Se trezi cam fără chef, un gust sălciu îi persista în gură, cu mişcări aproape dezarticulate reuşi să ajungă în baie, şuvoiul de apa îl trezi cu totul la realitate. După o sumară şi rapidă spălare , pe faţă, pe dinţi şi o trecere în revistă a părului cu palma umedă, de cele mai multe ori evita pieptănatul, ieşi din baie şi se îndreptă spre aragaz unde cu mişcări mecanice, învăţate de-a lungul timpului, îşi puse presso-ul de cafea pe ochiul aragazului, era cam în întârziere, aşa că trepidatul piciorului în timp ce aştepta să fiarbă cafeaua era chiar de înţeles. Bău cu sorbituri mari cu privirea aţintită la ceasul de perete, minutele treceau chiar prea repede, dacă nu vroia să rişte să piardă autobuzul era cazul să o ia la picior , şi asta cat mai repede. Închise uşa casei şi ieşind pe poartă dădu cu ochii de ea. Oo, nuu, femeia asta chiar nu are de lucru, iar era în poartă, urmărind tot ce se întâmplă pe stradă, băgă capul în pământ sperând că astfel va scăpa de interogatoriu, ei aş, l-a şi luat la întrebări, a răspuns în doi peri şi a luat viteză spre capătul străzii. Privirea îi alunecă spre intersecţie, oamenii deja erau în staţie, aşteptând autobuzul, se linişti doar în momentul în care a ajuns în staţie, autobuzul se vedea deja în depărtare . Ajungând în Militari o lua la picior spre gura de metrou, bineînţeles ca nu se putu abţine sa nu se oprească la covrigărie de unde îşi luă doi covrigi. A coborât treptele de la metrou şi stând pe peronul staţiei mâncă cei doi covrigi. Garnitura de tren îşi făcea simţită prezenţa în tunel, când a devenit şi vizibil nişte gânduri nu tocmai frumoase au pornit din mintea lui spre conducerea Metrorexului. Oare când aveau de gând să scoată din funcţiune garniturile astea? Zdrăngănitoarele astea au fost primele trenuri care au circulat în metroul bucureştean, erau bunicuţe . Se urcă cu sentimentul fatalităţii în garnitură, oricum nu avea mult de mers cu ea, la Eroilor trebuia să schimbe., iar la Crângaşi trebuia să coboare ca să meargă cu 41 vreo câteva staţii, nu a mai fost niciodată în zona respectivă, adică nu cu mijloacele de transport în comun. Anda i-a spus la telefon unde să coboare dar, pentru ca întotdeauna există un dar , nu-i aşa? A reuşit să se ducă o staţie în plus, până dincolo de spitalul Elias. În final după multe peripeţii a ajuns şi la poarta binecunoscuta, Anda îl aştepta pentru ultimele detalii în privinţa lucrului pentru care venise la ea…

De cand se stie a avut repere naturale. chiar si acum privirea lui aluneca din cand in cand la varful bradului de peste drum, oare cati ani o fi avand? bradul nu el, el stie foarte bine cati ani duce in carca, o spune tot timpul corpul lui peste care cateodata are impresia ca a trecut buldozerul si nu doar odata. Aaa sa revina la brad, la cei vreo 15 metri inaltime o fi cu ceva decenii mai batran ca el, daca ar avea gura cate ar povesti, cati oameni l-au privit, intre cei care-l privesc si acum se numara si el. probabil el se va inalta semet spre cer mult dupa ce el nu o sa mai fie in preajma lui, o sa se inalte spre cer si daca cineva intr-o zi o sa-l taie, va fi la fel de semet in memoria lui, asa cum au ramas multe alte repere in mintea lui, repere care poate la ora care scrie nici nu mai exista. isi aduce aminte de nucul din Maguran, de fapt de nucii din Maguran, ca erau doi, cel putin acum vreo 12 ani mai erau in picioare, cel mai batran batea 100, cel putin din spusele stapanei era tot mare si frumos si cand era ea fata, stapana s-a dus la cele sfinte asa cum s-a dus si cei care l-au plantat, dar el e acolo si acum priveste spre alte generatii care se perinda pe langa el, asa e si bradul de peste drum. o fi privit si el pe sateni cum plecau la razboi, cine stie, intr-o zi o sa-l intrebe pe vecin. De ce o fi atat de obsedat de trecut, pe unde ajunge pe unde traieste intotdeauna intreaba despre trecutul locului, cum a fost. Poate undeva ascuns si-ar dori si el sa fi trait in alt secol, ganduri. realul era dincolo de gard, aici in fata lui, cine si-ar fi inchipuit in alt secol un PC in fata lui, nu mai departe decat acum cateva decenii nu si-ar fi inchipuit asa ceva..dar bradul era si atunci e si acum. Plantase si el cate ceva la viata lui pe unde l-au purtat pasii. Oare cineva peste alte cateva decenii isi va pune intrebarea cine a pus pomul ala sau via aia, o sa-si aduca aminte cineva si de el asa cum el isi aduce aminte de altii care au trecut dincolo,. D-zeule mare ce-i cu el, cred ca Cel de Sus a gresit dozajul cand l-a facut pe el, a pus prea mult din cate ceva, prea multa tristete desi pe asta e sigur ca a dobandit-o muult mai tarziu decat la nastere, dar poti sa stii ca nu era in stare latenta in el de la nastere si a fost nevoie doar de un clic. Cineva ii ghicise odata in palma, era o tiganca batrana, cred ca uitase D-zeu sa o cheme la apel, era sigur ca trecuse de 90 dupa cum arata, i-a zis multe, nu stia ce sa creada pentru ca el nu crede in ghicitori, in vrajitoare si in toate prostiile astea, dar clicul a venit si atunci in momentul in care tiganca i-a zis ceva de care stia doar el si inca o persoana, i-a spus ca va fi trist toata viata, doar ca viata lui o sa cunoasca si momente bune spre final. haha, si la ce-i foloseste? daca o sa traiasca trist si va muri la fel de trist, sa fie si el parte dintr-un fel de generatie de sacrificiu, si asa e in trend termenul asta. generatie de sacrificiu care ar depasi o zona, o tara, o altfel de generatie de sacrificiu. Aaa si i-a spus ca spre sfarsit nu o sa fie singur, mai sa fie, adica dupa ce a trait o viata intreaga de unul singur D-zeu ar face glume macabre sa-i dea pe cap consoarta, nu-i de el. lasa mai bine singur si …trist

Ar fi putut fi o dimineaţă ca oricare alta, nu a fost să fie. Ne-am trezit si atunci când lumea a început să mai iasa în curtea blocului surpriză, mare surpriză. În timpul nopţii Crişul şi-a făcut de cap, a ieşit din matcă şi acum era doar la 2 metri de colţul blocului, agitaţie mare, ce mai. Pe stradă curgea apa intr-o veselie. oamenii care aveau case pe stradă au început să-şi mute lucrurile,apa ameninţa sa le intre in case. A venit primarul.directorul şcolii, directorul de la Exploatare, toata lumea era pe..baricade. au inceput sa vina Rabe pline de pamânt şi s-a încropit de urgenţă un dig, era un dig mai vechi dar apa a intrat mai in sus, unde nu era dig. Binenţeles că în ziua respectivă nu s-au facut nici ore, pentru simplu motiv că strada noastră era strada de acces la şcoala. noi binenţeles ca ne-am bucurat ca nu facem ore,nu eram foarte ingrijoraţi de faptul ca eram inundaţi. lucrurile văzute prin ochi de copil nu erau dramatice, poate cel mult inedite şi amuzante

Se trezi speriat, atipise si nici macar nu si-a dat seama. de cat timp era aici, nici el nu stia, timpul isi pierduse orice semnificatie, puteau fi ore, puteau fi zile. isi scormonea in continuare creierii in aflarea unui raspuns, de ce, pentru ce? dar nimic nu-l multumea ca raspuns. nimeni nu ar fi avut, din ce stia el, motive serioase sa-l rapeasca. renunta pe moment in a gasi raspunsuri si mai mult se tara decat sa mearga pana la masa pe care se afla tava cu mancare, i se facuse foame totusi, nu avea idee de cat timp se afla asa ca puteau fi si 48 de ore de cand nu mancase nimic. Era rece mancarea binenteles, dar la cat de tare ii era foame chiar nu mai conta, ar fi mancat si pietre daca ar fi fost comestibile…. Usa se deshise din nou, el terminase de mult mancarea si s-a asezat din nou pe scaun, renuntand pe moment sa-si mai „sparga” creierii in cautare de raspunsuri. doi indivizi au intrat in camera, cel care ii adusese mai devreme mancarea si unul mai in varsta care probabil era seful, nu era nici atletic nici impunator ca statura, genul de om care in mintea lui il vedea in spatele unui birou, conducand afaceri veroase. Era bine imbracat din cate isi dadea seama in semiintunericul din camera. s-au oprit in fata lui iar „seful l-a intrebat scurt
– de ce nu ai platit mah?
-Ce sa platesc?!!! si mirarea lui era pe bune, probabil nici daca-i aparea in fata Madona din senin nu era asa mirat
-Ti-am trimis ani de zile mesaje in fiecare luna si nici macar odata nu ai platit
In capul lui se facu lumina, deci despre asta era vorba, rasufla usurat, era sigur ca problema o sa se lamureasca, nu era la fel de sigur ca totusi ii vor da drumul dupa aceasta rapire chiar daca el nu avea nici in clin nici in maneca cu problema
-Dar contractul acela nu-mi apartine, eu cand am primit numarul de telefon mi-au tot venit mesajele in fiecare luna dar nu am nici cea mai mica legatura cu acel contract, probabil cine a detinut numarul inainte l-a facut
-Serios!!! cauta o minciuna mai buna
-dar nu e minciuna, e purul adevar
Parca descumpanit de fermitatea lui rapitorul a inceput sa se indoiasca si el de faptul ca ar fi persoana pe care el o cauta
– bun, o sa verific, iar daca ma minti va fi vai si amar de zilele tale
De-a dreptul iritat de noua turnura a lucrurilor se intoarse scurt si pleca nervos spre usa urmat de „gorila”
Noi sperante i-au aparut in suflet, poate ca totusi ii vor da drumul, el era dispus sa uite totul ca pe un vis urat. nu vroia nici o complicatie, nu s-ar fi dus sa reclame la autoritati nici mort, singura lui dorinta era sa-si reia viata dinainte sa uite tot. data viitoare, oare o sa mai fie o discutie data viitoare? sau isi va trimite gorilele sa-l suprime. nuu nici nu se putea gandi la varianta asta, spera totusi ca o sa mai poata vorbi cu el sa-l convinga sa-i dea drumul ca el o sa taca malc, din partea lui nu o sa fie nici un pericol sa-i dea in gat, se agata cu disperare de acest lucru, ca furnica de un pai atunci cand valtoarea apelor o cuprinde. in fond el nu era vinovat cu nimic de incurcatura lor, nu au decat sa-l caute pe cel care facuse contractul. avand in vedere cam de ce mijloace dispune rapitorul nici nu era asa greu. Parca mai usurat dar totusi speriat de ce s-ar putea intampla in continuare, se aseza pe unicul pat existent in camera, un pat de campanie cu o panza care candva a aratat bine, dar care acum abia se mai recunostea modelul, si adormi din nou….

Dupa ce au trecut prin cateva sate jeepul a oprit undeva la o rascruce de drumuri, unde era parcata o alta masina cu un fel de remorca agatata de ea. L-au scos din jeep, fara sa-l bruscheze prea tare. din masina cealalta cineva a coborat, s-a apropiat de remorca si umbland numai intr-un loc de el stiut ceva incepu sa se miste si un fel de sertar mai mare isi facu aparitia de sub remorca. i-au spus sa se aseze in el, era destul de larg si pe deasupra mai era si capitonat. apoi sertarul a inceput sa se miste si intunericul a pus stapanire pe „inchisoarea” lui. dupa cateva clipe masina s-a pus in miscare, gandurile lui era invalmasite , nu intelegea ce interes sau pericol ar reprezenta el un simplu om pentru ca cineva sa se oboseasca atat de mult pentru rapirea lui. desfasurarea de forte era in alte conditii chiar impresionanta, binenteles daca ar fi fost vorba de altcineva si nu de el. fiind vorba de el fiori reci in treceau pe spate, pentru ca cine a organizat aceasta rapire avea ceva impotriva lui, mai mult decat o simpla suparare. leganat de mersul masinii si fiind si obosit psihic nici nu si-a dat seama cand a adormit. cand s-a trezit nu mai era in locas ci intr-o incapere . din cate isi dadea seama prin semintuneric era o incapere destul de mare si fiind de meserie zidar isi dadea seama din aspectul ei ca era intr-o cladire veche boiereasca. zgomotele casnice la urma urmei se auzeau de undeva infundat. asteptarea se prelungea, ar fi vrut ca cineva sa-i spuna motivul rapirii, aceasta stare incerta il obosea chiar mai mult decat daca ar fi stiut pentru ce a fost rapit. undeva o usa se misca si un individ cam pe la 35 de ani destul de atletic intra aducand cu el o tava cu niste mancare pe ea. nici macar nu se obosise sa-si puna o masca, oare sa fie un semn ca nu o sa mai aiba parte de libertate si zilele lui erau numarate. citise destule romane politiste incat mintea lui cauta cele mai plauzibile explicatii in „materialul” inmagazinat in mintea lui. asta nu insemna nimic, stia ca realitatea nu se confunda intotdeauna cu ceea ce citise prin carti. individul lasa tava pe o masa si fara sa-i zica macar un cuvant iesi la fel cum intrase. binenteles ca nu-l legasera, ce rost ar fi avut, probabil incaperea unde se afla era atat de asigurata incat nici nu se punea problema ca ar putea evada…..

Se afla in mijlocul satului undeva in creierii muntilor asteptand autobuzul. erau mai multe curse cu destinatii diferite care veneau aproape odata. La un moment dat ii suna telefonul, se uita mirat la ecran pentru ca era un numar necunoscut. A raspuns totusi
-Alo
– fii atent,nu misti nu sufli o vorba, ca sa vezi ca suntem seriosi vom trage un glont de avertisment
Ramase cu telefonul la ureche inmarmurit de sinistra propozitie. clipele treceau cu greutate,mintea lui lucra la intensitati cum rar avusese parte in viata. Ce era de facut? cine erau cei de la capatul firului? nu stia sa fi suparat pe nimeni in viata lui, nu in felul asta incat sa ajunga obiectul unei razbunari de felul asta. la un moment dat a auzit un suierat pe langa ureche, nici un zgomot de impuscatura, doar suieratul acela care l-a surescitat pana la paroxism. un autobuz tocmai oprise in statia si fara sa se mai gandeasca, daca era cel corect sau in general sa se mai gandeasca la ceva, actiona din instict si urca precipitat in autobuz sperand sa scape. Au pornit din loc, nimic in secundele acelea prevestind ce o sa se intample. au iesit din comuna si undeva pe traseu o masina de teren a depasit autobuzul iar la cativa zeci de metri scrasnind din frane se opri in mijlocul drumului. cineva a iesit din jeep, nu a avut nici timpul necesar sa fie atent la amanunte cand acel individ avand un lansator de flacari in maini a lansat in directia autobuzului o dara de flacari, nu glumea. soferul autobuzului, probabil terifiat, a oprit brusc asteptand sa vada ce se intampla. doi indivizi cu niste carpe pe fata au urcat in autobuz si fara menanjamente l-au strigat pe nume, spunand sa iasa in fata daca nu vrea ca toti cei din autobuz sa o pateasca.
cu un curaj aproape nebunesc se ridica de la locul lui si mergand spre partea din fata i-a luat la rost pe rapitori ca ce vor de la el si ca nu au decat sa-l impuste, daca asta vor. indivizi s-au multumit doar sa puna mana pe el fara sa-i mai raspunda ceva , l-au coborat din autobuz inghesuindu-se impreuna cu el pe bancheta din spate a jeepului demarand in tromba…..

A venit si seara plecarii. de cateva zile faceam bagajele care intr-un final au fost trei, un geamantan si doua genti mari sport.l-am sunat pe prietenul care venea la Bucuresti sa treaca inaintea plecarii pe la mine sa pun bagajele, ca erau destul de grele. la ora sase seara eram deja la locul imbarcarii gata de plecare, dupa ce-mi luasem, cam pe fuga, ramas bun de la vecinii mei cei mai buni. a venit microbuzul si gata,am plecat. ne astepta un drum de aproximativ 600 de km. In Cluj ne-am oprit pret de un sfert de ora sa ne mai dezmortim. imi place foarte mult sa calatoresc noaptea cu masina, luminile care apar in departare, orasele prin care treci si cladirile luminate, este frumos. Noaptea nu vezi delasarea si ruina care stapaneste tara noastra, noaptea totul e feeric. Undeva inainte de a ajunge in Sighisoara iaca si pocinogul. aveam pana pe roata fata-dreapta. nu ar fi fost mare teorie de schimbat doar ca atunci cand prietenul a incercat sa desfaca suruburile de la roata erau intepenite. dupa chinuri indelungate si o ora de nervi am reusit sa schimbam roata si cu ajutorul a doi localnici. incepeam sa cred ca acolo o sa ne prinda dimineata, nu era o perspectiva prea placuta. cum eram in intarziere soferul n-a mai oprit decat undeva in Busteni pret de tigara, care o fumasem chiar pe fuga, fumatorii au sa inteleaga ce chin am bagat cu opriri atat de rare.intr-un final am ajuns si in Bucuresti pe la 6.30 si am ajutat-o pe sotia prietenului la cumparaturi la Dragonul Rosu ca ei au venit dupa marfa. pe la 9 cred am cautat in fuga un taxi ca sa merg sa ma intalnesc cu fetele. dupa cateva ore de taifas am plecat spre noua mea casa, care asa cum v-am scris pe Blogspot e la o aruncatura de bat de Bucuresti….

dorea, nimic nou in asta, dorea de mult. dorinte de tot felul, in tot felul de momente. Cateodata dorinta durea, durea atat de tare incat isi pierdea suflul cateodata, alta data era doar asa ca o boare care abia reusea sa-si faca simtita prezenta, poate pentru ca nu-si dorea chiar atat de mult ca si alta data. de multe ori chiar se ferea sa-si doreasca si pentru faptul ca dezamagirea durea chiar mai tare decat dorinta insusi. cum poti sa traiesti si sa te fofilezi printre dorinte, sa te multumesti cu ceea ce esti, sa nu-ti doresti ceea ce nu poti fi niciodata. dar poti sa-i spui sufletului sa nu arda? poti sa crezi ca esti doar un fir de nisip, un nimic in marea de Nimic a lumii. te ridici pe culmi nebanuite doar pentru a cadea din nou in haul dezamagirii, ca sa o iei de la capat, din nou si din nou. pana cand le pierzi sirul si dorintelor si dezamagirilor. care-i scopul atator energii consumate, si de unde vine atata energie, cand motorul da rateuri cum naiba mai functioneaza incat din nou sa o iei la…deal, sa incerci sa ajungi pe culmea culmilor, sa te uiti la tine si sa spui da am ajuns si nu pe..Everest, am ajuns pe „Everestul” meu care poate nici macar nu e mai sus decat „campia”

era o zi ca oricare alta, sfarsitul verii isi anuntase deja prezenta. A mers in vizita la fratele lui si la o cafea impreuna cu cumnata au inceput discutiile obisnuite
– mi-am luat vopsea de par
– i-auzi, iar iti schimbi lookul?
– da
– de data asta ce culoare turbata iti faci?
– ma fac bruneta. am luat nr 2, dar nu am cine ma vopsi, trebuie sa o intreb pe Angela daca are timp sa vina sa ma vopseasca
– lasa nu mai intreba pe nimeni ca te fac eu. da auzi, tie iti trece toata vopseaua?
– nu, mai ramane, de ce?
– stii ce-mi tuna, sa ma faci si tu pe mine cu restul de vopsea, ca uite cum e decolorat la varfuri de la soare
– bine hai ca prepar vopseaua
si au inceput operatia de vopsire reciproca. a vopsit-o el prima data, iar apoi a trecut el pe scaun si l-a vopsit si ea. dupa ce l-a terminat si pe el, ea s-a dus in baie sa-si spele parul ca a trecut un sfert de ora iar el in asteptare si-a aprins o tigara. deodata din baie se auzi un urlet, a scapat si tigara din gura si s-a precipitat spre baie sa afle motivul pentru care cumnata urla. Cand a dat cu ochii de ea nu stia saracul cum sa ajunga mai repede la apa ca sa se spele pe cap. cumnata avea parul negru ca pana corbului. prea tarziu si al lui era la fel. au inceput sa se intrebe cu ce au gresit de in loc de brunet a iesit negru si inca cu irizatii, asta au constatat dupa uscarea parului, erau de pomina. pana la urma au ajuns la concluzia ca a pus prea multa sare de vopsea. doua cutiute. a mers si el acasa cu gandul la reactia mamei care dupa ce a intrat pe usa nu s-a lasat mult asteptata. dupa primul moment de stupoare din partea ei cand a dat cu ochii de el, in al doilea moment au inceput criticile presarate pe ici colo cu adevarate istericale, era sa-l si bata desi avea 23 de ani la data comiterii „pacatul”. a fost singura data in viata lui cand si-a vopsit parul, nu a mai facut-o pana atunci si nu o va mai face cat o sa traiasca

Era o zi ca oricare alta in care zburdau ca niste ieduti prin imprejurimile baracilor de pe santier, au luat-o la deal prin palcul de copaci care marginea locul in care se aflau „casele” lor. la un moment dat atentia le-a fost atrasa de ceva sus intr-un copac. o pasare se tot agita pe langa trunchiul copacului la o inaltime destul de mare incat sa li se taie pofta de a se urca acolo. au urmarit agitatia pasarii si dupa un timp si-au dat seama ca in trunchiul copacului era o gaura unde erau niste pui. zile la rand reveneau langa copac privind cu fascinatie ceea ce se intampla la vreo opt metri de sol, cam asa apreciau ei ca era distanta. cu timpul le-a incoltit o dorinta ascunsa in suflet care crestea cu fiecare clipa, au inceput timid sa-l roage pe tatal lor sa le-o indeplineasca. la inceput nici nu a vrut sa auda, le-a spus sa-si vada de joaca lor ca nu se face asa ceva. dar ei nu renuntau asa usor, le-a intrat in cap ca si ei pot fi „mamele” acelor pui, sa-i aduca tatal lor acasa ca sa-i hraneasca ei. dupa zile intregi in care i-au facut capul calendar tatalui, dupa cateva scaltoace peste fund aplicate cu sete, totul era in zadar, tatal nu-i putea convinge. pana la urma a cedat a luat toporisca intr-o zi si impreuna cu ei s-au dus la copacul acela. parca presimtind ceva pasarea era prin zona, cand a vazut ca se urca exact copacul in care ea avea puii agitatia ei a crescut, zbura innebunita in jurul copacului. cand a ajuns tatal in dreptul gaurii, le-a strigat ca nu-s ciocanitori asa cum credeau ei initial ci pui de cuc. a inceput sa largeasca gaura ca sa poata baga mana dupa ei. agitatia si galagia care o facea pasarea in jurul copacului atinsese parca paroxismul, in inima lor a aparut o urma de indoiala, oare fac bine, dar bucuria ca peste cateva minute vor tine acele vietati in manutele lor i-a facut repede sa uite orice altceva. i-au dus acasa si le-au facut in magazie pe o etajera un cuib si au inceput sa-i hraneasca asa cum se pricepeau ei mai bine. dupa cateva zile intr-o dimineata i-au gasit morti. Plangeau de le sarea bluzitele de pe ei si o intrebau pe mama lor de ce au murit ca ei le-au dat si mancare si apa, era greu pentru mama sa le explice ca orice „pui” moare fara dragostea mamei lui. erau prea mici ca sa priceapa vorbe atat de mari. a fost o lectie pentru el care a invatat-o fara cuvinte la o varsta frageda