Mi-a venit pe nepusa masa ca de atatea ori in viata mea. ce-ar fi  sa plec la Bucuresti sambata seara. o mai facusem nu era prima data si sper ca nici ultima,prietenii stiu de ce. adica plecat asa creanga pentru o zi pana la Bucuresti pret de 600km. zis si facut  sambata seara urc in personal pana la Cluj de unde urma sa iau acceleratul spre Bucuresti,atunci locuiam la Suncuius si-mi era mai usor cu transbordarea la Cluj. Starea mea nu v-o pot descrie numai ce-i care asteapta cu nerabdare o „iesire” ma pot intelege cei pe care locul in care locuiesc ii strang pe la incheieturi cateodata si abia asteapta sa plece spre unde? oriunde,  ce conteaza e sa nu fie acasa sa schimbe peisajul, chipurile care le vad zilnic si care la un moment dat te duc la saturatie. am ajuns in Cluj seara tarziu aveam vreo ora intre trenuri, din tot Clujul mie-mi place cel mai mult gara, as fi in stare sa ma invart ore intregi prin ea,cu oameni grabiti ca si mine spre niciunde. soseste si acceleratul si imbarcarea ca nu sta mult vreo 5 minute. si asa cum se intampla la drum lung nu ne-a trebuit prea mult poate pana in Apahida sa legam conversatia in compartiment. de multe ori m-am intrebat ce-i atrage pe oameni, straini complet fiind cu un destin comun doar de cateva ore sa-si deschida sufletul unul in fata celuilalt. pana in Bucuresti afli nu doar cum arata nevasta sau cati copii are ci si ce-a servit la botezul primului copil sau cum si-a julit genunchiu cu prima bicicleta. ce resorturi oare ii fac pe oameni sa vorbeasca atat de liber in tren si in alta parte sunt atat de inchisi. garile treceau in noapte una dupa alta si cu chiu cu vai adorm undeva si eu pe traseu, eu nu prea pot dormi pe tren, dar prefer totusi sa calatoresc noaptea, motivele sunt lesne de inteles mai ales pe timpul verii, era iunie si cand am facut calatoria asta. M-am trezit undeva intre Campina si Ploiesti regretand ca am ratat Predealul si Sinaia, locuri in care am facut o parte din armata. Nu am ratat in schimb Ploiestiul desi nu-mi prea da mari emotii gara respectiva. incet ne apropiam de Bucuresti, eram nerabdator sa ma intalnesc din nou cu Gara de Nord ,au trecut 9 ani de cand nu o vazusem, parea neschimbata acelasi turn Babel care-mi ramase in memorie desi reveneam in 2 regimuri diferite ultima mea aventura fiind in ’89 iar acum era ’98. trebuia sa ma duc intr-un loc undeva pe o straduta de pe Stefan cel Mare, la momentul respectiv nestiind lucrul asta. de stiam ma scuteam de cheltuieli „neprevazute”.m-am urcat intr-un taxi si i-am spus adresa, la coborare „taxandu-ma” de 70000 lei , pret de 2 statii de metrou, ei daca stiam dinainte ma costa 5000 cu dus intors la metrou, da acum de ce mai povesteam eu. si unde mai pui ca nu am rezolvat nimic din ce speram eu. nu regret, aventuri din astea mi-au facut viata mai frumoasa. dupa ce am plecat am mers si eu ca provincialul pe centru sa mai vad lumea, undeva pe langa Intercontinental ca probabil daca ma fortam aruncam de pe terasa respectiva cu piatra pana in fata la Intercontinental, am comandat si eu o cafea ca tot omul fara sa intreb inainte cat costa, mare greseala, era sa-mi stea in gat cand a venit cu nota de plata 20000 cand la noi era in locuri selecte cel mult 5000. da vorba aia ce mai povesteam eu acum. spre dupa masa am plecat spre soseaua Giurgiului unde aveam un prieten bun care avea bunici vecini cu mine in Şuncuiuş, vroia sa stau mai multe zile eu nu si nu  pentru ca in noaptea precedenta cand am trecut peste Mures era foarte mare si mi-era foarte frica sa nu se intample ceva si sa raman blocat in Bucuresti.Era seara in care Romania juca in Campionatul Mondial sau pentru calificare in campionat nu-mi mai aduc aminte. Pe drumul de intoarcere la ajungerea in gara Brasov  au dat gol ai nostri nu va spun ce strigate au fost in gara in Brasov toata lumea era fericita parca era atmosfera de dupa caderea lui Ceausescu. am ajuns acasa cu regretul ca totul a fost mult prea scurt si totusi atat de frumos incat mi-a ramas si astazi in memorie ca si cum s-a intamplat ieri

Gara atat de draga mie, cea de la Şuncuiuş, si calea ferata Oradea-Cluj Napoca care a fost data in folosinta la 1870. fiecare loc are o istorie a lui.daca ar putea povesti linia ferata cate personalitati au trecut de-a lungul timpului pe ea. Cate armate au trecut in ambele sensuri. si de cate ori am stat eu la randul meu pe acel peron asteptand un tren sau altul

Auzi miscare in curte, se stranse si mai mult in pat dorind parca se se contopeasca cu el. oare chiar se intampla, auzise zvonuri dar nu le-a crezut, pana acum. La un moment dat  auzi zgomotul sacadat si sinistru al pustilor mitraliere, o frica viscerala puse stapanire pe el. era doar el si inca cineva in camaruta respectiva, incerca sa vada daca colegul auzea ce se intampla afara, dar dinspre patul acestuia nu se auzea nici o miscare. de afara se auzea in continuare doar zgomotul impuscaturilor nici un tipat nimic, era nefiresc. Teama l-a paralizat se astepta din moment in moment ca usa sa fie data de perete si o teava neagra sa scuipe moarte spre el. din adancul sufletului parca-si urla nevinovatia, el nu vroia sa evadeze, el se simtea bine aici, sa-l auda cei de dincolo calaii, se chirci si mai mult de frica parca vrand ca spatiul pe care il ocupa sa fie cat mai mic,el sa ajunga atat de mic incat nimeni sa nu-l bage in seama. Calvacada de afara se termina la fel de brusc cum a si inceput. pana dimineata  zbuciumul sufletesc continua atingand uneori paroxismul. Plin de teama dimineata indrazni sa iasa in curte, se astepta sa vada trupuri rasfirate prin curte, nimic ca-n palma nici macar urme de sange, parca grozaviile de azi noapte nici nu se intamplasera. Rasufla oarecum usurat poate toate acele grozavii se intamplasera doar in mintea lui si nimic nu a fost real.

nici pana acum ceva vreme nu eram lipsiti de anumite specimene care semanau cu niste maimute , lei , tigri, si alte animale pe care in mod normal le gasesti intr-o jungla. dar parca in ultimele sase luni sentimentul asta s-a acutizat tot mai mult. vedem tot mai multe maimute care ca sa nu se dezica se catara tot mai sus in societatea romana, si-mi vine in minte proverbul ala hindus „maimuta cu cat se catara mai sus i se vede ..fundul mai bine”. poate ar fi oportun din partea parlamentului european sa declare Romania gradina zoologica sa o ingradeasca si pus un semn pe gard „a nu se atinge specimenele . pericol de molipsire”

Postari am, vizite pe blog la fel, comentarii aproape deloc. se intampla ceva si nu stiu eu? daca e cumva vreo problema tehnica bagati un coment pe celalalt blog. sau nu aveti chef de comentarii?

Au trecut pe la toti in seara aia si ne-au lasat cartusele, din alea care faceau poc poc si atat. dimineata urma sa se sune atacul. trebuia sa trecem direct prin raul ala, altii dimineata au si facut-o da noi am avut noroc ca eram doar la vreo 20 de metri de o punte si am trecut peste. Iures fratilor in toata regula pe un ametit de camp am luat-o la goana de nebuni cu toate alea in spate, nu ma intrebati pe cine atacam ca in fata nu se vedea tipenie de om nici din astia civili macar. ei dupa un timp cu limbile scoase de un cot cred ne-am cam saturat de alergat si o luaram la pas usor. Ramasesem doar compania noastra prin zona aia, restul unitatii sa fiu al naibii de stiam pe unde e. si am ajuns la poalele unui deal, locotenentul sa luam dealul in piept

-asta are glume in program la ora asta . vorbeam eu cu un amic

Nu avea, si mai aplecati mai in patru labe la propriu am inceput marea urcare, trebuie sa va spun ca era foarte abrupt dealul daca nu aveai grija aveai toate sansele sa te scapi de-a dura inapoi de unde ai venit. Saracul radiotelegrafist era lesinat de jumatate cu statia in spate, l-am mai ajutat noi cu randul.intr-un final am ajuns cu chiu cu vai si in varful dealulul, de ne uitam inapoi pe unde am urcat te apuca ametala. am coborat intr-o vale unde curgea si un firisor de apa, D-ne ce binecuvantare pentru picioarele noastre le-am bagat in apa si nu ne mai dadeam dusi. am inteles ca mai aveam de trecut printr-un clin de padure, de coborat un deal si eram in Pucioasa. Intre timp de nicaieri au aparut doua femei tinere cu cate o legatura de vreascuri in spate mergeau spre Pucioasa. Unul mai sugubat nu are de lucru

-trag tovarasul locotenet

-trage ma

se pune asta si goleste incarcatorul la foc automat.alea saracele au aruncat si vreascurile din spate de sperietura si o luara la fuga. abia am reusit sa le calmam. cu chiu cu vai ne urniram mai departe si am ajuns prin inima targului de data asta la locul de campare.intr-un loc acolo statea comandantul sa ne astepte. eu cred ca eram lesinat de jumatate mergeam in reluare si numa ce-l aud ca striga la mine

– mai cu viata Farcas mai cu viata

-de unde tovarasul comandat ca am pierdut-o si  cata am avut

in paduricea aia unde am campat era o viermuiala ca eram toti in par si inamici si noi doua regimente intregi. in seara aia parca eram mai veseli stiind ca a doua zi dimineata urma sa urcam in camioane si sa ne intoarcem la Bucuresti.S-a terminat si calvarul nostru care a durat trei zile si patru nopti.

Rotile avionul au atins solul intr-un scrasnet care-l facu sa se aplece inainte, noroc cu centura ca altfel poate si-ar fi  infipt nasul cine stie pe unde.de pe geamul rotund al avionului nu si-a putut face nici o impresie, un oras ca atatea altele peste care a zburat. A coborat in aerogara si dupa formalitatile de rigoare cu care era deja atat de obisnuit in calatoriile lui, si-a luat bagajul care nu era prea mare,nu obisnuia sa care multe cu el, se descurca la fata locului cand avea nevoie de ceva, a iesit in fata Otopeniului incercand sa gaseasca un mijloc de locomotie care sa-l duca la Ambasador unde si-a rezervat camera inca inainte de a pleca de acasa. Taximetristi roiau in jurul lui cu acealeasi priviri hulpave care le intalnise in atatea parti ale lumii, in sfarsit se hotareste si-l alege pe unul care i s-a parut lui mai de treaba. inca de la intrarea in trafic si-a  dat seama ca nu va fi usor sa ajunga la hotel, privea curios pe geamul masinii la tot ce-l inconjura,nu a mai fost niciodata in Romania, tot ce stia erau povestile de la niste amici care au fost mai demult. era ceva anume care il intriga, inca nu-si da seama ce este altfel, poate se va lamuri pe parcurs, oricum nu avea timp de analize personale a venit pentru trei zile sa prospecteze piata pentru firma la care lucra, pentu care a facut atatea alte calatorii in cate tari oare? renuntase sa le mai numere. Obosit ajunse in sfarsit in fata hotelului si total absent ca taximetristul il trage pe sfoara i-a dat cat a cerut pe cursa. Receptionera era o fata draguta, in alte conditii poate ar fi invitat-o in oras,dar  acum nu avea timp de distractie,urma ca a doua zi sa se intalneasca cu reprezentatii unei firme care urmau sa-i puna la dispozitie unele date de care avea nevoie, apoi munca de teren.Era mult de munca si timpul scurt… Mai apuca sa ajunga in camera sa faca un dus scurt si adormi cu gandul acasa…

Ne-au spus cu vreo saptamana inainte. se punea de o excursie asa zis tematica. Ne interesa mai putin tematica pe noi si mai mult excursia in sine. Abia am asteptat sa ajung acasa si am inceput sa o „terorizez” pe mama pana am fost sigur ca-mi da bani de excursie. apoi a inceput scurgerea chinuitoare a zilelor pana in momentul in care am plecat spre Ciucea. eram cateva clase din ciclul primar, eu prin clasa a-II-a. Urma sa vizitam resedinta lui Goga, proprietarul fiind de muult plecat dintre cei vii, dar mai traia proprietareasa care din pacate pentru noi la ora vizitei noastre a fost indisponibila, era bolnava, a si murit la vreun an dupa vizita noastra. priveam fascinati salile castelului nu mai vazusem asa ceva, noi cei obisnuiti cel mult cu camerele de apartament sau de case obisnuite, erau enorme si frumoase, aveau un parfum special de alt secol, ne-au dus si pe langa cripta in care a fost inmormantat in primii ani pana in momentul in care d-na Goga a reusit sa-i ridice mausoleul si apoi zeci de ani a lucrat singura la mozaicul mausoleului punand singura fiecare bucatica pe perete. O munca titanica,tot mausoleul fiind pe dinauntru placat cu mozaic de un centimetru marime cred. Asta da dragoste de nevasta. am vazut si ceasul de aur de pe mana lui Goga, am intrat in bisericuta care o stramutase atunci pe timpuri cu totul. Apoi am coborat pe treptele abrupte pe usa din dos iesind la sosea, de unde am fost dusi pe un camp langa sosea unde am mancat ce ne-am adus de acasa si ne-am harjonit prin padure unde era plin de liane, ne credeam mici Tarzani, rasuna padurea de strigate a la Tarzan mai mult sau mai putin, si a venit si timpul sa facem cale intoarsa cu trenul pana  acasa plini de amintiri si totodata si obositi dupa o zi extenuanta pentru niste pusti de clase primare. A  urmat o alta saptamana „terorizanta” pentru mama in care-i tot povesteam cu lux de amanunte toata excursia

Incet in orele dupa amiezii padurea incepea sa se anime, ne mai trezeam unul dupa altul dar parca eram teleghidati,durerile musculare erau la ordinea zilei unii dintre noi aveau basici in talpile picioarelor, incercam sa ne odihnim cat mai mult stiind ca mai urmeaza alte chinuri. Spre seara ne-am pregatit de plecare si pe la ora 9 am plecat intr-o noua etapa si cu toate ca eram terminati chiar inainte a mai face un pas am ajuns la urmatorul popas pe la ora 2 noaptea fiind si etapa mai scurta decat prima. Din nou cazare intr-o padure si dimineata ne-am trezit mult mai devreme si ne-am mutat cu toata unitatea langa un lac din apropiere, unde  am inceput sa ne balacim, era binevenita o scalda dupa noptile alea de efort si transpiratie. Doctorul unitatii a inceput sa trateze basicile si ranile impreuna cu infirmierii care ii avea dar era coplesit de situatie,asa ca m-am oferit si eu sa tratez fiindca in scoala facusem cursuri de Crucea Rosie, binenteles ca m-a urmarit la primele tratamente si daca a vazut ca am habar ce fac m-a lasat sa-mi continui „interventiile”.Dupa masa s-a dat din nou plecarea, Targoviste nu era departe dar o vom privi doar de la distanta pentru ca in plan era sa ocolim orasul. Pe seara ajunsesem in dispozitivul de lupta de data asta, adica langa un raulet habar nu am cum se chema si am fost pusi sa ne insiram de-a lungul lui sa ne sapam adaposturi individuale, binenteles ca erau doar niste palide gropi care intr-un razboi real nu ne-ar fi adapostit de gloante nici macar pe jumatate, cine mai era in stare sa faca si gropi. Dimineata urma sa se dea semnalul de atac, in dispozitiv fiind si o alta unitate care era „inamicul” urma ca a doua zi sa ne „ciocnim”…

I-a spus cineva odata de mult

-de ce nu-ti scrii tu amintirile intr-un caiet?

poate am s-o fac, i-a raspuns

a luat un caiet ratacit care-i ramase din scoala, din acela in care apucase sa scrie doar cateva pagini si s-a terminat anul scolar. si atunci cand era trist scria intamplari din viata lui. au trecut anii preocuparile au fost altele si incet vizitele la caiet erau tot mai putine si fara sa-si dea seama  si nici sa stie cand a disparut si caietul, aruncat probabil la gunoi. a mai scris odata o amintire pe o foaie mare pe care o pastreaza si acum, ii e draga , abia se mai citeste scrisul pe ea e ilizibila, poate intr-o zi o sa o transcrie, „expresul vietii lui”, o povestire scurta de la inceputurile vietii lui pana in momentul in care a fost scrisa, dureros de sincera, esenta sufletului lui care probabil nu o va citi nimeni decat el. suntem suma amintirilor si-a spus in gand si le-a spus si altora, al amintirilor care ne marcheaza sufletul si ne plamadeste toata viata. Cel care a fost atunci la inceputuri nu mai este este transformat, plamadit la inceput in creuzetul asta care este omenirea si tot in el continua plamadirea, transformarea de-a lungul vietii, un perpetum mobile al vietii fiecaruia, trairile si evenimentele care il fac pe om mai bun sau mai rau decat ce-a fost. Odiseea transformarii continua.

-pana cand?se intreaba el

-pana cand o sa pui capul jos pentru ultima oara, si-a raspuns tot el. doar ca ultimele randuri nu le vei mai scrie tu le va scrie altcineva pentru tine…

-si atunci vei deveni doar o amintire in memoria colectiva…