V-am mai zis si in alte postari, copilaria mea a fost marcata de Maguran si de tanti Fira. unul dintre lucrurile pentru care abia asteptam sa merg la Maguran era si faptul ca in clasele primare mergeam cu oile la pascut. Maguranul, atatea case cate erau, nu avea cioban dar la fiecare casa erau cateva zeci de oi. si de la fiecare casa mergeam copii cu oile, le impreunam intr-o intersectie de unde o luam catinel la deal cu ele peste padure unde era pasunea comunala. abia asteptam dimineata sa ma intalnesc cu restul baietilor si fetelor, ca veneau si fetele cu noi, acolo unde nu erau baieti in casa. si sa te tii jocuri toata ziua,prin liziera padurii, asta ca sa avem tot timpul sub ochi turma de oi, sau prin gropile si rapele lasate de natura. in perioada de ciuperci mai culegeam si ciuperci pe care ori le faceam la foc ori le duceam acasa. binenteles ca veneam si cu traistutele cu mancare si de acasa. cam cu o ora inainte de a se intuneca ne porneam agale cu turma spre casa. cu o satisfactie care cu greu ne-o ascundeam, nu ni se parea deloc o corvoada. eram mandri de ceea ce faceam. intr-o zi cred ca aveam vreo 10 ani un vecin de a lui tanti Fira a zis mai in gluma mai in serios catre mine ca eu sunt sluga la Fira iar eu foarte revoltat i-am replicat ca nu sunt sluga nimanui ca vin si plec cand vreau din Maguran, dupa care tanti Fira i-a replicat lui nea Vasile razand „ce credeai Vasâle ca nu ţ-a stii raspunde”.cand venea vremea scolii plecam cu regret spre Suncuius, abia asteptand urmatoarea vizita mai lunga sau mai scurta care o faceam la Maguran.

veneam in concediu pe Valea Ciurenilor la matusa inca de pe vremea cand eu nu facusem nici armata, cu vreo 5 ani inainte de revolutia din ’89. fundul vaii nici macar nu era electrificat in vremurile acelea, abia prin ’88-’89 au bagat curentul si la casele din capat. era oaza mea de liniste si desi munceam foarte mult pentru mine a fost concediul cel mai odihnitor din toate privintele. in anul acela am venit in perioada cand s-a recoltat graul. era CAP si pe vale dar un altfel de CAP, se „lucra” in parte. adica omul isi lucra pamantul lui in mod normal ca in oricare alte vremuri, doar ca de data asta in regimul de trista amintire statul venea si-si lua partea abuziv stabilita de el. intr-o zi am dus cu carul tot graul strans in snopi pe un tapsan langa sediul asa zisei cooperative agricole, in fapt fiind doar o amarata de magazie de depozitare temporara pana veneau masinile sa care munca oamenilor. acolo au adus o combina normala care urma sa treiere graul. s-au adunat stoguri intregi nu gluma, de pe toata valea. am treierat si noi graul lui matusa si graul altor cativa prieteni de a lor de pe vale, oamenii se ajutau muult intre ei fara sa astepte ceva imediat si palpabil ca rasplata. iar la final brigadierul a cantarit cantitatea de grau si dupa o scurta discutie cu unchiul ne-a lasat, si nu doar pe noi, de am luat inca patru saci de grau care in mod normal ar fi trebuit sa mearga la stat. mi s-a umplut sufletul de revolta cand mi-am dat seama cat de umilit a ajuns taranul roman de un regim care nu avea nimic in comun cu poporul asta. sa fi nevoit sa-ti „furi” propria recolta. cat de ipocrit a putut fi un regim care a dat cu chiaburii de pamant si el a devenit un chiabur chiar mai feroce decat cei vechi.

era duminica si a iesit din casa cu gand sa se plimbe putin prin oras. a ajuns la intersectia „la baciu” si instantaneu s-a hotarat sa plece intr-o plimbare la Baia Mare. era una din evadarile lui , atunci cand o perioada lunga de timp statea doar in zona, fara calatorii, simtea nevoia sa plece fara un scop anume. se urca in prima masina sau tren si pleca, nu conta unde, ii placea sa schimbe peisajul sa vada alti oameni. era „respiro” lui. in masina care s-a urcat era o familie . sotul la volan sotia alaturi si baietelul lor in spate. la un moment dat undeva pe traseu sotul a cedat rugamintii sotiei sa o lase la volan, isi luase de putina vreme carnetul si „Mister” se pare nu o prea lasa sa conduca. in apropiere de Baia Mare au intrat sa alimenteze la o benzinarie si nu stiu ce facu’ doamna ca numa ce se infipse cu botul masinii in pompa de benzina, a inghetat si cred ca nu era singurul. norocul lor a fost ca nu prea aveau viteza, doar a „mangaiat” putin pompa. deja isi zicea in gand „aventura ti-a trebuit , de aventura ai parte”. intr-un final au plecat si au ajuns si in Baia Mare unde dupa cateva ore de plimbare aiurea prin oras s-a intors inapoi acasa la Jibou.

Am obosit sa port o masca
de fiecare data cand,
cei din jur vor un altul
eu sunt doar eu
si nu sunt ce vor altii
am obosit sa vad doar masti
in jurul meu cum se perinda
fiti ceea ce sunteti
am obosit…

S-a apropiat ziua in care impreuna cu mama am plecat la Targu Jiu la juramantul lui Aurel. era prima mea calatorie mai lunga din viata si aveam emotii. in sfarsit a venit si ziua in care cu bagajul facut am plecat spre gara de unde dupa o calatorie cu personalul pana la Cluj urma sa luam acceleratul spre Targu Jiu. era sambata dimineata cand am plecat din Suncuius spre Targu Jiu unde urma sa ajungem seara iar duminica dimineata urma sa plecam la Balteni unde era incartiruit. acceleratul era super aglomerat dar din fericire noi aveam locuri. totul era nou pentru mine de la Cluj incolo, si desi am locuit cand eram mic la doi pasi de Petrosani amintirile despre zona respectiva erau estompate in mintea mea, imi aduceam aminte doar vag despre locurile acelea. am ajuns pe seara in Targu Jiu si marea problema care s-a ivit a fost ca nu am gasit nici o camera la nici un hotel din oras asa ca singurul lucru care ne-a ramas de facut a fost sa stam in sala de asteptare de la gara. nu am reusit sa dorm aproape deloc si doar pentru faptul ca nu eram obisnuit sa-mi petrec noptile in modul asta. duminica dimineata am luat autobuzul spre Balteni, eram tixiti ca sardelele in autobuz, si nu era singurul autobuz, ca au suplimentat cu mai multe autobuze. La Balteni puhoi de oameni, am reusit cu greu sa dam de Aurel, stand putin cu el inainte de Juramant, lucru destul de rar in armata pentru ca de obicei inainte de juramant soldati sunt foarte ocupati cu pregatirea pentru juramant. ceremonia a fost emotionanta si pentru mine si doar pentru faptul ca peste cativa ani voi fi eu in situatia lui Aurel….

il descoperise in copilarie, pe un varf de stanca la o inaltime ametitoare deasupra „Franturii”se afla el Tronul. piatra forma exact un tron pe care te puteai aseza si sa admiri sub picioarele tale defileul Crisului. peste deal se ajungea foarte usor la el nu trebuia sa escaladezi stancile. a fost locul lui de recreere, unde de cate ori simtea nevoia sa ramana singur doar el si gandurile lui pleca spre locul acela. i-a marcat intreaga copilarie si chiar si maturitatea, si acum cateodata in momente din acelea ii trece fugar prin gand tronul. mult dupa ce s-a mutat intr-o vizita a mers din nou la tron, s-a asezat si a meditat la viata lui si parca cu regret, plangand, s-a ridicat si a plecat mai departe constient ca tronul ramane acolo inchis bine in memoria lui, in viata lui de alta data, care a ramas doar o amintire.

si fiindca sunt in pragul unei crize de nervi la adresa lui Base si pedelistilor lui, ascult sfatul unui prieten si ma calmez cu sunetul marii

Astazi se implinesc fix 16 ani de cand mama a parasit lumea asta. este un moment de remember pentru mine a vietii mele din care facea parte si mama mea. D-ne cat ii simt lipsa chiar si astazi dupa 16 ani. Te iubesc mami si stiu ca acolo unde esti ti-e mult mai bine dacat in lumea de aici.

Statea pe scaun, in departare se vedeau luminile din zona industriala, intunericul puse de mult stapanire pe oras, el in tacerea care-l inconjura,pierdut parca intr-un spatiu atemporal avea o lume intreaga inaintea lui, lumea de dincolo de calculator, era unul din lucrurile bune ale acestei lumi nebune rau, avea o legatura cu oameni care erau departe, multi le iau de bune acum dar cand se gandea ca acum vreo 25 de ani pentru a tine legatura cu un amic,amica dura saptamani intregi pentru un amarat de schimb de cateva scrisori ca sa nu mai vorbeasca de telefoane, zambeste cand se gandeste ca trebuia sa mearga la posta si pentru a da telefon la matusile lui si in unele cazuri trebuia sa trimita aviz telefonic, chiar oare mai exista o asemenea recipisa la posta, se mai foloseste, gandi el amuzat. acum totul era atat de simplu cel putin din punctul de vedere al comunicarii cu cei de dincolo de ecran,aflati dupa caz la sute de km sau in unele cazuri chiar la mii de km de el, cine si-ar fi inchipuit? si totusi el este aici in unele clipe atat de singur incat se cutremura, osciland dintr-o extrema in alta cand cautand socializarea cu disperare parca cand retragandu-se in carapacea solitarului. momente si momente, de-ar fi sa le puna in borcane pe raft ca si muraturile pe iarna ar fi cam pline rafturile cu fel de fel de trairi de multe ori antagonice.Chinezii au teoria celor doua componente ale fiintei Ying si Yang si cam au dreptate isi spunea in gand.doua lumi se lupta in el, omul un tot unitar ar zice unii dar la a doua privire nu ti se mai pare a fi unitar.uite d-ne ce face un pic prea multa liniste, s-a apucat sa filozofeze de unul singur. dincolo de geam o lume si mii de destine unul mai felurit ca altul, dincoace in spatele monitorului alte destine, el la mijloc un destin intre doua lumi

astazi implinesc frumoasa sau „urata”, dupa caz, varsta de 42 de ani. la ceas aniversar unii isi fac bilanturi, cati bani, cat au avansat in ultimul an etc.ei si eu o sa fac un bilant dar cel al prietenilor si a celor care in ultimul an m-au cunoscut prin intermediul acestei lumi, a blogosferei. in urma cu un an nu mi-as fi inchipuit ce mi se va intampla, nu aveam cum. e drept ca nu aveam conexiune acasa dar nu eram nici un novice in materie de internet. abia la inceputul anului asta am facut cunostinta cu blogosfera, odata si odata pe Victor si pe Mana trebuie sa-i pun la cheltuiala daca tot i-am ales nasi in botezul meu ca blogger ))) ce zici Mana?. in ultimul an am „cunoscut” oameni de calitate. oameni care gandesc ca mine avem multe in comun, ulterior pe o parte din ei i-am cunoscut si in realitate. stiti ce mi-as dori desi practic e aproape imposibil, sa fim toti adunati intr-o sala la un party. Lucia, Lilick, George, Adi-Nelinistitu, Madalina, Sibilla, Matilda, Flavius, Mana, Victor, Claudiu Lucaci, Razvan Marc, Adi Hadean, Paul din Spania, Dielda, Stefania de la Iasi, Malina de la Radauti. Satmarenii mei Crina, Marian, Ionut-Trexel. de la Constanta Mordechai. sunt multi asa-i si cati mai sunt dar ma opresc aici cu lista. Le trimit tuturor un gand bun. tot ce pot spera ca prieteniile incepute anul asta in blogosfera se vor pastra si in viitor. la multi ani inca odata pentru mine si hai sa ne distram si se ne veselim sperand intr-o lume mai buna, de noi depinde de fiecare in parte cum va fi lumea in care traim. Hai Noroc.
P.S. un gand special pleaca la Iasi pentru Dalila. sa-mi traiesti prietena draga