You are currently browsing the monthly archive for April 2009.
…şi atunci dau peste fraze precum aceasta: “Aşa că esenţial nu-i faptul că tu nu crezi, ci că Domnul crede mai departe în tine.” , din Despre dragoste şi alţi demoni.
şi mă “izbeşte” pur şi simplu: de aia se cheama CREDINŢĂ. să nu mă întorc cu fundul la ea când mi-e greu, ci să mă sprijin pe ea, cu toată greutatea sufletului, mai ales când mi-e greu.
“copilul interior” e una din acele sintagme nelipsite din orice carte de autocunoastere care mi-a dat enorme batai de cap. iubeste-ti copilul interior, linsteste-l, vorbeste cu el, bla-bla, fara ca nimeni sa prezinte vreun fel de mecanism de “depistare” a acelui copilul interior. pana si psihologul meu nu facea nimic altceva decat sa-mi spuna ca trebuie sa-l gasessc si sa-i vorbesc, fara sa-mi dea lamuriri suplimentare.
l-am descoperit pana la urma intr-o seara in care imi batea inima in piept irational de repede, in fata unei situatii de inconvenienta minora. obisnuita sa reactionez disproportionat la orice era cat pe ce sa nu observ… pana cand mi-am dat seama ca reactiile acelea erau ale unui copil speriat, ascuns intr-un colt cu urechile ciulite pentru a-i asculta pe mama si pe tata certandu-se sau pentru a auzi daca se deschide usa de la sufragerie si daca da cu ce viteza si daca pasii de dupa sunt pasi impleticiti sau pasi normali. copilul meu interior ma facea sa reactionez la tot felul de situatii incordate in felul acesta, ghemuita in inima mea si atenta la orice semn din exterior care sa-mi ghideze reactiile.
asa am invatat cat de important este sa-mi cunosc reactiile si sa-mi linistesc singura copilul din suflet.
va povestesc despre el, pentru ca de Pasti a fost un moment mai bun ca niciodata sa ma “joc” cu el. am pictat, mi-am mazgalit degetele, m-am jucat si m-a rasplatit frumos, aducandu-mi in suflet bucuria aia curata, din universul in care nu conta ce face mama sau ce face tata.
- muzica tare
- snacks-uri
- filme pe calculator
- munca pana la epuizare
- citit
- iesit cu orice prieten, sub orice pretext
- joculete pe net
- enervat pe altii
- scris pe blog
relaţiile codependente se ascund sub cele mai frumoase cuvinte despre iubire
- nu pot trăi fără tine
- eşti tot ceea ce am aşteptat toată viaţa
- mă gândesc încontinuu la tine
- nu pot fi fericit(ă) fără tine
- nu pot să îmi mai imaginez viaţa fără tine
- aş face orice pentru dragostea ta
- te iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine
- nu pot sta departe de tine nici o clipă
- eşti cel mai bun lucru din viaţa mea
- mă simt incomplet(ă) fără tine
nu e nimic în neregulă cu declaraţii de iubire atât de frumoase, dar atunci când poartă în ele întreaga greutate a fericirii cuiva căpătă greutatea unei poveri prea greu de dus pentru o altă persoană.
iubirea aceasta pare dulce la început şi se transformă în cea mai acră otravă: noi CHIAR facem orice pentru a primi dragostea, neglijându-ne propriile dorinţe, şi atunci când o primim iubire avem grijă să o cântărim şi să ajungem la concluzia că este într-o cantitate mai mică decât cea dată. noi CHIAR ne gândim în fiecare clipă la cealaltă persoană şi suntem jigniţi că nu face la fel; noi CHIAR nu ne mai imaginăm viaţa altfel şi ne agăţăm cu disperare de visul nostru în ciuda unei realităţi evidente; pentru noi fericirea CHIAR constă în ceea ce ne este furnizat de altă persoană, şi nu vine din interiorul nostru… iar când celălalt pleacă (pentru că nimeni nu poate duce pe umeri povara atât de grea a fericirii altcuiva) rămânem noi, aparent pustii, goliţi de ceea ce primeam din altă parte, fără să ştim răspunsurile la întrebări atât de uşoare: cine sunt eu? ce vreau eu? ce îmi face plăcere?
Există câteva “semne” după care ne putem da seama dacă relaţia noastră este una sănătoasă sau una codependentă, le-am găsit descrise în Breaking Free of the Co-Dependency Trap:
- chiar dacă ai o mulţime de dovezi că relaţia nu este bună pentru tine, nu faci nimic pentru a o schimba sau a sparge tiparele de codependenţă
- inventezi tot felul de scuze / pretexte pentru tine şi partenerul tău, pentru a ascunde adevărul faţă de tine însuţi şi ceilalţi
- la gândul că ai putea să schimbi relaţia sau ai putea-o rupe te cuprinde teama şi te agăţi de acesta cu încă şi mai multă forţă
- atunci când faci câţiva paşi pentru a schimba relaţia, te simţi cuprins de panică şi dezvolţi chiar simptome fizice care pot fi linişte doar întorcându-te în vechiul tipar
- cânt începi să faci schimbări, simţi o dorinţă intensă de întoarcere la vechile tipare, eşti speriat şi te simţi singur sau gol.
Semnalizez – cu întârziere, pentru că sunt o leneşă profesionistă – Blogul Grupului Al Anon din România. De fapt, este blogul mai multor grupuri Al Anon, deocamdată cei activi sunt cei din Iaşi.
Pe lângă informaţii despre codependenţă şi alcoolici, pe blog sunt publicate şi câteva mărturii, unele traduse din engleză. Mărturiile sunt actul acela atât de dificil de a-ţi vărsa sufletul şi a recunoaşte ceea ce nu ţi-ar fi trecut niciodată prin cap că ai putea recunoaşte.
Nu încetează niciodată să mă uimească cât de mult seamănă poveştile celor care au trăit sau trăiesc lângă alcoolici: pielea asta a codependenţei ne îmbracă atât de mult şi de perfect, încât aproape devine greu de deosebit faţă de ceea ce suntem noi de fapt. Până acum s-au publicat patru mărturii şi m-am regăsit în fiecare:
“Am învățat repede să-mi dau seama ce gândesc și simt părinții mei. Aveam nevoie să știu dacă veneam acasă într-o zonă la liniște, un loc plăcut cum ar trebui să fie casa, sau într-o zonă de război unde oamenii se temeau să își exprime sentimentele”, din Tratând alcoolismul părinților mei
“Băutul lui a cauzat câteva necazuri în familia noastră. Tot ce ține de băutul tatălui meu a făcut-o pe mama mea “să se suie pe pereți””, din Fiul face faţă bolii tatălui vitreg.
“Am supraviețuit în copilărie și am luat ce am știut în viața mea adultă. Mi-am ales prieteni și parteneri care m-au tratat în același mod în care m-a tratat familia mea. Asta era normal pentru mine. Nu mai este nevoie să spun că nici una dintre relații nu a durat, și m-am învinovățit pentru toate acestea” din Am incercat Al Anon ca ultima resursa.
“Am observat că mă supăr și mă enervez din orice nimic; și culmea este că îmi dădeam seama că nu am motiv, dar nu puteam să mă controlez. Îmi sărea țandăra foarte repede, mă aprindeam imediat atunci când ceva nu-mi convenea” din Mă numesc Ema şi sunt codependentă
Anul acesta am făcut ceea ce nu fac niciodată: curăţenie de primăvară.
Am început cu sertare în care nu-mi mai băgasem nasul de cel puţin un an, cu îngrozitoarele rafturi de cosmetice în care stăteau trântite unele peste altele parfumuri şi creme şi alte chestii pe care nu le prea folosesc niciodată, cărţile şi, în final, covorul.
Într-un târziu, după ce am terminat totul şi mi-am găsit mintea goală de gânduri am decis că e momentul să îmi fac şi un pic de curăţenie în suflet. Mi-am zis să tai gândurile uscate, negative, să le adun grămadă şi să le dau foc şi să plantez, în locul lor, altele, care ştiu sigur că vor înflori. Pe lângă faptul că primăvara este un anotimp foarte bun să îmi schimb gândurile negative, mai este nimerit şi momentul din viaţa mea.
Iată cum mi-am schimbat gândurile:
- am împărţit foaia de jurnal în două;
- într-o parte am scris “ce arunc” şi în cealaltă jumătate am scris “ce plantez”
- mi-am ales gândurile care mă usucă pe mine şi mă transformă într-o iarnă eternă şi le-am schimbat în alţi muguri
- exemplu – ARUNC “nu va veni nicodată făt-frumos să mă salveze”; PLANTEZ: “mă bucur de viaţa mea în fiecare zi şi prin bucuria mea îmi creez cel mai frumos viitor posibil. Învăţ să îmi acordez sufletul pe frecvenţa lucrurilor pe care le iubesc. Sunt una, echilibrată şi completă. Am multă iubire de oferit, pornind din mine”.
- ar trebui să mai găsesc şi un ehcivalent mental pentru foc, dar încă nu mă pot gândi la unul suficient de sugestiv
de obicei, cand sunt suparata si intrebata “ce am?” raspund cu “am o zi mai proasta / o perioada mai grea / o săptămână dificilă” şi continui, în gând, cu bucăţica lipsă din puzzle-ul răspunsului… “şi aştept să am o perioadă mai bună”.
adică aşa, în aşteptarea zilelor bune, nah, am şi eu câteva rele.
numai că obiceiul acesta nu este nou, ci unul vechi de când mă ştiu. din clasa întâi, când eram eu tare îndrăgostită de un brunet cu ochi de tăciune şi pe atunci era la modă între băieţi să te baţi cu fetele, nu să le iubeşti. prin clasa a cincea, când eram “avocatul clasei” şi mă certam cu toţi profii. prin liceu, când divorţau părinţii mei şi năvăleau peste mine toate durerile inimii inventariate în romanele siropoase, în facultate când munceam pe brânci şi nu mai aveam timp de nimic altceva, după facultate când am încheiat o relaţie mai lungă decât îmi încape în amintire.
acum, desigur, când stau încruntată şi aştept să fie mai bine.
din când în când, mă uit pe poze vesele şi mă gândesc… ce frumos era “atunci”. atunciul ăla, era pe vremea lui şi el “o perioadă proastă” doar că acuma, în lumina noilor zile şi mai proaste, nu pare chiar aşa.
şi-atunci unde greşesc?
parcă este mai evident atunci când te aşezi la calculator şi scrii… prezentul este o continuă colecţie de zile proaste, trecutul o perioadă frumoasă şi viitorul mereu cel mai bun.
Iubirea provoaca dependenta 
Recent Comments