Despre Iran și ceva în plus

Prostovănimea are impresia că în Iran Ayatollahul este un fel de dictator care taie și spânzură și că tot ce se face acolo se face doar cu voie de la el. Este imaginea clasică a „dictatorului rău” care este vânturată permanent de „Occidentul bun”. În esență, un dictator este rău din start pentru că nu este democrat, adică nu respectă sistemul vândut de Occident ca fiind cel mai potrivit pentru lume. 

Problema prostovanilor este că nu au pic de cultură. Ei chiar cred că acolo e vorba de un Ayatollah rău și un Șah bun. Ei nu înțeleg că limbricul ăla care se dă salvatorul Iranului, dacă ar ajunge în Iran fără protecție, ar fi făcut fâșii de primii iranieni cu care s-ar întâlni. Proștii nu au habar că iranienii s-au ridicat împotriva șahului într-o revoluție cât se poate de reală și generalizată deoarece nimeni nu mai suporta abuzurile cretinului ăluia care-și luase un Concorde doar pentru a putea să meargă să-și ia masa la Paris când vrea mușchiul lui. Dacă ai habar de istoria Iranului înțelegi că tot ceea ce vorbește propaganda e absolut aberant și fără niciun suport logic.

Și-acum să vorbim despre sistemul politic din Iran. Aceste este, de departe, cel mai complex sistem politic, bazându-se pe conceptul de Velayat-e Faqih(„Tutela Juristului”), care susține că, în absența imamului ascuns, comunitatea trebuie condusă de cel mai învățat și just jurist islamic. Astfel, țara are o conducere duală compusă din:

• un palier având rol de supraveghere, cel clerical și neales, care include Liderul Suprem(Ayatollahul) și Consiliul Gardienilor. Aceștia au drerpt de cenzură pentru tot ce se întâmplă în stat și nu este conform cu legea Sharia.

• un palier executiv și legislativ care este ales cât se poate de democratic și care include Președintele și Parlamentul(Majlis). Aceștia gestionează problemele administrative și economice de zi cu zi.

Teoretic Ayatollahul are numeroase puteri, în principal cele de numire în diverse instituții cheie, dar trebuie reținut că rolul său este cel de a cenzura, nu de a conduce efectiv. De condus conduc Parlamentul, Guvernul și Președintele. Ayatollahul se poate opune unei legi atunci când constată că acea lege încalcă spiritul Islamului. Ceea ce nu știu majoritatea celor care vorbesc aiurea despre Iran este că nici Ayatollahul nu poate lua deciziile așa cum îl taie capul. Aceasta deoarece există o altă instituție, Adunarea Experților, compusă din 88 de clerici aleși. Aceștia au puterea legală de a-l alege, monitoriza și chiar demite pe Liderul Suprem! E adevărat că toți candidații pentru această Adunare sunt verificați în prealabil de Consiliul Gardienilor(numit de Ayatollah), creând astfel un cerc de loialitate care face demiterea teoretic imposibilă. Dar nu poți ignora puterea respectivei Adunări și faptul că Ayatollahul depinde respectiva instituție.

După cum puteți înțelege, este o diferență fundamentală față de modelul pe care-l vând propagandiștii de rahat. Iranul are o conducere colectivă, care se împarte între numeroase instituții și persoane, astfel încât face imposibilă instaurarea unei dictaturi. De altfel, modul de conducere a fost unul special ales pentru reziliență. Dacă Venezuela a fost paralizată de răpirea lui Maduro, în Iran nu se întâmplă absolut nimic dacă Ayatollahul este răpit sau ucis. Instantaneu, Adunarea Experților numește un nou Ayatollah(asta dacă nu cumva actualul și-a exprimat deja dorința pentru un urmaș) și treburile sunt la fel ca înainte. Însă, chiar și fără Ayatollah nu se întâmplă nimic altceva decât că, la modul teoretic, nu mai există o structură care să cenzureze eventualele legi care sunt aprobate și care nu ar fi în linie cu sharia.

Doar că așa ceva este foarte puțin probabil întrucât există o practică în ceea ce privește elaborarea legislației, astfel încât noile legi se înscriu în limitele existente. Oricum nu acolo e problema care-i deranjează pe israelieni și, automat, pe americani. 

Așadar, sper că ați înțeles de ce omorârea, răpirea sau eliminarea în alt mod a Ayatollahului nu are, în realitate, niciun efect. Ba, mai mult, complică lucrurile și veți înțelege puțin mai târziu de ce. Eliminarea Președintelui și a miniștrilor, de asemenea, nu are niciun efect întrucât există persoane clare care îi înlocuiesc din funcție. La fel și în ceea ce privește armata și IRGC-ul. Acolo e vorba de o conducere colectivă, în care puterea este exercitată la fiecare strat și de fiecare strat. Știu că nu vă vine să credeți, dar revolta comercianților din Bazar a fost considerată legitimă de către conducerea Iranului și niciun contestatar din acea zonă nu a avut de suferit. Unde a intervenit IRGC-ul? În nucleele care, prin tehnicile pe care le-ați văzut de atâtea ori prin „revoluțiile colorate”, incitau oamenii. De unde naiba să apară brusc 50 000 de terminale Starlink în Iran? Înțelegeți? De-aici și complexitatea intervenției întrucât cei din zona de asigurare a liniștii publice nu au ca interes atacarea manifestanților simpli, ci a celor care incită, sau a celor care trăgeau în mulțime pentru a isteriza populația cu teza că „Ayatollahul trage în ei”.

Așadar, pentru a decapita statul iranian, e nevoie să omori un număr foarte mare de oficiali. Și, de asemenea, să-i elimini și pe cei care sunt înlocuitorii acestora. La primul atac israelian fix asta s-a încercat și au eșuat. De fapt, au anunțat cu surle și trâmbițe omorârea unora, ignorând faptul că au avut numeroase eșecuri în eliminarea altor oficiali despre care nu știau unde sa află. Au mai avut și o problemă majoră inclusiv atunci când au răsărit pe posturi de conducere indivizi despre care nici măcar nu auziseră că ar exista. De ce? Pentru că în Iran mai e un mecanism de înlocuire atunci când sunt eliminați atât deținătorul cât și înlocuitorul său, mecanism care e unul imposibil de controlat întrucât se bazează pe un soi de „înțelegere pe moment”, până când se repune în funcțiune legea.(*)

OK, acum s-a mai întâmplat ceva. Întrucât e vorba de o amenințare existențială, luarea deciziilor nu se mai face piramidal, ci distribuit. Cu alte cuvinte, în cazul unui atac, responsabilii militari de orice nivel pot face propriul plan de ripostă în cazul în care se pierde controlul piramidal. Ceva similar pălămidei sau pirului care, când au rădăcina secționată, ies în și mai multe locuri. 

Aici e toată povestea „lungă pe scurt” în ceea ce privește Iranul. Idioții care au impresia că acolo e o dictatură în care un baubau își face de cap, sunt pur și simplu tâmpiți. Dar, vor veni imediat cu replica, „de ce se trăiește atât de greu în Iran?”. Simplu: din cauza sancțiunilor. Încă din perioada în care Iranul a făcut Revoluția, a fost, mai mult sau mai puțin, sub efectul sancțiunilor. Dezvoltarea i-a fost permanent afectată și șuntată. De ce? Pentru a nu i se permite dezvoltarea deoarece nu făcea cum considerau „tătucii lumii” că trebuie să se comporte. V-ați întrebat de ce Ceaușescu a fost singurul șef de stat din Est care-a fost omorât? Cam din același motiv. Cu iranienii este de 1000 de ori mai groasă oftica occidentală și a păpușarilor din spate. 

Da, e drept, sunt probleme și acolo. Unde nu sunt? Doar că se uită un element: iranienii când au făcut revoluția au făcut-o pentru că ajunseseră la limita de jos, la care efectiv nu mai puteau trăi. Unde au ajuns acum au ajuns prin forțe proprii. Dar, la fel de adevărat e că au apărut generații noi, tefelizate într-o mai mică sau mai mare măsură, care, la fel ca noi, cred poveștile cu Occidentul luminos. Și care, dacă se vor lăsa păcălite de cântecul de sirenă al Occidentului, vor ajunge fix acolo de unde au plecat, anume la foame(ceea ce se va întâmpla în scurt timp inclusiv la noi).

E ceva banal, pe care ar trebui să-l înțeleagă orice om, indiferent de nivelul său, anume faptul că „There Ain't No Such Thing As A Free Lunch”. Toți credem că o boierim până vine portărelul să ne spună că avem o datorie atât de absurdă încât nu o putem plăti. Acum, dacă v-ar bate la ușă și v-ar spune că trebuie să scoateți urgent din buzunar câte 12 000 EUR de membru al familiei ce-ați zice? Ați întreba de ce, că doar n-ați făcut altceva decât să trăiți. Iar el v-ar răspunde sec că v-ați întins mai mult decât vă era plapuma. Cam asta e ceea ce s-a întâmplat în ultimii 35 de ani, iar acel „întins mai mult decât e plapuma” include la pachet și golăniile cu vaccinuri, izolete, arme, ajutor Ucraina&Republica Moldova s.a.m.d. Știu, n-ați luat voi banii, dar voi ați fost pe-aici și prin pasivitatea voastră s-au luat. Înțelegeți? În Iran se trăiește la limita plapumei, iar statul, de bine de rău, a prelungit-o cât a putut. Că acestea au fost condițiile. De bine, de rău, nu se mai moare de foame, oamenii nu mai sunt torturați așa cum erau pe vremea șahului, iar conducerea e cât se poate de transparentă. Există elite și la ei? Da! Există și la ei bandiți și corupți. Doar că la ei, corupții, când ajung în vizorul instituțiilor statului merg la pușcărie. La noi corupții sunt legea. 

___

(*) fac precizarea că la primul atac israelian, văzând ce oficiali au fost omorâți, am considerat în mod eronat că războiul e terminat. De ce? Pentru că în orice stat din lumea asta, un asemenea atac paralizează întreaga structură. În Iran surpriza a fost că i-au făcut praf pe israelieni, consumându-le toată muniția antiaeriană și amenințând să-i facă una cu pământul.

Moartea imperiul minciunii

Dacă întrebi „esperții” - care mai nou își iau înțelepciunea din halucinațiile AI-ului - îți vor spune că SUA au parte de o creștere economică solidă. Și, dacă ne uităm pe cifre, fix așa e. 2.5% în 2022, 2.9% în 2023, 2.8% în 2024 și undeva între 1.9% și 2.5% estimat pentru 2025. Pentru o economie dezvoltată, creșterea PIB-ului arată cât se poate de OK. Dar abia aici începe povestea care nu-mi dă pace.

Dacă ne uităm pe piața creditului din SUA, avem câteva revelații. De exemplu, începând cu T2 2022, observăm un fenomen interesant. Cu toate că în termeni nominali creșterea medie trimestrială a pieței agregate de credit a fost de 0,86%, în termeni reali creșterea este ultra-rahitică, de doar 0.02%. Asta înseamnă că pe perioada a 14 trimestre(T2 2022-prezent) activitatea de creditare a fost complet înghețată! 

Pentru ochiul neformat, cifrele prezentate în paragraful anterior n-au nicio noimă. De aceea le punem în context spunând că, în condiții de creștere economică sănătoasă, piața agregată de credit crește cu 0.7% până pe la 1.55% pe trimestru(în termeni reali). Ca exemplu, în perioada 1994-2007 am avut o creștere medie de 1.5%, iar în perioada 2015-2021 de 0.7%. 

Dacă intrăm și mai adânc în structura creditului constatăm alte elemente absolut dubioase. Pe segmentul creditelor ipotecare, practic nu avem modificări de sold. Pe segmentul creditelor de consum avem o contracție 2.7% - 3.2% pe an, ceea ce nu s-a mai văzut de la criza din 2008. Iar pe segmentul creditelor corporative avem o contracție situată între 1.4% și 3.3% pe an. Vorbesc în termeni reali. Iar întrebarea legitimă pe care și-o pune orice om normal la cap este cum poți avea creștere economică în condițiile unui asemenea dezastru pe piața creditului?

Cu un grad de îndatorare de 124% din PIB, scenariile care permit creșterea sunt extrem de puține. Astfel, un scenariu posibil ar fi cel în care creșterea economică ar fi impulsionată prin exporturi. Însă nu este cazul întrucât SUA au un deficit comercial situat între 2.8% și 3.7% din PIB. Mai trebuie să menționez că acel 2.8% este cel estimat pentru anul care a trecut, deci posibil scos din burtă de Administrația Trump. Și dacă e corect, e un dezastru întrucât survine agresivității cu care Trump a impus aberantele tarife!

O altă modalitate de creștere ar fi cea prin creșterea investițiilor publice. S-a văzut așa ceva în SUA? Desigur, nu. Într-adevăr, statul „compensează” înghețarea creditului printr-un apetit din ce în ce mai mare pentru cheltuieli, însă acestea intră într-o gaură neagră, gen aberanta „Big Beautiful Bill”. 

Ce-a mai rămas? O singură posibilitate, anume așa-zisa „creștere statistică”. Dar și aceasta este problematică întrucât, pentru a înregistra o asemenea creștere, trebuie să ai anumite condiții specifice gen efecte de bază, inflație moderată și un deflator de PIB facorabil, ceea ce nu e cazul. 

Observăm astfel limpede că nu există absolut niciun fundament care să justifice creșterile economice publicate de SUA în ultimii patru ani. Și aici ajungem la „frăția secretă” dintre democrați și republicani. E o frăție a minciunii, a ascunderii realității economice care este infinit mai precară decât lasă să se înțeleagă oficialii americani. Ca orice imperiu în declin, SUA este falită din punct de vedere economic. Picajul fluxului financiar „yen-dolar” este bomba care aruncă SUA în prăpastie. Și partea proastă este că Japonia - aflată sub ocupație - abandonează suveica nu pentru că ar vrea să dea dovadă de independență, ci pentru că nu mai poate! Cu o populație îmbătrânită, fondurile de pensii trebuie să-și aducă banii înapoi în țară pentru a își onora obligațiile față de bătrâni. Cu alte cuvinte, Japonia acționează așa pentru că nu mai are încotro, iar SUA nu găsește altă alternativă viabilă. 

Trump, cu gândirea sa rudimentară, a pus pe tapet un scenariu al profitului de ultimă instanță, generat de puterea militară. Nu-i nicio surpriză, exact la fel au făcut toate imperiile la apus, iar asta nu le-a prelungit viața ci, din contră, le-a scurtat-o! Acum avem aventura iraniană a lui Trump. Tot încearcă să concentreze forțe masive pentru a da o primă lovitură fatală. Nu știu care-i miza. Toată lumea pariază că Iranul va pierde, iar în cazul victoriei SUA prima de pariu e oricum mică. Dar ceea ce e sigur este că un eșec în Iran va distruge iremediabil și absolut rapid SUA. 

Fără surprize, în interiorul țării, problemele economice mascate cu dibăcie de statistici se văd limpede. Americanul de rând cunoaște o degradate vizibilă a puterii de cumpărare ca efect al creșterii prețului vieții. Într-adevăr, „Big Beautiful Bill” a condus la o îmbunătățire a condițiilor de la bază, dar per total, americanii o duc din ce în ce mai prost. Un alt indicator care arată gradul de eroziune! 

Care-i concluzia? Una cât se poate de simplă și absolut intuitivă: SUA trăiește într-o minciună absolută, falsificând statisticile atât de grosolan încât acestea nu se mai corelează. Când ajungi la astfel de artificii, e clar că te afli pe patul de moarte. Și poate chiar ai murit, dar cineva imită bătăile inimii pentru „a salva situatia”!

Dedolarizarea - de la slogan la realitate

Saltul cotațiilor metalelor, dincolo de „actualizarea valorii”, sugerează mai mult ca oricând faptul că dedolarizarea nu mai este un slogan fluturat de adversarii SUA, ci chiar o realitate. Politica lui Trump, aceea de a face SUA mare din nou , cred că accelerează micșorarea sa, prin pierderea rolului primar al dolarului. Trăim momentul în care ceea ce se întâmpla în subteran se vede deja la suprafață, fiind unul cât se poate de disperat pentru cei care credeau că dolarul va rămâne fixat pentru totdeauna ca monedă de rezervă.

Ministerul Incompetenței, Trădării și Subjugării Naționale

Cu mâna cu care semnează tăieri de la gura celor mai săraci români, Bolojan semnează fără niciun tremur îndatorarea României cu încă 5% din PIB în catastrofalul program SAFE. S-a spus că programul este destinat revitalizării industriei românești de apărare, iar ceea ce vedem este e destinat exclusiv industriilor statelor cheie din UE, care preiau hălci din monopolul de aprovizionare al armatei noastre. În noiembrie anul trecut v-am explicat cum s-a făcut loc forțat celor de la Rheinmetall pentru fabrica de pulberi, o tehnologie pe care România o stăpânea încă din Evul Mediu(articolul îl aveți aici).

Observând cu câtă ușurință imbecilii de la putere pun jugul pe grumazul nostru, cred că este momentul să analizăm mai clar întreaga tărășenie a celei mai mari scheme de fraudare din istorie, anume așa-zisa „înzestrare a armatei”. Sub închipuita stare de urgență, generalii șmecheri din structurile MApN își umflă buzunarele din contracte ultra-secretizate prin intermediul cărora banii din Buget zboară în scheme absolut halucinante de fraudare. Nu mă feresc să utilizez cuvinte dure întrucât realitatea este cea pe care o vedem și e neiertătoare!

În clasamentul Global Fire Power 2026, România se află pe poziția 52, în cădere cu un loc față de anul trecut(51) și cu cinci locuri față de 2023(când eram pe 47)! Întâmplător sau nu, în acești ani, Bugetul Ministerului Apărării a crescut la niște cifre absolut amețitoare. Știți ce buget estimat are Ministerul Apărării pentru anul acesta? Undeva între 11.4 și 11.6 miliarde EUR, în condițiile în care urmează să le mai intre în conturi și jaful de peste 16 miliarde EUR din programul SAFE! Cu alte cuvinte, Ministerul Apărării este cel mai bogat minister al României. Dar nu ne mai luăm de la asta.

Pentru corectitudine vom scoate cifrele programului SAFE, rămânând la bugetul de „doar” 11.4 mld. EUR. Hai să facem o comparație cu cei care se află înaintea noastră. Pe 51, locul ocupat de noi anul trecut, se află Venezuela, țară al cărei buget de apărare este estimat între 40 și 60 MILIOANE $. Etiopia se află pe locul 47 și are un buget de apărare de sub 1 miliard dolari, care a scăzut de pe la 1,7 miliarde cât avea în anii trecuți(deci maxim 10% din cât au melitarii noștri). Irakul se află pe 44, având un buget de 6.5 miliarde dolari, Malaezia pe locul 42, cu 4.3 miliarde $, iar Filipine pe 41, cu 6,1 miliarde de dolari.

Poate vă gândiți că sunt eu selectiv în ceea ce privește bugetele de apărare, luând în calcul doar țări sărace. Ce-ar fi însă să ne raportăm la statele europene? O să încep cu Finlanda, aflată pe locul 48 și fiind implicată în operațiuni complexe, precum cele de supraveghere arctică. Bugetul Ministerului Apărării din Finlanda este de situat între 7.5 și 8,2 mld. EUR, deci sub bugetul nostru! Pe locul 46 avem Elveția, al cărei buget de apărare este situat între 6.3 și 7.4 ml. EUR. Danemarca(locul 45) are un buget de apărare situat între 8.2 și 9 mld. EUR. Portugalia se află pe locul 38,  iar bugetul său de apărare este jumătate din cel al nostru: 4.8 - 5.5 mld. EUR!!! Mai vreți? Grecia se află pe locul 30, fiind în permanent șah din partea Turciei. Ei bine, Grecia are bugetul apărării situat între 8.5 și 9.5 mld. EUR! 

Cele mai mari bugete de apărare le au state precum Germania, Anglia, Franța Polonia, Italia, Olanda, Spania. Fiecare dintre ele însă are o industrie proprie de apărare pe care o ajută prin alocări bugetare, care însă nu sunt exagerate, rar depășind 2.5% din PIB. În restul eșalonului rămas, în afara Norvegiei(care se află cam pe aceeași poziție cu noi ca buget), România este campioană absolută! Nu mai vorbesc de faptul că statele din acest eșalon chiar au industrie de apărare, în timp ce la noi se freacă menta la greu. 

Iată-ne ajunși în momentul în care trebuie să ne întrebăm serios DE CE??? Adică momentul în care micile secrete care arată corupția din aparatul nostru de apărare devin mai mult decât evidente. Hai să ne uităm puțin pe structura achizițiilor ca să înțelegem mai bine care-i treaba. 

O să încep cu avioanele F-16 care ne-au scos din buget 1.5 miliarde EUR. Teoretic e un preț mic, dar avioanele sunt inutile, fiind efectiv epuizate din punct de vedere moral. Acestea, din punctul meu de vedere, au valoare zero, văzându-se limpede pe teren. Avioanele respective nu sunt capabile să decoleze nici măcar la manifestațiile de 1 Decembrie, motivându-se ba că e prea frig, că bate prea tare vântul, că e o pietricică pe pista s.a.m.d. Ceea ce însă nu este luat în calcul sunt cheltuielile de mentenanță a parcului de 64 de avioane F-16. Ministerul nu spune mai nimic, decât că economisește cu mentenanța făcută la Bacău, dar, cel mai probabil, din acești bani se înfruptă o grămadă de firme străine, care, probabil, știu bine legea împărțirii. Ca idee, mentenanța poate costa câteva milioane EUR pe aparat, ceea ce înseamnă că din Bugetul MApN zboară peste 100 milioane $ doar taxă pe păscut iarba a acestor avioane care sunt extrem de rare pe cer!

Pentru inutilele Patriot, MApN a dat 4 miliarde de $, iar mentenanța lor este estimată la 150 milioane $. Atenție, e vorba doar de mentenanță, nu și despre proiectile care costă, fiecare 4 milioane $. Deci, pentru a instrui personalul cu muniție reală, faci praf 4 milioane $ pe foc, plus alte cheltuieli!

Dotarea cu Himars a scos din buzunarul ministerului alți 1.5 mld. $, iar costurile estimate de mentenanță se ridică la 60 milioane $.

Programul Piranha V are în vedere achiziția a 377 vehicule de transport cu o valoare de 1.5 mld. EUR. Războiul din Ucraina a arătat că acest tip de vehicule de transport sunt efectiv inutile în fața atacului dronelor FPV. Însă mentenanța acestor vehicule mai bifează 60 milioane EUR anual.

Cele 8.5 miliarde EUR aruncate de MApN în aceste programe menționate până acum AU FOST ALOCATE DIRECT, PRIN ÎNCĂLCAREA LEGISLAȚIEI OFFSET! Așadar, banii s-au dus direct la vânzător, fără să facă vreo haltă prin economia românească, așa cum se obișnuiește. Mai mult, acestea generează costuri de mentenanță de aproape jumătate de miliard de EUR anual. Ca să se acopere, răcanii spun că, în mare, mentenanța se face local, dar uită să amintească faptul că pentru mentenanță se importă componente și know how. Upgrade-ul de soft implică un Gigel român care pune softul, dar grosul se plătește în afară pentru licență. Înțelegeți?

România însă plătește eșalonat, cu banii înainte, ca la curve, pentru achiziția de avioane F-35. Contractul este de 6.5 miliarde $, iar avioanele ar urma să sosească prin 2031, când probabil vor fi epuizate moral! Cel puțin e bine că nu ne pun să plătim cheltuielile de mentenanță cât timp nu avem avioanele, că nu m-ar fi mirat o astfel de nebunie.

E o poezie însă în ceea ce privește echipamentele europene achiziționate de România. Te apucă durerea doar când le înșirui:

1. Camioane Militare IVECO peste 700 mil. EUR(beneficiar Italia)
2. Rachete Mistral 3(ălea care trag peste gard, la câțiva km)  650 Mil. EUR(beneficiar Franța)
3. Sisteme de coastă NSM 217 Mil. USD(beneficiar Norvegia)
4. Vânătoare de mine Sandown 150 Mil. EUR/bucata(beneficiar Marea Britanie, citește aici despre măgăria asta)
5. Elicoptere Airbus H215M (Airbus) 150 Mil. EUR(beneficiar Franța)
6. Radare Ground Master 200 preț secretizat, probabil multe milioane EUR(beneficiar Franța).

Cum probabil cei 2 miliarde de EUR cheltuiți de la Buget nu erau suficienți, Bolojan și echipa de infractori de la MApN au pus-o de-un jaf generalizat: ROMÂNIA VA CUMPĂRA PRIN SAFE ECHIPAMENT FRANCO-GERMAN. Desigur, probabil vor rămâne și ceva firfirei prin țară, dar grosul se va duce în industria franco-germană de apărare, iar noi vom rămâne cu creditul de achitat. Asta însă nu e totul. Mentenanța standard în zona militară este pe undeva pe la 5% din prețul de achiziție. Nu m-ar mira ca producătorii europeni să umfle inclusiv costurile acestea. Dar chiar și la standard dacă am rămâne, ne-ar rezulta la întreaga achiziție o mentenanță de vreo 800 milioane EUR anual.

Hai să tragem linie:

• 370 milioane EUR cheltuieli de mentenanță pentru achizițiile americane ;
• 800 milioane EUR cheltuieli estimate pentru achizițiile prin SAFE;
• 200 milioane EUR cheltuieli estimate de mentenanță pentru F-35

Și uite-așa ne iese din joben o sumă de aproape 1.5 miliarde EUR anual pe care Ministerul Apărării o va cheltui pentru mentenanța echipamentelor achiziționate! Realizați cum se papă banii țării? Asta în timp ce oamenii simpli mor de foame, iar Bolojan crește în demență taxele ca să aibă bani de furtișagurile mafiei. 

Ceea ce se petrece la Apărare a depășit nivelul de trădare de țară, înscriindu-se direct în zona de impunere de bir. Da, ați înțeles exact! Ministerul Apărării nu doar că jefuiește pe moment, dar face în așa fel încât să plătim perpetuu pentru achizițiile pe care acești trădători le fac. Bani pe care îi suntem obligați să îi plătim noi, din munca noastră. 

Repet ceea ce am spus de atâtea ori: Armata ne-a costat enorm de-a lungul timpului și nu a fost bună decât să tragă în proprii cetățeni. Pe front rezultatele armatei române au fost catastrofale, fiind salvate doar de abnegația oamenilor simpli care au fost sacrificați cu sânge rece de incompetența factorilor de decizie. Cât îi duce mintea pe oficialii de la Apărare vedeți limpede, doar șeful lor absolut, Ciucă, a fost premier, iar toată floarea de generali ratați au ajuns să comenteze scene din jocuri video drept evenimente reale. Ăștia sunt cei care i-au „găsit” pe rușii din spatele lui Georgescu. Ăștia sunt ăia care, cică, ne apără, dar care nu sunt capabili să-și păzească propriile depozite, apelând la firme de securitate! Râd și curcile de cât de jalnici suntem. Vai de noi!

O criză atipică la orizont

Există mai multe moduri de cădere economică. Noi suntem obișnuiți cu modalitatea clasică, în care excesul este „topit” într-o cădere bruscă a burselor sau a piețelor care au făcut posibil excesul. În mod normal așa se reglează excesul, dar este un mic secret aici pe care-l vom înțelege imediat deoarece totul depinde de „nenea cu cheia” care deschide sau nu conducta. Exact despre asta e vorba!

Iranul aproape de confruntarea finală

Din nou acele indicatoarelor geopolitice încep să atingă maximele în ceea ce privește Iranul. Ajungerea portavionului Abraham Lincoln în Orientul Mijlociu face ca ipoteza unui atac american să revină în forță pe masa de joc. Este cât se poate de clar că Israelul nu a slăbit acțiunile de destabilizare împotriva regimului iranian, astfel încât devine certă posibilitatea unui atac. 

Nu este însă deloc clară natura unui astfel de atac. Va fi unul inițial aerian de paralizare, urmat de cel cu bombardierele strategice, așa cum a fost primul atac israelo-american sau va fi unul de tip „răpește liderii” așa cum a fost cel din Venezuela? Încă nu este clar modul în care se va desfășura conflictul, dar ceea ce cred că le este clar tuturor este că în continuare există determinare. 

Situația din zonă este destul de complexă. Pentru prima dată Arabia Saudită se opune conflictului. De asemenea, Turcia este situată - prin tratatele pe care le are cu Iranul - în zona de neagresiune. Aliații oficiali ai SUA în operațiunea împotriva Iranului sunt Iordania, Emiratele Arabe Unite și Qatar. Și Israelul, desigur!

În cazul în care va fi un atac la scară, probabil că se va utiliza o strategie similară celei anterioare, de atacuri în valuri. Dacă la primul atac Israelul a acționat singur, bazându-se pe anihilarea antiaerienei de la sol, de data aceasta vom vedea un atac multi-vectorial dinspre sud(portavionuil Abraham Lincoln), est(EAU, Qatar, atac împotriva Insulei Kharg) și nord(Israel, Iordania, atac probabil direcționat strict către Teheran). 

Care sunt obiectivele strategice? Insula Kharg, care e cel mai important terminal petrolier al Iranului(menționată anterior), Terminalul Jask - noua poartă strategică a Iranului în afara Strâmtorii Hormuz, rafinăriile de la Bandar Abbas și Abadan - esențiale pentru consumul intern de combustibil. Distrugerea acestor obiective ar putea avea ca efect amplificarea revoltelor interne din cauza penuriei energetice. 

Fără doar și poate, între ținte vor fi și Natanz și Fordow(centrele de îmbogățire a uraniului) și centrul de tehnologie nucleară de la Isfahan. Dar acestea, probabil, vor fi atacate în cel de-al doilea val întrucât primordială pentru SUA va fi anularea capacității de ripostă, prin atacarea bazelor de rachete balistice și de drone, a antiaerienei, bazele marine ale IRGC, centrele de comendă și comunicații. E extrem de mult, iar în cazul în care se declanșează „războiul total” - promis de regimul de la Teheran - nu văd pe nimeni ieșind bine din situația asta.

Ceea ce vreau să spun este că ipoteza atacului total și final asupra Iranului mi se pare extrem de complexă, cu prea multe necunoscute. Iranul nu e insignifiant teritorial și nici măcar nu e o societate pe atât de dezagregată pe cât ar vrea dușmanii săi să o arate. Astfel încât, întreaga nebunie mi se pare irealizabilă. Poate că nu judec eu corect, nu e exclus.

Personal însă nu cred că cineva normal la cap ar lua un astfel de scenariu în considerare. Mai ales în condițiile în care Iranul probabil gândește soluții creative care nu atacă - obligatoriu - Israelul și nici locurile unde se așteaptă SUA să meargă bombele. Oare au acoperit toate situațiile? Eu nu cred! Există un scenariu neluat în seamă de nimeni și care ar face prăpăd. Nici măcar nu-l pronunț, dar credeți-mă că există! Și e teribil de surprinzător. Doar că pentru noi toți ar fi un dezastru!

Din punctul meu de vedere, tentativa de a ataca frontal Iranul mi se pare una teribil de riscantă. Astfel încât mă gândesc la varianta 2: au în vedere SUA un scenariu precum cel din Venezuela? Și aici e greu de raționat. Pe cine să răpești? Pe ayatollah? Ayatollahul e un factor final, nu esențial al puterii iraniene. Vreau să spun că nu el este puterea, La fel cum nici președintele Iranului nu este puterea și nici șeful IRGC. Aici e problema cu Iranul. Nu e ca Venezuela, o națiune stratificată piramidal. Din contră, puterea este cumva difuză, ajungând până în straturile cele mai de jos. 

Mă gândesc că singura posibilitate pentru scenariul 2 ar fi cea a găsirii unui larg segment din interior care să trădeze. Dar care ar putea fi aceasta? Teoretic dacă IRGC-ul ar trăda, puterea de la Teheran ar avea o mare problemă. Dar e capabil IRGC-ul să trădeze? Aici e o altă întrebare întrucât, dacă ar trăda, pentru ce-ar face-o? În orice scenariu post-război, IRGC-ul e prima forță care ar trebui anihilată întrucât e prea puternică. S-ar găsi trădători în interior care, pentru a-și salva la modul ipotetic pielea, să riște atât de mult? Nu știu, nu mă pronunț.

Ceea ce fac este însă să urmăresc cu extrem de mult interes ceea ce urmează să se întâmple în Iran. De-aici poate veni ori căderea SUA, ori căderea Chinei și a Rusiei. E o ecuație complexă care se joacă în mii de moduri, dar care ne va dezvălui, cu siguranță, ceea ce urmează să se petreacă în următorii 50 de ani.

P.S. Pentru orice eventualitate, cei din Dubai ar trebui să se gândească să o șteargă rapid de-acolo! Nu prea mai e timp, iar riscurile sunt imense.

Concentrarea tehnologică

O să vă dau câteva nume: ASML, TSMC, Ajinomoto, Stella Chemifa Corp, Do-Fluoride New Materials, JSR Corporation, Tokyo Ohka Kogyo. Unele le cunoașteți, de altele n-aveți habar. Despre ce e vorba? Despre o imensă listă de companii(aici am dat doar câteva), întinse uniform pe întreaga suprafață a lumii, care se ocupă fiecare cu bucățica ei tehnologică, dar care trag în direcția ... producției de circuite integrate. ASML - producătorii de litografe - și TSMC - producătorii de circuite integrate - sunt doar vârful aisbergului. În zona nevăzută e un păienjeniș uriaș de jucători.