Mai sunt cateva saptamani pana o sa vina si ziua in care ma voi intalni cu voi. este o asteptare plina de nerabdare, intr-un fel parca timpul trece cu o viteza mult prea mica. si binenteles astept cu nerabdare intalnirea cu Bucurestiul, desi nu stiu daca as putea locui vreodata in el imi place foarte mult reintalnire cu orasul, parca ar fi vorba de intalnirile cu o iubita, rare dar atat de mult asteptate. bucurestenii o sa rada, ei sunt super satui de orasul lor. eu il iubesc in felul meu.

Am parcat acolo langa poarta de la Metro si am tras o fuga prin Metro atunci seara,binenteles ca iar mi-am facut sange rau. dimineata de vineri am descarcat si fara prea multe fasoane am plecat din nou la drum fara sa vad prea multe din Iasi am fost doar in capatul Iasului si ne-am intors inapoi pe unde am venit plecand spre urmatoarea destinatie care era Metro Suceava. ei aici am avut parte de o mica aventura, nepotul cand a facut manevrele prin curte pentru descarcare a indoit cu spatele tirului un semn din ala de circulatie, scandal mare toata lumea isterizata unul spunand tembelul ca trebuie chemata politia pentru constatare, am fost gata sa izbucnim in ras doar nu era drum public, era curtea de la Metro. In fine s-a deplasat inclusiv directorul general al Metro din Suceava pentru „incident” si s-a rezolvat problema prin indreptarea semnului cu ajutorul motostivuitorului, atat de „destepti” sunt unii incat a trebuit sa se deplaseze Seful ca sa-i scoata din impas. am descarcat si ultima marfa pe care o mai aveam in tir si da-i bataie mai departe prin pasul Tihuta spre Ardeal. Pe drum nu am putut sa nu remarc frumusetea uluitoare a peisajului mai ales in Vatra Dornei unde poate voi ajunge vreodata sa-mi petrec cateva zile. am vazut si Hotelul Dracula din pasul Tihuta, binenteles din mersul masinii ca nu am oprit ,era tarziu trebuia sa ajungem si acasa. Cand am ajuns in Dej unde eu urma sa cobor sa plec spre casa la Jibou, nepotul plecand mai departe spre casa in Bihor, am ajuns exact cu 5 minute dupa ce plecase ultimul tren spre Jibou la 8 fix, ce-i de facut? nu am stat mult pe ganduri si decat sa-mi petrec noaptea in gara in Dej am luat taxiul pana la intersectia drumului care ducea spre Jibou cu speranta ca macar voi prinde o ocazie pana ajung personalul din urma, am avut un noroc nesperat dupa nici 5 minute de stat in drum a venit o dubita dispre Bistrita  care mergea la Zalau si uite asa am ajuns acasa la ora 10 seara dupa o saptamana sau ma rog aproape o saptamana obositoare dar si plina de aventuri. aaa si practic dupa ce am facut mai mult sau mai putin inconjurul Romaniei in doar 5 zile.

A simtit prezenta ei chiar inainte de a o vedea. S-a apropiat cu  emotie a luat-o in brate parca nevrand sa-i mai dea drumul vreodata, a simtit chiar si mirosul ei specific atat de drag lui, erau minute sau poate secunde pe care nu le-ar fi schimbat cu nimic in lume. S-a trezit buimac, era cu ochii in lacrimi, a fost doar un vis nimic mai mult. D-ne cat de mult ii simte lipsa si astazi dupa 16 ani de la disparitie. Era mama lui

Si am luat-o pe varianta spre Ploiesti, pe DN1 nu e voie cu tirul. Am oprit binenteles intr-o comuna sa mai luam ceva de potol si da ati ghicit si ceva de baut,doar s-a terminat tot ce am avut. Intr-un final am ajuns pe la 9 seara si in Ploiesti, aveam descarcare la Metro,ei prima dintre ele ca erau mai multe descarcari, dar sa nu devoalam totul de la inceput. binenteles la ora aia la Metro nu se faceau descarcari, unde sa tragem pentru inoptare mare problema. pentru cei care nu stiu mai ales in sud nu poti pur si simplu sa parchezi pe marginea drumului si sa te culci, te poti trezi cu niste bate spargand parbrize si jefuiala in toata regula sau sa-ti goleasca rezervorul de motorina, asa ca e mai bine sa tragi undeva unde este o activitate permanenta sau parcari pazite. Noi acolo am tras langa Metro peste drum la statia Petrom binenteles cu ciubucul de rigoare la schimbul de noapte. a doua zi dimineata am facut ochi, am intrat in curte la Metro si pana s-a ocupat nepotul de acte descarcat si alte alea eu m-am dus sa-mi fac „sange rau” in Metro. Asa zic eu cand ma duc prin magazine si vad lucruri faine da nu am bani pentru ele. am revenit in curte dupa vreo ora de invartit printre rafturi. Se descarcase o parte din ondulina dar mai aveau. in multe locuri am abservat acest „lasa-ma sa te las”.ei am mai intrat si in sectorul destinat constructiilor unde iar mi-am facut sange rau. intre timp a venit ceva sef de la birouri sa ia in primire marfa si s-au trezit ca le-a trimis cu un palet mai mult de ondulina decat au comandat. Pus inapoi paletul pe tir si au inceput telefoanele sa zumzaie, sa gaseasca un beneficiar pe traseu pentru ca la Bucuresti nu ne puteam intoarce. am plecat spre …Bacau a doua noastra oprire. Pe traseu am vazut si podul lui Basescu de langa Buzau ca asa e poreclit. am trecut in viteza pe langa mausoleul de la Marasesti unic in lume in felul lui pentru ca e si monument si mormant in acelasi timp, cred cel mai mare mormant comun  de acest fel . nu era timp din pacate pentru vizitarea lui desi mi-as fi dorit-o foarte mult. am ajuns in sfarsit si in Bacau unde aveam o noua descarcare la…Metro, ha ha ha. am reusit sa descarcam tot in ziua respectiva am ajuns acolo pe la trei dupa masa. intre timp astia au reusit sa-i gaseasca gazda si la paletul de ondulina care-l aveam in plus si pe care l-am descarcat la Dedeman,acolo la o aruncatura de bat de Metro din Bacau. ce am remarcat in Bacau, zgomotul infernal facut de avioanele de lupta la decolare, nu stiu cum le suporta bacauani da eu in 5 minute eram exasperat. ei si am plecat mai departe spre dulcele targ al Iesilor,unde am ajuns pe la ora 9 seara. dar  despre asta va spun data viitoare…

Venise timpul sa o iau la picior, bagajul era facut. trebuia sa ajung in Cluj unde urma sa ma intalnesc cu sotul lui nepoata-mea care este sofer pe tir. Avea cursa la Bucuresti si am zis sa fac si eu o iesire,nu stiam eu ce ma asteapta. Plec la ora 5 dupa masa din Jibou cu ocazie spre Zalau de unde tot cu ocazie am ajuns si in Cluj pe la ora 7. Il sun pe nepotu si-mi zice sa-l astept la pod in Manastur. eu nefiind „dus” de prea multe ori prin Manastur stiam un singur pod si ma instalez frumos la pod cu ochii in zare. pe la opt ma suna nepotu ca unde sunt, eu de colo la pod unde sa fiu, el de colo la care pod esti ca nu te vad, pai zic la pod in Manastur ca io nu stiu decat un pod in Manastur, zice mai la podul din capatul Manasturului nu in oras,inchid telefonul si intreb pe unul de pe strada ca mai este vreun pod mai incolo, zice ala da mai este unul chiar in capat, ei zic in sinea mea ia-o Valy la picior ca aventuri ti-a trebuit de ele ai parte. In sfarsit ajung si la celalalt pod perpedes binenteles si ma imbarc si eu in tir ca tot omul sub privirile piezise a lui nepotu care mormaia ceva in barba, m-am facut ca ploua. Unul dupa altul se perindau orasele intunericul pusese stapanire deja peste noi,imi place foarte mult sa merg noaptea pe sosele cu luminile aparand in zare, ghicind dupa cat sunt de multe daca te apropii de un oras mare sau e doar vreo comuna. am ajuns si in Sibiu trecand prin el fara mari emotii si luand-o catinel spre Valea Oltului,ei aici am regretat ca nu era zi ,ghiceam doar ce frumoasa este valea, am trecut prima data peste podul care e construit de-a lungul vaii si nu de pe un mal pe altul. Ramnicu Valcea mi-a aparut foarte frumos  si cu regret ca doar trecem in viteza tirului prin el l-am lasat in urma. am ajuns si in Pitesti unde la capatul autostrazii pe la ora trei noaptea ne-am oprit si ne-am culcat cateva ore urmand ca dimineata sa plecam mai departe spre Bucuresti…

Nici nu incepuse bine luna si EA a plecat lasand un gol imens in sufletul lui. Nimic nu-si mai avea rostul in viata lui, toate erau aiurea date peste cap. a devenit o umbra a ceea ce a fost, rasul parca nici nu mai exista nici macar ca definitie. Si-a pierdut „busola”, asta era Ea pentru el, dar abia dupa plecare si-a dat seama cu adevarat de lucrul asta. Ganduri tot mai negre ii dadeau tarcoale, ce l-a tinut sa nu plece si el, in cazul lui voit, nici el nu stie. spre jumatatea lunii a plecat si El, asta l-a bulversat si mai mult desi la El nu tinuse atat. Casa care a fost atat de calda inainte devenise o pestera plina de himere in care pe zi ce trecea adasta tot mai putin. ceea ce odata era o „iubire” netarmurita devenise o ura care zi de zi crestea tot mai mult.Ura casa aceea desi ea nu avea nici o vina in ce se intamplase. Desi s-a despartit de mult de ea si astazi cand mai merge in vizita cateodata, o uraste la fel de mult ca si atunci.

Este dimineata de luni. fiind in pensie de boala nu trebuie sa injur pe nimeni ca este musai sa ma duc la lucru, eu injur ca nu trebuie sa ma duc la lucru.Da pe cine drac sa injur, pe mine, pe stat ca ma tine acasa, mare dilema.am baut cafeaua m-am uitat pe bloguri, ma rog  pe o parte din ele.am vazut-ascultat si stirile. cu ce naiba sa ma mai ocup, incotro sa o iau, se anunta o zi de rahat si nu din cauza lucrului. apropo nu aveti nevoie de un „tragator”de preş, eventual de sub picioarele voastre, ma pricep. si fara nici o legatura, sau poate este una „gandesc, deci exist” zise neuronul din mine

Se trezii ca in fiecare dimineata, deschise ochii larg dar pleopele parca refuzau efortul, tot ceea ce reusi a fost sa mijeasca atat cat sa vada ca s-a facut ziua. evita ca de obicei ridicarea din pat in primele secunde, l -ar fi apucat ameteala. Lenevind inca cateva minute se gandea deja la traseul prestabilit pana la chiuveta din bucatarie luat pressoul incarcat si pus pe aragaz. in cele din urma se ridica din pat cu capul cat o banita ca in fiecare dimineata si pleca glont spre bucatarie, erau gesturile devenite sablon de fiecare dimineata, nu ar fi putut face altele. astepta cu nerabdare sunetul atat de familiar cand era gata cafeaua, si-a turnat-o in cana si cu nerabdarea caracteristica sorbi prima gura, ei alta viata, era proaspat putea sa inceapa o noua zi, si-a luat tigara cana de cafea si acum putea urmari stirile de dimineata. incepea o noua zi, a cata oare? mai avea vreo importanta atata timp cat avea cana cu cafea in mana.

era de ceva vreme la Paraul Rece la o aruncatura de bat de Predeal. a legat prietenii care din pacate s-au terminat odata cu sejurul de 12 zile pe care la petrecut acolo.dar nu despre dupa vrea sa va povesteasca acum ci despre cum si-au petrecut acolo timpul printre discoteci din fapt de seara si pana se crapa de ziua, despre iesirile organizate pe la Castelul Bran , Poiana Brasov cu a ei Şura Dacilor care i-a ramas in memorie.si despre cel mai mare foc de tabara la care a participat. s-au hotarat sa-l faca in penultima seara inainte de plecarea spre casa,participanti foarte multi amici de grup dar si foarte multi din cei care erau cazati in seria respectiva.S-au adunat foarte multe lemne si cand au fost puse pentru foc se facu o movila ascutita care cred ca depasea 5 metri.seara a venit si toti stransi in jurul lui i-au dat foc si au inceput cantecele cu chitara a celor mai talentati ,cei mai putin talentati se multumeau sa stea si sa asculte. S-au jucat o gramada de jocuri mai degraba de copii nu de oameni mari. a fost o seara frumoasa vegheata de varfurile muntilor din jur si de stelele de pe cer. a doua zi cu parere de rau  a trebuit sa se intoarca acasa cu dorinta de reintoarcere dar care nu s-a realizat niciodata.nu a mai pus niciodata de atunci incoace piciorul in statiunea respectiva, doar 3 zile in Predeal la patru ani dupa acel minunat concediu in creierii muntiilor