-
Escala
Adevărul era că, în ciuda device-urilor și cărților, Mia se plictisise de moarte în această călătorie înapoi spre casă. Își găsiseră un loc, ea și soțul ei, fix în mijocul sălii de așteptare. Își cumpăraseră cafea, apoi sandwich-uri, apoi ciocolată. Trecuseră printr-un episod de serial, apoi separat prin playlist-uri și podcast-uri și… se topea. Se Continue reading
-
Parada
– Didi, ce-i aia? Degetul mic, albit de frig, arătă înspre pânza groasă întinsă peste o bancă. Tânăra aruncă o privire scurtă, concentrându-se pe poteca pe care simțea că ar avea-o printre oamenii îngrămădiți, înainte să răspundă: – O stemă. Muzica se auzea tot mai puternic, se strângea în jurul lor odată cu toți acei Continue reading
-
Intersecția
De nicăieri, mica intersecție era blocată și vehiculele se adunaseră până peste calea ferată, claxonând. Dintr-o Toyota de familie, doi copii blonzi începură să plângă, treziți de frâna bruscă. Dintr-un Golf evada fumul de țigară ca ceața, pe cele două ferestre întredeschise. În mijlocul acelei agitații, o Hyundai albastră și o dubă albă se opriseră Continue reading
-
Toate alinturile de pe Pământ
Sunt tot felul de lucruri pe care le-am învățat în lunile astea. Am învățat macao cu cărți ungurești, remi și table (+ cum sa așezi piesele de șah ca să se închidă cutia, fix ca-n banc!). Am învățat ceea ce corporatist s-ar numi tehnici de mediere a conflictelor, modalități de a face față situațiilor neplăcute, Continue reading
-
Inel
E doar un simbol. Un obiect fizic, de care sunt legate o anume dată și-o seară, și-un loc, și-o emoție (pe cine încerc să păcălesc? un univers întreg de emoții). Dar, deasupra consistenței și greutății sale, este un simbol. Al ceva ce eram de dinainte, dar neformalizat. A lui. A ajuns atât de puternic să Continue reading
-
Anul Cel Bun
Acum vreo opt ani începusem să-mi scriu scrisori către viitor cu ce mi-a umblat prin suflet în anul ce se încheia. S-au adunat trei. Sau patru. Apoi a dat peste mine viața, ne-cheful, frica de a-mi aminti și de a-mi asuma responsabilitate pentru tot ce am făcut (bine sau rău, moral sau mai puțin). Și Continue reading
-
Povești cu oameni mici
Unii oameni pe care-i cunoști ți se par comuni. Ca femeia asta, undeva între două asumări, între puștoaică-rebelă și femeie-mamă, cu breton de punkăriță și mofturi de soție. Da, sigur, îți trebuie să stai de vorbă cu ea, e mai bine decât să nu. Te sâcâie felul ei aproape nonșalant, cu momente bruște de altruism. Continue reading
-
„Să râzi cu lacrimi”
Era în trailer-ul unui film sugerat pe net o dorință din celebrele liste americănești către fericire: să râd până îmi dau lacrimile. Și mi-am dat seama că, poate, e mare treabă să râzi cu lacrimi. Cu toate că ultima dată am râs ieri când, răcită coaptă și fără-de-voce, încercam să măncânc dintr-o roșie. Iar el, Continue reading
-
Emoție de septembrie
Septembrie vine, de când mă știu, cu începuturi, cu emoții și neașteptat. Începutul unui nou an școlar și, mai încolo, universitar. Început de proiect european sau de festival internațional. Aproape sfârșit de practică sau de mare. Mi-a rămas sufletul setat să se emoționeze când începe toamna și, în lipsa evenimentelor școlare, îmi umplu timpul cu Continue reading
-
Toate aromele de pe Pământ
Mă întrebam dacă la filme se mai poartă ca în filme, cu atins mâna din întâmplare și pupat pe generic. Apoi mă întrebam dacă e firesc să îi pese cuiva atât de mult de tine, să îl doară durerile tale, să se supere de supărările tale, să-ți plângă fricile și să aibă curaj să învețe, Continue reading
Ada Pavel's blog 
