Nu credeam să-nvăț a muri vreodată de râsu’-plânsu’, privind balamucul mediatic stârnit recent de o campanie anti-venerică, în care veneratul Eminescu este vehicul de imagine. Compania se numește Veneris , iar copywriterul lor a decis să publice mesajul de mai jos:
Compania face o trimitere nevoalată la legenda care acredita că poetul ar fi murit de sifilis. ”Și ce bine ar fi fost dacă ar fi avut și Eminescu la dispoziție un test, nu?”, ne întreabă subliminal vocea conștiinței sugestionate.
Asocierea lui Eminescu cu sifilisul este, însă, artificială. E deja general acceptat că Eminescu a fost greșit diagnosticat la vremea respectivă, iar cauzele morții lui gravitează între ”intoxicarea cu mercur”(efect al tratamentului eronat administrat) și ”surmenajul cerebral, oboseala precoce și intensă a facultăților sale intelectuale”.
Împărțitorii feisbuchiști de dreptate morală&națională au dat năvală și, pe drept cuvânt, au desființat asocierea lui Eminescu cu (cucufonie!. . .) boala pe care n-a avut-o. Și chiar dac-ar fi avut-o . . . și chiar dacă mesajul publicitar ar fi fost pavat cu intenții bune, parodierea unui episod tragic din viața poetului nu ar fi trebuit să se producă.
Anti-venericii au dres busuiocul după aceea:
Scopul scuză mijloacele. Dar mijloacele n-ar trebui să aibă nevoie de scuze.
Nu m-ar mira să constat cândva o campanie de un umor voluntar declasat la produse de creștere a potenței.
Păi și Eminescu avea disfuncții erectile, că nu degeaba a scris el poezia retorică ”De ce nu-mi vii. . .”. Dar după ce s-a moșit cu niscai ierburi care astăzi stau la baza produsului nostru re-poluționar ”Turbosex”, a scris memorabila versificație ”De câte ori, iubito?. . .”. Și, ”după atâtea ori”, ”pururi tânăr, înfășurat în manta-și”, a scris memorabila ”Ce te legeni”, în care niciun critic n-a înțeles că nu despre codru era vorba. . .
Țară tristă, plină de idei!
Penibilă finalizare de articol, dar nu mai schimb nicio literă. Așa subiect, așa abordare.
Știre-bombă la Pro TV. Un suporter argentinian și-a tatuat pe spinare atât chipul lui Messi, cât și numărul 10, purtat de emblematicul fotbalist. Iar Messi a fost invitat să contemple opera de artă pictată pe flora microbiană tegumentară a fanului.
Raluca Arvat, bruneta cu ochi de copil, punctează punctul culminant al știrii:
”Messi a venit să vadă cu ochii lui MINUNEA. . .”
Haa??? WTF??? ”Minunea”?!?!? Un simplu tatuaj pe pielea unui microbist? Que porcaria! Manipulação grosseira! Jornalismo de merda! . . .
M-am hotărât. Mă tatuez și eu. L-am ales pe idolul meu, Ricardo Izecson dos Santos Leite. Microbiștii îl cunosc sub numele de Kaká.
Vă las pe voi să ghiciți zona anatomică în care o să mi-l tatuez.
Și-o să îmi vând povestea la Kakánal D. Să nu uit să-i zic cameramanului să-și doteze camera video cu tuburi laparoscopice. Sau cu furtunuri prevăzute cu canule sterilizate.
A constipat
Adrian Scârbu
(Acest pamflet trebuie tratat ca atare. Ca o clismă intelectuală servită pe mintea goală.)
"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri." (Regele Mihai I de România)
ComiCultural 
