SACCSIV – blog ortodox

Novak Djokovic spune că a fost otrăvit cu plumb şi mercur în 2022 când a fost reţinut în Australia, după anularea vizei în contextul pandemiei, nefiind vaccinat

Posted in Australia, Coronavirus, COVID, mercur, pandemie, vaccin, vaccinare by saccsiv on ianuarie 11, 2025

Cotidianul: Djokovic acuză că a fost otrăvit. ”Nu am spus nimănui public”

Image

Novak Djokovic spune că a fost „otrăvit” când a fost reţinut în Australia.

Este vorba despre reţinerea sa, în 2022, într-un  hotel din Melbourne, în care se aflau solicitanţi de azil, după anularea vizei în contextul pandemiei, nefiind vaccinat.

„Mi-am dat seama că în acel hotel din Melbourne am fost hrănit cu nişte alimente care m-au otrăvit”, a declarat Djokovic, despre care se ştie că îşi monitorizează strict dieta. „Am descoperit unele lucruri când m-am întors în Serbia. Nu am spus nimănui public acest lucru, dar s-a descoperit că aveam un nivel foarte ridicat de metale grele. Metale grele. Aveam plumb, un nivel foarte ridicat de plumb şi mercur.”

Departamentul de Afaceri Interne din Australia a refuzat să comenteze pe această temă, invocând motive de confidenţialitate.

Melbourne: Simona Halep iar a luat bataie. Important e ca s-a vaccinat

Posted in Australia, Coronavirus, SPORT, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE by saccsiv on ianuarie 24, 2022

Image

Simona Halep a fost învinsă în optimile de finală ale turneului de Grand Slam de la Melbourne de sportiva franceză Alize Cornet (61 WTA), în 3 seturi, cu 6-4, 3-6, 6-4, după 2 ore și 35 de minute de joc. După acest meci Simona Halep va ieși din top 20 WTA:

https://www.cotidianul.ro/halep-out-a-pierdut-in-optimi-la-australian-open/

Dupa cum scria un comentator pe Cotidianul: “Important e ca s-a vaccinat si crede in ce spun specialistii, analistii si expertii pe burtierele TV. Nu e treaba ei sa judece cu propriul creier.”

Cititi va rog si:

Simona Halep, pregătită să se imunizeze și cu a treia doză de vaccin anti-COVID. „O voi face imediat ce voi termina turneele”

Simona Halep iar joaca tenis, asa ca iar face propaganda

Video: Simona Halep, si vindecata si vaccinata si mascata si accidentata

Mesajul sistemului prin Simona Halep: imunizatul natural trebuie sa se vaccineze, apoi sa se protejeze in continuare cu masca si tot tacamul

Fotografia zilei: Simona Halep multumind din inima partidului

 

Tagged with: , ,

Video: Protest impotriva vaccinarii si a lockdown la Melbourne

Tagged with: ,

Video: Protestul de sambata de la Melbourne impotriva vaccinarii ce n-a dus la zero Covid, ci din contra, la aproape 135 000 de cazuri noi vineri

Posted in Australia, Coronavirus, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE, VIDEO by saccsiv on ianuarie 16, 2022

Dupa cum probabil ca deja stiti, instanța a menținut decizia ministrului imigrației, Alex Hawke, de a i se anula viza lui Novak Djokovic, pe motiv că prezența lui în Australia ar putea reprezenta un risc de „neliniște publică”, având în vedere că este „un talisman al mișcării anti-vaccin”:

Novak Djokovic va fi deportat și nu va putea participa la Australian Open

Cu sau fara “talisman” insa, australienii sunt din ce in ce mai nemultumiti de vaccinare, in conditiile in care aceasta n-a dus la ceea ce li s-a promis, adica zero Covid, ba din contra, pe 14 ianuarie 2022 erau raportate … 134 508 noi cazuri:

https://www.worldometers.info/coronavirus/country/australia/

Iata protestul de la Melbourne din 15 ianuarie 2022:

 

Tagged with: ,

Video: Protest impotriva vaccinarii copiilor la Melbourne (Australia)

Video: Nou protest masiv la Melbourne

Posted in Australia, Coronavirus, proteste, VIDEO by saccsiv on decembrie 19, 2021
Tagged with: ,

Video: Protest la Melbourne impotriva vaccinarii obligatorii

Posted in Australia, Coronavirus, proteste, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE, VIDEO by saccsiv on decembrie 13, 2021

Video: Protest urias si la Melbourne impotriva vaccinarii obligatorii

Posted in Australia, Coronavirus, proteste, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE, VIDEO by saccsiv on noiembrie 27, 2021
Tagged with: ,

Video: Nou protest „KILL the BILL” la Melbourne

Posted in Australia, proteste, VIDEO by saccsiv on noiembrie 14, 2021
Tagged with: , , ,

Video: Nou protest la Melbourne impotriva proiectului de lege al premierului Daniel Andrews

Posted in Australia, proteste, VIDEO by saccsiv on noiembrie 7, 2021
Tagged with: , , ,