lista de intrebari pentru cititori

m-am sculat de-o ora jumate şi încă am capul mare, aşa că vă întreb pe voi:
 
1. credeţi c-o mai invită cineva la anul pe ellen de generes să prezinte oscarurile? (mie mi-a părut că tot are treburi mai importante prin culise şi se grăbeşte să-şi spună pe scenă cele două propoziţii legate printr-o conjuncţie ca să plece să-şi vadă de ele. de treburi.)
 
2.  nu-i aşa că ada roseti şi-a scos dinţii de cal de jos şi şi-a pus în locul lor o plăcuţă mai mică şi mai discretă?
 
3. mai e cineva pe care l-a călcat pe timpane trioul de negrese îmbrăcate în roşu, zbierînd de mama focului – că aşa ştiu ele să cînte – piese neinteligibile, dar candidate la oscar?
   3 suplimentar. este adevărat că beyonce are craci, dar n-are charismă?
 
4. este adevărat că un sfert din noaptea oscarurilor a fost campania electorală a lui al gore? 
 
5. unde (în bucureşti) găsesc de cumpărat un pîrlit de termometru pentru cuptor?
 
6. mai există în timişoara farmacia la prinţul turcesc’? :)))

mama, ce m-am saturat de politica!

dumnealui este Flash, un shire de trei ani, care aleargă într-o mare scîrbă, parcă înotînd cu pantalonii ăia largi.

Image 

 

e cît un cal!

Image 

pe lîngă el, pîrliţii de ponei shetland păreau şi mai mici decît sînt.

Image 

 

mai exact, cam atît de mici erau:

Image 

 

adică un fel de căţei.

Image 

 

înapoi la oile noastre – pe etaje:

Image 

 

sau pe calorifer:

Image  Image 

 

ne jucăm?

Image 

 

aidi pa!

Image 

 

o dupa-amiaza de ciine

• de-abia m-am apucat şi mă gîndesc să mă las.
nu înţeleg. cum poţi să faci traducere bună dintr-o limbă străină în limba română, cînd în românia asta n-ai dicţionare de specialitate pentru uzul traducatorilor (şi, în definitiv, dex-ul propriei tale limbi confundă paronimele între ele, a se vedea chimen şi chimion)? îmi aduc aminte de un articol din ’90 al lui dan c. mihăilescu despre necesitatea ne a ne năpusti, o dată cu ieşirea din comunism, la făcut dicţionare, enciclopedii, tratate şi sinteze, adică exact ce ne-a lipsit înainte. na, sîntem în 2007 şi încă nu s-a năpustit nimeni. 
 
• datorită lui underhill, am ajuns să citesc şi mi-a plăcut la nebunie un argument al comitetului de iniţiativă care vrea să modifice constituţia, să scrie în ea că_căsătoria e permisă numai între un bărbat şi o femeie: cică „Opozitia noastrã fatã de asemenea parteneriate nu se datoreazã unor
prejudecãti fatã de homosexualitate si poligamie, asa cum tot auzim, ci
unei convingeri solide si rationale cã Dumnezeu stie mai bine decât
oricine ce este bine pentru noi si pentru societatea noastrã
“. :)))))))))))
rîd şi eu ca să nu plîng, ce vreţi. convingerea raţională că dumnezeu ştie mai bine decît mine ce-i bun pentru mine şi societatea mea mi-a adus lacrimi în ochi.
 

• ar fi bună o reglementare care să-i împiedice pe unii ca mine
să amestece într-o însemnare petiţiile raţional-bisericoase şi nou-dreptace cu traducerile din limbi străine în limba română.

reglementari lipsa

• mi-ar plăcea să existe vreo reglementare care să te împiedice să comiţi secvenţa urcat-în-autobuz-trîntit-pe-scaun-dat-drumu’-la-manele-la-maximum.
(sau ar fi trebuit să zic ‘la maxim’? sau ‘la maxx’, şi mai bine.)
• ar fi bun şi un fel de cod care să reglementeze relaţiile dintre scriitor şi traducător. adică, dacă tu, traducător, îi trimiţi un mail respectuos autorelui, în limba lui maternă, şi îl rogi să-ţi explice o chestiune absconsă din propria-i carte, nu cu alt scop, decît cu acela de a ieşi bună şi în varianta tradusă (sau măcar în aia, sic!), atunci el, autorele, să fie obligat să-ţi răspundă. vreodată.
 
• ar fi bună şi o reglementare care să-i împiedice pe unii ca mine să amestece într-o însemnare manelele din autobuz cu traducerile de literatură beletristică?
(asta ultima deci sub formă de întrebare) 

ignariitius ignifugatius ignitiones

ca să nu mor – cînd oi muri – în stare de completă prostie, vă rog frumos să mă luminaţi – care oţi putea – despre ce-ar putea să însemne sintagma funis ignarii… în legătură cu o canonieră. că eu nu mă pot gîndi – oricît m-aş gîndi – decît la faptul că persoana care a scris-o confundă nişte treburi, căci ignarus nu, n-are nici o treabă cu igniţia…
mulţumesc.

iesi cu tractorul din padure

vine detepistul la redacţie cu ochii cît cepele – rămaşi aşa de la
examenul de reluat permisul de conducere suspendat mai prin ianuarie.
cică ‘auzi enunţ de întrebare:
ieşi cu tractorul din pădure. cum trebuie să…?’
mă rog, restul nici că mai contează.

sa moara ratb-ul! miine! ba nu, diseara!

mă enervează ratb-ul. de ani de zile îmi cumpăr abonament tocmai
ca să scap de tracasările cu număratul biletelor, căutatul prin
buzunare, descoperitul unui perforator care să funcţioneze, datul
biletului din mînă în mînă, mă-scuzaţi-n-aţi-putea-urile
ş.a.m.d. mai ales că problema mea, la urcarea într-un mijloc de
transport în comun, e să ocup repejor unul dintre cele dou-trei locuri
bune de citit. nu biletele mă pasionează pe mine.

şi mă trezesc că ratb-ul îmi înlocuieşte abonamentul cu un card pe
care trebuie să-l validez la fiecare călătorie. în vreunul dintre cele
trei mari şi late aparate care, am observat eu, funcţionează des. dar
nu tot timpul. şi, culmea tupeului de regie autonomă, dacă îi prezint
controlorului cardul nevalidat, deşi
l-am plătit şi e valabil, primesc amendă.
măi oameni buni, chiar nu există limite ale obrăzniciei instituţionale în ţara asta?

plecati cu campania, va rog

nene, mulţi plictisiţi pe netul ăsta. unde mă duc, unde mă-ntorc, inclusiv pe propria mea adresa de mail, numai mesaje belicoase împotriva sărbătorii de sf. valentin. ei, ce să-ţi povestesc, tovarăşi, ziua îndrăgostiţilor e the devil, paişpe februarie e smintirea tineretului naţionale. hai, mai uşurel, dacă se poate. eu scriu despre blogul lui gheo, un nene ‘paul’ îmi răspunde cu ‘A inceput o campanie impotriva Valentine-s Day . Manifestul poate fi gasit aici : (şi-mi dă adresa) si pe blogul lui cutare (şi-mi dă adresa). ăsta, după capul meu, e spam. dar, nu, dacă e pentru o cauză nobilă, desigur că nu e spam, ruşine să-mi fie că aşa şi pe dincolo.
cum i-am zis şi lui ‘paul’ (dar s-au mai adunat între timp la uşa mea nişte plictisiţi cu pietre), ffuria shoppingului nu-i monopolului zilei îndrăgostiţilor, iar cadouri
kitsch se găsesc inclusiv de crăciun – să boicotăm şi crăciunul? (cum, bradul de crăciun nu-i obicei împrumutat? ba e, şi încă recent.) prostia şi lipsa de gust sînt egal
răspîndite la sărbătorile autohtone şi la cele de import. şi nu văd cum
se poate protesta împotriva prostiei.
eu, de pildă, aş protesta împotriva împrumutării fast-food-ului, dar mi-e teamă că patru cincimi dintre protestatarii anti-valentin ar rămîne flămînzi.

limbismele lunii februarie

sînt trei limbisme care zburdă liber luna asta (sînt mai multe şi zburdă lună de lună, dar puţină sistematizare, tovarăşi):
locaţia cu sens de loc (vă rog eu frumos, că mi s-a strepezit timpanul de cît am auzit asta, locaţia are treabă cu închirierea, pe cînd dealul unde s-a filmat cold mountain e un simplu loc.
pateticul cu sens de jalnic. nu ştiu, zău, mai citeşte cineva dex-ul în ziua de azi, sau o daţi toţi pe webster?
 
– (din altă ciorbă, dar tot limbism) sistemul ticăloşit. asta-mi place de nu mai pot. e noua marotă a discursurilor fără idee. lasă, că sună de parcă sistemul era bun, doar că s-a… ticăloşit între timp. cîndva, pe parcurs.
 
despre cum să mănînci căcat cu graţie, adică masteratul în limbism, scrie bulgăraşul de zăpadă.
 

nu mai citesc cartile cotidianului

cărţile din colecţia ziarului cotidianul mă enervează şi n-o să le mai citesc. nu mă enervează ele ca_cărţi, ci mă enervează că şi-au bătut joc de ele. două mari şi late am citit pînă acum, centaurul şi omul ilustrat, amîndouă redactate de madam crupenschi, care care diplomă în ciupeli şi ţepe. nici nu cred că s-a deranjat să se uite pe cărţile alea. centaurul plînge de nervi, îngropat sub un morman de greşeli de culegere şi absolut neredactat. nu te poţi bucura de scriitura lui updike, că ţi se împleticeşte privirea în gîndacii cu picioare rupte.
omul ilustrat, ce să mai zic, după ce că l-au redus cu tupeu la nici jumătate din cartea originală (cartea ar fi trebuit să se cheme mică selecţie din omul ilustrat de ray bradbury), nu s-a uitat nimeni pe ea după ce-a trîntit-o detepistul în pagină. de-un parigzamplu, cel puţin o treime de cărticică n-are linii de dialog – deşi dialoguri are… e aproape necitibilă. păi, dacă tot publici un sefe vechi de peste o jumătate de secol, a cărui valoare literară se apropie vertiginos de zero, ceea ce înseamnă că încă un val de necunoscători într-ale sefeului va strîmba din nas şi va zice ‘pa, sefe’, dacă tot faci d-astea, măcar fă cartea aia atît de citibilă cît a făcut-o şi autorul ei. căci e o carte-document, în definitiv.
Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe