A venit si ziua mult asteptata in care sa plec in calatoria planificata timp de 2 luni. si ca intotdeauna inainte de orice plecare a mea ziua a trecut foarte greu, orele parca erau zile. printre facut bagajul incursiuni in oras si stresul de a nu uita ceva acasa mai vorbeam la telefon si cu prietenii din Bucuresti. La ora stabilita l-am sunat pe nepotu’ care se oferise sa ma duca la gara cu masina, desi distanta nu e chiar asa mare vreo 10 minute de mers pe jos. in sfarsit apare si acceleratul ma instalez si dupa plecarea din gara le sun pe Lucia si pe Lilick ca am plecat. imi plac calatoriile foarte mult, privesc cu nesat peisajele si oamenii tarii mele. cu tristete o spun ca pe unde am trecut atat timp cat a fost ziua am vazut foarte multe campuri lasate de izbeliste, in loc sa creasca grau si alte culturi in peisajul agricol isi faceau tot mai mult simtita prezenta ciulinii. oare oamenii politici cand trec asa prin tara isi pun ceva pe ochi sau cum fac, sau sunt atat de imuni la durerea pamantului si a taranului incat nimic nu-i mai misca. avem o tara pe care multi si-ar dori-o si ignoram acest dar de la D-zeu, ne batem joc de el.Din Dej acceleratul a mers pe varianta Toplita Brasov si chiar daca peste noi s-a lasat intunericul eu stateam pe geam in holul trenului privind si respirand cu nesat aerul de munte. Daca ar fi sa cred in reincarnare cred ca intr-o viata anterioara am trait in varful muntelui ca prea imi place zona muntoasa cu padurile ei de brad nesfarsite. Inainte de Brasov ne-am trezit ca trenul opreste in mijlocul campului imediat dupa ce am trecut de Harman. in prima faza am crezut ca nu aveam intrare in gara, doar am facut un curs de manevrant mai stiu cate ceva de CFR. vedem ca gluma se ingroasa minutele trec si noi pauza nu ne miscam,norocul cu sotul unei d-ne care o astepta in gara si a venit cu masina dupa ea pana unde oprisem noi, el ne-a spus ce se intampla ca oamenii care ar fi trebuit sa o faca in speta conductorii nu si-au facut simtita prezenta. Si tipul ne-a spus ca se intamplase ceva si a cazut tot sistemul de ghidare in zona care tinea de gara Brasov. am stat 2 ore acolo, m-a trezit miscarea trenului, ma bucuram ca in sfarsit ne miscam cand iar ne-am oprit de data asta intre blocuri inainte de gara. am mai stat si acolo 2 ore,intr-un final am ajuns si noi in gara Brasov unde abia dupa cateva minute de la sosire suna telefonul ,fiind trecut de ora la care ar fi trebuit sa fiu in Bucuresti m-a sunat Lilick sa vada daca am ajuns
-ai ajuns zice ea
-da, in gara in Brasov am zis eu cu naduf
si ii explic ce si cum cu intarzierea asta. intre timp pe la 5 i-am trimis si lui Nelinistitu’ un SMS sa nu se mai oboseasca sa vina la Gara de Nord ca eu eram inca in Brasov. se oferise baiatu’ sa ma ia de la gara. pe la sapte ma suna Lucia eu eram undeva prin Predeal. I-am zis ca nu stiu cand ajung pentru ca tot orarul trenurilor a fost dat peste cap si o sa o sun in momentul in care voi ajunge in Bucuresti unde am ajuns intr-un final pe la ora 10. 16 ore si 30 de minute din momentul in care am plecat din Jibou si momentul in care am ajuns in Bucuresti, vreo 560 de km. D-zeule mare in orele astea ajungeam cu avionul in …Brazilia

Pe la ora sase jumate suna telefonul,cum eu ma culcasem abia de 2 ore, ca atunci dimineata pe la 10 am ajuns in Bucuresti si la amiaza am fost cu Lucia in oras sa luam masa, nauc de somn dau cu mana pana dau de el si cine credeti ca era la telefon amigos Mihai, ca era in zona si sa iesim pe centru zic stai bre sa-l sun pe Adi (nelinistitu)sa vedem o ajuns acasa sau e tot la lucru. buun, inchid telefonul si dai pe taste sa-l caut pe nelinistitu ,in sfarsit il gasesc si ttrrr.raspunde asta
-Ce faci Codiliene
-io fac bine ,tu ce faci, ai ajuns acasa.
-nu, sunt tot la serviciu
-bine mah zac io, vezi ca m-o sunat Mihai sa iesim in oras,l-am lasat pe stand-by pana te-am sunat pa tine sa vad daca vi si tu
– Codita cand ajung te sun si ne intalnim
– no ase ramane atunci
sun inapoi pe Mihai hai bre dupa mine ca am uitat sa va zic io am stat pe Stefan cel Mare si Mihai al nostru era in momentul ala pe la Romana,nu sta acolo e mai sudist. ne intalniram jos in fata blocului si dai printre blocuri direct in centru.mai fratilor ma invarti Mihai pa centru ala de ma apuca ametala, tot ce am vrut am vazut. intr-un final am ajuns si la Unirii si ne bagaram la hipermarket de luaram cate ceva. am luat si o berica ca mie va spun drept mi-a incoltit un gand in cap. in jur de 9 si ceva seara binenteles adastaram pe trepti la TNB unde subsemnatul isi dorea cu ardoare sa bea berea aia.stand noi acolo numa ce aud ca se trezeste telefonul meu, era Adi care scapase cu chiu cu vai de la serviciu si era pe la Rosetti, ii spun unde suntem si nu peste multa vreme numa vad un dulap de om „aterizand” in fata noastra,stati linistiti ca-l stiam din poze,nu m-am speriat.pupaturi alea alea si Mihai se tureaza spre casa.io cu Nelinistitu aista merem in parcarea de la Inter pentru intalnirea de gradu’ 3 dintre mine si Matizoi, masinuta aia simpatica a lui Adi. si plecaram spre casa lui ,ca asta cu gandul la intalnirea cu mine il pusa Satana sa ia un dovleac din magazin sa-mi faca chipurile mie la cuptor.io va spun drept dupa dovleac nu ma dau in vant da hai fie de dragul lui Adi o fac si pa asta ca n-oi muri.Aista cand am ajuns in cartier, strategic ma baga cu capul inainte intr-un ABC si-mi cumpara 2 beri negre,imi place berea neagra na. mai ia el ce ia de pe acolo si zvarr amandoi in casa. baiatul finut imi pune o bere in mana ma instaleaza confortabil intr-un fotoliu de ala perna, da drumul la televizor zice el ca a dat drumul si la „metalifere”da io sa mor de stiu de asa ceva, si mai stam la o poveste si pa la 11 trecut isi aduce aminte ca nu o bagat dovleacul la cuptor.Mah zac sezi naibii bland nu-l mai baga la ora asta, nu el nu si nu ca el il baga. si ne punem pa dapanat povesti ,fie vorba intre noi la el pe blog cand o povestit o zas ca nu am buton de oprire, asta cam asa e cand am cu cine nu ma mai opresc.stii sfantu’ ce cuptor are aista la aragaz ca nu o dat bunul D-zau sa se coaca dovleacul pana pa la 2 noaptea, io bausem berile .No intr-un final scoate Adi dovleacul din cuptor,il taie si vreo 10 minute si inainte de-al face harcea-parcea si dupa s-o tat invartit cu aparatul ala foto dupa farfurie de ziceai ca cine stie ce expozitiune asteapta fotografiile alea.Bah zic eu de colo da mai termina cu fotografiatul ala da sa vad ce ai facut si sa ma duci naibii acasa sa ma culc ca maine e cenaclu si tre sa ma duc si cu Lucia in oras inainte. no in final imi da sa gust, am gustat si zac da tu nu ai ceva sos dulce pan casa asta un toping ceva. ma si scoate aista o sticluta cu ase ceva intrebati-l pa el de ce-o fost ca io habar nu am si da-i cu generozitate peste bucatile de dovleac, dupa aia cand am luat o bucata ii zic”ei alta viata, suna bine.intr-un final ma repede Adi pe Stefan cel Mare si mai apuc si eu sa ma dezbrac ca eram in stare sa ma culc imbracat la cat de obosit eram cu doar vreo 3 ore de somn adunate in 48 de ore.

Si desi ne culcasem in noaptea aceea destul de tarziu pe la trei noaptea,pentru ca ne-am intalnit cu un prieten din zona,ii multumesc si pe aceasta cale pentru prezenta, m-am trezit la ora 7 nerabdator sa profit cat mai mult de Ea. am facut un dus,m-am imbracat si fara sa deranjez grupul de prin camerele lor m-am turat pe plaja cu o scurta oprire la barul pensiunii unde eram (numele e secret) pentru a-mi bea cafeaua de dimineata. am urcat pe stabilopozi si acolo m-am pierdut in admiratie si melancolie,daca nu as fi avut telefonul la mine probabil uitam si de micul dejun si de tot, a avut grija Lucia sa ma trezeasca la realitate, m-a vazut mai devreme de pe terasa camerei calare pe stabilopozi.am urcat inapoi faleza si am luat micul dejun.dupa aceea Asul de duba, Asul de ghinda, si eu Asul de verde impreuna cu MeMe am plecat pe plaja. din pacate Asul de rosu nu ne-a insotit dar a vazut pozele. ei si am intrat eu si Asul de duba in mare urmariti cu aparatele de foto si de filmat de fete,la primul val mai serios m-a trantit de nu m-am vazut si am si inghitit apa,asta a fost primirea marii pentru mine,ce credeam eu ca scap asa ieftin, a vrut probabil sa-mi arate din start cine e stapanul. A fost o prima intalnire care a durat vreo 2 ore, sper sa nu fie si ultima, ei na ca acu’ incep sa visez cu ochii deschisi. impresii au fost nenumarate,nu sunt cuvinte in Dex pentru impactul asupra mea vizavi de intalnirea asta cu marea. ei si gata povestirea cu Marea, vor urma alte aventuri din Bucuresti si de pe drum

A fost in dupa masa in care am ajuns,am luat masa si apoi dupa o trecere scurta prin camere eu si Lilick (asul de trefla) am plecat spre plaja „La steaguri” pentru marea intalnire fizica cu marea, ei sa nu va inchipuiti ca am facut baie atunci,desi apa era atat de calda si briza marii la fel vremea era destul de proasta. erau nori, dadea sa ploua, marturie umbrela din mana pe care o luasem cu noi pentru cazul in care Cel de Sus se hotara sa ne faca El un duş. m-am apropiat cu o nerabdare si un freamat in mine specific mai degraba copiilor decat unui om in toata firea. ea a venit cu un val mangandu-mi picioarele, parca spunand „bine ai venit Cody”.pentru mine era fata Morgana, de care stiam ca exista dar niciodata nu m-am intalnit cu ea iar acum aici devenise realitate, nu mai era Morgana, era doar ea marea in toata frumusetea ei. A fost o prima intalnire reusita, cel putin din partea mea, nu stiu cat s-a bucurat ea de intalnire, dar eu sigur eram in extaz, o priveam cu dorinta si totodata respectul care numai ei il poti acorda. acolo pe malul marii m-am simtit in al -9-lea cer si totusi atat de mic in fata ei. Lilick era cu mine si parca intr-un fel ma lasa singur cu marea, facea poze si cateodata schimbam propozitii intrerupte de tacerea mea cand contemplam marea, coplesit de forta ei….

alte poze de pe drum. Avem muulte poze si acum mi-e lene sa fac un slideshow

A venit ziua hotarata in care careul de asi a plecat de la Bucuresti spre stiinta unuia dintre asi la Giurgiu. Au fost insotiti si de superba fetita a unuia dintre asi. la iesirea pe A2 asul pentru care se puse la cale toata aceasta expeditie inca nu banuia ca ceilalti trei asi aveau cu totul alta destinatie in cap decat cea pe care i-au spus-o lui. El saracu inca credea ca vor merge la Giurgiu,misterul s-a risipit in sfarsit cam pe unde e sediul politiei autostrazii, unde si-a dat seama ca numai orasul Giurgiu nu o sa-l vada in ziua aceea. pentru el ineditul a venit in zona podurilor de la Cernavoda, nu mai vazuse pana atunci niciodata Dunarea in realitate, binenteles ca tot drumul a plouat, dar asta pe drum, nu divulgam mai mult …deocamdata referitor la ploaie. au ajuns si in Constanta, doar au trecut prin ea si au luat-o mai departe. In zona Techirghiol pe neasteptate i s-a desfasurat inaintea ochilor Ea mareata si parca mult prea linistita, cuvintele i-au ramas undeva in gat nerostite, era coplesit de imensitatea ei, a fost prima intalnire dintre ei doi, ea imperturbabila, el coplesit de emotii.Era acolo inaintea lui, a dorit sa o vada de cand se stie, viata insa nu i-a permis sa o vada pana acum. In timp ce Careul de asi se avanta prin ploaie spre destinatie cei mai multi plecau grabiti de la mare,spre regretul lor cred de a doua zi. Au ajuns si in Neptun unde s-au cazat la o vila cu gradina care dadea pe faleza in apropiere de vila prezidentiala.Dar mai multe data viitoare despre ce s-a intamplat mai departe….

Am revenit si eu acasa dupa o intreaga saptamana de aventuri. vor urma povestile de la fata locului. un pic de rabdare va cer ca abia am pus piciorul in casa. sper sa nu va dezamagesc.

gata diseara plec pentru cateva zile de acasa. cel mai probabil pana la intoarcerea acasa saptamana viitoare nu voi mai posta nimic pe aici. asa ca nu pot decat sa va zic sa aveti grija de voi. aaa si plec cu trenul de unde si titlul postarii

a fost astazi. vecinul lui a plecat la munca in Italia. Sunt vecini de aproape 9 ani de cand el se mutase in orasul asta. nu stia cat de greu i-o fi fost vecinei plecarea sotului dar nici lui nu i-a fost usor. la despartire erau sa-l napadeasca lacrimile. cu mici exceptii de calatorie erau prieteni la catarama.si-au stiut intotdeauna unul altuia nadufurile, necazurile si bucuriile. De ce oare sunt atat de grele despartirile? ce fire imposibile leaga oamenii incat atunci cand se despart pentru o scurta sau mai lunga perioada doare atat de rau?

Se apropie cu teama dar parca era atras ca de un magnet de gura aceea neagra. Era in ultima vreme obsesia lui cea mai mare,sa intre in tunel sa treaca dincolo. a mai trecut el prin tunele si nu a avut teama de acum,cu ce era diferit acum? faptul ca la acest tunel nu se vedea lumina de la capat,era mai lung si curbat. statea acolo si incerca sa-si aduca aminte de toate sfaturile tatalui in cazuri din astea in care trebuia sa treaca prin tunel, doar tatal lui a lucrat la constructia de tunele, stia despre ce vorbeste. cel mai important era ca daca te prindea trenul in tunel si nu ai fi ajuns la refugiu regula era sa te culci pe burta langa perete. in sfarsit dupa ceva vreme de cand a ajuns a facut primul pas si intunericul l-a inghitit, atunci cand frica era prea mare se uita in urma inca se mai vedea lumina din capatul de la care plecase,o scurta portiune nu a mai vazut-o nici pe aceea si grabind pasul pipaind peretele rece de beton cu mana a inceput sa vada lumina in partea spre care inainta. a ajuns afara din nou de data asta pe partea cealalta si deja avea alta problema ori facea drumul intors pe unde venise ori trecea dealul care nu era mic. pana la urma a optat pentru prima varianta, daca l-a trecut odata acum era mai usor,dealul era in felul lui prin distanta si efort mult mai amenintator decat un „amarat” de tunel