Monitoarele!… După o perioadă de oarecare stagnare şi anonimat generat de faptul că au stat şi încă mai stau în umbra calculatoarelor, iată că în ultimul an au apărut din ce în ce mai multe informaţii, care au venit ca o avalanşă peste celelalte din domeniul atât de divers al IT&C-ului.
Mai întâi am fost surprinşi de integrarea dintre monitoarele pentru calculatoare şi televizoarele (mai mult sau mai puţin clasice). Am văzut cum, lună de lună, funcţii noi au început să ne preseze nervii în dorinţa irezistibilă de a le înţelege şi a le avea. După ce televizor sau monitor a devenit un sinonim, au apărut rezoluţii din ce în ce mai „tari”, funcţii de a capta semnal digital de înaltă calitate din eter prin DVB-T şi integrarea, până la absorbţie, a calculatoarelor personale.
Şi totuşi, de ce avem nevoie? Probabil că de toate la un loc şi apoi de către puţin din fiecare luate separat pentru a face ca totul să fie minunat. Aşa cum se poate spune şi despre un calculator că poate face orice doreşti şi experienţa a dovedit faptul că nu poţi face absolut tot ceea ce doreşti pe acelaşi calculator, putem spune şi despre monitoare (sau televizoarele moderne – oricum aţi vrea să o luăm).
Mă gândesc la o situaţie foarte interesantă pe care am realizat-o într-o bibliotecă publică. De la intrare am văzut un televizor întors la verticală pe care era afişat programul cu publicul şi, pe o bandă, ca la televiziunile de ştiri, circulau informaţii de tot felul. N-am apucat sa mă gândesc dacă e interesant pentru că am văzut un al doilea televizor, tot în poziţie verticală, pe care se prezentau la modul virtual documente, dar nu cum suntem obişnuiţi, ca un întreg (o carte, un DVD), ci ca părţi din ele, ca şi fotografii artistice ale unor elemente de detaliu. Parcă mă uitam cu alţi ochi. Apoi apăreau şi afişe, ca cele tradiţionale, dar mult mai viu colorate, care prezentau manifestări.
Mergeam şi priveam în timp ce mergeam. La un moment dat, instinctiv m-am oprit şi m-am dat câţiva paşi înapoi. Atunci am realizat faptul că nu conta unghiul sub care priveam monitoarele. Imaginea era la fel de vie şi de clară. Gândul m-a dus la laptop-ul meu. Mereu trebuie sa tot înclin capacul pe care e monitorul pentru că, ori văd prea albicios, ori prea întunecos. Până acum sesizasem acest efect şi la televizoare şi monitoare. Si totuşi, acestea erau altfel.
Întorcându-mă şi continuându-mi drumul, am văzut un alt televizor suspendat deasupra unui pupitru poziţionat chiar în mijlocul holului. Fantastic! Era mare şi, la fel de fain puteai vedea imaginea clară pe măsură ce te apropiai. M-a făcut să mă uit la el până ce am trecut pe sub el. Parcă mă şi aşteptam să văd imaginea şi din spate.
Am urcat la etajul unu şi, tot pe hol, vizibil chiar de pe scări, un alt televizor prezenta trailere ale unor filme. Contrastul era şocant. Combinat cu rezoluţia care mai mult ca sigur că era HD şi cu aspectul 16:9 m-a făcut să uit pentru câteva secunde ce căutam acolo. Un clip care îndemna cititorii să intre în secţia multimedia să privească individual oricare dintre filmele din colecţie m-a trezit la realitate. Vroiam să intru la sala de lectură. De obicei era înghesuială şi asta nu prea-mi place. Chiar când intram în sala cu pupitrele bibliotecarilor de la sală, gândindu-mă să cer un loc într-o anumită sală şi temându-mă să nu fie ocupată, am văzut un alt monitor pe care, erau prezentate în cadrane mai mici, imagini din toate sălile de lectură. Fantastic! Deşi erau imagini mici, se vedeau extraordinar de clar. Până am ajuns în faţa bibliotecarei apucasem să văd un loc liber într-o zonă care îmi convenea. Ce minune, îmi spuneam! Nici nu aş fi fost vreodată în stare să mă gândesc la faptul că un „amărât” de monitor îmi va produce atâta stare de bine. Şi, de fapt, ce mare lucru făcea? Chiar de mirare era faptul că aveam atâta timp să mă uit, în mers fiind. Cât timp am aşteptat cărţile de care aveam nevoie mi-am propus să văd ce marcă de monitoare erau. Mai mult ca sigur că au fost alese şi după criteriul de „rezistenţă” în funcţionare. Doar merg în continuu, zi de zi.
La ieşire, zis şi făcut. Erau toate în tehnologie LED şi mi-a atras atenţia simbolul 
. Undeva pe mijloc scria BenQ.
Curios, m-am întors în centrul cu calculatoare al bibliotecii şi m-am aşezat la un computer conectat la Internet. Am căutat produsele acestei firme să văd ce anume deosebit au faţă de alte monitoare. Mai ales simbolul acela m-a făcut curios pentru că nu-l mai văzusem. Mi-au plăcut cel mai mult cele pe care vi le arăt în continuare: BenQ VW2420, BenQ EW2420, BenQ BL2400PT.
Am venit spre bibliotecă cu un gând şi am plecat acasă cu mai multe. Tare mi-ar place şi mie să am un asemenea monitor. E tare! şi nici nu mi-am imaginat faptul că BenQ e aşa tare! Ştiam că sunt buni la producţia de videoproiectoare, dar nu şi că este primul producător care a lansat monitoarele LED cu VA. Nu ştiţi ce e VA? Nicio problemă. Gasiţi pe Google.
Cam aşa arătau monitoarele din bibliotecă.
Fotbal, jocuri şi altele 
