Monthly Archive

Zice cântecul „Regrets, I’ve had a few / But then again, too few to mention”.

Pentru o codependentă care a făcut multe prostii, am avut mereu prea puține regrete. Cu toată vechimea mea în program, nu am făcut niciodată pasul nouă cu seriozitate: “Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face rău lor sau altora.”

Ce greșeli, m-am gândit. Fusesem un înger. Cea mai săritoare, cea mai pliabilă, cea mai miloasă, cea mai generoasă, cea mai iubitoare, cea mai atentă, cea mai tolerantă, cea mai alinătoare, cea mai acolo, cea mai peste tot, cea mai cha-cha-cha.

Sigur, am făcut, ca omul, câteva greșeli, dar mai ales față de mine! Lista oamenilor cărora le făcusem rău a stat goală.

Și sigur, câteva situații au fost regreatbile, poate că niște borcane „au fost încurcate”, dar la ce folosește să vrei să schimbi trecutul. Nu folosește. Sunt fericită, mi-am zis, pentru toate lucrurile care au mers rău, pentru că dacă ar fi mers bine poate nu aș fi fost aici, azi, într-un loc în care mă înțeleg.

„I did it my way.” [se citește cu un ton de mândrie, ba chiar trufie, ba chiar sfidare]

Nu știu cum s-a întâmplat, dar lucrurile nu au rămas așa. M-am întâlnit, la ani distanță, cu câteva dintre regrete.

A fost cel pe care l-am dus cu zăhărelul, pentru că mi-era prea frică de o schimbare.

A fost cel căruia i-am răpit patru ani din viață pentru că mi-a fost prea frică să rămân singură.

A fost cel căruia nu i-am promis nimic, dar apoi i-am distrus un an din viață pentru că a îndrăznit să nu îmi promită nimic.

Astăzi am scotocit printr-o arhivă de emailuri și am descoperit un regret enorm, mare cât un munte, de care uitasem complet. Fusese mai comod așa, să uit. Am plâns. M-am întrebat la ce folosește să plâng.

Ce ne spun pașii despre regret?

Rugăciunea: Că nu putem schimba ceea ce nu putem schimba, adică trecutul – din acest punct de vedere, regretul e inutil.

Pasul trei: Că îți lași viața și voința în mâinile lui Dumnezeu, iar asta include și durerea, și regretul.

Pasul patru: Nu poate fi complet și sincer până ce nu îți inventariezi și regretele.

Pasul cinci: Îl spui cuiva, nu te prefaci că nu există.

Pasul opt: Identifici persoana căreia i-ai greșit, față de care simți regrete.

Pasul nouă: Îți ceri scuze, mai puțin în cazul în care faci mai mult rău prin asta.

Lecția pe care am învățat-o în seara aceasta, cu emailurile în față, este smerenia. Nu am fost atât de bună pe cât m-am crezut și au existat oameni în jurul meu cărora le-am făcut rău. Suferința lor a fost reală și nu de puține ori s-a întors spre mine, întreit. Nu mă vindec dacă uit și mă gândesc că oricum nu are rost, mă vindec atunci când recunosc și cer iertare.

Nu mă ajută cu nimic să trăiesc în trecut, dar fără să îl privesc în față nu pot să trăiesc în prezent.