Adrian Niculae – 100% jurnalism

 Nu mi-e prea clar cu ce se ocupă CNA-ul în ultima vreme, dar cert e ca prin rating-urile date de comisia de specialitate a Centrului Naţional al Cinematografiei nu-şi prea bagă nasul. TVR Cultural a difuzat vineri filmul Carmen, cu Paz Vega în rolul principal, iar ratingul de vârstă acordat de CNC era 15 ani, fapt care, sincer, m-a lăsat cu gura căscată. Trec peste faptul că protagonista era filmată goală din toate poziţiile, şi că filmul abunda în scene de sex de toate felurile: dacă au ajuns şi elevii din clasa a şaptea să se filmeze în timp ce fac sex oral în şcoală, e clar că nu câteva scene de normal şi oral o să-i tulbure prea tare.

 Problema e că filmul nu se oprea doar banalităţi de-astea: finalul apoteotic ni-i arată pe Jose omorând-o pe Carmen în biserică şi apoi trecând la un preludiu fierbinte cu … cadavrul: supt degetele de la picioare, cunilingus, tot tacâmul. După care imaginea se mută în celulă, unde ascultăm ultima mărturisire a condamnatului: „trupul ei era încă viu pentru mine”.  Aici recunosc că mi-a sărit ţandăra apropo de CNC şi ratinguri: poate că nu se împiedică puştimea de un 18 scris în colţul ecranului, dar măcar oferă-i părintelui şansa de a aprecia de la începutul filmului dacă e cazul să-şi trimită copilul la culcare. TVR Cultural a avut decenţa de a programa filmul la o oră adecvată peliculelor pentru adulţi, dar măsura asta trebuia să fie obligatorie, nu facultativă.

 Sigur, se poate argumenta că filmul a primit ratinguri similare în mai multe ţări europene, Spania reuşind un record insolit cu al său 13! Cum însă alţii au avut mai multă minte (Australia – mature audience, Japonia R-18 etc) , cred că până la urmă, standardul comunităţii ar trebui să fie cel luat în calcul. Iar la noi necrofilia nu-i prea populară, sau poate domnii de la CNC văd altă Românie când se uită pe geam.

Joaquin Phoenix face din nou un rol excepţional în „We own the night” , un film poliţist despre apariţia mafiei ruse în New York-ul anilor ’80. Dincolo de prestaţia magistrala a unui actor capabil să joace perfect aproape orice, de la împăratul psihopat Commodus la cântăreţul Johnny Cash, filmul se remarcă prin scenariul inteligent, coerent şi scris cu bun simţ. Lucru cu atât mai meritoriu cu cât tot mai multe filme poliţiste, unele nu neapărat prost făcute sau jucate, aplică modelul Die Hard şi pun în faţa telespectatorului un lung şir de împuşcături, din care eroul iese plin de sânge până-n albul ochilor, dar practic nevătămat.

 We own the night e pentru publicul care vrea altceva.