Sfântul Simeon Noul Teolog: „Lumea asta atât o ţine Dumnezeu până se va împlini numărul îngerilor căzuţi, din sufletele drepţilor.„
Sfântul Simeon Noul Teolog:
„Lumea asta atât o ţine Dumnezeu până se va împlini numărul îngerilor căzuţi, din sufletele drepţilor.„
Acelasi lucru l-a spus si Sfantul Lavrentie de Cernigov:
„Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată.”
Cititi va rog mai multe la:
Profetia Sfantului Lavrentie de Cernigov despre antihrist
Despre aceasta Judecata este vorba:
Despre Sfântul Simeon Noul Teolog, iata ce putem citi la https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1773273600
În luna Martie, în ziua a douăsprezecea, pomenirea cuviosului părintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a săvârşit.
Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziţie înalta la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.
Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit în 5 martie) pe lângă alţi scriitori spirituali. El a citit acele cărţi cu atenţie şi punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu „Despre legea duhovnicească” (vezi Vol. I din Filocalie). În primul rând, trebuie să-ţi asculţi conştiinţa şi să faci ce-ţi spune ea, dacă doreşti să-ţi vindeci sufletul. În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poţi atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupeşte fără cunoştinţa spirituală este ca şi orbul care a strigat, „Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18:38). Când orbul şi-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9:38).
Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseţea duhovnicească şi a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conştiinţa îi spunea să mai adauge câţiva psalmi şi metanii, repetând constant „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Bineînţeles că şi-a ascultat conştiinţa.
În timpul zilei ajuta oamenii nevoiaşi care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopţii la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său şi nu a mai simţit pământul de sub el. I s-a părut că el însuşi s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri şi a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.
La şapte ani după această viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul şi privegherea, învăţând lepădarea de sine. Vrăjmaşul mântuirii noastre i-a ridicat pe fraţii din mănăstire împotriva Sf. Şimeon, care era indiferent la laudele sau reproşurile altora. Datorită nemulţumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-şi nevoinţele duhovniceşti.
Prin citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor sfinţilor părinţi, precum şi prin conversaţiile pe care le purta cu sfinţi părinţi, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogăţindu-şi cunoştinţele cele ziditoare de suflet.
Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas şi a rămas în funcţie timp de 25 de ani. El a reparat şi restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenţei fraţilor şi a impus ordine în viaţa călugărilor mănăstirii.
Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulţumiri în rândul fraţilor. Odată, după Sf. Liturghie, câţiva călugări l-au atacat şi aproape că l-au omorât pe Sfântul Simeon. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire şi vroia să-i predea autorităţilor civile, Sf. Simeon a cerut ca aceştia să fie trataţi cu blândeţe şi să fie lăsaţi să trăiască în lume.
Prin anul 1005, Sf. Simeon şi-a dat demisia din funcţia de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în linişte. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalia.
Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecţiunii duhovniceşti şi lupta cu patimile şi gândurile rele. El a scris şi instrucţiuni pentru călugări: „Capitole teologice şi practice”, „Tratat despre cele trei metode de rugăciune,” şi un „Tratat despre credinţă.” Mai mult, Sf. Simeon era un adevărat poet creştin, scriind „Imnuri despre iubirea divină,” care conţin în jur de 70 de poezii pline de meditaţii religioase profunde.
Învăţăturile nepreţuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească i-au adus numele de „Noul Teolog.” Aceste învăţături nu au fost creaţia Sf. Simeon, ci pur şi simplu fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate şi de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autorităţile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârşit prin a fi exilat din oraş. El a traversat strâmtoarea Bosfor şi s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.
În anul 1021 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni şi chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care şi găsirea miraculoasă a icoanei sale.
Viaţa a fost scrisă de discipolul şi ucenicul său, Sf. Nicetas (Nichita) Stethatos.
Deoarece 12 martie cade în perioada Postului Mare, prăznuirea Sf. Simeon se mută pe data de 12 octombrie.
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Sfântul Simeon Noul Teolog: de ce fug dracii de semnul crucii? Cu o condiție, însă!
Nu vă atingeti de cărțile de joc! Când ai pachetul de cărți de joc, e ca și cum ai avea contact cu cei 52 de demoni
Foto: https://www.kickstarter.com/projects/darksideplayingcards/deal-with-the-devil-uv-playing-cards
Comentariul fratelui Felix postat la articolul Duminica Ortodoxiei:
Este adevărat că atunci când ai pachetul de cărți de joc, e ca și cum ai avea contact cu cei 52 de demoni?
Parintele Athanasie Mytilineos:
Evident, persoana care pune întrebarea fie a văzut, fie a citit o broșură relevantă a Părintelui Haralambos Vasilopoulos, care se referă la pasiunea pentru jocuri de noroc și menționează deja din titlu că este vorba despre 52 de demoni, deoarece întregul pachet este format din 52 de cărți.
Într-adevăr, sunt complet de acord.
Dacă te uiți la denumirile care există, pe care bineînțeles că nu le folosim, dar ele există! în cele 52 de cărți ale pachetului nostru binecunoscut (am spus binecunoscutul, pentru că există un alt pachet numit Tarot, și este magic; se referă la a putea ghici viitorul. V-am spus despre divinație, că nu se folosește pachetul comun, bineînțeles că se poate folosi și cel comun, dar în principal se folosește o divinație, din motive de divinație, care este Tarotul. Se vinde! Vai de oamenii care îl folosesc!)
– Chiar corespund hârtiile la 52 de demoni?
– Da!
Fiecare hârtie are și un nume. Numele scrise în broșură, despre care vorbim, sunt nume luate din vechiul panteon.
Adică de la zeii Egiptului, asirienilor, canaaniților etc. Unele nume se găsesc și în Vechiul Testament.
Sunt nume de zeități, dar un verset din psalmi spune:
„zeii neamurilor sunt demoni ”.
Atunci, într-adevăr, fiecare hârtie dedicată unuia dintre acești demoni este ceva teribil.
Nu știu dacă am putea ține cu ușurință cărțile, pachetul de cărți, dacă am ști că sunt stabiliți printre acești demoni!
– Ce va spune el
„consacrat”?
– Un obiect este „consacrat”, conform lui + hierono = consacru, adică îl dedic și nu-l pot folosi în niciun alt scop.
De exemplu, iau un antidoron (anofora).
Acesta nu mai este pâine obișnuită!
A fost consacrata, a fost „citita” (în greacă simplă). După epicleza Sfintei Liturghii, la Axion, se sfinteste anafora prin atingerea vasului cu bucatele de prescura/pâine de Potir și de Sfântul Disc și prin binecuvântarea vasului de către clericului slujitor/liturghisitor.
În același fel, există „consacrare” demonică.
Înțelegeți că dacă un obiect a fost „consacrat” demonic, nu-l putem folosi!
Sfântul Chiril al Ierusalimului spune:
„Precum avem ceva stabilit bisericește, duhovniceste, cum ar fi mâncarea, pâinea, vinul… tot așa pot fi stabilite demonic.”
Mâncărurile destinate/”consacrate” demonilor se numesc
„aliskimas” .
Sunt lucruri necurate!
Cum veți lua acum în mâini pachetul de cărți, care este „consacrat” demonilor?
Este bine știut că atunci când jucăm cărți, din păcate, au loc certuri și crime.
Că un om care joacă cărți nu va avea un sfârșit bun, aproape că nu trebuie să vă spun.
Se va certa cu soția, cu copiii, va veni acasă târziu, va sta treaz până târziu.
Viața de jocuri de noroc este groaznică pentru un bărbat, mai ales pentru o femeie.
Aș adăuga la ceea ce am menționat despre termenul
„establishment demonic”; așa cum am prelua ceva care are microbi pe el, în mod similar am spune că este mai rău.
Dacă iau, nu știu ce energie voi primi.
– Cum „ne prind” vrăjitoarele?
– De multe ori cu cele ce vor intra în contact cu o persoană.
De aceea, gospodinele care văd că astfel de lucruri au fost aruncate în curtea lor, nu le prind cu mâinile, ci cu un clește și le aruncă în râu, în fosa septică;
Ceva similar se întâmplă și cu Harul lui Dumnezeu.
Luăm Untdelemnul Sfintit cu vată și ne ungem, facem o acțiune, o mișcare și transmitem Harul lui Dumnezeu prin elemente materiale.
În același fel, energia malefică a duhurilor rele se transmite prin elemente materiale.
Deci trebuie să vă spun; Nu va atingeti de cărțile de joc!
Dacă spui că exagerez, ți-aș răspunde că este de preferat ca cineva să exagereze în aceste cazuri, decât să cocheteze cu astfel de cazuri și „să plătească pentru asta”.
Dacă cineva a jucat, chiar și amical, chiar și acele jocuri, să mărturisească și să spună la spovedanie la duhovnic;
Nu te vei atinge cu mâinile tale de cărțile de joc.
Și dacă aveți un pachet de cărți în casa voastră, convingeți-vă părinții, rudele să-l arunce!
Nu-l dați altcuiva!
Aruncați-l pe foc! ca să nu mai existe astfel de lucruri în casa voastră.
A 96-a prelegere din categoria „Răspunsuri la întrebările catehismului”.
(Școala Superioară de Catehism)
Similitudini pentru utilizarea numărului numelui:
Sfântul Ipolit al Romei:
„Aici este înţelepciunea. Cel ce are minte, socotească numărul fiarei; că nume de om este şi numărul ei este 666”
Iar înţelesul numărului numelui 666 va fi aşa:
Mă lepăd de Făcătorul cerului şi al pământului, mă lepăd de Sfântul Botez, mă lepăd de a sluji lui Hristos şi mă fac rob al tău; mă lepăd de împărăţia cerului şi iubesc muncile cele veşnice; mă lepăd de Sfânta Cruce şi primesc pecetea ta 666.
Sfântul Ipolit
Apud
Monahul Zosima Pascal, Sfârşitul omului, Editura Credinţa Strămoşească, 1998, pp. 111-113
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Bogdan Alexandru Duca este un slujitor al diavolului
Orice ideologie anticreștină este creată de Antihrist, direct sau indirect.
De fapt, toate ideologiile pot fi rezumate la acestea două: cele pentru Hristos și cele pentru Antihrist.
La urma urmei, omul este în această lume pentru a rezolva aceasta problemă: fie este al lui Hristos sau împotriva lui Hristos.
Și fiecare om, chiar daca ne place sau nu, asta va conchide: rezolvă aceasta problemă, care este o problemă personala.
Și fiecare dintre noi este fie un creștin urmator lui Hristos, fie un luptător
antihrist impotriva lui Hristos, a treia cale nu exista.
Da, sau este un slujitor al lui Hristos sau un slujitor al diavolului, nu există o a treia cale.
In acest articol veti afla despre un astfel de slujitor…
Azi a fost Duminica Înfricoșătoarei Judecăți:
Ca atare, Bogdan Alexandru Duca a gasit de cuviinta sa posteze acest text pe Facebook:
„Înfricoșătoarea judecată.
De ce înfricoșătoare?
Cine citește Evangheliile (și în general scriptura) vede că nu e de fapt nimic înfricoșător.
Omul alege: vrea să trăiască? Sau vrea să moară?
Iar la judecată alegerea lui va fi confirmată sau nu.
De ce e judecata?
Evanghelia e clară: Dumnezeu își întemeiază o Împărăție, o lume bună foarte.
Iar noi suntem chemați să fim cetățeni ai ei.
Dar acum
Am putea să fim cetățeni ai ei când considerăm războaiele ok, ura (față de dușmani, eretici, alteritate) ca fiind “sfântă”, când neglijăm egoist și uneori pios împotriva nevoilor aproapelui și departelui nostru?
Ce treabă am eu cu împărăția lui Dumnezeu când sunt preocupat să urăsc pe aproapele din pricina unor ziduri sau pământuri?
Cum pot crede că am ales viața când sunt de acord cu avorturile sau l consider o soluție “disperată”?
Alegerea nu este înfricoșătoare ci liberă.
Când alegi viața, e evident că vei acționa în conformitate cu viața: vei avea grijă de aproapele și departele tău ca de Dumnezeu.
Când alegi moartea, alegi să nu mai ai grijă de nimic.
Și da. Nu există niciun iad veșnic. Există moarte veșnică. Pur și simplu ai ales să dispari, să ieși din planurile lui Dumnezeu.
De altfel credința într un iad al chinurilor este tocmai un argument puternic că ai o problemă: tu poți să crezi ca Dumnezeul iubirii te va tortura o eternitate ca nu ești conform cu voia Lui….
Cum poți să fii convingător ca tu vrei Împărăția lui Dumnezeu dacă tu de fapt te c.ci pe tine de frică să nu intri în Iad?
Și de asta e “înfricoșătoare”. Căci tu te temi de ce ți au interpretat alții greșit din Biblie: focul veșnic și tortura veșnică, când de fapt toate metaforele sunt despre moartea veșnică.
Mulți nu aleg viața sau moartea, ci aleg o relație de frică cu Dumnezeu.
Aleg să spună “Doamne, Doamne”, se agață de semne și minuni, de ritualuri, de dogme și….crezând că au ales pe Dumnezeu, aleg de fapt moartea.-
Căci nu se mântuiește nimeni prin ritualuri.
Se mântuiește doar prin dragoste.
Și nu, nu spun că oamenii nu au nevoie de botez, de euharistie, de rugăciune împreună.
Ce spun e mult mai simplu: când eliberezi botezul și euharistia de ritualuri, înțelegi sensul lor real.
Nu mă botez ca să mă mântuiesc ci fac un gest al angajamentului meu pentru Împărăție: mă spăl.
Euharistia nu e magie ci are sens când împart pâinea și potirul cu frații și surorile mele și devenim toți, foarte concret, o singură pâine și un singur trup cu El.”
Nu e de mirare, iata si alte doua postari mai vechi ale sale:
Ziarul Lumina: Rezistența împotriva cărții electronice de identitate este de la diavol
Ziarul Lumina: Buletin de Europa
[…]
Biserica a fost întotdeauna favorabilă progresului
L-am întrebat pe preotul militar Felix Iulian Radu, șeful Secției asistență religioasă din cadrul MAI, cum se văd lucrurile acestea din punct de vedere religios.
Există vreun motiv sau vreun pretext ca oamenii să refuze aceste documente moderne pe criterii religioase?
Nu. Biserica nu are nimic împotriva progresului. Ea a fost întotdeauna pentru știință, pentru progres, dovadă și atitudinea față de transplantul de organe. Să nu uităm că evidența informatizată a persoanei a fost făcută la templu încă din vechime, după aceea noi, în Biserică, am făcut evidența acestui neam în hrisoave, în registrele mitricale, cum erau numite, în care se înregistrau cununiile, nașterile, botezurile, înmormântările, deci toate evenimentele importante ale neamului sunt consemnate în registrele de evidență informatizată a persoanei ținute de preotul din sat! Hristos, chiar, Se naște în condițiile unui eveniment care ține de administrarea Imperiului Roman prin declararea recensământului de către Octavian Augustus, când Maica Domnului coboară de la Nazaret în Betleem, în cetatea din care i se trăgea neamul, ca să se înscrie, adică să respecte rânduiala, nu are ce să aibă împotrivă. Sfântul Apostol Pavel avea un act de evidență din partea Imperiului Roman de culoare albastră. Cine deținea acest portofoliu albastru era socotit cetățean roman și avea anumite privilegii. Iar noi suntem privilegiați, ca Biserică, să fim partenerii unei instituții serioase și temeinice ca Ministerul Trebilor din Lăuntru, cum se numea odată, și trebuie să fim un partener așa cum a fost Biserica întotdeauna.
De acord, dar, știți, există o diferență între informatizat și informatic. Partea electronică are ceva diavolesc în ea?
Nu, absolut nimic. Tot ceea ce este zămislit de mintea umană și e folosit în scopuri folositoare umanității este cu binecuvântarea lui Dumnezeu. E ca și cu energia nucleară: poți să faci o bombă, dar poți să dai și curent electric. Iar noi avem preoți luminați, călugări luminați, ierarhi. Știu cazuri de ierarhi care și-au făcut deja cartea de identitate electronică. Era și domnul general de față când am vorbit cu oameni din Biserică care și-au făcut demult cărțile electronice de identitate, acestea noi, și eu am de gând să-mi fac, sunt mulți care-și fac.
Cum vă explicați atunci această rezistență a unora dintre drept credincioși?
Știți cum spunea un poet de-al nostru (George Coșbuc, n.r.), „Uşor conduci pe-un om netot,/ Dar mai uşor pe cel cuminte,/ Pe-un semidoct nici tu, Părinte,/ Nici zeii cerului nu pot”. Lăsați-i în ignoranța lor, pentru că dacă n-au alte preocupări și alte ascultări, ei își caută de lucru. Pentru că diavolul, atunci când nu-i dai minții să lucreze, vine el și spune: „Boierule, n-ai de lucru?” Și-ți dă el ce să rumegi și să procesezi. Unui om credincios nu îi este teamă de diavol. Diavolul nu are putere decât să ne sperie. Aceștia sunt niște speriați, scuzați-mă, care au terminat toate ale Duhului și se ocupă de cele ale cărților de identitate! Du-te și roagă-te! Haideți să nu facem un caz dintr-o minoritate din aceasta care nu are ascultări.
Deci spuneți că n-ar fi mulți.
Nu-s mulți, dar sunt vocali. Oamenii cuminți își văd de lucru. Călugării noștri simpli își văd de ascultări, merg cu oile, sapă în grădină, se roagă, au alte treburi decât să se ocupe de asta. Aceștia puțini, dar vocali, sunt tot timpul pe Facebook, postează despre cărțile de identitate. Păi, dacă nu-ți place tehnica, aruncă-ți telefonul și lasă-ne-n pace! Pe mine mă apucase o sfântă revoltă, încât am plecat de la o întâlnire cu ei ca să nu sar și să le spun câteva să le meargă fulgii! Mergi cu metroul? De ce? Dacă nu iubești tehnica, ia-o pe jos! Biserica a fost întotdeauna pentru progres. Cei mai mari oameni de știință au fost ai Bisericii, tiparele au apărut în biserică, primele cărți la fel, deci Biserica este un factor de progres social, cultural, științific chiar.
Comentariu saccsiv:
Un alt punct de vedere:
Stim ca Paisie Aghioritul a fost canonizat. Ne-o spune chiar Inteligenta Artificiala de pe Google:
Sfântul Paisie Aghioritul (Paisie de la Muntele Athos) a fost canonizat de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol pe 13 ianuarie 2015, la 21 de ani de la trecerea sa la Domnul, fiind cinstit anual pe 12 iulie. Canonizarea a fost proclamată oficial, iar Biserica Ortodoxă îl venerează pentru viața sa sfântă, harismele sale (rugăciune, înainte-vedere, tămăduire) și sfințenia sa, un exemplu viu al ascezei și smereniei.
- Data canonizării:13 ianuarie 2015.
- Organismul:Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.
- Data sărbătoririi:12 iulie.
- Recunoaștere:El este un model de viață creștină, cu harisme deosebite, amintind de sfinții pustnici din vechime.
Asadar, pentru ca Sfantul Paisie Aghioritul nu avea alte preocupari, i-a dat diavolul sa rumege pe tema asta?
Sfântul Paisie Aghioritul și diversioniștii
Cititi va rog si:
Text din Grecia: Numărul personal și identitatea electronică – aspecte teologice și duhovnicești
Vigilant Citizen: Ceva este teribil de greșit cu filmul „The Carpenter’s Son” („Fiul tâmplarului”, cu Nicolas Cage în rolul lui Iosif)
Vigilant Citizen: Something is Terribly Wrong With the Movie “The Carpenter’s Son”
Ceva este teribil de greșit cu filmul „Fiul tâmplarului”
„The Carpenter’s Son” (Fiul tâmplarului) este considerat un „film biblic” cu elemente de groază. De fapt, este un manifest satanic deghizat în divertisment. Iată o privire de ansamblu asupra simbolismului din acest film derutant, la fel de dereglat precum Nicolas Cage în rolul lui Iosif.
Publicat pe 30 Ianuarie 2026, de Vigilant Citizen
Sfântul Nicolae Velimirovici: Omul european și diavolul
Comentariul fratelui Felix postat la articolul Documentar Aaron Russo: America from Freedom to Fascism:
Sfântul Nicolae Velimirovici
Omul european, intelectualul, omul cu inima necurată și mintea murdară, omul cu caracterul lacom, a făcut un contract cu diavolul, a reînnoit vechiul contract al lui Adam, pentru a îndeplini voia diavolului și a vrut, cu ajutorul lui, să devină zeu.
Într-adevăr, oamenii europeni, deși botezați în numele lui Hristos, s-au supus diavolului, tăgăduindu-L pe Hristos, pentru a primi decorația care i-ar face zei.
Fiecare dintre ei L-a tăgăduit de Hristos, a scuipat crucea, a îngenuncheat în fața diavolului și a primit imediat titluri, cum ar fi: lord, baron, general…
Diavolul a făcut o promisiune falsă Europei că îi va face pe europeni zei, cu condiția ca aceștia să i se închine.
Europenii l-au venerat, dar dracu nu i-a făcut zei, ci demoni.
Aceasta a fost înșelăciunea lui.
Numai cu ajutorul lui Dumnezeu poate omul să fie îndumnezeit.
Dumnezeu S-a făcut Om pentru a-l face pe om Dumnezeu.
De-a lungul a două mii de ani, milioane de oameni au devenit mici dumnezei sau fii ai lui Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, credință, bunătate, milă, dreptate, cu fapte virtuoase, lacrimi, martiriu, jertfă.
Dar, frații mei, Europa modernă a întors spatele pomului vieții și s-a îndreptat spre șarpe, asemenea străbunicii noastre Eva.
A crezut în diavol și a făcut o alianță cu el.
S-a obligat față de el și a crezut în promisiunile sale.
Obligația lui era: Lepădarea de Hristos și distanțarea de calea Evangheliei.
Poruncile pe care omul european trebuia să le respecte erau: să fure, să jefuiască, să mintă, să comită adulter, să comită crime, fărădelegi și nedreptate.
Promisiunea pe care a primit-o a fost:
Dacă va face aceste lucruri, va deveni zeu.
Astfel, Europa timpului nostru repetă efortul zadarnic al Evei, Cain, Iuda și al restului slujitorilor cunoscuți ai lui Satan.
Dracii despre cele trei lucruri mari ale creştinilor de care se tem: „unul ce-l purtaţi la gât, cu unul vă scăldaţi în biserică şi altul cel pe care îl mâncaţi la Liturghie”
Comentariul fratelui Felix postat la articolul Diavolul nu se luptă cu Dumnezeu:
Odată, pe cînd fericitul Ioan de Bostra se afla cu treburi în Antiohia Siriei, au fost duse la el 4 femei demonizate, care spuneau multe, fiind înrîurite de diavoli.
Ioan, ascultîndu-le, le-a întrebat despre diferite lucruri, cum ar fi căderea demonilor din rai, despre fructul pe care l-a mîncat Adam, despre şarpe şi altele, pe care nu le vom spune aici, din pricina slăbiciunii multora.
Însă, pe două dintre acestea, care sunt spre zidirea sufletului, le vom povesti în continuare.
– Vă e frică de rugăciunea împărătească „Tatăl nostru”, de Psalmul 90 „Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui-Preaînalt” şi de „Cu noi este Dumnezeu” al proorocului Isaia?
– Da, au răspuns femeile demonizate, pentru că rugăciunile acestea sunt de folos.
– Dar de „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii…”(rugăciunea Sfintei Cruci)?
– Încetează, nu mai spune cuvintele astea, au strigat demonii. În toată Scriptura nu este vreun alt cuvînt care să ne zădărnicească puterile precum acesta!
– De care lucruri ale creştinilor vă temeţi?
– Aveţi, într-adevăr, trei lucruri mari: unul ce-l purtaţi la gît, cu unul vă scăldaţi în biserică, şi altul cel pe care îl mîncaţi la Liturghie.
Se refereau la Sfînta Cruce, la Sfîntul Botez şi la Sfînta Împărtăşanie.
– Din acestea trei, de care vă temeţi mai mult?
– Dacă păziţi bine lucrul cu care vă împărtăşiţi, nimeni dintre noi nu va putea face rău vreunui creştin.
Cuviosul Ioan L-a slăvit pe Dumnezeu pentru cele auzite şi a întrebat iarăşi:
– Ce religie iubiţi mai mult dintre cele care există pe lume?
– Le iubim pe cele care n-au nici unul din cele trei lucruri pe care le-am spus şi care nu-L mărturisesc ca Dumnezeu sau Fiu al lui Dumnezeu, pe Fiul Mariei.
Sursa:
Demonii şi lucrările lor,
- 412-413
Editura Egumeniţa, 2007
Diavolul nu se luptă cu Dumnezeu
Pentru cititorii mai noi, repostez un articol ce l-am publicat cu cinci ani in urma:
Multi spun ca diavolul se lupta cu Dumnezeu (eventual precum in foarte raspandita imagine de mai sus), neincetat, de multe mii de ani incoace. Vorba asta este o mare ratacire, iar eu indraznesc a o considera chiar erezie.
Iata un fragment din Omilia la Matei a Sfantului Ioan Gura de Aur (despre rugaciunea Tatal Nostru) postata de fratele mircea.v la rubrica de comentarii a articolului Incepand cu 29 noiembrie, rugaciunea Tatal Nostru se modifica la catolici:
Aşadar, după ce prin amintirea duşmanului nostru ne-a pregătit de luptă şi ne-a stîrpit toată trândăvia, ne dă iarăşi curaj şi ne ridică gândurile, amintindu-ne de împăratul sub Care sîntem rânduiţi şi arătînd că El este mai puternic decît toţi, spunînd: „Că a ta este împărăţia şi puterea şi slava”. Deci dacă a Lui este împărăţia, nu trebuie să ne temem de nimeni, pentru că nu este nimeni care să I se împotrivească şi cu care să împartă stăpânirea.
Cînd spune: ”A Ta este împărăţia”, Hristos arată că şi diavolul, care se luptă cu noi, este supus lui Dumnezeu, chiar dacă pare că I se împotriveşte, Dumnezeu îngăduindu-i deocamdată aceasta. Că şi diavolul face parte din robii Lui, din cei cărora li s-a luat cinstea şi au fost izgoniţi. De altfel diavolul n-ar îndrăzni să atace pe vreun om dacă n-ar lua mai întîi putere de la Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc de oameni? Nici împotriva porcilor n-a putut îndrăzni ceva pînă ce nu i-a îngăduit Domnul; nici împotriva turmelor cu oi, nici împotriva cirezilor cu vite, pînă ce n-a luat îngăduinţă de sus.
Sa ne amintim si ce spunea parintele Arsenie Papacioc:
Sfântul Iustin Popovici: Căci ce este păcatul?
Comentariul fratelui Felix postat la articolul Chatbotul Iisus:
Sfântul Iustin Popovici
Căci ce este păcatul?
Păcatul este o forță demonică întunecată, distructivă și teribilă, cu care diavolul seamănă moartea în viața omului și, astfel, o face lipsită de sens, o înnebunește, o delogosizează, o privează de sensul, raționalitatea, logica și scopul său divin, logos și logic.
Păcatul transformă ceea ce este de la Dumnezeu în lipsit de sens, în lipsit de sens, în prostie și, astfel, privează atât lumea, cât și omul din lume de acel sens divin, de dragul căruia există singuri și în care își au sensul și justificarea.
Păcatul are o singură bucurie – să-i seducă pe oameni să nu asculte de adevăr: Hristos cel răstignit.
Dacă reușește în acest sens, păcatul a reușit în toate, iar bucuria sa nu are sfârșit în nemurirea întunecată a ființei sale.
Și există nenumărate modalități viclene deghizate cu care păcatul, și prin el diavolul, încearcă să-i îndepărteze pe oameni de Hristos cel răstignit.
Prin toată viclenia sa de luptă împotriva lui Hristos, păcatul face un singur lucru: îi aruncă pe oameni cu capul înainte în abisul minciunii, în abisul morții, în abisul satanismului, diavolismului, lui Mefistofel.
Și astfel îi desparte de singurul Adevăr, de singurul Atot-Adevăr – Hristos Domnul răstignit.
O, galateni neînțelepți! cine v-a vrăjit ca să nu ascultați de Adevăr – Domnul Iisus răstignit?
Așadar, amintiți-vă: predicând Evanghelia Lui printre voi, făcând minuni în numele Lui înaintea voastră, L-am înfățișat sub ochii voștri, iar pe cel răstignit, L-am înfățișat în sufletele voastre; și ați simțit și ați văzut că El este cu adevărat Adevărul, Înțelepciunea și Logosul Divin și Logica lumii – Atot-Adevărul Divin, Atot-Înțelesul Divin, Atot-Logica Divină.
Și acum, cine v-a vrăjit și v-a sedus ca să nu-L ascultați?
Cu siguranță, cu siguranță, cu siguranță – păcatul! și prin el acel atotcunoscător distrugător al lumii și al lumilor: duhul suprem al răului și al distrugerii – Satana.
Nu vă lăsați înșelați, Satana gândește cu păcatul, simte cu păcatul, acționează cu păcatul, trăiește cu păcatul, gândește cu păcatul, judecă cu păcatul, nemurește cu păcatul, veșnicește cu păcatul.
Păcatul este, de asemenea, adevărul său, și dreptatea sa, și logica sa, și bucuria sa, și nemurirea sa, și viața sa, și binele său, și inima sa, și dragostea sa, și veșnicia sa.
Și esența păcatului, care este ea?
În vrăjmășia față de Dumnezeu și tot ceea ce este Dumnezeu, în războiul cu Dumnezeu și tot ceea ce este Dumnezeu.
O, galateni nesăbuiți, să știți cu inima, cu mintea, cu conștiința și cu rațiunea voastră: păcatul este tot ceea ce ne îndepărtează de Hristos cel răstignit. Și prin îndepărtarea de El, duce inevitabil la moarte, la iad, la împărăția veșnică a răului lui Satan și a îngerilor săi negri. Salvați-vă de păcat urgent, cu sacrificiu de sine, ca dintr-un foc!
Cu ce?
Prin credința în Domnul Hristos cel răstignit și înviat, Singurul Biruitor al păcatului, și prin păcat – moarte, și prin moarte – Satan și toți diavolii lui.
3:2
https://azbyka.ru/otechnik/Iustin_Popovich/tumachene-poslanitse-galatima-svetog-apostola-pavla/
Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
Sfântul Nicolae Velimirovici: Ce îi înfricoșează pe demoni cel mai mult
Sursa: https://doxologia.ro/ce-ii-infricoseaza-pe-demoni-cel-mai-mult
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Episcop al Ohridei și Jicei
Odată, când Fericitul Ioan stătea la rugăciune, i s-au deschis ochii duhovnicești și i-a văzut pe draci. Nici nu cutezau să se apropie de omul lui Dumnezeu, nici nu voiau să plece departe de el. Văzându-i cuprinși de frică, Ioan i-a întrebat de ce se tem mai mult.
Ai citit undeva o istorisire din viața Sfântului Ioan din Bostre. Odată, când Fericitul Ioan stătea la rugăciune, i s-au deschis ochii duhovnicești și i-a văzut pe draci. Nici nu cutezau să se apropie de omul lui Dumnezeu, nici nu voiau să plece departe de el. Văzându-i cuprinși de frică, Ioan i-a întrebat de ce se tem mai mult. Au răspuns dracii: „De trei lucruri: de Cel pe care voi, creștinii, Îl purtați la gât; de Cel cu care vă spălați în biserică și de Cel pe care Îl mâncați în biserică”.
Omul lui Dumnezeu a întrebat din nou: „Dar din acestea trei de care vă temeți cel mai mult?”. I-au răspuns cetățenii iadului: „De Cel pe care Îl mâncați în biserică”.
Oare nu-ți este limpede? Lucrul pe care creștinii îl poartă la gât e crucea. Cel cu care sunt spălați în biserică este apa sfințită cu care sunt stropiți, iar ceea ce mănâncă în biserică este Sfânta Împărtășanie. Crucea e semnul biruinței prin pătimirea din dragoste. Apa sfințită curățește și simbolizează curăția duhovnicească și trupească. Împărtășirea este masa cerească pe care se îmbie sufletului spre hrană Trupul și Sângele lui Dumnezeu. Așadar, oare e de mirare că puterile iadului tremură de acestea trei? Ele șoptesc oamenilor sfaturi cu totul potrivnice acestora, și anume:
1) să fugă sub un pretext sau altul de orice pătimire, lucru prin care vor să dezrădăcineze din inimile oamenilor dragostea și iubirea de aproapele;
2) să trăiască în necurăția păcatului, lucru prin care vor să îi facă pe oameni supuși și rude ale lor îndeaproape și să-i îndepărteze de Preacuratul Dumnezeu și
3) să chinuie și să istovească sufletul lor prin înfometare nedându-i nici o hrană dumnezeiască – hrană după care sufletul năzuiește prin firea sa – și să-l hrănească numai cu hrană pământească la fel ca pe dobitoace. Iar de Împărtășanie se tem cel mai mult duhurile iadului fiindcă ea e încununarea înălțării omului până la Dumnezeu și a unirii lui cu Dumnezeu. De la Dumnezeu, pace ție și binecuvântare.
(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, București, 2003, pp. 53-54)
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
2 comments