Teambuilding cu piticii

Chiar daca in ultima vreme am pomenit in articolele mele mai mult de carti de sociologie, nu inseamna ca nu m-am mai delectat si cu cate ceva mai superficial, cum ar fi un roman de dragoste. De fapt, eu vroiam ceva „usor” si „superficial” cand mi-am cumparat Viata amoroasa de Zeruya Shalev, insa am dat peste un roman profund si complicat, nu atat prin intriga cat prin modul in care e scris si in care dezvaluie psihologia din spatele unei obsesii.

Yaarah este o tanara care incearca sa-si construiasca o viata normala, obisnuita, asa cum o intelege societatea: sa se marite, sa aiba si o cariera, sa faca un copil, sa se mute intr-o casa mai mare etc. Casatorita cu un programator cam bleg si lucrand la doctorat pentru a obtine un post de titular la universitate, ea se lupta pe ascuns cu un mare gol sufletesc, cu episoade dureroase din copilarie si in general cu un sentiment de neimplinire si de deznadejde existentiala. In momentul cand il cunoaste pe un prieten de-al tatalui sau, perversul si fascinantul Arie, un barbat mult mai in varsta care o joaca literalmente pe degete, viata Yaarah-ei se dezintegreaza total, ea permitand ca totul sa se duca de rapa: mariajul, doctoratul si, in cele din urma, legatura ei cu realitatea.

Asa cum ziceam la inceput, intriga in sine nu este deosebita, insa scriitura Zeruyei Shalev, cu siguranta da! Felul in care reda gandurile eroinei, dialogul ei interior, felul in care se lupta cu pasiunea ei orbitoare, cum incearca sa se readuca pe calea cea dreapta si apoi cum isi rationalizeaza comportamentul distructiv si slabiciunea, toate acestea fac din Viata amoroasa o carte foarte patrunzatoare, de o sinceritate dureroasa, care isi lasa amprenta asupra cititorului. In afara de pura placere de a o citi, daca ai suficienta deschidere poti sa extragi din ea si niste invataminte pretioase:

In primul rand, relatia cu omul iubit sau „viata amoroasa”, cum o numeste Yaarah, nu trebuie sa fie confundata cu toata viata ta. Omul este ca un caleidoscop care ar trebui sa aiba multiple fatete si interese, iar concentrarea exclusiva pe un aspect al vietii este o alegere bolnavicioasa. Asta e valabil si pentru cei care se confunda cu cariera lor, cu copiii lor sau cu orice altceva. Cand faci din celalalt singura ta ratiune de a fi, pierderea lui inseamna pierderea ratiunii tale de a fi. Not good.

In al doilea rand, este tare gresit sa-ti inchipui ca dragostea, persoana de langa tine, iti va rezolva in mod magic toate traumele si problemele tale personale. Yaarah face o greseala grava, inca dinainte de a-l intalni pe Arie, barbatul care ii va distruge viata. Traumele provocate de parintii ei si dorinta ei de a se simti sigura, dorita, iubita, o fac sa se marite prea devreme, cu un barbat pe care nu-l iubeste cu adevarat, dar care, asa cum zice chiar ea, i-a promis ca o va iubi toata viata. Evident ca o casatorie bazata pe astfel de premise se va dezintegra la prima tentatie.

In al treilea rand, o alta greseala fundamentala a eroinei noastre este ca se chinuie sa se adapteze unui model social impus din toate partile, incepand cu parintii si terminand cu filmele romantice, adica maritat, copil etc., desi ea simte ca nu este facuta pentru asa ceva sau, in orice caz, nu in acel moment al vietii ei. Sentimentele de sufocare traite alaturi de sot, vinovatia ca nu-l iubeste si ca nu-i poate fi recunoscatoare pentru iubirea lui, disperarea cu care incearca sa-si salveze casnicia desi toata fiinta ei o indeamna sa fuga de acasa ne trag un semnal de alarma: sa fim atenti ce alegeri facem, cand le facem si mai ales sa fie alegerile noastre, nu ale parintilor sau parte dintr-un „model social acceptat”.

Cu alte cuvinte, din punctul meu de vedere, alegerile pe care le-a facut Yaarah au condus-o la dezastru, iar Arie nu a fost decat bomboana de pe coliva, elementul declansator, „paiul care a rupt spatele camilei”. De meditat la asta.