tocmai imi arata contorul de pe blogul meu ca sunt 1000 de comentarii, oaau. La 133 de postari, e mult e putin?pentru unii ar putea fi o cifra derizorie, pentru mine e o cifra magica. imi trece asa un gand fugar ,cate comentarii voi avea cand voi atinge 1000 de postari. vom trai si vom vedea

Si-a dat seama ca ceva nu era in regula doar acasa . a fost sa-si ridice niste bani pentru cheltuielile zilnice de pe card. doar acasa si asta dupa vreo doua ore si-a dat seama ca nu mai avea in posesie cardul adevarat ci o copie ordinara. deja foarte speriat s-a indreptat spre sediul bancii unde era si bancomatul de la care a luat banii. isi luase gandul de la banii din cont care oricum nu erau asa multi, dar vroia sa se lamureasca cum a fost posibil. cand s-a apropiat de banca peste oras se asternea intunericul. in fata bancomatului a ramas cu gura cascata, era distrus de jumatate . o gramada de carduri erau in locasul aparatului, fara sa se gandeasca prea mult le-a luat in mana si foarte surescitat a inceput sa bata in usa bancii, paznicul nu se vedea nicaieri. intr-un tarziu a aparut si el de undeva din interiorul bancii
– care-i problema
– pai d-voastra nu vedeti ca vi s-a spart bancomatul?
-cee!!!
A iesit ,s-a uitat si a intrat inapoi in banca ca furtuna punand mana pe telefon. dupa ce a inchis l-a rugat si el sa-l lase sa sune la sediul central sa vada totusi daca mai are banii in cont, nu era o suma foarte mare, vreo 450 de lei, dar pentru el erau supravietuirea in urmatoarele saptamani. D-na Gheorghiu asa cum s-a prezentat i-a confirmat ce era de asteptat, contul era gol. era deznajdaduit, ce-o sa faca in zilele care vin. in fata bancii deja opreau masinile de politie, cele de la trupele speciale sau ce o fi fost, in gandul lui mirandu-se ironic de o asemenea desfasurare de forte la..spartul targului. era convins ca pentru cateva zile o sa dea cu subsemnatul cat nu ar fi dat intr-un an intreg in conditii normale. s-a asezat pe un scaun convins ca nu o sa plece prea curand din sediul bancii….

din ciclul ce am visat azi noapte

trecea printre ei si nimeni nu-l vedea cat e de ravasit. urla sufletul in el parca in chinurile facerii si nimeni nu-i auzea urletul. trist s-a retras in casa departe de ei si parca tanjind totusi dupa lumea care era dincolo de ziduri. si desi in casa era foarte cald, focul duduia in soba iar el tot tremura ca varga. un latrat de caine pentru el in momentele acelea era un sunet apocaliptic. Lumea lui obisnuita se prabusea in jurul lui si nu intelegea de ce. himere de neinchipuit isi faceau loc tot mai mult loc in mintea lui, ce-ar fi daca… oricum nimeni nu i-ar simti lipsa din peisaj, vorbele simple se transformau in mintea lui in sentinte. si a facut gestul…,oare o sa-l doara, cum va fi? …..

o luasera pe malul Crisului in jos. era o zi frumoasa de vara. au intrat intr-un loc in apa si s-au lasat dusi de valuri, cand au trecut de portiunea cu valuri au iesit din apa, era plictisitor in apa lina, au inceput sa se harjoneasca prin iarba, au ajuns in zona bazinelor cu apa potabila, s-au uitat dupa paznic si daca nu au vazut vreo miscare ca niste zvarlugi au trecut gardul in „gradina” bazinelor. unde era plin de pruni ,din aia cu prune rosii ca alea se coceau mai repede, cu frica in san sa nu-i prinda paznicul de la pompele de apa, au mancat prune mai coapte sau doar in parg pana s-au saturat. au sarit gardul si au luat-o agale pe dig in jos trecand si de santierul de constructii, si ce le-a fost dat sa vada, pe campul de langa santier cineva „parcase”cu totul o macara veche din aceea Dac, scoasa probabil din uz, si cum probabil ca-i incurcau prin curte au parcat-o acolo pana vedeau ce faceau cu ea. ei atrasi ca de un magnet au tabarat ca furnicile pe ea, care la volan, care la manete, joaca de-a oamenii mari. El si-a luat inima in dinti si a inceput catararea pe bratul macaralei care era indreptat in sus, spre cer. ceilalti preocupati de activitatile lor nici nu l-au observat pana deja era aproape in varful bratului, atunci unul i-a atras atentia fratelui lui. iar fratele a inceput sa strige la el sa coboare pe un ton imperativ , incat el saracul si-a pierdut cumpatul de frica bataii si nu doar atat ci si echilibru, cazand cu picioarele in interiorul bratului s-a lovit puternic la picior, mai are semnul de buna purtare si acum dupa 30 si ceva de ani pe tibie. frate-sau a inghetat pur si simplu, il si vedea cazut de la vreo cinci metri ca o papusa dezacordata, gandurile ca o sa dea socoteala mamei ca nu a avut grija de fratele mai mic si cate alte ganduri i-au trecut prin cap. norocul ca pisicherul ala mic a reusit sa se stabilizeze intre fiare si nu a cazut ,desi picioarele aproape ca nu-l mai ajutau de frica incet a reusit sa coboare cu piciorul plin de sange de la rana. l-au oblojit cu frunze de mur si ce au avut la indemana, pana au ajuns acasa, frunza de mur are calitati astringente daca am scris corect, adica opresc sangerarea la ranile mai mici. o mica aventura dintre multele care i-au marcat copilaria

ei si fuse si se duse. asta fost 2009. suntem tentati sa facem tot felul de bilanturi la sfarsit de an. a fost un an amestecat si pentru mine, cu bune cu rele, cu mai putin rele.pentru mine 2009 efectiv nu a schimbat prea multe in anul asta, ceea ce a schimbat foarte mult sunt perspectivele viitorul meu apropiat sau mai indepartat,a fost intr-un fel un an „preparator” pentru ce va sa fie in ceea ce ma priveste, dar nu asta ne dorim cu toti? privim mai intotdeauna critic anul ce tocmai a trecut, care a fost cu mult sub sperantele noastre care le aveam cu un an in urma, si din nou recidivam, stam in prag de an nou cu sperantele reinoite de parca ne-am nascut ieri si astazi ne dorim un an bun. nu stiu cat de bun va fi anul 2010, va fi sub asteptari sau imi va depasi asteptarile, anul care tocmai se incheie mi-a adus si cateva bucurii pe care nu le credeam posibile acum un an. in primul rand v-am cunoscut pe voi, cei care ma cititi. apreciez prietenia voastra , poate inca nu indeajuns pe cat meritati.la inceputul anului am indraznit sa privesc dincolo de ..orizont si am dat de voi, oameni pe care ii apreciez pentru gandirea lor si nu in ultimul rand pentru prietenia care unii mi-ati acordat-o fara rezerve. uite am zis ca nu fac bilanturi si usor tot la ele am ajuns. as putea sa fac si bilanturi politice dar ma abtin ,nu aici, aici e viata mea fara politic, deci ma voi rezuma doar la viata mea particulara, viata din care, incepand din 2009, faceti si voi parte mai mult sau mai putin, si unii intre voi va veti pune amprenta tot mai mult pe viata mea si in 2010. si GATA cu divagatiile mele. UN AN NOU FERICIT sa aveti si o viata cat mai frumoasa in continuare, sta in puterea noastra sa ne-o facem frumoasa, stiind sa apreciem viata asa cum vine cu bune si cu rele, in fond si la urma urmei cum sa apreciezi o zi cu soare daca nu a fost si una cu ploaie?

E zapada, ninge molcom,un frig patrunzator ma zgribuleste dar parca e si placut, dincolo de astea stiu ca undeva sunt oameni care tin la mine asa cum tin si eu la ei, dincolo de mizeriile zilnice mai cred in sufletul uman, mai cred in bunatatea noastra. bucuriile marunte zilnice reusesc cumva sa-mi atenueze sentimentul de inutilitate pe care-l am, sentimentul ca existenta mea nu-si are rostul, un suflet ratacit in marele ocean al umanitatii, umanitate care-si cauta incontinuu directia, destinul. asa incerc sa-mi gasesc si eu directia, intrebari fara raspuns, de ce exist? pentru cine am venit pe lumea asta? pentru mine? pentru altii? sunt important sau doar un alt suflet clasat in marea biblioteca a Dumnezeirii? mai sunt cateva zile pana la Craciun, sufletul meu simte altfel aceste zile, poate chiar mai puternic decat sarbatoarea Pastelui. De ce? nu stiu, de ce mi se pare mie ca e mai importanta Nasterea decat Jertfa? habar nu am, dar nu pot sa nu-mi remarc trairile, astea sunt, traiesc mult mai intens Nasterea Lui decat Jertfa. el a ales sa vina sa traiasca in „mizerie”. a lasat pentru o perioada Slava ca sa traiasca aici pe pamant cu noi. este o lectie pentru noi toti. va doresc tuturor cititorilor mei Craciun Fericit

Era in preajma primul Craciun de dupa revolutie. dupa o mica incursiune de 3 zile la Predeal s-a gandit sa traga o fuga si in Salaj, pe Valea Ciurenilor la matusa lui. pana atunci nu a fost niciodata iarna si unchiul lui i-a spus sa vina macar odata si la sarbatorile de iarna. zis si facut, prin 20 a ajuns pe vale,unde a fost primit cu tot dragul,mai ales ca nu stia nimeni ca o sa vina. cateva zile au trecut cumva, au avut de bagat fan in pod pentru bivolite. si pregatirile pe afara pentru Craciun. si a venit seara de Ajun, impreuna cu verii lui si restul tinerilor de pe vale au hotarat sa se adune la matusa acasa iar de acolo sa plece cu colindatul pe la toate casele care erau imprastiate pe toata valea. dupa ce i-au colindat pe cei din casa lor au plecat spre vecinii care erau in susul vaii, si nu era simplu, casele fiind imprastiate cam pe toate dealurile din jurul vaii. erau o trupa buna de vreo 15 tineri si fiecare gazda incerca sa se bucure cat mai mult timp de asemenea oaspeti care aduceau suflul Craciunului in casele lor si in unele cazuri se bucurau si de tineretea lor, erau oameni batrani trecuti bine de 70 de ani, au fost cazuri in care cate-o femeie batrana isi stergea cu coltul baticului cate o lacrima din coltul ochiului, cine stie cu gandul la tineretea ei sau la copii lor care erau plecati departe si nici nu dadeau semne ca ar vrea sa se intoarca nici macar in vizita. La brigadierul care a fost la CAP au avut parte si de un lucru destul de rar in vremea aceea pe la casele de pe vale. le-a zis ca are cafea ,a pus saracu om un ibric de vreun litru pe plita si a pus 2 lingurite de cafea la atata apa, de i-a bufnit rasul. iar o fata care era in Timisoara in restul anului i-a zis sa o lase pe ea sa faca cafeaua, sa poata bea o cafea nu apa vopsita. ei si uite asa din casa in casa ,din batatura in batatura,unde nu stateau mai putin de o jumate de ora la fiecare, noaptea a trecut si la ora 11 in dimineata de Craciun au terminat si ei de colindat tumna in capatul din jos al vaii. a fost o noapte magica si desi a mai fost si in alte dati si in alte parti la colindat nimic nu s-a comparat cu noaptea aceea. era parca imaginea aceea clasica surprinsa de pictor pe panza, viata aceea arhaica de demult fara asfalt, fara blocuri sau masini, undeva candva…

devenise un fel de traditie in familie ca eu sa fac unele prajituri, printre care si torturile. ce sa fac mi-a placut de mic sa bat…ouale. pe urma am crescut.. si am inceput sa ma ocup si de restul. ei si ce urmeaza era in primavara lui ’90 imediat dupa revolutie. stiti foarte bine astia mai batrani ca au inceput sa „curga” ajutoare dinspre occident, o armata de tiruri nu mai pridideau sa ne care cam tot ce mila occidentalilor a revarsat spre noi, de la haine alimente si alte lucruri. la noi au ajuns inclusiv ratii de la armata germana, ne uitam ca prostii, ca nu mai vazusem asa ceva, pana nu desfaceam nici nu stiam ce se gasea in micile caserole sau conserve.tot de la nemti am primit si margarina la conserva de tabla de 800 gr. si de Pasti in primavara aceea m-am apucat sa fac un tort cu crema de ciocolata, am folosit niste pachete de margarina de 250 gr primite tot de dincolo. ei si ca niciodata pana atunci de la cap la coada am facut tortul fara sa-l gust macar, l-am pus pe dulap si in ziua de Pasti hai sa mancam si noi o felie de tort, eram doar noi trei mama, tata si eu. si primul care musca din felia lui a fost tata, se uita tamp la noi si numai ce-l aud ca zice ce naiba ai facut cu tortul asta ca e …sarat. eu de colo cum sa fie sarat ca doar nu am bolonzant sa pun sare in tort, gusta saraca mama, confirma si ea ca tata nu bate campii. iau si eu, era sarat. nervos iau frumos tortul si directia galeata de gunoi. dupa aceea cauta sursa problemei si intr-un tarziu desfac un pachet de margarina ca mai aveam, era margarina sarata pentru gatit, noi de unde naiba sa fi stiut ca exista si asa ceva. norocul nostru ca facuse mama si alte prajituri si cozonac, nu am ramas doar pe baza tortului facut de mine.

era o zi obisnuita ca toate celelelate si totusi in aer plutea ceva, dincolo de simturile obisnuite simtea o schimbare, de dincolo de dealuri bulucindu-se spre el, bocanind cu tocurile ei inghetate isi anunta intrarea triumfala iarna. o ura atat de mult dar o si iubea pentru ca nu si-ar fi inchipuit viata fara ea. era ea cea care aducea moartea si curatirea atat in natura cat si in suflete. acest suflet inghetat care culmea le incalzea sufletele tuturor, parca pregatindu-i pentru reinvierea din fiecare primavara atat in natura cat si a sufletelor. zgribulit isi stranse si mai bine haina pe el cu gandul la ale lui, vantul geros, cel care anunta iminenta aparitie a stapanei lui isi facea de cap cu o furie parca nejustificata, cei pasa lui de plangerile lor, ca-i supara foarte tare nu doar pentru ca nu le placea prezenta lui ci pentru ca anunta o perioada care celor mai multi nu le placea, acel rau necesar, lunile de moarte clinica a naturii care o sa mai fie resuscitata doar peste cateva luni. a doua zi dimineata cand a privit pe geam totul era alb, ea era aici, nimic nu mai era de facut, resemnare si planititudine, planititudine si resemnare, a coborat totusi jos si facand un bulgare din zapada il arunca aiurea in aer spre craiasa urandu-i in felul lui bun venit

pe masura ce se apropia de plaja sufletul lui o luase cu mult inainte, emotia nu mai avea granite, marea era doar la cativa pasi distanta, nu la „ani lumina” ca si pana acum. de cate ori citise carti care erau legate de locuri pe plaja si-a dorit sa fie si el un personaj din cartile acelea, sa simta cu tot trupul si sufletul acel ceva nedefinit sau poate undeva in adancul sufletului lui definit. undeva acolo in cotloanele mintii parca ar mai fi fost pe malul marii, parca ar fi trait o viata acolo langa ea. era ceva ce a avut si a pierdut. nu crede in reincarnare dar parca ceea ce se intampla in sufletul lui il facea sa creada ca a mai avut o viata in care a trait pe malul marii, bucurandu-se de fiecare rasarit si apus acolo langa ea simtindu-i framantarile, si da briza, acel vant ciudat care te invaluie cu o caldura si un miros specifice doar ei. l-a intampinat nervoasa si plina de spume, se putea altfel? exact asa si-a inchipuit el intotdeauna marea, niciodata linistita, intotdeauna bolborosind ceva numai de ea stiut. Da avea personalitate, ea marea, personalitate care pe el l-a fascinat intotdeauna,cu toti pori o simtea, era prima intalnire cu o prietena veche, cat de aiurea suna, dar asa simtea, era prietena care l-a insotit mental toata viata. s-a apropiat de ea, picioarele i se afundau in nisipul fin si ud si primul val i-a maturat picioarele, la atingerea apei s-a infiorat dar nu de frig, emotiile erau multe si amestecate, nu le-ar putea descrie niciodata in niste cuvinte muult prea sarace pentru a exprima cu adevarat ceea ce traia. Valurile veneau unul dupa altul parca nerabdatoare sa se joace cu el. dincolo de oamenii care erau pe plaja era doar el si marea, nimic altceva, timpul nu mai avea valoare, si-ar fi dorit ca el sa se opreasca pentru totdeauna, sa poata ramane o vesnicie acolo pe malul marii privind spre orizontul acela, care parca nu se termina acolo unde ochii lui nu-l mai ajutau sa vada, nu exista o granita vizuala palpabila in care ochii lui sa se opreasca, linia aceea subtire dintre cer si mare ii permitea sa haladuiasca si dincolo de ea la lumi pe care doar le banuia sau le-a vazut doar la televizor sau pe calculator. se simtea liber, liber asa cum niciodata nu s-a mai simtit, liber sa viseze la o lume de care nu a avut parte pana acum.