Dimineata se trezi destul de prost dispus, isi comanda in camera un mic dejun, nu avea chef sa coboare la restaurant. dupa ce a mancat, a iesit din hotel,la ora 10 trebuia sa se intalneasca cu cineva la piata Unirii,in mall la etaj1 . ei au ales locatia pentru mai multa siguranta, din cate a inteles de acolo va fi dus la intalnirea cu partenerii romani undeva intr-o vila in apropiere de Bucuresti. a facut doar cativa pasi pe trotuar cand a iesit din hotel si avu sentimentul puternic ca nu era singur, i se aprinse „beculetul”. cine puteau fi? „unchiul Sam”. concurenta care de ceva vreme nu-i slabeau sau serviciile locale. se indoia ca ar fi romanii dar nu era exclus. avea foarte putin timp la dispozitie pentru a scapa de codita. se urca rapid intr-un taxi a mers vreo 2 strazi. cobora la metrou a mers doua statii ,iesi lua din nou se urca in taxi revenind in centrul vechi. dupa atatea manevre credea ca a reusit ca scape dar sentimentul nu-l parasise. se incredea in instictele lui mai mult ca in orice, cine dracu puteau fi de nu a reusit sa scape de ei, se uita in jur, nu-si putea da seama cine era urmaritorul dar era sigur ca inca era pe urmele lui, sa anuleze intalnirea sau sa riste,asta era intrebarea care-l framanta, cauta zonele aglomerate, cu intoarceri bruste in peisaj plecari pe strazi spre niciunde revenirea pe alt traseu,nimic . nu a reusit sa scape sau era doar o presimtire falsa, chiar atat sa se fi ramolit incat se sperie atat de usor ,mai rau ca o baba. hotara totusi sa riste plecand spre mall.

Dupa ce s-a chinuit sa se dea peste cap sa nu fie observat de subiect ,avu sentimentul ca cel din fata a abandonat jocul de-a soarecele si pisica si mergea spre un punct fix. primisera potul de o saptamana, binenteles ca sursa a fost anonima, sursa care i-a informat ca afacerea pe cale sa se puna la punct avea din partea romana persoane importante in stat, afacere binenteles ilegala. stia foarte bine ca dosarul daca era sa existe unul nu putea fi facut public acum, dar avea sentimentul ca trebuia sa actioneze acum pentru a strange dovezi pentru mai tarziu, nu stiau multi de treaba asta.chiar si in institutie nu puteau avea incredere in ceilalti,ei se constituisera o „celula” care vroiau sa-si faca meseria si sa apere tara asta atat cat le statea in puteri si de dusmanii din afara dar mai nou mai ales de cei dinauntru care erau mult mai periculosi. cu gandurile astea si neincetand sa-l urmareasca pe cel din fata au ajuns in piata Unirii.unde strainul intra in vechiul magazin Unirea. La etajul 1 s-a intalnit cu o persoana si cei doi au plecat cu o masina. i-a urmarit pana afara din Bucuresti la o vila din Snagov. pregatind aparatul foto avea sentimentul ca la iesirea celor din vila va avea surprize mari. isi alesese un loc din care , norocul lui putea in mare sa aiba in vizor cam toate imprejurimile vilei, spera din tot sufletul sa nu fie nebuni incat sa stea pana seara cand s-ar fi intunecat iar aparatul cel putin in privinta lor nu i-ar mai fi fost de folos, doar ca ar fi putut urmari o singura persoana ca macar sa nu plece cu mana goala dupa atata efort. intre timp alertase „celula” ca potul este bun , ca ceilalti sa poata face aranjamentele si in institutie pentru ca nimic sa nu respire. se acopereau reciproc, verbal, prin acte cand erau necesare. ii venea sa rada la gandul care tocmai poposise in capul lui,ei erau secretii de la Secret…

statea afundat in fotoliu cu un pahar de vin in mana si privirea pierduta undeva dincolo de peretii care-l inconjurau. gandurile il napadeau,obosise sa se mai si gandeasca, obosise sa fie altcineva decat era si totusi de ce-l durea atat de tare plecarea ei. plecase fara un cuvant dupa ani de zile in care a facut tot ce-a vrut din el. devenise o umbra a ceea ce a fost.o urma a ei, parca cersind in fiecare zi atentia ei. Se uita in oglinda si de acolo parca il privea un strain,nu se recunostea. ofta adanc ducand paharul la gura sorbi din vin,era de la prima lor aniversare de un an, nu l-a desfacut pana acum. visa atunci ca-l vor desface amandoi atunci peste multi ani cand timpul va fi trecut peste ei,acum.. ce rost mai avea viata fara ea, gandul sa se ridice sa caute in dulapiorul din baie ceva tare care sa-l termine cat mai rapid ii dadea tot mai mult tarcoale, oare ar fi plans?
Isi dorea sa o faca si sa ramana undeva suspendat deasupra lumii sa-i vada reactia cand ar fi aflat ca din cauza ei el a plecat.
Se scutura ca de un vis urat, nu, nu-i va da aceasta satisfactie, chiar de maine va iesi in oras la agaţat, ce crede ea ca nu-si va gasi pe alta ,ca va sta sa planga toata viata de dorul ei.
se scutura patruns pe neasteptate de frig, avea impresia ca moartea venise nechemata, dar nu, se stinsese doar focul din camin.

s-au urcat in masina si au plecat in tabla. aveau inaintea lor 80 de ari semanate cu malai.erau şirele trase cu calul dar tot nu era de gluma pentru doi oameni. aveau de sapat cel putin trei zile daca nu patru. si au inceput cu semnul crucii inainte, sa-i ajute Dumnezeu in munca care-i astepta au infipt cu nadejde sapa in brazda.pana pe la ora 9 a mai fost cum a fost ca era cat de cat racoare, dar dupa ce a prins olecuta de putere soarele, a inceput a se molesi. parca şirele astea se lungeau si mai mult decat erau. le trebuia cam o ora de sapa la un şir din cap pana in cap. cand inturnau inapoi spre Somes abia astepta sa ajunga in capatul şirului. de fiecare data la doua ore cum s-ar spune cand ajungeau din nou in malul Somesului, se arunca infierbantat pentru cateva minute in apa. era intr-un fel premiu pentru ca mai terminase inca doua şire, si isi lua o doza de racoare pentru calvarul care urma din nou, alte doua ore in soarele necrutator. incet parca in reluare a trecut ziua, pe la sapte si ceva seara au strans in masina tot si au plecat spre casa. au terminat 12 şire. mai aveau 30. si asta era doar inceputul. e drept ca era cel mai mare pamant dintre toate dar pe langa asta mai era inca aproape atat impartit in trei locuri.intr-un loc 20 de ari ,in altul 30 si tot asa. vreo doua saptamani nu o sa lase sapa din mana. ma rog aproape doua saptamani. tanti Rozi ii astepta cu masa.au mancat cam fara chef ,erau super obositi si el a plecat peste Somes spre casa, urmau alte zile grele

Se sculă cu noaptea in cap,si-a pus rapid pressoul pe aragaz, nu iesea din casa pana nu-si bea cafeaua, asa s-a obisnuit. pe repede inainte si-a facut toaleta de dimineata, s-a inbracat si in tot acest timp cu sorbituri destul de mari pentru gustul lui a terminat si cafeaua.gata e bun de plecare. iesind val-vartej pe usa se gandea daca nu cumva uita ceva sa duca. avea de mers vreo doi km jumate peste Somes in Rona la baciu Todor si la tanti Rozi.satul era pus in clin de deal la inaltime se vedea din Jibou si Jiboul se vedea foarte fain de sus din Rona. ii ajuta destul de des, de cate ori putea la muncile campului ca si astazi, aveau de mers in tabla langa Somes la prasit de malai. Anul asta parca s-au prostit de cap se gandea el iesind din Jibou printre araturi pe drumul Ronei, au semanat peste un hectar jumate de malai si de sapat doar el cu baciu Todor. hai gata cu gandurile,baga viteza ca te asteapta tanti Rozi cu pranzul, isi zise in gand.Era bolnava saraca ,nu putea sa vina si ea in camp, facea ce putea pe langa casa.trecu puntea peste Somes si lua dealul pieptis, era abrupt rau drumul pana in sat,isi pierdea suflul pe cand ajungea in deal. pe drum era deja vanzoleala specifica de dimineata, oameni care mergeau la camp cu treburi,nimeni nu dormea pana dupa opt cum o mai facea el cand statea acasa. Dadu portita de laturi si intra in curte
-da unde sunteti
-aici striga tanti Rozi din bucataria de vara
urca cele cateva trepti si intra,isi facusera o bucatarie de vara pe beci deasupra ca atunci cand si-au facut casa nu si-au facut beci,mult dupa ce si-au terminat casa si-au alcăzât bani de si-au putut face si beci
– no buna dimineata, da baciu Todor pa unde-i?
-api stii-l nevoile, p-afara a fi, pregateste de randul campului
-gatat-ai pranzu’?
-gatat dara,dute si vezi unde-i sa vina si el sa mancati si sa mereti de aci ca-i vremea.
iesi sa-l caute, dadu de el in colnita, cauta sapile care erau mai bune, sa vada daca trebuiau batute si ascutite.
-no ‘neata baciu Todor
-‘neata, ai ajuns
-dara ca am ajuns daca-s aci,hai in bucatarie ca ne-o pus masa
-dute ca viu si io
se intoarse in bucatarie unde tanti Rozi stiindu-l cat e de cafengiu i-a si pus o cana zdravana de cafea pa masa.pe masa se lafaiau deja farfuriile cu felurite bucate asa cum ii placea lui tanti Rozi sa faca, pentru ea pranzul era cel mai important, baga mancare in ei de parca si-a propus sa-i ingrase……

era un inceput de ianuarie cand subsemnatul m-am prezentat la comisia de incorporare de unde am primit hartia ca in 28 ianuarie sa ma prezint la o unitate din Mihai Bravu in apropiere de Bucuresti. cele trei saptamani au trecut ca prin vis cu mine nerabdator parca sa plec de parca cine stie ce m-ar fi asteptat acolo. binenteles ca am mostenit valiza de la fratele meu care era doar cu trei ani mai mare ca mine, o facuse tata cand a plecat fratele meu in armata si a fost pusa bine ca-mi venea si mie randul. dupa o noapte intreaga cu acceleratul am pus piciorul pentru prima data in viata mea in Bucuresti, de retinut ca era si prima data in viata cand plecam asa departe fara mama. ei si dupa ce am ajuns in Gara de Nord am iesit in fata si acolo in dreapta cum ieseai era un chiosc cu bilete R.A.T.B., nu stiu daca mai exista si acum.am mers eu acolo sa-mi iau bilet si sa intreb cu ce ajung la gara Progresul.imi spune tipa sa iau tramvaiul 12,pe vremea aia circula inca pe langa Gara de Nord.dar cum eu aveam foarte mari emotii de …provincial tocmai sosit in capitala uit sa o intreb si in ce directie sa iau tramvaiul.Buun vine tramvaiul ma urc in el si dupa ce am mers o bucata de drum imi iau inima in dinti si intreb o doamna la vreo 50 de ani, ca ziceam in gandul meu asta e persoana mai in varsta serioasa nu ca alde astia mai tineri cu aere de Bucuresti. si zic o intreb pe doamna asta cate statii mai sunt pana la gara Progresul. ei fratilor sa vedeti reactie la doamna
-vai mamiţooo date jos ca asta merge la Obor, strigat in gura mare de parca tocmai izbucnise vreun incendiu
eu baiat serios ma abtin cu greu sa-mi dau drumul si in prima statie cobor si o iau agale tot pe directia in care plecase tramvaiul razand in hohote,cred ca oamenii care treceau pe langa mine isi puneau serios problema daca sa sune dupa Salvare. la un moment dat am ajuns undeva pe Magheru de acolo la magazinul Victoria si la Piata Unirii de unde am luat metroul pana la Pieptanari iar de acolo mi-am continuat drumul tot cu 12-le de data asta in directia buna. pentru cei care nu stiu in ’87 magistrala de Metrou de la gara era in constructie, deci nu aveam cum sa iau metroul de la gara.

P.S. si cu postarea asta tocmai am facut 100 de postari si aici. La cat mai multe postari blogule

dintr-o data parca a avut constiinta de sine. parca in urma cu cateva secunde aparuse din neant, de niciunde si totusi. gandurile i se invalmaseau in minte, veneau in valuri. cine era el dar cei din jurul lui si unde erau, o gramada de intrebari la care nu era sigur daca va gasi raspuns. se uita in jurul lui, totul avea o tenta rosie, cerul pamantul de sub picioare parca si pielea lui si a celor din jur a inceput sa capete tenta aceea. undeva in mintea lui ca niste flashuri apareau alte imagini cu multe culori, un cer albastru, un verde omniprezent in ceea ce-l inconjura, oameni cu pielea alba,probabil si el o avea tot alba, in amintirile astea nu stia inca daca el avea pielea alba. nu-si putea explica acele imagini, de unde veneau? erau amintiri a ceva care a trait sau doar niste fantasme ale mintii lui. era abrutizat,erau robii a ceva sau a cuiva, nici el nu-si dadea inca seama bine. apareau din cand in cand printre ei si desi semanau la fizic cu ei stia instictiv ca ei sunt ei, cei care-i conduc, cei care i-au robit intr-un fel, ajungea doar sa deschida gura, sa rosteasca o fraza si-ti dadeai seama ca fac parte din clica aceea. undeva exista El care nu semana cu ei, ar fi auzit ca are un singur ochi, un ciclop, nu-l vazuse niciodata si nici nu-si dorea sa-l vada, ajungea ca-i vedea trepadusii, dar tot din auzite stia ca e neindurator cu toti inclusiv cu clica aceea a lui, care se pare ca la randul lor desi faceau pe stapanii il slujeau pe El. el si cei din jurul lui munceau din greu fara nici o satisfactie, le asigurau doar hrana in rest nu erau liberi, dar oare ce e Libertatea? cuvantul a aparut in mintea lui dar nu-i stia cu adevarat semnificatia, stia din instict ca a fost liber candva, liber sa gandeasca,liber sa vorbeasca cu cei de langa el. acum nu puteau nici macar sa vorbeasca intre ei erau doar niste fiinte fara gandire. cei care au vorbit, au disparut cate o saptamana, unde nici el nu stia, apareau din nou mai trasi la fata, mai taciturni, nedornici de a mai lega o discutie cu cei din jur. revolta din el crestea cu fiecare secunda, nu se putea, nu asta era destinul lui, ceva trebuia sa faca dar nu prosteste, nu dorea sa dispara si el cu saptamanile, frica asta cruda, primitiva le-a fost inoculata in timp, pas cu pas pana s-au trezit aici acum, asa cum sunt. stia ca nu pamantul asta e casa lui sau poate a fost si Ciclopul a transformat tot in ceea ce vedea acum. oare chiar atat de puternic era sau doar le-a fost indusa aceasta „cultura” ca ar fi puternic tocmai pentru a feri sistemul creat de el de neplaceri. obosise deja de invalmaseala din mintea lui, mai bine s-ar odihni, sa lase pe alta data gandurile astea si ce-i de facut.

ne intorceam de la lucru ca in fiecare seara. lucram in perioada aceea la Voivozi. plecam dimineata la 5.30 din Şuncuius si ajungeam la sapte la Voivozi. Seara plecam la ora 6.30 si ajungeam la ora opt acasa. era un program mai mult decat extenuant. si revenind la seara respectiva pe traseu in apropiere de Padurea Neagra exista un izvor de apa minerala unde intotdeauna si dimineata si seara luam apa. in seara aceea am ramas din intamplare ultimul la izvor. aaa am uitat sa va spun ca de la drum ca sa ajungem la izvor treceam peste o vale pe o punte facuta dintr-o bucata de copac, cum de multe ori puteti vedea pe vai mai laturalnice. buun si cand ma apropiam eu sa trec puntea soferul de la duba striga la mine sa ma grabesc eu o iau la fuga pun piciorul pe niste pietre care erau puse pe post de trepti pana la nivelul puntii si cand sa pun piciorul pe punte ma impiedic de capatul puntii si prin rasucire, ajutat si de viteza de propulsare care o aveam execut o pirueta de toata frumusetea in aer si cad pe spate direct in vale pe niste bolovani, sa tot fi fost ase la vreo 2 metri jumate de unde am cazut. colegii de la duba si soferul au ramas blocati cateva secunde.eu inca ametit de marea rasucire-cadere ma ridic in picioare, descult ca in aer imi pierdusem si pantofii din picioare si le strig fericit ca n-am nici pe dracu.dupa ce am urcat in masina comentarii care mai de care pana ce zice unul
-de te vedea Sergiu Nicolaescu te angaja pe loc
-ar fi fost o faza,scapam de voi si de santier, zic eu
si uite asa am reusit eu una dintre cascadoriile mele si am ratat sansa sa ma angajeze Nicolaescu pe post de cascador

P.S. viata chiar bate filmul cateodata

dupa trei postari tinde sa devina Rocky 1 2 3 4…… adica plictisitoare si pentru mine si pentru voi.voi ce ziceti sa mai scriu sau nu? Daca e sa o scriu mai departe vor fi vreo sapte, opt …vacante.

Am plecat in mijlocul noptii cu tirul de la Alesd spre Nasaud unde am ajuns pe la ora 8.30 dimineata.Pana la Dej drumul mi-a fost destul de cunoscut , am mai fost de cateva ori cu masina, si chiar si de la Dej pana la Beclean am mai trecut odata cu tirul cand am venit din Moldova. necunoscutul incepea de la Beclean spre Nasaud. Prin zona aceea nu am mai fost niciodata. ce sa va spun sunt locuri frumoase merita sa le vedeti daca aveti vreodata ocazia. si cum va spuneam am ajuns pe la 8.30, cei de la depozit mai aveau ceva masini de descarcat si s-au cam si „macait” asa ca eu hotarat si manat de la spate de o foame crunta am plecat spre bulevard in cautarea unei Alimentari ca sa iau ceva de mancare, intr-un tarziu dupa multe benoclari incoace si incolo am dat si de Alimentara, am luat ceva de mancare si pe drumul de intoarcere ce-mi fu dat sa vad in coltul strazii bustul Veronicai Micle, eu ce-i drept eram cam in ceata, va spun drept ca nu am auzit de ea, ma apropiu de bust si citesc si eu ca tot omul si aflu ca a fost marea iubire a lui Eminescu, cei drept Veronica doar s-a nascut la Nasaud in locul unde este amplasat bustul ei. am ajuns la tir si m-am pus cu nepotul sa ne potolim pardalnica de foame care cred ca incepea sa ne roada peretii stomacului. cum respectivii nasaudeni care trebuiau sa ne descarce se miscau in reluare eu am plecat din nou pe centru sa vad cat mai mult din Nasaud. ei da aveam emotii ma gandeam ca pe unde ma purtau pe mine pasii s-a plimbat si Cosbuc si Rebreanu. Cred, nu sunt sigur, ca exista si acum cladirile in care ei au invatat si sunt tot unitati de invatamant, din pacate pentru mine si setea mea de istorie a sunat telefonul si nepotul ma chema ca era gata de plecare. cu parere de rau am lasat in urma Nasaudul dupa o vizita mult prea scurta pentru istoria acestui oras, sperand poate intr-o revenire candva in acest loc atat de incarcat de istorie, un centru important de invatamant pe vremuri.

S-a intors in bungalow unde dupa o discutie scurta cu gazdele s-a retras la culcare. era destul de obosit dupa lunga calatorie din Europa pana aici. dimineata s-a trezit in jurul orei 9, a luat micul dejun si apoi a luat-o la pas spre Emily Bay. primul obiectiv care se afla la doi pasi de bungalow a fost Pentagonal Gaol-ul, era una din vechile ruine din insula care in timp si-a pierdut semnificatia, nu mai stia nimeni ce utilitate avea,probabil una religioasa. a plecat mai departe pe langa niste mici ferme si dupa o bucata de drum de cativa kilometri era langa Salt House.ruinele de piatra a unei case, care a fost pe timpuri un fel de magazin. De acolo a coborat dealul in micul golfulet Emily Bay, plaja era superba, apa era de o limpezime cum rar i-a fost dat sa vada, si-a lasat hainele pe nisip si frematand de nerabdare a inceput sa inoate, din cand in cand se scufunda in lumea subacvatica care era incredibila, nu se mai satura sa priveasca ce era sub apa. ceea ce mai ieri nici nu ar fi crezut ca exista. in largul golfuletului cateva barci de agrement cu panze se miscau dintr-o parte a golfului in alta. a renuntat sa mai urce micul munte catre strajuia golfuletul, si grabit s-a intors inapoi pe unde venise, era deja destul de tarziu pentru masa de pranz si dupa baia facuta era rupt de foame. mai tarziu pe la ora cinci dupa ce si-a facut si siesta a iesit pe mica plaja din fata bungalowului unde s-a multumit cu vreo doua ore de inot. Seara gazdele i-au facut o surpriza, un fel de „botez” al insulei, o masa imbelsugata si binenteles mult vin din care o sticla a fost golita in capul lui, s-au distrat si cam pe doua carari s-au retras in jur de ora unu noaptea la culcare. A doua zi l-au trezit gazdele, urmau sa plece intr-o mica insula Nepean Island la cativa kilometri care nu era locuita dar era foarte salbatica iar de acolo mai departe in alta insula Philip Island unde urma sa vada o specie de pinguini pitici. ziua a trecut pe nesimtite., au mancat pe insula si tot acolo au si dormit urmand ca a doua zi sa revina in Kingston….