CEL MAI GOLF GTI 2

Image

Am pozat cu telefonul acest Golf care îmi lăsa o dâră groasă de fum în față și în nas de fiecare dată când accelera un pic (în septembrie anul trecut). Pe fundal se vede vechea fabrică de oțet din Margina, lăsată în ruină de multă vreme, motiv pentru care mai am imagini mai vechi de acolo. Mașina asta nemțească înmatriculată (unde altundeva ?) în Bulgaria avea bara complet neagră de funingine în partea stângă, până pe hayon. O expun aici ca replică la recentul episod al mașinilor vechi.

Image

NOAPTEA PE ULIŢĂ 52

Image

Azi a avut loc întâlnirea dintre Emmanuel Macron și premierii Danemarcei și ai Groenlandei la Paris. Macron era tot cu ochelarii de soare de la Davos. De aceea folosesc această poză de noapte din Avignon, cu gândul ca așa puteam să o văd ziua, cu ochelarii ăia de soare … Locul din care am fotografiat este aproximativ în dreptul nr. 51 din strada Joseph Vernet.

MIORIŢA CONTEMPORANĂ

Image

M-a oripilat crima adolescenţilor din Timiş de săptămâna trecută. Înfiorătoare situaţie! Am văzut mai multe analize care accentuează decăderea socială care a permis un astfel de tragic eveniment, în special ca urmare a totalului colaps al învăţământului de la noi din ultimele două-trei decenii, de când umblăm cu reforma vopsită. Mă mir că n-a zis nimeni până acum că e o crimă care ar fi avut loc ca urmare a faptului că se studiază Mioriţa în şcoală. Că şcoala, fiind prea teoretică şi neinteresantă pentru elevii zilelor noastre, să nu fi făcut cumva ca asta să fi fost “un proiect” pentru acasă … În imaginea de azi este o turmă de oi pe care am surprins-o în urmă cu 15 ani, prin satul de baştină al lui Brukenthal. Am încercat să identific locul şi pare că era prin Nocrich, pe aici. Deja casele erau porcăite în 2012, din păcate. Altă crimă din cauza lipsei de educaţie (vezi mai jos succesiunea: 2011, 2012, 2024).

Image
Image
Image

OARE TRUMP E CHIAR NORMAL LA CAP ? (2)

Image

Trump i-a scris premierului Norvegian ca sa îi reproșeze că Norvegia nu i-a dat premiul Nobel … Că din cauza asta nu îi mai pasă atât de tare de pace cât de interesul SUA. Care interes, în continuare, e definit prin ocuparea Groenlandei, cu argumente cretinoide. Pe urmă mai zice că europenii care s-au opus o sa plătească din greu. Danemarca în frunte și pe urmă țările nordice, alături de Franța, Germania, UK și Olanda … Eu sper ca toată Uniunea Europeana să funcționeze ca un mecanism unit și să fie alături de cei puși la colț. Sper să vadă și imbecilul că Europa este totuși o uniune chiar dacă văd că e un analfabet funcțional din moment ce pare să nu fi înțeles că premiul Nobel nu e acordat de Norvegia ci de un comitet care gestionează o fundație instituită de însuși Nobel, prin voința lui testamentară. N-am ajuns încă în Norvegia sau în Danemarca iar pozele din Suedia sunt pe hârtie sau sub formă de diapozitive și nu le-am scanat ca să le am la îndemâna. Dar am imaginile astea din Finlanda (care e pe lista neagră a lui Trump), cu mecanisme din fosta fabrica de hârtie Verla, aflată în lista patrimoniului cultural mondial. Am mai folosit și altă dată imagini de acolo.

Image

UŞILE DE DUMINICĂ 528

Image

In 18 ianuarie, în urmă cu 155 de ani, se proclama nașterea Imperiului German, imediat după înfrângerea Franței și ocuparea Parisului. Evenimentul s-a petrecut la Versailles, în Galeria Oglinzilor. Ușa mea de azi e de acolo, de la Versailles, dar nu chiar din galerie. Respectiva galerie bănuiesc că este permanent sufocată de turiști, cum era și când am fost eu ultima dată acolo. Pozele sunt destul de modeste, din motivul pe care l-am explicat cu ocazia prezentării altei uși de la Versailles cu mult timp în urmă.

Image