Meciurile directe între greii români au fost ingredientele care au lipsit cu desăvârșire în kickboxingul nostru în vremurile de glorie ale K-1. Prin 2009, când Daniel Ghiță ducea la decizie lupta cu Semmy Schilt din semifinala K-1 (gala „final 16”), Morosanu îsi făcea rost de o descalificare într-un superfight practic câștigat în cadrul aceluiași eveniment, iar Raul Catinas aduna victorii la Leko sau Carter Williams, fiecare dintre cei trei luptători părea preocupat de orice altceva decât de stabilirea unei ierarhii interne. Motivele acestei stări de fapt au fost multiple și nu are rost să dezgropăm acum evenimente și manevre de culise vechi de 8-9 ani, cert este că noi nu am avut niciodată echivalentul românesc al disputei epice dintre Jerome LeBanner și Cyril Abidi, încheiată cu victoria prin K.O. a unui LeBanner care avea un hematom cât o minge de tenis pe frunte.
Asta până acum. Pentru că, pe principiul atât de neaoș al lui „mai bine mai târziu decât niciodată”, Daniel Ghiță s-a hotărât să-și scoată rivalii din bărloguri și să ne ofere în anul centenarului echivalentul celebrei lupte dintre Bruce Lee și Chuck Norris, doar că (sperăm) PE BUNE. Așa că a lansat necesarele provocări pe facebook, iar răspunsurile nu au întârziat să apară:
Răspunsul lui Moroșanu a fost destul de benign și mai degrabă evaziv, în schimb Cătinaș, deranjat și de porecla „Mister Cocaină” a acceptat în principiu provocarea, solicitând însă Citește restul acestei intrări »

Publicat de optimvs