Danny Andrei

Pai da! De atatea dulcegarii din jurul meu am glicemia 7000, fapt ce a facut ca neuronul singuratic sa iasa de sub muntii de zapada si sa se revolte!!! (cu lopata in mana) Nu pricep de unde pana unde, de cinshpe ani incoace, romanu’ indragostit lulea, tre’ sa-l gadile in talpa pe acest Valentin. Care e shpilul??? Chiar avem nevoie de O ZI pe an sa ne aratam sentimentele fata de fiinta de langa noi? Valoreaza ele mai mult azi??? Pai si cum ranane cu celelalte 364/365??? Atunci e pauza”???

Parerea mea despre treaba asta cu dragostea/iubirea e ca ar trebui sa fie o chestie intima, intre cei doi amorezi, si in niciun caz un spectacol public grotesc, mercantil, lipsit de esenta (adica de sentimentul in sine, pentru ca si cei ce sarbatoresc sa priceapa). Si pe de alta parte iubirea chiar se poate masura in cutii de bomboane, mutzunachi, chiloti rosii, bijuterii sau dracu’ mai stice ce?!?!?!

Sa nu credeti ca sunt un fel de Grinch sau Uncle Scrooge, dar aceasta etalare pornografica a sentimentelor pe orice canal media, nu face altceva decat sa vulgarizeze sentimentele adevarate, si ma revolta!!!

Asa ca daca o sa-l vedeti pe acest impostor, numit Vale, fugarit de o vola de deszapezire pe Magheru, sa stiti ca sunt eu!

Astept lamuriri la intrebarile adresate, daca mai e cineva ne-cuprins de febra lu’ Valentin si mai poate sa rationeze!

Sa fiti iubiti, dar nu in public!

O exclamatie cat un film! „A Few Good Men” se numeste filmul si probabil majoritatea l-ati vazut. Actiunea filmului este relativ banala, avand presarate din plin clisee tip Hollywood: pericolul comunist reprezentat de Cuba lui Fidel Castro, militarul de cariera american, traditia militara in familia americana, justitia ca putere in stat si o intreaga lista ar putea continua. Scena se desfasoara intr-o sala de judecata, intre Jack Nicholson in forma aproape maxima si Tom Cruise adolescentin, si are ca moment culminant aceasta replica „You can’t handle the truth”.

In caz ca va intrebati, sa stiti ca nu am patit nimic. Adica nu m-am apucat de cronica de film, pentru ca nu am nici pregatirea nici dorinta de a face acest lucru. Pur si simplu este o replica ce mi-a ramas in minte de cand eram pustan si la vremea respectiva nu realizam genialitatea ei.

Acum ca misterul este elucidat, sa trecem la lucruri mai complicate. Treaba asta cu adevarul i-a preocupat pe Homosapienshi inca de cand a aparut prima urma cenusie pe creierul lor si s-au considerat verii mai evoluati ai maimutelor. (Culmea inteligentei, ce sa zic, sa le spui alorlalti ca sunt prosti) De-a lungul timpului oamenii au elaborat sisteme judiciare, perfectionate de fiecare generatie de juristi, cu scopul de a face ca adevarul sa fie aflat. Mda! Geniali flacaii, n-am ce comenta prea mult, doar ca dupa mii de ani inca se vorbeste de erori judiciare! Acest adevar judiciar, probabil, va avea totdeauna o urma gri, pentru ca totdeauna se va gasi un avocat care sa afirme despre un criminal in serie ca e nevinovat si ca de vina e ma-sa, ca nu l-a tinut la tzatza cand era mic, si ta-su, ca nu l-a tinut in brate. La fel de gri este, probabil, si adevarul despre „propria ta persoana”.

Creierul este o masinarie foarte comoda. E ca un mancator de shaorma, ce ragaie dupa fiecare bere, si care nu merge la sala daca nu functoneaza liftul, ca nu poate sa coboare sa isi ia masina si sa conduca pana in capatul strazii. Trist dar adevarat! (Sau nu!) Deci acest ansamblu de neuroni si celule gliale are bunul dar de a gasi justificari instant la orice afirmatie ce nu-i convine despre propria persoana si personalitate.

Deformarea adevarului despre propria persoana este cei mai mare prejudiciu pe care creierul (cea mai complexa masinarie) ti-l poate face in termeni de evolutie personala. Paradoxal este ca el, creierul, nu poate fi condamnat pana la capat de acest lucru, pentru ca el cauta starea de bine permanent, fiind un endorfino-dependent! Astfel, daca ai un succes personal notabil, iti va induce o „stare de bine” amplificata, tradusa printr-o incredere nelimitata in propriile forte. Ceea ce nu e un lucru rau! Dar daca vei constientiza un aspect negativ depre tine, cu siguranta mecanismul de autoprotectie va interveni si va gasi justificari  plauzibile, astfel incat falsa stare de bine sa se reinstaleze.

Deformarea adevarului, nerecunoasterea sau neacceptarea acestiua nici macar in propriul for interior, pot fi privite ca mecanisme de auto-aparare, de conservare pe termen scurt sau mediu a sanatatii mentale, fara de care viata ar fi probabil un lung sir de nemultumiri.

Ca „adevarul doare” a spus-o altcineva mult mai destept si mult mai inainte. In functie de senzatia resimtita si in urma unui proces analitic complex, „adevarurile” se impart in doua categorii mari: adevaruri pe care poti sa le spui celorlalti, si sa le recunosti, si adevaruri ce vor ramane doar in mintea ta pentru totdeauna si nu vor fi rostite niciodata.

Va propun un exercitiu: intrebati 10 fumatori daca stiu cat de rau le face fumatul. Sunt sigur ca toti vor fi constienti ca acest viciu este nociv. (si ma alatur lor ca si eu sunt fumator) Apoi intrebati-i de ce nu renunta la fumat. Dupa aceasta intrebate mecanismul de auto-aparare al creierului intra in functiune, pentru ca hotararea de a fuma a fost tot a lui si nu o poate anula imediat, drept pentru care va incepe sa caute explicatii plauzibile ce au darul de a justifica viciul: fumez doar la serviciu, nu fumez mult, daca ies la bere trebuie sa fumez, fumez tigari usoare, etc., iar asta da o stare „de bine”.

Exemplul de mai sus este banal si face parte din adevarurile ce pot fi rostite. Lucrurile se complica in momentul in care aspectele constientizate sunt legate mai profund de propria persoana, privesc persoane din familie, prieteni apropiati, actuali sau fosti iubiti sau iubite, dupa caz. Ironia e ca acestea sunt si cel mai greu de admis, iar lucrurile nerezolvate din trecut, aduse in prezent sau purtate in viitor, nu fac altceva decat sa-i confere persoanei respective disconfort in anumite situatii sau discutii. Mai complicat e atunci cand adevarul despre faptele, sentimentele sau gandurile tale este atat de dureros, astfel incat acel aspect din trecut nu va fi niciodata depasit cu adevarat. Dar am si o veste buna, si anume ca timpul le rezolva pe toate, mai devreme sau mai tarziu. De cele mai multe ori mai tarziu, cand probabil uitarea si atenuarea amintirilor se manifesta.

Nu e usor sa te privesti retrospectiv si sa accepti tot ce ai facut sau ti s-a intamplat, fara a avea cateva procese de constiinta, dar odata rezolvate problemele din trecut te poti gandi mai linistit(a) la un nou inceput.

Asa ca inaintea oricarei analize raspundeti la intrebarea „can i handle the truth”?

Vine un moment in viata fiecaruia dintre noi cand te gandesti ca „trebuie sa-mi pun ordine in ganduri”. In zilele ce au trecut am considerat ca e necesar sa analizez diverse aspecte din viata mea. Chestiunea cu ordinea in ganduri nu e tocmai o treaba usoara. Pe mine ma duce mereu cu gandul, fara o explicatie rationala, la aranjarea hainelor intr-un dulap sau la o curatenie in garderoba. Si daca voi credeti ca asta e o treaba usoara sau placuta, sigur ati participat la emisiunea Super Nanny! Hainele se pot aranja dupa anumite criterii subiective, legate de culoare, sezon, frecventa de folosire, parte a corpului pe care o acopera sau dupa naiba stie ce i se mai nazare fiecaruia. La fel si gandurile, se pot categorisi si analiza dupa importanta, caracterul personal, sau poate dupa perioada te timp mai scurta sau mai lunga la care se refera.

Probabil fiecare are un colt de lume al lui, unde se retrage si incearca sa ajunga la o concluzie. (corecta sau gresita, asta numai timpul o poate spune) Coltul meu de lume e diferit aproape de fiecare data, pentru ca, poate parea ciudat, prefer sa nu-mi analizez gandurile in locurile familiare. De ce? Deoarece am senzatia ca nu pot ajunge la o concluzie obiectiva intr-un mediu subiectiv si personal cum ar fi, de exemplu, casa in care traiesc. Si atunci apelez la masina din dotare si incep sa ard gazul noaptea prin oras, plimbandu-ma fara tinta, pana cand am senzatia ca am reusit sa-mi dau raspuns macar la o parte din lucrurile ce ma apasa. (o sa-mi spuneti ca masina e aceeasi, dar eu o consider doar un vector catre starea de detasare necesara unei analize lucide)

O plimbare nocturna cu masina prin oras poate avea un usor caracter revelator. Cand aproape toti oamenii dorm, parca anumite filtre diurne se retrag si realitatea dura e mai evidenta decat oricand: boschetari sau copii ai strazii ce-si cauta un adapost, haite de caini vagabonzi, taximetristi si mai grabiti, cheflii ce se duc spre nicaieri pe sapte sau mai multe autostrazi, curve mizere si ieftine ce vor sa-ti ofere placeri bacteriologice sau virale, prafomani ce sunt in pragul sevrajului si cauta o noua doza ce ii poate duce in cel mai bun caz catre o ambulanta ce trece grabita pe langa tine la fiecare jumatate de ora. Lista e mult mai lunga.

Toate acestea ma fac sa revin cu picioarele pe pamant, sa-mi dau seama cat sunt de norocos ca m-am nascut intr-o familie normala si am niste parinti ce au stiut sa ma ghideze in viata de adolesent, astfel incat strada sa nu devina casa mea. Pentru asta o sa le fiu recunascator cate zile voi bantui, cu folos sau nu, pe aceasta planeta. Asa cum Steaua Nordului sau Crucea Sudului ii aducea pe navigatori pe directia corecta dupa furtuna, asa si acest gand imi schimba de fiecare data viziunea asupra lucrurilor si problemelor.

Astfel, incarcat cu energia data de incredere, incep sa-mi dau seama ca o relatie esuata nu e o tragedie, ca oameni intra si ies din viata mea, dar mereu voi avea aceeiasi cinci-sase prieteni ce vor fi tot timpul acolo pentru mine, ca daca n-am avut o legatura amoroasa cu o femeie care-mi placea, pentru ca n-am avut curaj sa-i spun, nu-i bai, ca poate altele imi vor placea si mai mult, sau ca o promovare ratata iti poate aduce mai multe lucruri bune si asa mai departe.

Sigur, elementul emotional, conjunctura, poate creste sau scade perioada de timp in care devii pregatit psihic sa mergi mai departe (pentru ca e complicata aranjarea „hainelor”), dar sigur acest lucru se va intampla.

V-am spus ca asezarea „hainelor” in „dulap” nu e o chestiune usoara, mai ales atunci cand trebuie sa renunti definitiv la unele, insa decat sa le carpiti mereu, mai bine va luati unele noi.

Deci, voi cum va puneti ordine in… dulap? Va pup!

„Daca lumea ar fi fost perfecta, atunci nici eu nu as fi existat” – Gavriil Sihastru. Imi place mult acest citat si subscriu in totalitate. Si ma bucur ca exist! Referitor la perfectiune, Nichita Stanescu spunea la un moment dat un lucru interesant, si am sa vi-l transmit nu ca sa ma dau mare ca neuronul singuratic a facut pui, ca nu e cazul, ci realmente pentru profunzimea ideii. Avand in vedere ca nu-mi amintesc exact citatul, am sa scriu ce am retinut eu si va rog sa ma corectati daca gresesc. Asadar, Nichita spunea ca daca oamenii ar trece pe langa un obiect perfect, nu l-ar remarca, dar daca ar trece pe langa un obiect perfect spart intr-un loc, l-ar observa si s-ar gandi cat de perfect ar fi fost daca ar fi fost intreg. V-am spus ca e profunda treaba!

Perfectiunea a fost mereu un deziderat al omenirii, probabil pentru ca e de neatins, iar omul, in vanitatea lui universala, isi doreste mereu ceea ce nu poate avea. Acest lucru este valabil pentru oricine si la orice varsta. Sunt sigur ca va amintiti un copil emitator de niste decibeli mult peste o alarma de incendiu in momentul cand nu a primit o jucarie pe care si-o dorea. Pentru el obiectul ala, si numai ala, reprezinta culmea perfectiunii in materie de jucarii. Paradoxal e ca, daca l-ar fi primit, in cel mai scurt timp s-ar fi plictisit de el. Acelasi lucru se aplica si in viata de adult, cand iti doresti o masina nu stiu cum, o casa nu stiu unde, o pozitie in nu stiu ce firma sau un partener de viata. De ce ne plictisim de orice la un moment dat, nu-mi dau seama.

Revenind la ce spunea Nichita, as putea afirma ca, defapt, oamenii nu se remarca in principal prin calitatile lor, ci mai degraba prin defecte. Si e cam logica treaba. Ca nimeni nu e perfect, e o axioma. Iar un om in momentul in care recunoaste intr-o alta persoana defectele lui se simte mai confortabil cu acea persoana si cu sine insusi. Isi da seama ca nu e singur pe lume. Defapt cred ca pe oameni ii unesc defectele mai mult decat calitatile.

Recunosc ca ma simt stingher in momentul in care cineva ma intreaba care sunt calitatile mele, si imi vine in minte in mod bizar intrebarea „nu ai vrea sa vorbim de defecte? ca sunt mai multe si mai interesante.” Nietzsche spunea (hai ca s-a inflamat ala mic cenusiu) ca toti oamenii buni pot ajunge in Rai, dar cei mai interesanti ajung totdeauna in Iad. Deci cred ca exista scris undeva in genomul uman o atractie pentru „rau”, iar acesta este mult mai interesant decar „binele”, insa unul fara altul nu pot exista.

Atat am avut de spus dragii mei imperfecti si va urez sa va fie meditatia usoara! La revolvere!

Nimic nu e mai sigur pe lumea asta decat moartea. Nu vreau sa fiu sumbru in acest text, dar este o realitate. Moartea este un fenomen la fel de simplu si natural in viata unei fiinte precum este nasterea sau aparitia pe planeta. Acest lucru ar trebui acceptat ca atare si viata ar deveni mult mai frumoasa. Din punctul meu de vedere post-mortem nu mai se intampla nimic, dar in secunda doi voi fi contrazis de gloata de patrafire indoctrinata, care ma vor lua cu aceeasi poveste de doi lei cu viata de apoi si imparatia cerurilor. (de parca ar fi vazut ochiul lor raiul cu lapte, miere si shaorma mare cu de toate gratis)

Fascinant este ca in functie de religie ti se promit diverse lucruri, bonus! Daca esti cretin, pardon crestin, si i-ai ascultat pe barbosii evlaviosi cu cadelnita, o sa ajungi la loc cu verdeata unde vei bascula o eternitate numai lapte si miere pana vei da in diabet pe muzica de harpa din dotarea ingerasilor bucalati de pe norisori. Mirovolant mod de a-ti petrece eternitatea! In schimb daca ai fost neascultator, te trimit la subsol bre, sa te perpelesti la foc mic pana te fragezesti! Cine dracu’ poate crede asa ceva?

Mai nasol e la budisti! Furnicarul ala de omuleti galbeni si cu ochii oblici au o imaginatie de-a dreptul bolnava. Varianta lor despre lumea ailalta e ca te intorci tot in aceasta lume. (eu v-am spus ca sunt ticniti) Cica te intorci, dar cu alta caroserie (pardon, infatisare) in functie de ce ai facut in viata anterioara. Se pare ca omul este momentul T0, ca la fizica, de unde poti evolua in urmatoarea viata catre vultur, urs panda sau ornitoring, sau poti involua catre rama, guster sau viezure. (sincer nu stiu ordinea exacta a animalelor, dar pentru cei interesati cautati pe gugal)

Dar daca esti musulman, fratele meu esti un om terminat! Poti incerca o reorientare religioasa, dar slabe sanse, ca nu te lasa propagandistii. Cu femeile musulmane nu stiu ce se intampla in viata de apoi, dar barbatii sigur nu o nimeresc bine. Ascultati aici! Se zice ca daca ai fost un bun musulman si nu ai avut mai mult de 5 neveste si 40 de copii (ce inconstienti masochisti) sau daca ai detonat ceva dusmani ai islamului in atentate, ajungi direct in rai cu vreo 70 de virgine. Wow! Ce sa faci cu atatea virgine? Inteleg ca o sa stai acolo o eternitate, dar totusi sunt 70! (nu va suparati pe mine fetelor, dar orice barbat ce a dat peste o virgina, are o durata de viata cu cel putin 10 ani mai scurta)

Revenind catre extinctia in masa, omul are trufia de a afirma ca daca el dispare se termina lumea. Fals! Nu suntem buricul universului si cand acest fenomen se va intampla la nivel cosmic nu va insemna nimic. Omul este sclavul spectaculosului si nu este mirat de faptul ca in fiecare zi multi semeni de-ai lui sucomba, dar daca ar fi sa o mierlim cu totii in aceeasi secunda lucrurile iau proportii titanice! Si sigur o sa asistam la transmisiunea in direct a propriei disparitii. Tare sau ce?

Despre ce va duce la extictia in masa a oamenilor nu am sa vorbesc, pentru ca scenariile sunt foarte multe si nu vad un sens in a discuta ipotetic. Ce este cert e ca lumea a supravietuit mai multor apocalipse! Stiu ca suna ciudat, dar va aduceti aminte de isteria cu anul 2000 si calculatoarele? Ei bine, uite ca am supravietuit! Ulterior au fost diversi prezicatori ce ne explicau clar ca in data de, la ora de, o sa se intample marele eveniment, unii chiar revenind cu noi date si nerusinare dupa ce s-a constatat ca nu s-a intaplat nimic. Dar ultima fitza in materie de apocalipsa este acum calendarul mayas. Daca nu esti la curent cu asta nu existi! Oare calendarul acestor flacai nu se termina in 2012 ca poate nu a mai avut cine sa-l scrie? E de notorietate relatia „cordiala” dintre mayasi si invadatorii europeni. Pun pariu ca daca nu ne loveste vreun asteroid ratat de Bruce Willis sau nu ne detonam nuclear singuri, se va vorbi de sfarsitul lumii si peste mii de ani.

Sa va fie apocalipsa usoara!

Un prieten imi spunea acum ceva vreme ca bastinasii mioritici nu sunt mai breji decat alte natii, nici in sensul bun nici in sensul rau. Recunosc ca am fost contrariat, pentru ca nu cred ca suntem toti o apa si-un pamant, dar cred ca si afirmatia lui e pertinenta in anumite privinte. Probabil rasa umanoida bipeda are caracteristici general valabile, insa cu siguranta exista si un specific local influentat de aria geografica, cultura si educatie. Cu riscul de a produce migrene si indigestii unor ipocriti din ONG-uri umanitare, ce mor de grija patagonezilor, ugandezilor sau a nu stiu carei alte natii, afirm ca pe mine ma intereseaza in proportie covarsitoare doar soarta danubiano-ponticului roman. Dar gandurile mele nu se indreapta chiar catre toti locuitorii tarisoarei, exclusi fiind gibonii cu infatisare umana, ca in exemplul de mai jos, specimene fara de care probabil viata ar fi mai buna.

Aceste cazuri din nefericire nu sunt singulare. Sunt multi….foarte multi.

Acum un secol si ceva niste flacai luminati vorbeau de formele fara fond, de cum acest popor incearca sa sara peste anumite etape esentiale de intelegere, asimilare si evolutie. Acest aspect este actual si in zilele noastre, cand tot romanul isi doreste un standard de viata ca al fratilor din vest, dar transformarea sa fie peste noapte si fara efort din partea lui.(nu generalizez, dar majoritatea asta asteapta)

Pentru a nu divaga spre un subiect ce va face obiectul unui comentariu viitor mai amplu, am sa va spun ca undeva in a doua jumatete a secolului XIX, in Germania la Munchen, a aparut un cuvant ce descria prostul gust in arta, referindu-se la calitatea sau numarul de copii al unor opere. Acest cuvant este KITSCH. Ulterior cuvantul a capatat sensuri mai largi, astazi cuprinzand orice obiect de prost gust.

Asa cum vesnicia s-a nascut la sat si nu la maternitate, ca multe alte lucruri, si arta decorativa s-a nascut tot la sat. Din cele mai vechi timpuri incoace, taranul (aici nu are sens peiorativ) si-a impodobit cu motive populare peretii casei, hainele, animalele folosite la muncile agricole si chiar crucile din tintirim (cu ironii fine sau laude, dupa caz, la adresa celui sucombat).

Dar viata a mers mai departe, si calul, animal nobil, folosit de mii de ani ca mijloc de transport si la muncile agricole, a fost inlocuit de calul-putere, materializat prin diverse vehicule motorizate. Probabil tot de mii de ani, in tara lu’ Superbingo, vietuieste o anumita jivina numita meltean, care vrand-nevrand a intrat in contact cu arta populara. Cercetarile au aratat ca melteanul are creierul alb, plat si cu maxim o emisfera cerebrala (si aia atrofiata). Acest individ fiind prost si uneori cu frica de dumnezeu, inspirat de ce a vazut, alege sa-si decoreze la interior bolidul, fie el mertzan sau dacie papuc, cu motive religioase, in general cruci….. multe cruci, uneori pe mai multe randuri.(de parca dumnezeu te apara de accidente propotional cu numarul crucifixurilor de pe parbriz) Uneori kitschul este completat cu influente multiculturale, asortandu-se crucilor doua zaruri imense atarnate de oglinda retrovizoare (ca d-asta au montat-o fraierii aia in fabrica) sau o coada de vulpe pentru noroc. Tare sau ce? Si daca va imaginati ca lucrurile se opresc aici, ei bine va inselati! Pe melteanul nostru il apuca uneori prin maruntaie freamatul inspiratiei si mai propteste la geamul din spate al masinii un bibelou, un catel ce da din cap sau o plasa de fotbal.

Cat despre designul exterior, posibilitatile de manifestare a kitschului sunt multiple si generoase: imitatii de flacari, pete de vopsea sau urme de gloante lipite pe masina, in special unde apare rugina, eleroane fara nicio valoare aerodinamica, capace din plastic pentru jenti, ce se invart ca la jmecherii aia de repari, emblemele altor marci lipite in special pe dacii, aripioara de rechin ca la BMW sau luminite de diverse culori. Cu siguranta inspiratia melteanului la acest capitol e netarmurita, si sigur ati mai remarcat si alte elemente decorative „de valoare”, cele enumerate fiind de ajuns sa transforme un vehicul in sorcova cu viteza luminii montate suplimentar la bord.

Această prezentare necesită JavaScript.

Insa nu tot iubitorul de kitsch are ca pasiune automobilul. El isi poate manifesta creativitatea printr-un pitic de gradina, un bibelou cu chinez din celebra serie comunista, un peste cu mileu pe televizor sau prin piesa de rezistenta reprezentata de carpeta cu rapirea din seray. Nici hainele sau accesoriile nu au scapat de bratul lung al kitschului, cap de lista fiind tricourile, ochelarii de soare sau gecile ce se vand la kilogram si sunt inscriptionate cu diverse nume de marci celebre preferate de meltenii manelisti (a se remarca Gucci, Armani sau D&G)

Exemplele amintite mai sus sunt infime ca numar pe langa marea existenta in realitate. La o prima strigare ar mai fi kitschurile vandute la dughenele cu suveniruri medievale sau martisoare, dar nu mi-am propus inventarierea tuturor (ar fi imposibil). Va invit sa aduceti completari daca simtiti nevoia sa mai semnalati un kitsch spectaculos. Imaginile prezentate nu-mi apartin, dar multumesc surselor!

La revolvere si sa fiti iubiti!

Pentru un tip ce nu apare consemnat in niciun document istoric al perioadei in care se crede ca ar fi trait, e foarte faimos! Interesant e ca mitul acestui personaj a reusit sa creeze un curent religios din ce in ce mai puternic, religia crestina fiind recunoscuta oficial in timpul Imparatului Constantin cel Mare.(insusi Imparatul botezandu-se crestin pe patul de moarte) Un alt aspect de luat in seama este consemnarea lul Iisus in Coran, dar nu ca fiu al lui Dumnezeu, ci ca profet al lui Allah.(wierd isn’t it?) Daca cineva poate considera cele doua „manuale de manipulare”, pardon „carti religioase” ca avand vreo valoare istorica , trebuie sa fie un adevarat „cretin”, pardon „crestin”! Vechiul, noul si nu mai stiu care testament sunt pline de ambiguitati, contradictii, povesti fantastice si perioade lipsa, deci nu pot avea valoare istorica.(de exemplu ce s-a intamplat cu Iisus intere varsta de 12 si 30 de ani?) Si daca mai punem la socoteala ca cel mai vechi exemplar dintr-o Evanghelie (n-are treaba cu primarul care este) e scris pe la anul 300 E.n., I rest my case! Din punctul meu de vedere, religia are doar valoare manipulativa, imensa e drept, existand perioade cand era principala putere in stat, iar cand ea este cladita pe o poveste tip Hollywood, poate atrage o turma foarte numeroasa de berbeci enoriasi, ce pot asigura cu banii lor prosperitatea vesnica a clericilor neplatitori de taxe.

Acum ca partea mistica si transcedentala a fost lamurita, si cazul existentei reale a lui Iisus a fost respins din lipsa de probe, va propun sa trecem la partea lumeasca a religiei, ca e mult mai amuzanta.

Conform ultrashilor religiosi, ca Dumnezeu e ubicuu, e de-a dreptul o axioma, indiferent de forma lui de agregare. Mai tineti minte reclama la Sprite, aia cu „sunt singurel bing-bang”? O minciuna crasa! Daca aveti la voi macar un tranzistor obosit, nu veti fi niciodata singurei, caci Radio Trinitas, Vocea Sperantei, a Evangheliei sau a Sfintei Fantome va va insoti pretutindeni. Daca nu ma credeti, incercati! Eu am constatat acest lucru mergand cu masina prin cele mai izolate coclauri ale Patriei, unde singurul post ce se aude cristal e unul din cele enumerate mai sus. Sigur, asa cum spunea si reclama, ele nu va vor salva in caz ca ar vrea sa va manance ursul sau ca vi s-ar infunda jiglerul de relanti, dar va vor asigura fundalul optim de a spune cateva vorbe de dulce legate de Cristosi, Pashti si mame imaginare. Ce inseamna dom’ne sa stii pe cine trebuie acolo sus!

Si pentru ca aminteam putin mai sus de ultras-ul religios, caruia in continuare o sa-i spunem fanatic, nu as putea rata ocazia sa vi-l zugravesc in adevarata lui lumina furnizata de Electrica. El e cel mai apropiat de pipota mea! Sigur v-ati intalnit cu el! Mie imi produce tulburari vegetative.(pentru fanatic: n-au legatura cu vegetatia si postul) O buna prietena are o definitie absolut superba pentru un astfel de individ: pacient suferind de schizofrenie paranoida usoara. Tare sau ce?…Si pentru ca aceasta patologie e probabil si bipolara, fanaticul are o latura ce te poate pacali, adica te poate amagi cu atitudinea cucernica, cu smerenia afisata ostentativ si cu pildele cele mai convingatoare. Poate fi barbat sau femeie, sexul nefiind un aspect definitoriu. (ar fi fost perfect daca erau asexuati). Cum il recunoasteti? Dupa cealalta latura a naturii sale bipolare, insa poate fi prea tarziu cand se intampla asta! E ala ce se impinge si ti-ar rade, cu dragoste de aproapele sau, o papornita in moalele capului cand se deschide sezonul de pupat moaste si alte fosile, ca sa pupe el primul osciorul, de parca asta ar face sa aiba un efect mai puternic! Acelasi lucru e valabil pentru sezonul de aghiasma, cand sigur ar pune o piedica zdravana unei bunicute recalcitrante, doar ca sa ia el ultima sticla disponibila. Incepeti sa vi-l amintiti? Il mai recunoasteti si dupa cateva semne prodromale, adica nenumaratele cruci si matanii pe care le face cand intamplator trece pe langa o biserica, de parca dumnezeul caruia se inchina n-ar avea ceva mai bun de facut decat sa contorizeze chestiile astea cu “cruciometrul” si sa le treaca la dosar. Feriti-va de acest personaj asa cum va fereati de magarus cand erati mici, caci are creierul plat, alb si pufos, cu o emisfera lipsa si cu ochelari de cal, nefiind dechis la nicio concesie in fata unei pareri contrare.

Ca orice religie, si crestinismul s-a bazat de-a lungul timpului pe acesti oameni cu un IQ ce nu le permitea sa desfaca singuri o banana. Pana la urma e in firea lucrurilor, caci numai astfel de oameni pot fi manipulati si transformati in fanatici religiosi. Doar acesti indivizi, in ipocrizia lor, pot initia actiuni extrem de violente precum inchizitia si cruciadele, in numele celei mai iubitoare religii, in scopul cresterii influentei politice a bisericii. Ooooo, da! Iubire tata!…Basculante de iubire! Imi si imaginez cum niste oligofreni lobotomizati si indoctrinati atinsi de sfantul duh si cu binecuvantarea papei i-au torturat si executat in cele mai oribile moduri pe niste cetateni, cu pareri diferite de ale lor. Si ca sa nu spuneti ca sunt partinitor cu evlaviosii dintr-un anume rit, o sa va spun ca intreaga suflare crestina, catolica si ortodoxa, cuprinsa de acelasi duh al blandetii s-au unit intr-u cruciada (ca pe la 1054 se certasera pe colivi si vinul de impartasanie la Marea Schisma) si s-au pornit sa le dea cu afurisenie bre la necredinciosi, sa scoata dracii din dansii! Sigur, actiunile de acest tip nu cred ca mai sunt posibile in zilele noastre, doar pentru simplul motiv ca intr-o mare masura biserica nu mai are influenta de alta data.

Ce s-a ales de acest curent religios in zilele noastre? A devenit un puternic vector comercial, caci brand-ul Iisus vinde aproape orice. Chiar si ziare in curs de tabloidizare din Romania! „Toate filmele cu Iisus acum cu ziarul Adevarul”… sau cam asa ceva! (buna asociere de nume facuta de astia de la marketing) Comert sau ce? Conform scrierilor din propriile manuale de manipulare, pe acest personaj numit Iisus chiar il luau arsurile la ficati cand ii vedea pe unii flacai intreprinzatori ca puneau de un mic comert prin templu si le cam darama sandramalele. Cum in Romania niciun ziar nu se mai vinde singur, ca nu mai da nimeni bani pe hartie inginerica de proasta calitate, tre’ sa-i atasezi dom’ne o chestie vandabila. E musai! Fie ca vorbim de o carte buna sau proasta (cel mai frecvent, ca romanul s-a nascut cititor frate!), fie ca vorbim de colectia de CD-uri cu concerte de Craciun marca Banica (asta o sa ajunga sa cante Bubulina-Gospodina la Sala Palatului in fiecare zi din postul Craciunului), sau fie ca vorbim de colectia de DVD-uri cu Big Jesus, treaba e aranjata!

Pe aceia dintre voi ce ati avut nervul sa cititi tot acest text va felicit, dar nu o sa va urez sa pasteti fericiti d-ale gurii, ci sa rumegati ideile cu propriul neuron cenusiu, ca sigur acesta exista daca cititi asta!

Va pup si sa fiti iubiti!

Credeam ca-mi va fi foarte usor sa scriu aceste randuri! Aproape o saptamana m-am gandit ce e relevant sa scriu, unde as putea sa-mi las instinctul sa se exprime liber, dar cand m-am asezat la leptopisetz sa clapacesc ceva  concret si pertinent…cuvintele parca nu voiau sa se lege. Asa ca am trecut la solutia de urgenta in aceste situatii: l-am luat de-o parte pe neuronul responsabil cu scriitura (singurul cenusiu, de care v-am mai povestit) si i-am explicat ca daca vrea sa impartim in continuare aceeasi cutie craniana e momentul sa produca ceva. Si a venit cu o varianta care suna cam asa….

…Nu o sa incep cu istoria teatrului de comedie roman, ca nu vreau sa cititi pana la atrofia nervului optic, ci o sa ma refer pe scurt doar la ultimii vreo douazeci si ceva de ani. Cea mai mare nenorocire pentru cultura romana, exprimata prin cenzura comunista, a adus totusi si un lucru bun: faptul ca i-a fortat pe artisti si umoristi sa-si foloseasca din plin imaginatia si talentul. Au rezultat scenete si spectacole unde umorul a fost inteligent, de calitate, prea subtil pentru ca un activist comunist semidoct sa inteleaga ceva. In anii 90, ca o reactie la aceasta perioada de cenzura, au aparut in mod obsedant glumele pe seama unor personaje politice si cele cu aluzii sexuale explicite. Desi exprimarea era acum libera, calitatea era indoielnica. Ulterior romanii au descoperit Sitcom-ul si Stand-up-ul. Din punctul meu de vedere au fost doua esecuri de proportii la punerea in practica, atat la tembelizor cat si pe scena.

Si cand imi pierdusem aproape orice speranta ca voi rade cu pofta la vreun spectacol de acest gen, am descoperit trupa Comedy.Show, la o petrecere a firmei unde lucrez. Ca sa lamurim lucrurile de la inceput, trupa aceasta nu face nici stand-up, nici sitcom, ci teatru de improvizatie. Daca stand-up-ul presupune invatarea unui text scris anterior, personal sau nu, si reproducerea lui pe scena, teatrul de improvizatie nu are nimic prestabilit, doar cateva reguli ce au scopul de a face lucrurile mai amuzante. Am avut placerea sa lucram cu membrii acestei trupe in cadrul unor mini-work-shop-uri foarte amuzante, in cadrul carora am inteles ce fac ei, si sincer va spun e chiar senzational! Nu o sa ma apuc acum sa va descriu in amanunt un spectacol (ca nu ar avea nici un farmec) si de ce sunt asa senzationali, o sa va spun doar ca la sfarsitul oricarui spectacol mi-au transmis o energie pozitiva fantastica si am plecat cu senzatia ca mai vreau sa vad un spectacol. Trebuie sa vedeti cu ochii vostri si sa auziti singuri. Daca va intrebati unde puteti sa-i vedeti si auzi, va pot spune ca in aproape fiecare Duminica la „La Scena” pe la ora 20.00 au spectacol, cu sala plina! Asa ca va invit sa-i vedeti, sa analizati si sa va dati cu parerea! Mai jos sunt cateva poze surprinse in timpul ultimului spectacol la care am fost. In ordinea aparitiei sunt: Ioana, Bogdan, Carmen, Gabi si Claudiu.

Pana data viitoare va pup si sa fiti iubiti!

Această prezentare necesită JavaScript.