SACCSIV – blog ortodox

Reacții după ce Volodimir Zelenski a amenințat că trimite armata după Viktor Orban

Adevarul: Comisia Europeană a catalogat drept „inacceptabile” ameninţările lui Volodimir Zelenski la adresa lui Viktor Orban

Comisia Europeană a descris vineri drept „inacceptabile” ameninţările lui Volodimir Zelenski la adresa premierului ungar Viktor Orban, după ce preşedintele ucrainean a spus că ar putea trimite armata ucraineană după el dacă nu deblochează ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE, ajutor blocat prin veto de Orban ca represalii faţă de întârzierea repunerii în funcţiune a secţiunii ucrainene a conductei petroliere Drujba, relatează AFP şi EFE.

„Acest tip de limbaj este inacceptabil. Nu trebuie să existe nicio ameninţare faţă de statele membre ale UE”, a spus Olof Gill, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Agerpres, care citează cele două agenții de presă.

„Escalada în retorică din toate părţile nu este utilă şi nici nu conduce la atingerea obiectivelor pe care noi le-am menţionat”, respectiv exercitarea de „presiuni” asupra Rusiei să oprească agresiunea împotriva Ucrainei, acordarea către aceasta a împrumutului de 90 de miliarde de euro şi asigurarea aprovizionării energetice a statelor membre, a indicat acelaşi purtător de cuvânt comunitar.

Liderul de la Kiev l-a ameninţat joi pe Orban cu o acţiune militară dacă Ungaria nu deblochează acest ajutor financiar Ucrainei de UE.

„Sperăm că această persoană din UE (Viktor Orban n.red) nu blochează cele 90 de miliarde, sau măcar prima tranşă din cele 90 de miliarde şi că militarii noştri vor avea în continuare armament. Dacă nu va fi aşa, atunci vom da adresa acestei persoane forţelor noastre armate, băieţilor noştri. Pentru ca să-l cheme şi să vorbească cu el pe limba lor”, a spus Zelenski la Kiev la începutul unei şedinţe de guvern, în prezenţa presei.

Volodimir Zelenski a continuat: ruşii „ne ucid, iar noi ar trebui să-i dăm petrol sărăcuţului Orban, pentru că fără acesta el nu poate câştiga alegerile?„.

Președintele ucrainean a susţinut anterior joi că oleoductul Drujba, care trece prin Ucraina şi aprovizionează cu petrol rusesc Ungaria şi Slovacia, ar putea redeveni operaţional abia peste o lună şi jumătate, deşi a recunoscut că ar dori ca această conductă să nu mai fie funcţională deloc.

Ungaria şi Slovacia sunt în continuare nevoite să-şi folosească rezervele strategice de petrol după ce din 27 ianuarie tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba a fost oprit în Ucraina, în urma a ceea ce această ţară afirmă că a fost un atac cu drone al Rusiei, iar Zelenski susţine că reparaţiile necesită timp. Dar Viktor Orban şi premierul slovac Robert Fico susţin de partea lor că Ucraina menţine blocată conducta într-o acţiune de şantaj politic împotriva lor pentru refuzul de a susţine Kievul în războiul cu Rusia şi mai ales pentru că Orban se opune aderării Ucrainei la UE.

Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze şi electricitate către Ucraina

Drept represalii, Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze şi electricitate către Ucraina şi a blocat prin veto al 20-lea pachet de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, blocând de asemenea împrumutul european de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei, împrumut pe care aceasta din urmă îl va rambursa numai dacă Rusia îi va plăti ipotetice „reparaţii de război„, altfel statele membre ale UE vor trebui să-l ramburseze, cu excepţia Ungariei, Republicii Cehe şi Slovaciei, care au cerut şi au obţinut o scutire de la participarea la mecanismul de garantare.

Slovacia a suspendat livrările de electricitate către Ucraina

La rândul ei, Slovacia a suspendat livrările de electricitate către Ucraina.

Premierul Fico a descris vineri ameninţările lui Zelenski la adresa lui Orban drept un „şantaj grav” prin care preşedintele ucrainean „a trecut toate liniile roşii”.

 

Hot News: Kelemen Hunor condamnă declarația lui Volodimir Zelenski despre Viktor Orban: „O limită care nu poate fi depășită”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri că amenințarea voalată a președintelui ucrainean la adresa premierului ungar „transmite un mesaj întregii națiuni maghiare” și este „inacceptabilă”.

Kelemen Hunor a spus că o astfel de declarație „trebuie condamnată”.

„Există o limită care nu poate fi depășită nici măcar în cazul unei diferențe de opinie politică. Amenințarea prim-ministrului unei țări cu moartea este o asemenea limită. Acest lucru este inacceptabil și trebuie condamnat în mod clar”, a declarat liderul UDMR, vineri, într-o postare pe Facebook în limba maghiară.

El susține că „amenințarea președintelui Zelenski nu îi este adresată doar lui Viktor Orban”, ci „transmite un mesaj întregii națiuni maghiare”, întrucât este vorba despre premierul Ungariei.

„Într-o situație deja tensionată, retorica amenințătoare nu ajută, ci, dimpotrivă, sporește și mai mult tensiunea. Tocmai de aceea este important să se spună clar: asemenea declarații nu își au locul într-o dezbatere politică”, a conchis Kelemen Hunor.

[…]

Donald Trump și Vladimir Putin se vor întâlni la Budapesta

Posted in DONALD TRUMP, razboi, RUSIA, SUA, Ucraina, UNGARIA, Viktor Orban, Vladimir Putin by saccsiv on octombrie 16, 2025

Sursa: https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/trump-vorbeste-la-telefon-cu-putin-vorbesc-acum-conversatia-este-lunga

Donald Trump a avut joi o lungă convorbire la telefon cu Vladimir Putin. După care a anunțat, pe contul său de Truth Social, că „s-au făcut progrese importante” și a stabilit că se va întâlni cu liderul de la Kremlin la Budapesta, pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina. Trump a menționat și că Putin l-a felicitat pentru „marea realizare a păcii în Orientul Mijlociu, un vis de secole”.

Trump e mulțumit

Apelul a fost „bun și productiv”, a arătat liderul de la Casa Albă, precizând că săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire la nivel de „consilieri de nivel înalt” din ambele țări, relatează BBC.

„Președintele Putin și cu mine ne vom întâlni apoi într-un loc convenit, Budapesta, Ungaria, pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război rușinos dintre Rusia și Ucraina”, a continuat Trump.

El nu a menționat dacă a discutat cu Putin despre rachatele Tomahawk pe care intenționează să le furnizeze Ucrainei pentru lovituri asupra Rusiei.

Trump a mai scris că va discuta despre conversația sa cu Putin când se va întâlni vineri, la Casa Albă, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Cred că s-au făcut progrese importante în conversația telefonică de astăzi”, a menționat el la finalul postării.

Image

Putin l-a avertizat pe Trump în legătură cu Tomahawk

Pe de altă parte, Kremlinul susține că Vladimir Putin l-a avertizat pe Donald Trump în timpul convorbirii telefonice că oferirea Ucrainei de rachete de croazieră Tomahawk ar afecta relațiile dintre SUA și Rusia și procesul de pace, relatează Sky News.

Președintele rus i-ar mai fi spus lui Trump că forțele Moscovei au în prezent „inițiativă strategică deplină” de-a lungul întregii linii a frontului din Ucraina, potrivit consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov.

Ușakov a declarat și că un nou summit planificat între cei doi președinți va fi precedat de o convorbire telefonică între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul de externe rus Serghei Lavrov, care va avea loc în următoarele zile.

El a mai spus că apelul telefonic, care a durat circa două ore și jumătate, a avut loc la inițiativa Rusiei.

Orban este pregătit pentru summit-ul de la Budapesta

Și emisarul special al lui Putin, Kirill Dmitriev, a spus că apelul dintre președintele Rusiei și Donald Trump a fost „pozitiv și productiv”, repostând pe X mesajul lui Donald Trump de pe Truth Social.

Iar premierul Ungariei, Viktor Orban, a salutat pe X decizia celor doi lideri de a se întâlni la Budapesta.

„Întâlnirea planificată dintre președinții american și rus este o veste excelentă pentru popoarele iubitoare de pace ale lumii. Suntem pregătiți!”, a scris el.

Trump crede că încă e posibil ca Putin şi Zelenski să se întâlnească

Preşedintele Donald Trump consideră că încă este posibil să determine o întâlnire directă între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, după discuția lui Trump cu liderul de la Kremlin.

„Preşedintele consideră că este încă posibil să-i reunească pe Putin şi Zelenski”, a declarat presei Karoline Leavitt. „El va încerca să promoveze pacea şi consideră că s-au înregistrat progrese în urma acestei convorbiri. Putin s-a angajat (în timpul convorbirii) să se întâlnească cu Donald Trump”, a confirmat purtătoarea de cuvânt, după ce Donald Trump anunţase primul summitul într-o postare pe Truth Social.

Ce a postat Trump în timp ce vorbea cu Putin

Președintele american a anunțat joi că discută telefonic cu președintele rus Vladimir Putin despre războiul din Ucraina, chiar în timpul convorbirii dintre cei doi.

„Vorbesc acum cu preşedintele Putin. Conversaţia este în curs, una lungă, şi voi raporta conţinutul acesteia, la fel ca şi preşedintele Putin, la finalul ei. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei chestiuni!”, a scris Trump pe Truth Social.

 

Paradoxul maghiar

Posted in Ilie Bolojan, MAGHIARI, Romania, UDMR, UNGARIA, Viktor Orban by saccsiv on octombrie 10, 2025

Netanyahu a ajuns la Budapesta. Orban retrage Ungaria din Curtea Penală Internațională

Posted in BENJAMIN NETANYAHU, DONALD TRUMP, GAZA, UNGARIA, Viktor Orban by saccsiv on aprilie 3, 2025

 

Sursa: https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/netanyahu-a-ajuns-in-ungaria-si-sfideaza-mandatul-de-arestare-al-cpi

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a sosit, joi, la Budapesta, înfruntând mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI), la invitaţia aliatului său fidel Viktor Orban. La câteva ore după sosirea lui Netanyahu, Ungaria a anunțat că se retrage din CPI.

„Bine aţi venit la Budapesta”, a scris pe Facebook ministrul Apărării, Kristof Szalay-Bobrovniczky, care s-a dus în cursul nopţii să-l întâmpine pe liderul la aeroportul din Budapesta.

Netanyahu întreprinde o vizită de mai multe zile, prima în Europa de la începutul războiului din Gaza, în octombrie 2023, scrie AFP.

După onorurile militare de la palatul prezidenţial, premierul israelian va fi primit de omologul său pentru discuţii, urmate de o conferinţă de presă în jurul orei 12:30 (10:30 GMT).

Va fi o ocazie de a mobiliza sprijinul maghiar pentru planul preşedintelui american Donald Trump de a prelua controlul asupra Fâşiei Gaza şi de a-i expulza pe locuitorii acesteia.

Absenţa lui Benjamin Netanyahu de la Ierusalim intervine într-un moment de mari turbulenţe interne, acesta fiind angajat într-o luptă cu Curtea Supremă, care a îngheţat decizia guvernului de demitere a actualului şef al Shin Bet.

Cu toate acestea, semnificaţia acestei călătorii este mai ales simbolică.

Netanyahu pregătește ceva

După anunţarea în noiembrie 2024 de către CPI a mandatului său de arestare pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza, Benjamin Netanyahu a fost în Statele Unite, dar niciodată încă într-un stat în care are jurisdicţie curtea de la Haga.

„Scopul său final este să îşi recapete capacitatea de a călători oriunde doreşte”, a declarat pentru AFP Moshe Klughaft, consultant şi fost consilier al liderului israelian.

Prin această vizită „într-o ţară în care nu se teme de arestare, el pregăteşte terenul pentru normalizarea călătoriilor sale viitoare”, poate în Germania, de exemplu, unde viitorul cancelar Friedrich Merz i-a garantat că va putea veni fără griji.

Viktor Orban l-a invitat imediat ce a aflat anunțul CPI, declarându-se „şocat de o decizie ruşinoasă”. În schimb, Netanyahu a lăudat „claritatea morală” a Ungariei.

Contactată de AFP, Curtea a reamintit „obligaţia legală” a Budapestei şi „responsabilitatea sa faţă de celelalte state părţi” de a executa deciziile.

„Dacă statele au îngrijorări cu privire la cooperarea lor cu Curtea, ele o pot consulta”, a subliniat purtătorul său de cuvânt, Fadi El Abdallah. „Dar nu depinde de ele să stabilească unilateral meritele deciziilor juridice ale CPI”.

Budapesta se retrage din CPI

Ungaria a anunţat, joi, că se retrage din Curtea Penală Internaţională (CPI), la câteva ore după sosirea la Budapesta a lui Netanyahu, potrivit CNN.

Secretarul de stat al Ungariei pentru Comunicare și Relații Internaționale, Zoltan Kovacs, a declarat că țara va începe procesul de retragere, „în conformitate cu obligațiile constituționale și juridice internaționale ale Ungariei”.

Retragerea unui stat intră în vigoare abia la un an după depunerea oficială a dosarului la Secretariatul General al ONU.

Ungaria va deveni astfel singura țară din Uniunea Europeană care nu face parte din CPI.

Israelul nu face parte din această instanță, alături de Statele UniteChinaRusiaArabia Saudită și alte țări.

Ungaria a semnat Statutul de la Roma, tratatul fondator al CPI, în 1999, şi l-a ratificat doi ani mai târziu, în timpul primului mandat al lui Viktor Orban. Totuși, nu a validat convenţia asociată pe motive constituţionale şi, prin urmare, susţine că nu este obligată să respecte deciziile Curţii Internaţionale de Justiţie.

Înfiinţată în 2002, Curtea are în prezent 125 de membri, iar misiunea sa este de a urmări în justiţie autorii celor mai grave crime din lume, atunci când ţările nu doresc sau nu pot să facă acest lucru. Până în prezent, doar două ţări au renunţat, Burundi şi Filipine.

În timp ce guvernul ungar flutură în mod regulat ideea de a părăsi o instituţie considerată „părtinitoare din punct de vedere politic”, acesta este acum gata să facă pasul cel mare, călcând pe urmele lui Donald Trump, care, în februarie, a impus sancţiuni Curţii pentru ceea ce a descris drept „acţiuni nelegitime şi lipsite de fundament care vizează America şi aliatul nostru apropiat, Israelul”.