Am vazut poza asta 
pe internet. Stiu ca a vazut-o toata Romania. Multe surse au afisat-o, multe s-au comentat pe marginea ei.
Eu n-am cuvinte. Priviti-le fetzele! Nu trebuie sa fii fin psiholog, ca sa le citesti dincolo de mutre. Si de odajdii. Sau de chelie. Lupi! LUPI! Paznicii stanei de oi mioritice.
Mi-e cumplit de scarba!
PS: Eu sunt atee, deci neg existenta unui dumnezeu.Si tot mi-e scarba cand ma uit la poza asta! Ma intreb… cum se simt credinciosii cand vad asta?
Fratilor! Sa ma lamureasca si pe mine cineva care-i treaba asta cu „impartitul”. Cu „datul de pomana”. Si cu ce-l „incalzeste” pe cel mort daca cei ce-i supravietuiesc ii „impart”. Adica dau de „pomana”.
DEX online imi pune la dispozitie mai multe definitii:
POMÁNĂ, pomeni, s.f. 1. Dar, danie, ofrandă făcute cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ♢ Loc. adj. și adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat.
Din toate aceste definitii, consider ca cea mai de bun simt si cea mai apropiata de adevar este cea enuntata la punctul b: „(în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat.
Inteleg (si mi se pare corect) faptul ca, dupa inmormantarea defunctului, trebuie sa oferi ceva de mancare participantilor la ceremonia funerara. E de bun simt sa faci asta. Au venit sa aduca un omagiu celui care a fost. Si au venit, poate, de departe. E firesc sa le dai ceva de mancare, ceva de baut; au batut un drum si au de strabatut drumul inapoi. Si, avand in vedere ca au facut acest gest in onoarea celui „plecat”, mi se pare de bun simt sa-i „omenesti”.
Putine cunostinte are Functionara in materie de Religii si rituri, si ritualuri! (Pentru ca n-o intereseaza.) Doar ce-a vazut in filme! Ca, de citit despre aceste chestiuni… n-a citit! (Citeste alte chestii, mult mai interesante!)
Sa revenim! Ok! Dupa acel (ingrozitor de tragic, de traumatizant) moment in care esti nevoit sa participi la bagarea in pamant a unei fiinte care ti-a fost draga, in loc sa-ti fie acordat timpul de a te obisnui cu ideea pierderii ireparabile, in loc sa-ti fie menajat sufletul si mentalul…
NU,VERICULE! Da-i si trage-i! Pen’ ca tre’ sa respecti traditia! Traditia noastra ortodoxa, de 2000 de ani! Ce plm! Te doare? Ai inima franta? Tocmai ai fost nevoit sa vezi oasele inaintasilor tai, dezgropati si etalati ca la talcioc? Oase care trebuiesc spalate, conform traditiei (noastre – minunate, ortodoxe) cu ulei si vin?
(Fac aici o paranteza. Inca de la varsta de 9 ani am fost nevoita sa tot particip la dezgroparea-ingroparea mortilor familiei mele numeroase. Realizez ca este extrem de morbid ceea ce povestesc, dar asta e realitatea! Sufletele sensibile -sau credinciosii -sunt rugate sa nu citeasca mai departe!)
Haaashaa! Il ingropasi? Fuga! Fuga sa bagi potol la matzul (prea)numerosilor cuviinciosi care-l condusera pe ultimul drum pe cel raposat! (Uite-l p-ala care l-a blestemat saptamana trecta! Uite-l si p-ala care zicea ca-l da in judecata pentru ofensa! Ce plm cauta astia aici??) Dar Nuuu! Tu, suflet crestin, ortodox, trebuie sa-i imbuibi pe toti! Asa e „crestineste”!
La 9 zile (de la deces) imbuibi pe altii (care n-au avut nicio treaba cu repauzatul). La 40 de zile, fix la fel! La 3 luni. La 6 luni! La 9 luni! La un an! An de an pana la 7 ani! Si, de fiecare data, imbuibi popii! Cu asupra de masura! Si fara chitanta, factura, sau bon fiscal! Daca n-as fi o „doamna” as scrie: „m…ie. ma! Voua! Atarnatori si popi!” Dar… sunt o Doamna!
‘ai sa-mi bag… un deget in cristelnita! Cum ma? Tocmai aflai ca nefericitii supravietuitori ai raposatului trebuie sa dea de „pomana” nu numai hainele mortului, mancare si bautura… ci si: un pat, o masa, un scaun, ca sa aiba mortul pe ce dormi, manca, sta!
Lasa, mai, credulule, tampeniile! Tata e mort de 9 ani, si nu s-a declarat nemultumit ca sta inconfortabil!
Pentru ca nu „traieste” decat in amintirile mele! Care mi-s mai dragi decat toate pomenile si farafastacurile voastre!
Imi doresc sa va ajute… Mos Craciun. Zana Maseluta. Si toti prietenii vosti imaginari! Lasati-mi mortii in pace! Sunt morti! Si merita respectul vostru! Dincolo de prietenii vostri imaginari!
PS: Mama, care a implinit 70 de ani: „Am vrut whisky si tigari de ziua mea (stii ca nu pot trai fara tigari!) Cand oi muri, nu vreau popi, nu vreau cruce, nu vreau flori si lumanari! Vreau gazon! Raiul, pentru mine, e sa merg cu picioarele goale prin iarba uda de roua! Asta e tot ce-mi doresc!
Mama! JUR ca-ti voi indeplini dorinta! In rest… nimic nu conteaza.
A murit socrul meu, intr-un sat batran, populat de batrani. Tineri pe-acolo nu-s. Exceptie facand groparii (fosti puscariasi) si vreo 20 de copii abandonati de parinti, la bunicii loviti de soarta si de vremuri…
A murit socrul meu, intr-un sat batran, populat de batrani. In vremea cand il duceam pe socrul meu la cimitir, cortegiul funerar s-a intersectat cu doi recenzori. (DAAA!!! SUNTEM IN PLIN RECENSAMANT!) Va redau, mai jos, dialogul celor doi. (Au spus asta cu voce tare, si cu o anumita nuanta de fericire in glas!)
„- Am mai „scapat” de unul! Si azi au mai murit inca doi. Daca avem noroc, mai mor inca 3 zilele astea, si ni se usureaza munca!
– La cati bosorogi sunt in satul asta… ar fi minunat ca-n trei zile sa moara toti, si am scapa de munca!”
Ni-s chiar atat de „povara” parintii si bunicii nostri batrani, incat nu mai avem niciun fel de consideratie pentru ei? Am ajuns atat de „caini” incat sa consideram moatea unui batran un fapt benefic pentru noi, o „usurare”, un „am scapat de munca”??
Blestemat e poporul care-si trateaza cu dispret batranii! Blestemat e poporul care-si desconsidera batranii, adica propriul lor trecut! Poporul care-si dispretuieste batranii, trecutul… e condamnat la a nu avea un viitor! Va fi, pe veci, acest popor, doar o furnica pe banda lui Moebius. Traind doar pentru a merge in bucla, spre moarte. Neavand dorinta de a evolua.
Somn usor, Romanie, oriunde te-ar recenza! Si oricine!
De ce majoritatea oamenilor (care nu mor de moarte violenta, brutala, instantanee) mor noaptea? Ora doua noaptea se pare ca e ora lor preferata! La ora asta a murit tata, trei dintre bunicii mei, (exceptie facand bunicul din partea mamei, care a murit dimineata, la ora 5, cand se desteptau canarii – iubitii lui!) si acum… socrul meu.
De ce majoritatea oamenilor mor noaptea? Presupun ca raspunsul este: pentru ca se duc la somn. Somnul etern.
Noapte buna, tata al sotului meu! Daca as crede in Dumnezeu, ti-as spune: „Dumnezeu sa te ierte!”. Dar, cum nu cred, iti spun: „Grabeste-te! Te asteapta tata! Si bunicii mei si-ai tai! Si toti cei dragi. Acolo! In Univers, dincolo de perceptia si de asteptarile noastre!”
Noapte buna, domnule! Asteapta-ne! Asteptati-ne! Venim si noi! Curand!
Si va vom spune: „Buna dimineata!”
Un „prieten” de pe Facebook ne „trage de urechi”, pe toti, la gramada: „Il tot plangeti pe Steve Jobs! Cati dintre cei care-l plangeti ati utilizat un Mac?”
Eu… recunosc! Mac! Eu Mac „fix” (Adica computerul de acasa.). De 8 ani. Eu laptop Mac. De 6 ani. Eu iPod. (de la ala mic fara display, pana la ala cu display touch-screen). Eu nu… iPhone, pentru ca nu vreau de la un telefon mai mult decat… un telefon! Eu nu… iPad , pentru ca FUNCTIONARA nu si-l poate (inca) permite. Eu… Mac-ul meu de pe care butonez de 8 ani, si care nu da niciun fel de semn de oboseala…. Fiind „ordinary user”, nu m-am priceput nici la a-l „upgrada” nici la a-i reinstala „sistemul”. Nici nu inteleg de ce, din 6 in 6 luni, sotul meu, utilizator de „Bill Gate’s” computres, dezinstaleaza si reinstaleaza. (Si injura copios. Desi nu-i sta in caracter si-n vocabular!)
Eu… Mac! Recunosc! Mac! Sunt o ratza! O ratza careia ii plac merele! Muschate! Mac! Mac!
Si ma bucur ca nu fac parte din cardul de gaste clevetitoare care, dat fiind ca boabele de strugure sunt mult prea sus de gatul lor (prea) scurt, se rezuma la a-si gainata frustrarea.
Eu…Mac. Mac, mac, mac! Ratza perfecta, care a muscat din mar! Pomul cunoasterii. M-a „ademenit” sarpele Steve Jobs!
Si am cazut din Rai! De-acum… nimic nu va mai fi la fel!
Si, ca sa nu creada cineva ca am ceva cu tiganii, ca sa nu fiu acuzata de discriminare, de xenofobie, sau de alte rahaturi, va propun sa vizionati urmatorul documentar:
Pe Zavaidoc – il ascultam in podul casei, la patefonul bunicilor mei. Iar „Zaraza” (Zarada=Minunata, in limba tiganeasca. Va rog sa ma scutiti de „in limbajul etniei rrome – Zarada insemna minunata!” In vremurile acelea nu exista „etnie rroma”! Erau TIGANI! Cu tot talentul lor, in diversele domenii in care au facut performanta!)
Zaraza… a fost primul cantec pe care l-am invatat si fredonat, copil fiind. Si, „din cauza lui” am invatat sa ascut cu smirghel acele patefonului demult iesit din uz, doar de dragul de a-l asculta pe Zavaidoc! Tiganul Zavaidoc! Cu a lui „Zaraza”. Versurile sunt scrise (se pare) de Cristian Vasile. Poate si muzica. Cine stie? Dar eu, acum 36 de ani, pe Zavaidoc l-am ascultat cantand Zaraza, la un patefon, in podul bunicilor mei :
Cand apari senorita, in parc pe-nserat
Curg in juru-ti petale de crin.
Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat,
Si ai trupul de sarpe felin.
Gura ta e un poem de nebune dorinti,
Sanii tai un tezaur sublim.
Esti un demon din vis, care tulburi si minti,
Dar ai zambetul de heruvin.
Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit ?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit ?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.
De a ta sarutare Zaraza vreau sa mor si eu!
Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit ?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit ?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.
De a ta sarutare Zaraza vreau sa mor sï eu!
„Tiganul” Zavaidoc… Acum intelegeti de ce NU SUPORT MANELELE??
Despre colapsul economic al Argentinei. Un documentar pe care vi-l recomand!
Azi dimineata, pe la 5.40, visam. Visam ca eram undeva, intr-o statiune de munte si faceam baie intr-un lac termal.
Mi se zgaltzaie visul (si patul) si prima mea reactie e sa-mi injur copios motanul, caruia i-am atribuit, in prima instanta, vina de a se fi scarpinat zgomotos si „deranjos” in patul si somnul meu. In drum spre „pipi”, realizez ca n-a fost motanul, ci cutremurul. Asa… Si? La ala din ’77 ma uitam la filmul „Dulce si amar” (nu i-am vazut niciodata continuarea!).
O fo’ cutremur. Pipi (ma scuzati!) si somn, inca o ora.
Nu vreau sa ma gandesc la ce vor scrie tabloidele, in editia de maine! „Vine Apocalipsa!!!!”
Bleah!
Update
Un prieten povesteste pe Facebook: „Tocmai fusesem la WC. Abia ma reasezasem in pat, cand a inceput zgaltaiala. M-am mai dus odata! 😀
Lesin de placere de fiecare data cand un agramat plin de bani „aterizeaza” in fata ghiseului meu! Cu infatuarea caracteristica celor care considera ca „un pumn de dolari” le confera un statut de superioritate (si) asupra casierei de la o banca oarecare, isi imprastie duhoarea flatulentei, bazandu-se pe zicala „Banii n-au miros”!
N-or avea ei, banii, miros; dar „basinile” (ma scuzati!) din creierii acestor „specimene” pot fi detectate simplu, fara a fi nevoie sa apelati la simtul olfactiv: puneti-i sa scrie, „de mana”, ceva! Orice! Ceva simplu: „bine ati venit”, de exemplu.
Hehe! 90% din ei vor scrie „bine a-ti venit”. Punem pariu?
Functionara's Blog 