mult oamenii care mi-o dădeau și pe care îmi place să mi-i imaginez repetând ritualurile copilăriei mele în Rai.
Dacă vi se pare că întrebarea vine prea devreme să știți că nu e chiar așa, pînă când ar trebui să înceapă sezonul lor cele mai drăguțe nimicuri se vor fi vândut deja. Voi ce vă luați de Crăciunul ăsta?
Pinterest image
Jurnal de ianuarie -săptămâna 3
Pentru că am fost trasă de mânecă de frate-miu, cu delicatețea caracteristică de era să rămân fără mână, că nu am prestat săptămâna trecută am zis să recuperez azi. I-am zis jurnal că în momentul de față nu găsesc mari motive de bucurie prin casă.
- Locușorul meu confortabil . Titlul se dispută între canapea care beneficiază de un televizor și bradul de Crăciun (dap trăiește și luminează) și pat care beneficiază de alt televizor. Nici unul nu e grozav de confortabil dar nu din vina lor.Tot citesc pe net cum femeile reușesc să preia controlul Universului și dacă sunt bolnave și mă gândesc că eu probabil sunt totuși bărbat pentru că orice virusel, prezentul se numește Văsălie citit cu accent de Maramureș, mă scoate din circulație.
- Proiectul creativ. Am reușit să scriu și săptămâna asta deci sunt șanse ca în 2025 să îmi citiți cartea viitoare, dacă mă pot mobiliza suficient să caut și editură, dacă nu să știți că ea va exista și va fi citită numai de mari inițiați la lumină de lumânări.
- Tratația săptămânii. Am făcut o supă cremă de broccoli în principal ca să îmi testez noul blender. A ieșit bună din câte îmi amintesc după care papilele mele gustative au pierdut lupta cu medicamentele și nu m-a mai interesat. Inclusiv frumusețea din poza alăturată a fost mâncată pe principiul dacă tot e pe masă, nu pentru vreo bucurie gustativă.
4. Plante. Nu că ar fi fost intenția mea dar cred că iar m-am ales cu niște ghimbir care a bienvoit să încolțească în bucătărie. Desigur sub rezerva faptului că va rezista până când pe mine nu mă vor mai durea mușchii ca să mă pot mobiliza să îl plantez în ghiveci.
5. Lumini și luminițe v-am zis deja că bradul is alive și cred că deja se întreabă care e rostul lui în univers.
6. Grija de sine. S-a manifestat prin ingerarea activă a unor ceaiuri cu adevărat oribile, ajutate mult de miere și lămâie, aburi cu cimbru și eucalipt și o gamă diversă de pastile mare parte pe bază de plante.
7.Rugăciune.Meditație. Jurnal. S-a ascultat pe repeat uneori chiar mormăit pe nas, că așa se poate vorbi, când se poate, mantra lui Budha medical. De asemenea în moduri de nereptat pentru urechi sensibile au fost pomeniți mai mulți zei și o serie de sfinți.
Om vedea cum mă bucur și de săptămâna a patra în care intru vădit lovită de soartă și așteptând musafiri.
FOMO vs JOMO
Mi-am procurat zilele astea ceva cărți despre minimalism și slow living, pe care logic nu știu când o să apuc să le citesc, însă fie și numai ideea că ele există mă face să mă simt mai bine. Știu că în orice moment voi atinge un punct atât de jos încât nu voi mai avea energia să fac nimic e suficient să întind mâna spre una din cărțile alea, să îmi fac o cafea și să încep să urc.
Pe undeva în căutarea lor m-am întâlnit cu ceva meme despre FOMO și evident geamăna ei JOMO.
FOMO – the fear of missing out este fără îndoială una din cele mai perverse maladii ale vremii noastre. Nu știu dacă vina în apariția ei aparține exclusiv media și site-urilor de socializare, sincer nu îmi amintesc să fi avut ceva înainte de Hi5, Netlogul vechi și apoi invazia FB, VK, Insta și ce o mai fi pe lumea asta.
Odată cu ele am fost bombardați cu informații și mai ales imagini alese evident din cele mai bune momente ale vieții mai mult sau mai puțin cunoscuților noștri. Ca atare lumea întreagă, cu excepția mea, părea să fie veșnic în vacanță sau la petreceri sau distrându-se teribil, toți aveau case perfecte și relații perfecte, nimeni nu mai avea o zi cu un coș apărut in mijlocul frunții sau cu părul stând aiurea.
Și brusc am început să cred că pierd lucruri și să intru în panică pentru că niciodată nu avea să fie suficient timp să le fac, văd, încerc pe toate și evident viața mea ar fi fost absolut minunată dacă aș fi reușit totuși. Inutil să precizez că pe măsură ce senzația că pierd ocazii devenea mai puternică și depresia în care mă cufundam se întărea.
Dacă nu ești genul activ care participă la toate, care se distrează până la limită și dincolo de ea, care a văzut și făcut și încercat tot evident ești un ratat.
Nu știu dacă JOMO – the joy of missing out a apărut a nivelul umanității concomitent cu FOMO, sper că da, sper că au existat multe persoane suficient de inteligente să își dea seama din prima cum stă treaba.
Mie mi-a luat timp și muuuuultă introspecție să descopăr că participând la 100 de mii de lucruri nu eram mai fericită și nu din cauză că îmi făceam griji pentru cele un milion de chestii pe care le ratam, deși desigur conta și asta.
Eram nefericită pentru că lucrurile la care participam nu mi se potriveau, erau despre ce crede majoritatea că înseamnă să te distrezi nu despre ce cred eu. Câte fotografii ați văzut cu oameni ciocnind căni de ceai și apoi citind pe rupte fiecare din cartea lui în deplină tăcere?
Social asta nu este acceptată drept distracție deși eu nu îmi pot imagina nimic mai grozav.
Azi este vineri, am venit de la lucru, m-am instalat pe canapea cu o cafea și o păturică pufoasă și plănuiesc să atac nemilos o carte, poate o și termin în seara asta. După ani de la apariția FOMO chiar și acum foarte puțini oameni vor înțelege sau admite că asta e distractiv. Fluxul de FB va fi din nou inundat cu oameni îmbrăcați la modă, ciocnind pahare cu cocktailuri colorate și bucurându-se de week-end.
Pe vremuri asta mi-ar fi declanșat o criză de FOMO, m-aș fi îmbrăcat, aș fi sunat câțiva prieteni și in două ore am fi fost într-un bar de unde am fi plecat în club și apoi aș fi ajuns înapoi acasă spre dimineață cu o restanță de somn uriașă, cu urechile și gâtul praf și cu ficatul aproape viu.
Acum sunt în plin JOMO, mă înfășor mai bine în pătura mea, poate caut și un șemineu cu foc de lemne pe youtube și mă întorc la cartea mea.
Dacă pentru tine distracția chiar înseamnă un bar ultraaglomerat cu muzică prea tare care poate nici nu îți place și băuturi colorate și tari, atunci fără îndoială urmează-ți calea. Dar dacă nu ești sigur, stai un pic de vorbă cu tine și vezi dacă nu cumva toată suferința asta că pierzi chestii esențiale ți-e indusă de site ul de socializare pe care te învârți.
Că tot suntem în începutul unui an megaelectoral :FOMO sau JOMO ce votați?
Tot blog de fete- continuarea
În respectarea cuvântului pe care m l-am propus pentru 2024: reconectare, încerc să scriu cel puțin de două ori pe săptămână pe blog. Dacă excludem o mână de oameni, cu care oricum discut aceleași lucruri, cei care îmi citesc blogul nu mă cunosc.
Blogul meu funcționează ca un jurnal, al cărui scop este să te facă să vorbești tu cu tine și încă mai bine: să te asculți, diferența este că în loc să fie închis cu cheie și parolă este public.
Întotdeauna am crezut că lucrurile pe care nu ți le poți asuma spunându-le în piața mare mai bine nu le spui niciodată pentru că orice te împiedică să le recunoști public (teamă, rușine etc) la un moment dat te va mușca oricum de fund, cel mai probabil când îți pică mai rău.
Să revenim. Așa cum spuneam Reconectare înseamnă și reconectarea cu mine, să mă ascult, nu numai să îmi ascult gândurile ci să îmi ascult corpul. Nu știu cum stă treaba la voi dar al meu are multe de spus. De exemplu cum iau un kilogram în plus cum mă dăruiește cu o durere de genunchi când urc scările de imediat mă convinge să revin la greutate redusă.
În ultima vreme îmi tot spunea că nu îi place cum îmi tratez pielea în general, prea mult chestii al căror nume nu numai că nu știu ce înseamnă dar nici nu sunt în stare să le pronunț. Ca efect părul a început să cadă vertiginos iar pielea, toată pielea a început să prezinte erupții și leziuni. Am început aici să spun ce s-a schimbat în produsele mele cosmetice, urmează ce n-am apucat să spun.
Unul din lucrurile la care nu am renunțat nici pe vremea când eram săracă a fost parfumul. Iubesc parfumul. În replică unul din lucrurile pe care a trebuit să le învăț acum când mi le permit fără limită a fost că lucrurile parfumate nu sunt musai cel mai bun lucru pentru tine.
Am păstrat apa de parfum și mi-am făcut ulei parfumat dar au dispărut cremele, loțiunile, gelurile de duș și șampoanele care mă lăsau mirosind a caprifoi (miros folosit exemplificativ nu în sensul că fix ăla îmi făcea rău).
În această perioadă de austeritate chimică am descoperit că poți folosi uleiurile muuuult mai complex decât credeai și într-o seară de plimbări pe Facebook am descoperit încă o marcă pe care o păstrez în categoria achiziții de top 2023.
Așa că în locul șampoanelor mele parfumate au apărut săpunuri lichide, nu am avut curaj să îmi iau încă săpun solid pentru păr, balsamuri simple și în locul gelurilor de duș gemene cu parfumul săpunuri cu mirosul de pe vremuri.
Când săpunul are 6 ingrediente și le știu pe toate eu mă declar mulțumită de simplificare.
Dacă a ajuns până aici frate-miu iar o să facă mișto de săpunul meu lichid cu petrol de la Cheia dar el nu a fost crescut la țară de o bunică pentru care gazul ( dap tot din petrol) era rezolvarea tuturor problemelor de pe lume mai ales a celor legate de păr, în plus ca să fie treaba sigură mi-am luat și cu ricin .
Al doilea motiv pentru care mi-am luat toate produsele astea este desigur bunică-mea, sigur ea nu punea ulei de palmier și de cocos în săpun dar untură punea din greu și sodă la fel, e drept ea punea hidroxid de sodiu care se regăsește în săpunurile solide, alea pe care nu am avut curaj să le iau încă pentru păr, eu am luat varianta cu hidroxid de potasiu ca să fie lichid dar e săpunul bunică-mii așa cum îl țin minte din copilărie.
Voi la ce ați renunțat ultima vreme în produsele de îngrijire și ce ați adăugat?
PS Nu Tu, Vova, oricum habar nu ai ce gel de duș ai!
Ajun de Samhain
Aproape noiembrie pe marile ecrane și ritmul de viață pe care mi-l stabilisem s-a dat din nou peste cap, așa cum zic americanii Adaptare ar trebui să fie numele meu mijlociu, mi-am petrecut două săptămâni schimbându-mi starea de spirit pentru a face față schimbărilor preconizate.
De fapt e una singură acum trebuie să acopăr la lucru două posturi în curând e posibil să acopăr patru. Been there, done that chiar în condiții mai provocatoare, nu e ideal, vine cu o factură pe sănătate dar dacă situația nu durează mult e realizabil.
Acestea fiind spuse vă veți bucura să auziți că mi-am revenit spectaculos după o răceală care a ținut cu diverse întoarceri vreo 3 săptămâni și că asta mi-a dat ocazia să îmi definesc abdominalii, tușind. Pe bune au început să se vadă contururile pe lateral.
Nu decorez de Halloween, pentru că nu am crescut în tradiția asta și mai târziu nu m-a prins. Sunt dark and twisted numai la nivel de personalitate.
M-am apucat să revăd Anatomia lui Grey pentru că e film de referință al tinereții mele, ocazia cu care am avut niște revelații despre cum un film pe care îl vezi temeinic îți poate influența viața prin mesajele lăsate la nivel de subconștient și de modele adoptate ca urmare.
Sunt cu spiritul Crăciunului încărcat 98%, de altfel la 1 noiembrie va începe sezonul muzicii de Crăciun internațional pentru că pe 1 decembrie începe sezonul de colinde. În același spirit încerc să decid dacă investesc într-un brad artificial sau unul natural anul ăsta și evident următorii. De asemenea am început să strâng cadourile pentru prieteni.
Deși nu serbez Halloween l-am primit cadou (de la mine pentru că suntem prietene) cu ocazia asta pe Grégoire a cărui poză va fi atașată prezentului blog.
Și am trăit chiar azi un sentiment extrem de plăcut despre care trebuie musai și neapărat să vă vorbesc. Vă aduceți aminte de Solomonarii mei ( da, are link spre magazin pentru că încă visez să mă citească întâmplător un producător de la Netflix sau HBO, adică de ce nu ar fi cărțile mele viitorul Bridgerton)?
Bun până astăzi am avut convingerea că au citit cartea asta numai prietenii, adică ăia la fel de apropiați ca și familia, care s-au sacrificat pentru a-mi face mie hatârul. Eh bine azi m-am găsit pe Goodreads și numai unul din cei 5 oameni care au dat cu steluțe mi-e prieten.
Ca atare azi, ziua în care am avut dovada irefutabilă că oameni pe care nu îi cunosc mi-au citit cartea și le-a plăcut, m-am simțit în sfârșit scriitor.
Recitind blogul să văd dacă am greșeli de scriere mi-am dat seama că pare un din blogurile telegrafice ale lui mon frere ceea ce e deopotrivă îngrijorător și nepotrivit pentru că eu sunt aia care a moștenit scrisul emotiv.
Pe viitor care din multiplele teme de interes de mai sus vreți să fie aprofundate? ( Nu cred că mă voi conform dar dă foarte bine treaba asta cu terminarea unui blog cu o întrebare ca un fel de va continua și încă funcție de preferințele cititorilor, nu poți fi mai drăguț de atât).
Lume el este Grégoire.
Doar un leu 
Comentarii recente