Repostez cateva articole, pentru cititorii mai noi:
I.
De ce poarta femeia batic in biserica?
Sursa: https://www.crestinortodox.ro/editoriale/de-poarta-femeia-batic-biserica-119558.html
Cand femeia intra in biserica, i se cere sa-si acopere capul. Dimpotriva, barbatului i se spune ca nu trebuie sa aiba ceva pe cap in biserica. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: „Orice barbat care se roaga sau proroceste, avand capul acoperit, necinsteste capul sau (pe Hristos), iar orice femeie care se roaga sau proroceste, cu capul neacoperit, isi necinsteste capul” (I Cor. 11, 4-5).
Basmaua sau valul cu care femeia isi acopera capul, a dat nastere la multe controverse. Si acest lucru s-a intamplat pentru ca pe de o parte nu au fost intelese cuvintele Sfantului Apostol Pavel, iar pe de alta parte, chiar fara sa cunoastem cuvintele Apostolului Pavel, vedem ca in biserica unele femei au capul acoperit, iar altele nu.
Cand vezi ca Sfanta Liturghie poate incepe si se poate sfarsi in conditiile in care nu toate femeile au capul acoperit, nu poti sa nu-ti spui: nu e ceva obligatoriu purtarea baticului, altfel, preotul nu ar fi inceput Liturghia, iar daca in timpul desfasurarii ei si-ar fi facut aparitia vreo femeie fara a avea capul acoperit, parintele ar fi trebuit sa intrerupa Liturghia.
Pe usa de la intrarea in unele biserici sta scris: nu intrati decat in tinuta decenta. Si se mentioneaza in ce consta tinuta decenta: sa nu intri in pantaloni scurti, in maiou, etc, dar nu se spune ca femeile trebuie sa aiba capul acoperit. Deci, nu poti sa nu te intrebi: trebuie sa poarte femeia capul acoperit in biserica?
Pentru a intelege cum trebuie cuvintele Sfantului Apostol Pavel, trebuie sa afirmam dintru inceput ca locul din biserica nu este identic cu orice loc public, este unul sfintit. Iar in acest loc cu totul special, tinuta exprima in mod tainic modul de comuniune cu Dumnezeu.
Daca pentru antici, a vorbi cu capul descoperit era semn ca vorbesti fara a ascunde ceva, de aici si vorba „a spune adevarul gol-golut”, pentru crestini, descoperirea capului inseamna deschiderea fata de Dumnezeu sincer, fara viclenie. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca descoperirea capului simbolizeaza mintea care, in vremea rugaciunii, trebuie sa fie locuita de Logos, de Cuvantul lui Dumnezeu. Adica nu trebuie sa mai aiba in ea alte ganduri lumesti. Nu in zadar se cere in „Imnul Heruvic” ca toata grija cea lumeasca sa o lepadam.
Biserica vesteste ca barbatul este cap femeii si ca “femeile trebuie sa se supuna barbatilor” (Efeseni 5, 22). Ce inseamna asta? Ca odata ce mintea (capul) a fost luminata de Logos, ea trebuie acoperita, adica nu trebuie sa mai punem in ea ceva mai presus de Cuvantul primit, caci altfel se intuneca. Iata motivul pentru care femeia trebuie sa-si acopere capul.
Asadar, faptul ca barbatii au capul descoperit, iar femeile il au acoperit, nu tine de traditia populara, ci de randuiala Bisericii, dupa cum se poate observa si din iconografie.
Adrian Cocosila
II.
Sfântul Ioan Gurã de Aur – Despre femeile care poartã podoabe de aur si se împodobesc
Sursa: http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/machiaj.html
Domnul nostru Iisus Hristos, dupã învierea Sa, li S-a arãtat mai întâi femeilor.
Uitã-te cum si Domnul, prin femei, binevesteste ucenicilor! Domnul – lucru pe care l-am spus adeseori – ridicã la cinste neamul cel mai dispretuit, neamul femeiesc, îi dã bune nãdejdi si-i vindecã durerea.
Care dintre voi n-ar vrea sã fie ca acelea si sã cuprindã picioarele lui Iisus? Puteti si acum, toti câti vreti! Puteti sã-I cuprindeti nu numai picioarele, ci si mâinile si capul acela sfânt, împãrtãsindu-vã, cu cuget curat cu înfricosãtoarele taine. Nu numai aici pe pãmânt; ci Îl veti vedea si în ziua aceea a judecãtii, cu slava aceea nespusã, când va veni cu popor de îngeri, dacã veti vrea sã fiti iubitori de oameni, dacã veti vrea sã fiti milostivi si veti auzi nu numai aceste cuvinte: “Bucurati-vã!”, ci si cuvintele acelea: “Veniti, binecuvântatii Pãrintelui Meu, de mosteniti împãrãtia cea gãtitã vouã de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Fiti, dar, milostivi, ca sã auziti aceste cuvinte! Iar voi, femeilor, care purtati bijuterii de aur si ati vãzut drumul acestor femei, lepãdati, chiar târziu, boala poftei dupã aur! Deci, dacã doriti sã fiti cu acele femei, schimbati podoaba cu care sunteti împodobite cu podoaba milosteniei. Spune-mi, ce folos ai de pe urma acestor podoabe pretioase, de pe urma hainelor tesute cu aur?
– Mi se bucurã si mi se veseleste sufletul de ele!
– Eu te-am întrebat de folos, iar tu mi-ai vorbit de pagubã. Nimic nu este mai pãgubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele si a-ti lipi inima de ele. Robia aceasta cumplitã ajunge si mai amarã când îti face plãcutã robia. De care faptã se va îngriji vreodatã cum trebuie, când va nesocoti grijile lumesti cum se cuvine, o femeie care socoteste cã meritã sã se bucure când e legatã cu aur? Cel care se bucurã cã stã în închisoare nu va voi niciodatã sã scape de închisoare. Tot asa si femeia aceasta; ca un prizonier de rãzboi, robitã de aceastã poftã rea, nu va suferi sã audã cu dorul si râvna cuvenitã vorbindu-i-se de cele duhovnicesti si nici nu va face vreo faptã bunã. Care, dar, îti este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?
– Îmi fac plãcere bijuteriile!
– Iarãsi mi-ai vorbit de pagubã si de pierzare!
– Dar mã cinstesc mult cei ce mã vãd.
– Si ce-i cu asta? O altã pricinã de stricãciune, care te face când înfumuratã, când obraznicã. Haide, darã, îngãduie-mi sã-ti arãt eu pagubele, odatã ce tu nu mi-ai spus folosul.
Care sunt, dar, pagubele ce ti le aduc bijuteriile? Grija e mai mare decât plãcerea. Din pricina asta multi din cei ce te vãd – negresit dintre cei legati de pãmânt – se bucurã mai mult decât tine, care porti aurul si bijuteriile. Tu te împodobesti cu podoabe care-ti aduc griji; aceia îsi desfãteazã privirile fãrã sã aibã vreo grijã. O altã grijã apoi. Esti umilitã si invidiatã de toti. Vecinele si prietenele, piscate de invidie, se înarmeazã împotriva bãrbatilor lor si dezlãntuie împotriva ta rãzboaie cumplite. Pe lângã aceste pagube, altele: îti cheltuiesti tot timpul liber si toatã grija cu gãtelile; nu te lipesti cu toatã inima de faptele cele duhovnicesti; esti plinã de înfumurare, de obrãznicie si slavã desartã; esti legatã strâns de pãmînt si se taie aripile si în loc de vultur, ajungi câine si porc. Încetând de a te mai uita si a zbura la cer, cauti în jos ca porcii; si, cotrobãind prin gãurile pãmântului dupã aur, sufletul tãu îsi pierde bãrbãtia si libertatea.
Spui cã-si întorc oamenii privirile spre tine când te arãti în oras? Dar tocmai pentru asta n-ar trebui sã porti aur, ca sã nu ajungi spectacol de teatru, ca sã nu intri în gura tuturor bârfitorilor. Nici unul din cei ce-si întorc privirile spre tine nu te admirã, ci-si bat joc de tine cã-ti plac podoabele, cã esti o înfumuratã, cã esti o femeie vanitoasã. Dacã te duci la bisericã, nu pleci de acolo fãrã vreun folos sufletesc, ci cu mii si mii de cuvinte de batjocurã, de ocãri si de blesteme, nu numai de la cei care te vãd, ci si de la profet. Isaia, cel cu mare glas, îndatã ce te vede strigã: “Acestea zice Domnul cãtre fetele cele îngâmfate ale Sionului: “Pentru cã au umblat cu grumajii ridicati, pentru cã au fãcut cu ochiul, pentru cã-si târãsc hainele cu pãsitul picioarelor, pentru cã joacã din picioare, Domnul va dezveli podoaba lor si în locul mirosului celui plãcut va fi praf si în loc de brâu se vor încinge cu funie” (Isaia 3,15. 23). De acestea vei avea parte si tu, în loc de podoabã. Cã aceste cuvinte n-au fost spuse numai pentru fetele Sionului, ci oricãrei femei care face ca ele. Împreunã cu profetul Isaia stã acuzator si Pavel, spunând lui Timotei sã porunceascã femeilor “sã nu se împodobeascã cu împletituri de pãr sau cu aur sau cu mãrgãritare sau cu haine scumpe” (1Timotei 2,9). Deci, în orice împrejurare, îti este vãtãmãtoare purtarea de bijuterii; dar mai cu seamã când te duci la bisericã, când treci printre sãraci. Dacã ai cãuta sã te învinuiesti amarnic pe tine însãti, n-ai putea-o face mai bine decât îmbrãcandu-te cu astfel de haine si podoabe, semn de cruzime si neomenie.
Gândeste-te câte stomacuri flãmânde lasi cu podoabele acestea, câte trupuri dezbrãcate, cu luxul acesta drãcesc! Cu mult mai bine ar fi sã hrãnesti sufletele celor flãmânzi decât sã-si gãuresti lobul urechilor si sã atârni de urechi, degeaba si fãrã de rost, hrana a mii si mii de sãraci. Este oare o slavã sã fii bogat? Este oare o laudã sã porti pe tine bijuterii de aur? Chiar dacã podoabele acestea ar fi câstigate prin muncã cinstitã, totusi vina ta este nespus de mare; gândeste-te însã cât de covоrsitoare este atunci când sunt câstigate cu necinste si nedreptate! Spui cã-ti sunt dragi laudele si slava? Dezbracã aceastã podoabã plinã de batjocurã si toti te vor admira si te vei bucura si de slavã si de plãcere curatã; asa însã esti batjocoritã si-ti pregãtesti cu ele multe prilejuri de supãrãri. Dacã ierti vreuna din ele gândeste-te câte necazuri îti pricinuiesti! Câte slujnice nu-s bãtute, câti oameni nu sunt necãjiti, câti nu sunt arestati, câti nu sunt întemnitati! Din pricina podoabelor acestora, judecãti, anchete, mii si mii de blesteme si învinuiri; femeia este blestematã si învinuitã de bãrbat, bãrbatul de prieteni, iar sufletul de el însusi.
– Dar bijuteriile nu se pierd!
– Tocmai acest lucru nu este usor! Dar chiar dacã le-ai feri totdeauna e pierdere si asa pãstrate dau multã bãtaie de cap, multã grijã si scârbã si nici un câstig. Ce venit aduc ele în casã? Ce folos celei ce le poartã? Nici un folos, ci multã urâtenie si învinuiri din toate pãrtile. Cum vei putea sãruta si cuprinde picioarele lui Hristos când esti împopotonatã asa? Hristos Îsi întoarce fata de la aceastã podoabã. De aceea a primit sã Se nascã în casa teslarului; dar, mai bine spus, nici în casa aceea, ci într-o colibã si într-o iesle. Cum vei putea sã-L vezi pe El când nu ai frumusetea cea poftitã de El, când nu porti podoaba plãcutã Lui, ci una urâtã de El? Când te apropii de El nu trebuie sã fii împodobitã cu astfel de haine, ci îmbrãcatã cu virtute. Gândeste-te ce este în definitiv aurul? Nimic altceva decât pãmânt si cenusã. Bagã-l în apã si s-a fãcut glod! Gândeste-te si rusineazã-te când faci din glod stãpân, când lasi toate si stai lângã aur, când îl porti si-l plimbi pretutindeni, chiar când te duci la bisericã, atunci când mai cu seamã ar trebui sã fugi de el. Nu s-a zidit biserica ca sã-ti arãti în ea bogãtia aceasta, ci bogãtia cea duhovniceascã. Tu însã, ca si cum te-ai duce la paradã, nu la bisericã, asa te împodobesti din cap pânã în picioare; imiti pe cele de pe scenã si porti pe tine gunoiul acesta vrednic de batjocurã. Din pricina asta sufletele multora se vatãmã, iar dupã terminarea slujbei de la bisericã, în case si la mese, ai sã auzi pe cei mai multi vorbind tocmai de gãtelile acestea. În loc sã spunã: “Profetul si apostolul au spus cutare si cutare”, vorbesc de luxul hainelor, de mãrimea pietrelor scumpe si de toatã împopotoneala celor ce se îmbracã asa. Aceste discutii vã fac si pe voi si pe casnicii vostri lenesi spre milostenie. Nici unul din voi n-ar dori sã rupã repede ceva din aurãriile acestea si sã hrãneascã un flãmând. Cum ai putea hrãni pe un altul cu pretul uneia din aceste bijuterii, când tu însãti vrei mai degrabã sã duci o viatã amarã decât sã-ti vezi împutinate podoabele? Multe femei se uitã la bijuteriile lor ca la niste fiinte si tin la ele mai mult decât la copiii lor.
– Doamne fereste! mi se rãspunde.
– Arãtati-mi asta! Arãtati-mi-o prin fapte, pentru cã eu vãd cã acum lucrurile stau cu totul astfel. Care femeie, stãpânitã tare de dragostea de giuvaericale, si-a prefãcut în bani giuvaericalele ca sã smulgã din ghearele mortii sufletul unui copil? Dar pentru ce vorbesc de sufletul unui copil? Care femeie si-a rãscumpãrat cu ele sufletul ei pierdut? Dimpotrivã, vãd cã multi îsi vând în fiecare zi sufletul de dragul bijuteriilor. Dacã li se imbolnãveste trupul fac tot ce pot, dar dacã vãd cã li se stricã sufletul, nu fac nimic, ci privesc cu nepãsare si sufletul lor si sufletul copiilor lor ca sã le rãmânã giuvaericalele, care pier cu timpul si ele. Pui pe tine aurãrii în valoare de mii de talanti, iar mãdularul lui Hristos nu are nici hrana cea de toatã zilele. Stãpânul de obste al universului a dat deopotrivã tuturor si cerul si cele din ceruri si masa cea duhovniceascã. Tu însã nu-i dai Lui nici pe cele pieritoare, ca sã fii legat necontenit cu lanturile acestea cumplite. Din pricina aceasta miile si miile de pãcate, din pricina aceasta bãrbatii ajung niste desfrânati, pentru cã voi, femeile, nu-i faceti sã trãiascã crestineste, nu-i faceti sã filosofeze, ci-i învãtati sã le placã podoabele cu care se împodobesc femeile stricate; din pricina aceasta si cad repede în bratele desfrâului. Dar dacã i-ati învãta sã dispretuiascã astfel de podoabe si sã le facã bucurie castitatea, evlavia si smerenia, n-ar fi prinsi cu atâta usurintã în ghearele desfrâului. Poate sã se împodobeascã asa desfrânatele! Ba, chiar mai mult decât atata, dar nu pentru bãrbatii vostri!
Obisnuiti dar pe bãrbatii vostri sã le placã podoaba aceasta duhovniceascã, pe care n-o pot vedea la desfrânate. Mã întrebi cum îl poti face pe bãrbatul tãu sã capete acest obicei? Îndepãrteazã de la tine gãtelile si giuvaericalele si pune-ti podoaba cea duhovniceascã. Asa îti vei feri bãrbatul de orice pericol, iar tu vei fi pretuitã. Dumnezeu te va milui, toti oamenii te vor admira si vei avea parte si de bunãtãtile cele viitoare, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Cãruia slava si puterea în vecii vecilor, Amin
III.
Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie (Afurisenie înseamnă despărtire si lepădare de la Biserica Ortodoxă).
Crestinul si dansul
Sursa: http://chiot1.blogspot.com/2014/11/jocurile-dansurile-sunt-praznuiri.html
Din cartea părintelui Nicodim Măndiţă – Vămile Văzduhului– despre jocuri
Jocurile şi cîntecele curveşti sunt lucrări, slujbe idolatre, drăceşti, infernale. Aşa ne adeveresc Sfintele Scripturi, Sfintele Soboare Apostolice, ecumenice, locale, Istoria Bisericească, Vieţile Sfinţilor, Cazania, Proloagele, Sfintele Pravili.
” Nimeni nu poate sluji la doi domni – zice Mântuitorul – adică şi lui Dumnezeu şi lui Mamona… Cel ce nu este cu Mine împoriva Mea este, şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte ” (Mt. 6, 24; 12, 30).
„În cetatea (Biserica Triumfătoare din ceruri) Domnului, nu va intra nimic pângărit, şi nimic care e dedat cu spurcăciune şi minciună, ci numai cei scrişi în cartea Vieţii Mielului… Afară câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi toţi care lucrează şi iubesc minciuna” (Apocalipsa 21, 27; 22, 15)
Nota: Inchinarea la idoli este închinarea la păcat, în orice formă s-ar săvârşi acel păcat: şi precizez că şi un gînd răutăcios, este închinare la idoli. Ţinerea minte a răului, este o închinare nu la idoli ci la satana însuşi.
În Vieţile Sfinţilor, în Sfintele Pravile, Cazaniile Bisericii …ni se spune clar că: jocurile pe la cîrciumi, de prin case particulare sau publice sunt lucrări idolatre, drăceşti, satanice; iar cumetriile, nunţile, patroanele şi sărbătorile cu muzicanţi lumeşti, cîntece curveşti şi jocuri sau horă, sunt prăznuiri drăceşti care scot din Biserica lui Hristos şi din Împărăţia lui Dumnezeu pe creştinii şi creştinele care joacă ori participă, sau privesc acolo. (Cazania 23 aprilie, Mt. 7, 26-27; 8, 12)
Aşa de pildă: ni se povesteşte că diavolii jucau, chiuiau, băteau în palme şi fluierau în preajma Sfântului Antonie care se ruga şi cânta lui Dumnezeu, după care ei au început a plânge şi a se tângui, obosiţi cu totul. (Vieţile Sfinţilor – 17 ianuarie o.c. p. 743)
Diavolii pun hăţuri celor ce joacă şi fac glume. Majoritatea creştinilor şi clericilor după ieşirea din slujba Bisericii, se târăsc de draci la jocuri; iar banii daţi la muzicanţi sunt nişte jertfe date diavolului. (Vieţile Sfinţilor – 23 decembrie o.c. pp 1193-4)
Diavolii au venit la Cuviosul Teodosie cu muzici, fluiere şi chiuituri …(Vieţile Sfintţilor – 3 mai o.c. p 231)
Sfântul Simeon vede în vedenie pe satana stând pe scaun şi diavoli mulţi în jurul lui, cu podoabe de înşelăciune, în sunete de trîmbiţe, fluiere, cimpoaie şi alte felurite instrumente muzicale şi felurite curse ale păcatelor. (Vieţile Sfinţilor – 24 mai o.c. pp 1120 -1)
Sfântul Mucenic Filimon, comediantul, făcându-se creştin, cu rugăciunea a pogorât foc din cer şi a ars toate intrumentele cu care făcea comediile provocatoare de râs, haz şi veselii păcătoase. (Vieţile Sfinţilor – 14 decembrie o.c. pp. 1193 – 4)
Sfântul Sinod al VII-lea prin canonul 22 hotărăşte că : ” Pe la mese, nunţi (creştinii mireni) toate să le facă spre slava lui Dumnezeu; iar meşteşugirile muiereşti şi sataniceşti cântece, prin răsfrângeri curveşti de jocuri, ori prin răcnete, chiote …căci asupra celor ce fac acelea, vine proorocescul blestem care zice: ” Vai celor ce cu alăută şi cu cântări beau vinul; iar la lucrurile, Domnului nu se uită, şi la lucrurile mâinilor Lui nu gândesc” (Isaia 5, 12)
Canonul 54 al sinodului din Laodiceea: ”La nunţile unde vor fi muzicanţi şi jocuri să nu meargă, şi de la cei ce vor aduce acelea, să fugă.”
Cazania Bisericii la sărbătoarea tuturor Sfinţilor, zice: „Jocurile sunt drăceşti”
La 1 septembrie: ”Jocurile se fac spre necinstea lui Dumnezeu”
La 14 octombrie: ” Primii creştinii n-au serbat cu jocuri …care sunt lucruri drăceşti”
La 25 decembrie: ” Să serbăm nu cu praznice păgîneşti, cu jocuri, beţii…”
La 23 aprilie: ”Cuvintele deşarte, jocurile şi cîntecele lumeşti, sunt lucruri drăceşti, şi cei ce le vor face, parte cu Hristos nu vor avea”
Jocurile, chiuiturile, cîntecele lumeşti, înjurăturile de cele sfinte, drăcuielile, sudalmele …sunt rămăşiţe idolatre care despoaie pe creştini de Hristos şi-i umple de duh demonicesc.
”Unde sunt sfintele cărţi – zice Sfântul Efrem Sirul – şi citirile, acolo este veselie a drepţilor şi mîntuire a auzitorilor; iar unde sunt alăute şi hore, acolo e întunecare a bărbaţilor şi a femeilor şi praznicul diavolului…”
Aceasta o arată şi Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: ” Unde sunt jocuri, acolo diavolul sare în mijloc, şi casa în care se fac jocuri, e locaşul dracilor.”
Eu – strigă cu tărie Sfântul Ioan Gură de Aur – îndrăznind, dau pe faţă că: unde sunt dansuri şi jocuri acolo şi diavolul e prezent şi curvia nu face numai oameni înverşunaţi, ci şi ucigători de nevinovaţi… ” (OM. 14 la Mt. ; I Cor 10, 7)
Purtătorul de Dumnezeu Ignatie (Teoforul) în epistola către Magnesieni, zice: ”Fiecare din noi să serbeze duhovniceşte cu cugetarea Legii Sfinte, bucurându-se nu în odihna trupului, nu în jocuri şi în plesnete ca cei fără de minte”.
Notă: Ignatie Teoforul este copilul pe care Mântuitorul Hristos l-a dat exemplu multimilor când a vorbit despre curăţia copiilor, cum că numai ca aceia să fie sufletele celor ce vor să se mîntuiască.
(more…)
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
4 comments