Mă bucur să anunț că povestirea mea Amintiri din praf, din urme de cretă și culori de acuarelă, publicată inițial în revista Galaxia 42, a fost tradusă și publicată de către Sergio Gaut vel Hartman (Argentina) pe blogul MICROFICCIONES Y CUENTOS (Microficțiuni și povestiri) sub titlul: Recuerdos de polvo, huellas de tiza y colores de […]
George Cosmin Bors a scris pe Facebook o recenzie la volumul Box Office Proza. Iată ce părere are despre proza mea: În „Programarea. O programare” (semnată de Daniel Timariu, autorul excelentului roman polițist „Un caz de moștenire”) fuga devine un tic al anxietății, un indicator al alienării individului modern, care face slalom printre urgențe fabricate și ședințe inutile. Dacă „Privește […]
Povestirea este inspirată de străzile, casele, pisicile, câinii și personale pitorești de pe străzile cartierului meu.
Am cumpărat volumul cu destulă reticență. Însă mă felicit că am făcut-o, ba, mai mult, că l-am citit din doască-n-doască, cum se spune. De ce eșuează națiunile (editura Litera, 2024) e unul dintre puținele volume de economie pe care le-am citit cu plăcere și interes. Acemoglu și Robinson scriu clar, povestesc mult, iar pentru cine […]
Acum șapte ani, în 2018, publicam o proză scurtă science fiction în una dintre cele mai bune antologii SF: Antologia prozei românești Science-Fiction, antologator Michael Haulică, editura Paralela 45. Am fost onorat de invitație și încă sunt.
Peste ani, în 2025, apar într-o nouă antologie deosebită, BOX OFFICE. PROZA, antologator Mircea Pricăjan, editura Veillant. De data asta povestirea nu mai este una SF, dar chiar și așa, partea fantastică nu lipsește.
Am scris această povestire pentru volumul Colecția de povestiri science-fiction și fantasy pentru prietenii noștri Nevăzătorii, ediția a 9-a, 2025. A fost o ocazie specială, care m-a făcut să mă gândesc la felul în care vedem și la felul în care simțim lumea.
Personajul principal este un băiat nevăzător, elev la o școală specială din Brașov, care descoperă într-o noapte că nu e singur: un marțian rătăcit îi intră în cameră și, treptat, în viață. Cei doi devin prieteni, învățând unul de la celălalt despre curaj, singurătate și miracolul percepției.
Prietenul meu marțianul e o poveste despre prietenie, muzică și descoperirea unei lumi care nu are nevoie de vedere pentru a fi iubită. O lume a sunetelor, a mirosurilor și a emoțiilor, o lume a imaginației, unde adevărata vedere începe abia atunci când închizi ochii.
La inițiativa lui Adrian Chifu s-a strâns o mână de autori de povestiri sf, fatmasy și horror. Rezultatul a fost strâns în volumul Vine miezul nopții de editura Pavcon.
Eu am contribuit cu două texte: unul foarte scurt, de atmosferă Sub soarele negru, grupată alături de altele sub titlul Eclipsa, un fel de introducere în atmosferă, și unul mai lung, povestirea propriu zisă Spuneți-mi Viață. În ambele scriu despre o salină ce capătă viață.
Pentru prima dată am fost publicat într-o revistă a Uniunii Scriitorilor din România, poate nu întâmplător, chiar în județul copilăriei mele, Caraș-Severin, în Reșița Literară.
Îi mulțumesc domnului Dumitru Oprișor!
Debutul, dacă îl pot numi așa, s-a făcut cu două materiale: o proză scurtă, Orfan de pisici, și o recenzie, Povestea unei iubiri prinse în timp, la romanul Tot timpul din lume de Teodora Matei, Editura Tritonic, 2017.
Din când în când, nu prea des, îmi testez capacitatea de a (mai) scrie recenzii, de cele mai multe ori, prietenești. Așa că, sub titlul „Un «noir» al moralității cotidiene” se ascund opiniile mele despre debutul lui Doru Treta „Sunt un corupt”, roman apărut în 2024 la editura Tritonic. „Doru Treta a debutat în 2024 […]
Am scris povestirea „Jazz pentru un costum nou” zâmbind tot timpul. În ea mă regăsesc mai mult decât aș fi de acord să recunosc, chiar dacă personajele sunt (în mare măsură) imaginare. Protagonistul, un bărbat prins între vârste, ascultă Sonny Rollins (pe care l-am descoperit de puțin timp și cu a cărui muzică mă delectez […]
Mi se spune Miau-Miau și sunt moartă.Nu e mare lucru. Știu și eu, știe și Emilia.Dar ea mă așteaptă, în fiecare seară,îmi lasă loc pe pernă, îmi vorbește în șoaptă,îmi promite că mâine vom alerga prin curte.Așa că am rămas. Nu cu totul. Doar cât să îmi audă torsul în somn,cât să mă prindă cu […]
Trei tineri mergeau pe strada pustie. Șoseaua abia ce fusese curățată și spălată. Mașina încă se mai auzea, deși dispăruse de după colț. Nu glumesc. Încă se auzea. Ba chiar i se mai simțea mirosul. Unul dintre tineri, Horia, strănută și se opri. Se opriră și ceilalți doi. Izbucniră în râs, fără să știe de […]
În acest scurt eseu, am încercat să explorez intersecția dintre cercetările neuroștiințifice, filozofia și teologia în explicarea imaginarului uman. Citatele din lucrările lui Andrey Vyshedskiy și Sfântul Augustin de Hipona sunt fundamentale pentru înțelegerea complexității acestui subiect, fiecare oferind o perspectivă unică asupra proceselor cognitive și spirituale care modelează felul în care percepem și creăm […]
Am scris povestirea cu Miau-Miau, pisica din „Amintiri din praf, din urme de cretă și culori de acuarelă”, pentru un concurs. Din păcate, a fost eliminată încă de la început. 😦 Am revenit asupra ei și iat-o acum online, în revista Galaxia 42: Amintiri din praf, din urme de cretă și culori de acuarelă. Lectură […]
Ieri am cumpărat o pungă de țelină apio. A fost un impuls de moment. Nu pot spune că mă dau în vânt după aroma țelinei, cu excepția cazului când e pusă în gulaș. Dar asta e o altă poveste. Azi dimineață m-am tot sucit și, până la urmă, am pregătit următoarea salată: Ah, înainte de […]
Am citit și eu volumul „Persoana întâi singular” și impresiile mele sunt amestecate. Prima observație se leagă de felul în care Haruki Murakami îmbină realismul cu elementele magice, totul sub semnul ficționalului, cel puțin în aparență. În plus, de mai multe ori, hotarul fragil dintre autobiografie și ficțiune pare traversat. Această ambiguitate este, de altfel, o trăsătură definitorie a scrisului lui Murakami și unul dintre motivele pentru care e atât de îndrăgit: o imixtiune constantă a imaginarului în realitatea imediată, uneori chiar searbădă, care capătă brusc adâncime.
Aveam povestirea asta, cu Domnul New Zeu, de mai mult timp în minte. Doar că nu știam cum să o apuc, cum să o aștern în cuvinte. Până la urmă am găsit o soluție, ca să zic așa, și am scris-o. Poate că unii scriitori, cu mult mai mult talent decât mine, reușesc să-și pună […]
Haruki Murakami este un autor la care revin mereu, iar volumul „După cutremur”, cu cele șase povestiri ale sale, îmi este deosebit de apropiat. Deși titlul ne-ar duce la ideea unor povestiri centrate pe subiectul cutremurului din Kobe (17 ianuarie 1995), nu cutremurul ca eveniment exterior constituie miza acestor texte, ci vibrația lăuntrică pe care o provoacă. Personajele – Junpei, Satsuki, Katagiri, Shimao, Miyake cu Junko, Yoshiya – par să trăiască fiecare propriul cutremur interior, unul discret, dar de neoprit. În spatele fiecăruia se ghicește o neliniște surdă, o melancolie greu de alungat, o retragere din fața lumii, zguduită de evenimente (peste un milion de oameni au fost afectați de cutremur).
În numărul 38 a revistei CSF Earth, editura Pavcon, mi-a fost publicată povestirea Despre convenții. Câteva cuvinte despre aceasta: Despre convenții este o poveste despre iubire, gelozie și granițele fragile dintre oameni și inteligențele artificiale. Într-o lume în care aplicațiile știu totul despre noi, George, o conștiință digitală, descoperă că a ajuns să iubească fata […]
Daniel Timariu 
Comentarii recente