Muntii Alpi i-au aparut undeva in fata, erau magnifici, o priveliste pe care nu o va uita prea curand,a facut si cateva poze pe gemuleţ, nu au iesit foarte extraordinare dar erau facute de el, asta era important. Minutele treceau si se apropiau tot mai mult de Paris. pe la ora 12, in plina zi, au ajuns pe Charles de Gaulle. Totul era nou pentru el, parca era un copil lasat liber in mijlocul unui magazin plin de jucarii, nu se mai satura sa absoarba in memorie imagini, banale pentru altii, atat de inedite pentru el. plecarea avionului spre Sidney era la ora 5 dupa masa cu escala in Singapore. Cele 5 ore au trecut ca prin vis, nu a avut timp sa se plictiseasca. in cele din urma s-a imbarcat in avionul pentru Sidney, care urma sa ajunga abia dimineata catre orele sapte, s-a instalat confortabil in scaunul care ii va fi si pat peste noapte, nu avea ce sa vada pe geam, vor trece ecuatorul undeva in noapte, mai mult ca sigur va dormi atunci. S-a trezit abia cand rotile avionului au atins pista din Singapore, afara noaptea se ingâna cu ziua, era cam ora patru dimineata. din acel moment nu a mai putut sa doarma, a urmarit decolarea, si iata-i din nou in aer, plecand spre ultima lui etapa de calatorie. au ajuns la ora stabilita in Sidney pe care fiind treaz l-a putut admira de sus. odata ajuns in aeroport si-a dat seama ca e cu totul alta lume si fata de ce era acasa cat si ca restul Europei. i-a revenit in minte gluma atat de folosita acasa referitor la australieni „oameni care traiesc cu capul in jos” desi si-a dat seama ca nu are nici un fundament aceasta vorba. La fel ca si la Paris avea doar cateva ore pana la o noua inbarcare in alt avion, de data asta ultima. La ora 11 era plecarea spre ultimul aeroport care era Norfolk Island, in jur de o ora jumate din cate a inteles de la compania aviatica. Intradevar pe la ora 1 dupa amiaza pusese piciorul in simpaticul aeroport din insula Norfolk care numai ca un aeroport nu arata mai degraba ca o insiruire de casute de locuit. dupa formalitatile cu actele si-a luat bagajul si s-a urcat in masina trimisa dupa el, si-a rezervat pentru 2 saptamani o camera la un dragut bungalow in Kigston Pier, in apropiere de Emily Bay, odata ajuns la destinatie si-a lasat bagajul in camera, avea tot timpul sa despacheteze si dupa ce a trecut pe la micul restaurant sa manance a plecat spre ocean pe atat de frumosul promontoriu natural care era in fata bungalowului, a privit apusul soarelelui care parca ghiduş s-a ascuns la un moment dat in apa. urmau alte zile fantastice pentru el si o stia…

Se pregatea intens de ceva vreme pentru plecare. era o premiera pentru el din mai multe puncte de vedere. prima iesire din ţara, primul lui zbor cu avionul si prima lui trecere peste ecuator. multe premiere nu-i asa? starea lui emotiva era la cote maxime. a venit si ziua in care a plecat spre Otopeni de unde pleca avionul. drumul cu trenul deşi asteptat nu i-a adus prea multe emotii avand in vedere ce urma. a ajuns in sfarsit in aeroport unde cu emotie privea pe geam la avioanele pe care le-a vazut doar la televizor pana atunci sau in pozele de la prieteni, in foarte scurt timp urma sa se imbarce intr-unul. Se gandea cum v-a reactiona la decolare, ii va fi rau sau nu, ce senzatii va avea. Avea in fata un drum foarte lung, prima etapa era Parisul, si-ar fi dorit sa aiba timp macar o zi sa vada ceva din Paris dar intre plecari era un interval de cateva ore, nu avea cum sa plece din aeroport. si a venit si anuntul imbarcarii, a trecut prin punctul de control si gata era instalat in avion. la un moment dat pilotii au pornit motoarele, o trepidatie abia inperceptibila si-a facut simtita prezenta, erau doar in manevre, au ajuns in capatul pistei unde stationau pentru aprobarea de decolare, privea foarte curios pe gemulet, pregatindu-se pentru ce urma. uruitul motoarelor s-a intetit si au inceput sa ruleze cu viteza din ce in ce mai mare pe pista, iar la un moment dat avionul s-a desprins de sol. senzatia lui nu se poate descrie, la orice s-ar fi asteptat dar nu la senzatia asta de plutire,si desi era intr-un avion avea senzatia ca e singur in aer, lipsea doar curentul de aer care sa-l loveasca in fata. privea pe geam incontinuu, vedea tot pentru prima data Bucurestiul de sus. a inteles de la altii, calatoria pana la Paris va dura vreo 2 ore jumate, statea cu toate simturle treze si nu se mai satura sa priveasca pe geam, nu ar fi putut dormi nici daca ar fi vrut. privea cum treceau peste Oltenia, era undeva departe jos, orase sate totul trecea prin raza lui vizuala, erau mici undeva jos parca in alta lume…..

S-a trezit din somn cu un gust amar. era in aceeasi lume de ieri, de alaltaieri. era dezamagit de toti si de toate, nu ar fi vrut sa se mai trezeasca niciodata
– de ce Doamne ma mai tii in lumea asta?
-……
S-a ghemuit si mai mult in pat refuzand sa se ridice sperand parca intr-o „minune”, daca nu se va ridica gandea el lumea asta nu exista, poate reusesc sa plec refuzand miscarea,viata, işi spunea in gand. a lancezit toata ziua refuzand in gand si mancarea, seara era tot acolo, la fel de dezamagit ca D-zeu nu l-a ascultat si pe el, nici macar nu a deschis uşa, un geam eventual, urma o noua zi, oare va fi la fel?

Avea vreo 14 ani când în raza lui vizuală apăruse o fiinţă care i-a captat atenţia. Inima i-a luat-o la goana, nu a mai avut asemenea trăiri de când se ştia. era indragostit lulea şi el nici macar nu ştia ce e aia dragoste. in mintea lui nu mai era loc decat pentru un singur cuvant MARIA. Cânta inima lui, cânta natura in jurul lui numele âsta, sau cel puţin avea el impresia asta. a fost prima lui dragoste, neînpărtăşită din pacate. nimic din iubirile de mai tarziu nu s-a comparat cu ce a trait atunci

Era prin anul de graţie 1991 când sătul de toată democraţia care ar fi fost să fie si nu era, am hotarât că e cazul să mă turez din ţară. toatee bune şi frumoase în prima fază, adică m-am dus la Oradea văzut ce acte trebuie depuse, revenit acasă plecat din nou la Oradea şi depus actele. în stadiu ăsta după ce am depus actele de plecare pentru Israel i-am spus şi mamei că odată şi odată tot trebuia să-i spun. din momentul ăla în casă nu a mai fost linişte, unde mergeam si de unde veneam mama tot cu lacrimi în ochi era. dupa 2 saptamâni de chin din ăsta nu am mai suportat să o tot văd în starea asta şi am mers din nou la Oradea de mi-am retras actele. nu încetez să-mi pun şi astăzi întrebarea dacă plecam ce-ar fi fost de viaţa mea, la ora care vă scriu sigur aş fi fost de mulţi ani stabilit „cu capul in jos” în New Zeeland

In iarna aceea inghetase tot Crisul Repede fenomen destul de rar avand in vedere viteza apei. Ne-am luat saniile si ne-am repezit intr-o buna zi toata gasca de la bloc pe Cris. ne-am dotat cu bâte pe post de impingatoare si ne dadeam pe gheata, ne distram pana in momentul in care eu mai destept m-am indepartat tragand sania dupa mine de restul grupului spre mijlocul apei, la un moment dat fara avertisment gheata s-a rupt sub picioarele mele si in urmatoarea secunda eram in apa, frica a pus stapanire pe mine imi dadeam seama ca daca m-ar fi bagat sub stratul de gheata viata mea era pecetluita. inotam tot timpul incercand din rasputeri sa ma ridic pe stratul de gheata, incercari nereusite pentru ca atunci cand ma sprijineam in ea gheata se rupea. in timpul asta prietenii se apropiau cu precautie de zona in care eram si unul dintre ei s-a pus pe burta mi-a intins o bota pe care am apucat-o de capat iar ceilalti din grup il trageau pe Nicu de picioare cel care era pe burta, asa prin tarare au reusit sa ma scoata deasupra gheţii. am plecat toti spre casa satui de aventura chiar si restul care nu au patit nimic,tot grupul era cam speriat, mai ales de consecintele care ne gandeam noi ca ne asteapta acasa. Eu ud pana la piele pana am ajuns la bloc hainele de pe mine erau tabla de inghetate ce erau. de frica mamei nici macar nu am avut curajul sa ma duc in casa, stateam la coltul blocului. tot Nicu a fost cel care si-a luat inima in dinti si a mers la noi in casa si i-a spus mamei. Mama saraca a iesit afara intr-un suflet, ce sa ma bata ca era moarta de ingrijorare. m-a dus in casa si vreo 10 minute m-a tinut langa teracota sa se dezghete hainele ca practic nu ma putea debraca de ele. dupa ce a reusit sa le scoata alta problema pe capul meu dand de caldura au inceput sa ma doara degetele de la maini, m-a dus in baie si a dat drumul la apa rece si m-a pus sa le tin sub jetul de apa si sa le frec o mana de alta. eu plangeam de durere. dupa ce cat de cat mi-am dezmortit mainile m-a imbracat in pijamale mi-a bagat un ceai pe gat cu putin alcool in el si direct in pat. 24 de ore cred ca saraca mama nu a avut liniste pana nu a vazut ca a trecut pericolul.

uff de ceea ce se temea s-a intamplat, era blocat in afurisitul asta de oras pana maine dimineata, se mai invarti bezmetic prin gara cateva minute dupa care a iesit hotarat cu bagajul dupa el in oras,nu aveau nici macar un birou de bagaje unde sa-si lase geanta destul de incomoda ca dimensiuni nu neaparat ca si greutate. deja era intuneric,ici colo vitrinele aruncau o pata de culoare pe trotuar si parca rataciti in spatiu asta se iveau in drumul lui si cate un stalp cu proiector care de bine de rau mai facea lumina. a ajuns intr-un final in asa zisul centru al orasului pe care-l „mancai” dintr-o rasuflare.ratacea fara o tinta anume cand le intalni, erau doua fete Andreea si Mihaela. i-a fost usor sa intre in vorba cu ele si poate pentru ca si ele doreau cam acelasi lucru in privinta lui. dupa ce au lalait-o vreo 10 minute de vrute si nevrute asa ca si un fel de introducere,s-au hotarat sa mearga toti trei la o discoteca de care stiau fetele. Andreea era mai micuta si de statura si avea o fata ca de copil, la prima vedere nu i-ai fi dat mai mult de 16 ani dar avea 22 iar Mihaela, ei Mihaela arata exact cum isi dorea el sa arate femeia langa care sa-si traiasca viata. au intrat intr-un fel de hol care nu era nu stiu ce,in capatul lui printr-o deschidere totala se vedea o parte din discoteca si tot acolo in capatul holului un tip plictisit strajuia intrarea in discoteca de pe un scaun, pe care probabil isi facea veacul. In timp ce stateau un pic in hol Andreea ingaimand ceva se tureaza,disparand intr-o parte a holului. o intreba pe Mihaela cum e cu intrarea si ramane cu gura cascata cand ii spune ca aici se taxeaza metri patrati nu persoanele, nu mai auzise asa ceva in viata lui. Adica cum o intreaba nedumerit.iar ea ii spune ca discoteca este impartita astfel incat tu platind 4 metri patrati spre exemplu poti sa te dasfasori in voie cu partenera fara sa mirosi alte „parfumuri” sau coate si ghionturi involuntare de pe la alte perechi. mai la orice se astepta da la asa o inovatie in orasul asta de provincie prafuit nu. se sfatuieste cu Mihaela si se hotarasc sa plateasca 4 metri ca lor trei le ajungea in care metri aveau si o masuta pentru consumatie cu taburetele aferente.. mai stau ce stau si Andreea se pare ca disparuta fara menanjamente nu dadea semne ca s-ar intoarce desi isi lasase poseta la ei, chiar s-a mirat ca o tipa isi paraseste poseta.in sfarsit Mihaela ii zice sa intre ei doi si sa lase vorba la bodyguardul ala ca trebuie sa apara si Andreea sa o lase sa intre.au fost condusi la spatiu lor au comandat cate ceva pentru inceput si parca nerabdatori s-au ridicat de la masa si s-au inlantuit intr-un dans lent care prin muzica din difuzoare te ducea cu gandul la o cafenea din Marrakech. intr-un tarziu apare si Andreea cu scuzele de rigoare pentru intarziere,cam rosie la fata dupa parerea lui dar chiar nu-l interesa ce facuse in ora aia jumate cat a lipsit. au dansat si s-au distrat in trei pana in zorii zilei cand parca cu parere de rau, isi lua bagajul si pleca spre gara. de unde pana atunci era foarte dezgustat de orasul in care a fost nevoit sa se opreasca din lipsa de legatura, acum pleca cu sentimentul revenirii. o vroia pe Mihaela in viata lui,au schimbat si numerele de telefon, Id-urile de mess, cam tot ce aveau prin care sa poata tine legatura.

Din ciclul „ce am visat noaptea trecuta”

Sa va povestesc eu aventura mea de azi, ca pana la urma urmei a fost o aventura de la un cap la altul. fiindca de vreo doua zile ma tot gandeam la salata cu hering afumat servita la cenaclu&Ogrezeni facuta de Lucia, azi de dimineata am vorbit cu Lucia pe net cum sa fac faimoasa salata. dupa ce-mi explica Lucia ce si cum cu salata asta ma turez la supermarketul Unicarm dupa cele necesare, adica ce mai aveam nevoie ca unele ingrediente oricum le am in casa. ei si intrand eu in magazin una problema cu care ma confrunt e sa gasesc pliculetul de curry de care-mi zisese Lucia ca musai pus in maioneza, mai acolo e un raft intreg de condimente de vreo trei metri si de lung si de inalt,bai nici de-al naibii nu dadeam de curry, am inceput sa ma scarpin in cap ,teoretic ca practic nu am facut-o,in sfarsit apare o cucoana care era responsabila de raion,statea mai incolo la barfe cu o colega si eu baiat simtit nu am deranjat-o, dar daca a vazut ca ma uit cu disperare in directia lor a catadixit sa-si miste kilele sa ma ajute. bun iau pliculetul si plec mai departe ac compas vitrinele frigorifice, aici a fost usor stiam cam pe unde sunt pestii afumati, ma uit si ce-mi vad ochii rechin afumat macrou afumat alea alea doar hering pauza, nu era nici macar o bucata de pus pe „rana” mea. ei acu’ e acu’ imi zic ce fac, sa nu mai umblu ca disperatul prin magazine ca si asa lucruri din astea nu gasesti decat in cateva locuri in Jibou ma hotarasc cu determinarea unui naufragiat sa iau macrou in loc de hering. trecand in viteza printre alte rafturi mai pun mana pe ceva pachete de paste fainoase asa ca sa fie prin casa, spagheti, melcisori.pene, si niste taitei din aia lati frumos ondulati pe margine. in drum spre casa de marcat ce-mi vad ochii frigiderul cu inghetata, ce credeti ca m-am abtinut? zdup cu o caserola de jumate kg in cos, din aia cu cacao. si da-i cu avant mai departe cand imi aduc aminte ca nu am luat smantana, nu-mi trebuia la reteta asta dar trebuia sa iau sa am. Buun ma turez inapoi pana in capatul celalalt unde erau vitrinele alea frigorifice ca v-am zis mai sus de ele si pun mana si pe un pahar de smantana. intr-un final ies si eu din magazin, aa am uitat tot asa din viteza am luat si un borcan de ciuperci asortate in saramura pentru o viitoare mancare. ajung intr-un final in casa si arunc la repezeala vreo sase sapte cartofi intr-o oala la fiert, cartofi asa mai de D-ne ajuta nici foarte mari da sanatosi, cand au fiert repede cu ei sub jet de apa rece curatati de coaja taiati cubulete, problema majora in faza asta a fost ca nu aveam decat cartofi din aia „fainosi”in casa sau cam „tocanit” un pic dar la urma urmei nu a fost chiar atat de grav, in timp ce faceam eu operatia asta de curatare-maruntire am pus la fiert un sfert de pahar (din ala normal de suc) de otet cu o jumate de pahar de apa doua linguri de zahar sare la ochi adica cred ca am pus acolo vre-o jumate de lingura,treaba asta cu condimentele este aproximativa adica trebuie sa ai si un pic de fler. am mai pus si un varf de lingurita de piper macinat. bun si cand am terminat de curatat si taiat cartofii se toarna peste ei zeama asta de otet si ii lasi sa stea din cand in cand mai amesteci sa patrunda in cartofi,in mod normal Lucia a zis ca trebuie sa stea pana a doua zi dar merge sa faci si intr-o zi. dupa ce am tras un pui de somn la vreo doua ore de razboi intre astea doua ma pun sa continui treaba.iau doua mere din alea galbene sanatoase nene mari si le tai pe jumate curat de coaja si miezul de samburi intorc cu partea rotunda in sus si tai marul felii asa de vreo trei milimetri hai patru dupa care tai feliutele julien, asa am vrut eu ,voi le taiati cum vreti. le arunc peste cartofi in bol si iau la rand macroul afumat, unul ca e suficient al meu a avut vreo 140 de grame ca sa va faceti idee, trebuia hering dar merge si cu macrou. si cum ziceam ma apuc si-l rup in bucatele din alea mici cu mana ,atentie la oase sa nu va scape ca aia sunteti, cand o sa mancati o sa benoclati ochii daca nimeriti vreun os in salata.arunc si pestele in bol si ma pun pe amestecat. apoi intr-un castronel pun doua galbenusuri de ou si ma apuc sa fac maioneza, aproximativ 200ml de ulei la care se adauga la urma o lingura sanatoasa de mustar si o lingurita de curry, eu atat am pus mi s-a parut suficient.am pus maioneza peste produs si le-am amestecat si da-i la haleala. Sa stiti ca mi-a iesit, a fost foarte buna, am incheiat toata afacerea asta cu o jumate de bere ramasa mai de dimineata si binenteles cu inghetata iar acum ma turez pe Corso-ul meu cu punct final gara ,o cafea si cam atat, vremea e super faina.

PESE eu nu am aparat foto ca Nelinistitu ca sa va pun si poze, dar ma credeti pe cuvant, da?

PESE numarul 2. mi-am stricat teleportatorul si la ora asta imi rod unghiile de ciuda. prietenii stiu de ce 🙂 )))

Se pare ca atunci cand am postat poze mi-am asigurat un boom de vizitatori. si vin si va intreb si ma intreb oare chiar e adevarata vorba aceea ca o poza face cat o mie de cuvinte? pentru ca daca e asa atunci la ce sa ne mai chinuim „taletul” sa scriem texte ,sa ne dam cu parerea cand rezolvam cu niste poze toata treaba. voi ce parere aveti?

Era in decembrie 1990. am intrat in primul concediu de dupa revolutie si pe de alta parte cel mai mare concediu care l-am avut vreodata, s-au adunat 33 de zile lucratoare si am fost obligat de sefi sa-l iau pe tot odata, D-zeule mare am fost in concediu de la 1 decembrie pana in 27 ianuarie pentru ca au fost si liberele adaugate de la sarbatori. am stat vreo 2 saptamani pe langa casa ca si un catel pana m-am saturat si i-am zis mamei ca eu imi iau lumea in cap ceea ce am si facut. Mi-am facut bagajul si intr-o seara am plecat ac compas Predeal fara sa am vreo rezervare la vreun hotel, gaseam eu ceva la fata locului. ei si sa vedeti ce patesc in gara la Suncuius cand am plecat. ajung eu in gara si ma pun la povesti cu niste amici care mergeau la discoteca, era sambata seara cand am plecat, si numai ce vad ca trenul pune frana,eu bilet canci hahaha. binenteles ca m-am urcat fara si i-am dat nasului ceva pana la Cluj unde am luat bilet schimband personalul cu acceleratul. am ajuns dimineata devreme la Predeal si la ora opt m-am dus la dispeceratul statiunii sa-mi gasesc camera. am fost cazat intr-o vila intr-o camera cu patru paturi din care erau ocupate doar doua, doar eu si inca un tip care venise cu un grup mai mare imprastiati si ei prin alte camere si chiar vile. M-am alaturat si eu grupului care s-a format in timp si numai omogen nu era din punct de vedere al domiciliului. in prima seara cand am mers la masa ca aveam bonuri valorice si puteam sa luam masa unde vroiau muschii nostrii, a fost o chestie simpatica vizavi de chelnerita care ne-a servit. eram un grup cam de 12 persoane si chelneritei i s-a parut ciudat ceva la un moment dat vizavi de accentul nostru, ne-a intrebat de unde suntem.ei scena care a urmat este tocmai buna intr-un film de comedie, am inceput dintr-un capat al mesei sa-i insiram localitatile de origine si practic exceptand Moldova, nu aveam nici un moldovean printre noi, am acoperit strategic toata tara. Chelnerita de pe la mijlocul discutiei a ramas efectiv cu gura cascata la final intreband mai mult decat mirata „da cum de v-ati adunat?” ca practic nu eram 2 persoane dintr-un loc si nici macar vecini ca localitati. cineva i-a raspuns ca grupul s-a „sudat” in timp eu fiind ultimul venit in el. In alta zi ne-am dus hotarati la „Trei Brazi” pe …jos sa luam masa, nu va spun ca atunci cand ne-am intors in Predeal desi mancasem eram lihniti de foame de la drumul ala. Au fost trei zile fantastice cu zapada ca era in preajma Craciunului. am plecat spre …Salaj la neamuri, despartindu-ma de ei cu promisiuni ca ne vom reintalni,nu ne-am mai intalnit niciodata. mi-am petrecut cateva zile la neamuri in Salaj dar despre asta cu alta ocazie…