La Ambasadă, am avut onoarea să port o discuţie privată despre planurile mele de viitor. Mă aflu într-un moment în care nici dacă vreau nu pot să fac paşi înapoi; e ceva de genul totul sau totul dar pe bucăţi. Nu există varianta Nimic. Au trecut atât de multe zile în care m-am străduit peste puterile mele, atât de mult travaliu, atât de multă dedicare încât mă simt stors ca o portocală folosită pentru suc şi nu mai am suficientă sevă nici chiar pentru mine.
După întâlnire, m-am plimbat şi am admirat Pedestrian Street. Aglomeraţie, terase, magazine şi iarăşi aglomeraţie…şi mulţi porumbei. O zi frumoasă, cu soare cu vânt uşor şi cald. Toată lumea se plimba agale sau se odinea la vreo terasă, sorbind cu sete din paharul plin.
O fată vrea să-mi ofere un trandafir. O refuz iar ea se uită mirată spre mine.
Ceasul sună şi mă trezesc brusc din somn deoarece începe ultima zi de muncă.
Probabil, povestea mea despre Danemarca se va încheia aici şi voi continua cu ea doar în viaţa reală. Începând de mâine şi timp de o săptămână voi fi doar eu, maşina, undiţa şi aparatul de fotografiat.
Astăzi a fost ultima zi pe care am petrecut-o la birou împreună cu d-na Helle. Mâine voi pleca la Copenhaga pentru o întâlnire importantă iar dânsa va pleca în cursul zilei de sâmbătă în Chile.
A fost o zi plăcută dacă las la o parte durerea de cap pe care am avut-o aproape toată ziua. Deci am cap, sper că am şi creier..deci pot gândi! 🙂
Am reuşit să-mi trimit toate facturile în Italia şi o să pot sta liniştit încă zece zile de acum. La întoarcerea de la poştă am intrat la sediul unei bănci şi se pare că sunt din ce în ce mai mult ataşat de această ţară.
În această dimineaţă am fost pus în situaţia de a alege între o posibilă afacere şi un pescuit veritabil la păstăv de mare, cu doi prieteni estonieni. Grea decizie având în vedere că stagiul meu se apropie de sfârşit iar virusul FiSherMan îl am de ceva vreme în sangele care-mi străbate tot corpul .
Am ales să rămân la birou şi să aştept telefonul unei responsabile de vânzări pentru Europa de Est, care mi-a promis că o să ma sune. in data de 30 martie. Peştii puteau să mai aşteapta fiindcă de abia o să se mai încălzească şi apa.
După ce m-am saturat de aşteptat am căutat întreaga discuţie pe care am avut-o cu ucrainianca în care îi spuneam orele în care pot fi găsit la birou dar uitasem că la semnătură aveam trecută si adresa de skype. Binenţeles că aveam invitaţie pe skype…dar prea târziu. În data de 30 martie nu am avut parte nici de telefon nici de păstrăv de mare.
Seara am revenit din nou la patinoarul din Odense. De data aceasta doar am asistat la ultimul antrenament-spectacol organizat de către şcoala de patinaj. După un asemenea spectacol nu poţi ramane decat încântat de aceşti copilaşi norocoşi.
Cel mai figură dintre toţi
la fiecare antrenament încerca să vorbească cu mine dar nu întelegea nimic din ceea ce-i spuneam. I-a spus doamnei Helle că sunt finlandez fiindcă vorbesc ca şi ei. La ultimul antrenament (fără a ştii că nu o să ne mai vedem niciodată) a mers prima dată la Elias apoi a venit la mine si m-a stâns cu ambele braţe pentru mai mult timp.
Mă întristează faptul că românii autentici sunt din ce în ce mai greu de găsit. Iubesc cu adevărat persoanele de la ţară, care duc o viaţă simplă şi demnă. Acele persoane care îţi întind cu ospitalitate mâna a cărei palmă este crăpată de atâta muncă, acele persoane care miros a trudă şi nu a parfum de huzur, acele persoane la care respectul te sochează chiar dacă tu eşti un „muce'” de copilandru sau o persoană necunoscută, acele persoane care se istovesc peste orice limită pentru familia lor, acele persoane care judecă limpede până la trecerea în nefiinţă, acele persoane care ştiu că odată ce nu vor avea mai avea pământ sau animale cu care să lucreze acel pământ, se vor topi ca o lumânare . Simplitate, demnitate, trudă, respect.
Cred ca toţi dintre noi cunoaştem cel puţin o astfel de persoană.
Să-i respectăm, să-i preţuim şi să-i cinstim aşa cum o merită.
Viborg-ul este unl dintre cele mai frumoase orăşele vizitate de către mine până acum. Un peisaj pitoresc, cu multe obiective turistice pe care ar fi păcat să nu le vizitezi , cafenele şi terase cochete, multă lume şi nelipsitele Pedestrian Streets. Un orăşel care îmbină trecutul cu prezentul.
Astăzi, cuvântul „român” mi-a fost reamintit în trei situaţii diferite.
Viborg-ul este asociat în lume cu handbalul iar la Viborg joacă o româncă: Cristina Vărzaru. Eu ştiam acest lucru dar mi-a fost reamintit de către un danez. Bilă albă pentru Cristina!
În timp ce vizitam orăşelul, m-am întâlnit cu două studente din România. Nu pot spune că erau bune fiindcă se interpretează. Bilă albă. Bilă albă pentru intelectuali!
În cel mai mare centru comercial din Viborg, am văzut de la distanţă trei persoane mai brunete care încercau să „doneze” trandafiri dar pe bani mulţi. Nu vorbeau între ele dar la un moment dat au schimbat câteva cuvinte în limba română. Bilă neagră pentru cerşetori şi în general pentru cei care nu lucrează.
Probabil, aceste trei situaţii reprezintă oglinda noastră peste graniţe.
În aceasta perioadă, la Cluj Napoca este organizat Târgul Internaţional Tehnic. Nu ştiu cum a fost în acest an dar nu pot să uit faptul că am anul trecut am fost la TIT. In 30 de minute am parcurs tot târgul de la Expo Transilvania. Imi amintesc bine momentul fiindca la Cluj, am sărbătorit ceva special şi inedit.
Aici, la Odense, mi-a luat aproximativ 4 ore să vizitez expoziţia. Mi-a plăcut organizarea expoziţiei şi am mai spus-o şi într-un post anterior că danezilor le place să facă show. Bravo lor, sunt mult mai relaxaţi decât noi! Detaliile contează! 🙂
Pur şi simplu nu înţeleg de ce aici, timpul trece mai repede decât în România. (Cred că încep să am probleme cu reperele temporale). Am început ziua de lucru la ora 9 şi am terminat imediat după ce au apărut trei danezi (doi bărbaţi şi o femeie) şi, ca să-şi omoare timpul liber, au lovit două beri pe uscat şi asta chiar lângă nasul meu. Degeaba m-au îmbiat să mă alătur lor că nici în ruptul capului nu vroiam. Mai rar aşa ceva, dar mâine am iarăşi o întâlnire importantă şi va trebui să fiu fresh, să nu ajung cu întârziere şi să nu merg la întâlnire cu cravată…..am primit instrucţiuni clare! 🙂
Să am baftă!
Vroiam să postez ceva simpatic legat de un Club al Tăticilor dar nu pot posta fiindcă ştiu că blogul este citit şi de către sexul frumos.
In momentul în care primeşti aprecieri de la persoane pe care le cunoşti sau cu care ai lucrat, simţi brusc că plămînii ţi se dilată şi te ridici de la sol cu câţiva milimetrii. Se spune că în ziua de marţi sunt câteva ceasuri rele. Din fericire, astăzi am primit doar veşti bune. Sper ca astăzi este marţi! Ora e în regulă şi sper ca de data aceasta, să nu mi se fi modificat ziua.
Am logo, Ove mă vrea iar IO din Italia mă întreabă dacă sunt sigur că în 10 zile o să pot cheltui banii pe toată luna.
În weekend-ul care a trecut am lucrat pentru site. Un lucru care nu este deloc uşor nici la prima vedere. Voi avea nevoie de referinţe, nicio problemă, dar aceasta înseamnă încă alte cel puţin 20 de mail-uri în care trebuie să fi foarte atent la detalii. Iarăşi mail-uri????
Am ieşit la o alergare uşoară. Este plăcut şi relaxant. Peisajul este foarte frumos şi cel mai plăcut lucru, e faptul că se schimbă mereu: terenuri agricole, iazuri, case vechi renovate, pădure, port…şi banca pe care mă odihnesc (aceasta dacă nu ajung până acasă). Îmi place felul de a fi al danezilor.Deşi multe persoane spun că străinii nu sunt aşa de primitori ca românii, deseori, eu sunt salutat pe stradă şi răspund cu acelaşi salut scurt, care le mine seamănă puţin sau mai mult cu un ” Heeeellllpppp meeee! ” (depinde în ce punct al traseului mă întâlnesc cu persoana).
Ştiam că la ora 15:20 trebuia să plecăm către patinoar, aşa că am terminat alergarea la 15 şi în 20 de minute m-am pregătit pentru plecare. Binenţeles că la Helle, nimeni nu era pregătit pentru plecare (în afară de mine). În timpul weekend-ului (nici nu ştiu când) ceasul meu de la laptop, s-a schimbat la ora României. Deci, de câteva zile am lucrat ca românii. Pot să mă întorc în România fără nicio problemă de readaptare.
G4S este un nume cunoscut în aproape toată lumea, aparţinând unei multinaţionale care se ocupă de securitate peste tot în lume. Ce servicii au în portofoliu? De la banala pază de bunuri şi valori şi până la proiectarea, instalarea şi service-ul pentru sisteme complexe de securitate pentru obiective civile, instituţii guvernamentale, etc. Aici în Danemarca te întâlneşti peste tot cu ei.
Incepând de ieri am decis să-mi iau măsuri suplimentare de securitate deoarece e mai bine să previi decât să-ţi pară rău că nu ai prevenit.
Astăzi (vineri), am fost în partea industrială a Svendborg-ului la o firmă de design şi era să mă aleg cu o aşchie metalică în ochi. Deci, degeaba te protejezi, fiindcă o să ţi se întâmple cu totul altceva.
Cosmin PETRA-Blog&Life 
