Oana Țoiu, vizită la Washington la invitația lui Rubio

Ministra Afacerilor Externe Oana Țoiu va participa în Washington D.C. la prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice. Delegația României îi mai include pe șeful cancelariei premierului, Mihai Jurca, și pe consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale Radu Burnete. Vizita…

Accesul la Fontana di Trevi, taxat cu 2 euro

Accesul turiștilor în zona imediată a Fontanei di Trevi din Roma va fi taxat cu 2 euro, potrivit unui plan anunțat de administrația locală. Măsura vizează limitarea aglomerației și protejarea monumentului, una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume.…

Ministerul Educaţiei: Programul şcolar, afectat din cauza vremii

Ministerul Educaţiei a anunţat că programul şcolar este afectat, luni, în cinci unităţi de învăţământ din judeţele Vâlcea, Dolj, Mehedinţi şi Argeş din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au averizat, în contextul ninsorilor…

Robot de 56 mil lei la Cluj pentru tratarea pacienților cu cancer

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) cumpără la licitație SEAP un sistem robotic de chirurgie de  56 milioane lei care va fi folosit pentru tratarea pacienților cu cancer. Finanțarea este asigurată din PNRR. Potrivit caietului de sarcini, utilizarea…