Numai hackerii prosti mai sunt interesati de blogul asta. Mersi pentru IP, n-am murit inca.
On 3/10/10, WordPress.com wrote:
> Someone has asked to reset the password for the following site and username. >
> http://WordPress.com/
>
> Username: minoss
>
> To reset your password visit the following address, otherwise just ignore > this email and nothing will happen.
>
> https://wordpress.com/wp-login.php?action=rp&key=………….
Intrebare:
Cum faci ca ziua ta de nastere sa dureze 30 de ore?
-Uita-te la tine. Cati ani ai?
-In jur de treizeci.
-Esti singur, nu ai sot/sotie?
-Nu.
-Copii?
-Nu.
-Nu avem copii, nu avem familie; intamplator, multumita medicinei, parintii nostri mai traiesc. Si suntem multi asa, cu zecile de mii, sutele, in toate natiile. Nu fac statistici, dar ceva imi spune ca suntem prea multi in imposibilitatea asta.
-Da, e adevarat. Si ce e rau in asta?!
-Esti multumit de viata ta; ai un loc unde sa stai, poate iti apartine; ai un job care iti umple cardul lunar si o persoana care iti umple patul cateva zile pe saptamana, poate si unele goluri din suflet. Dar nimic mai mult, aici se opreste totul; asta e conditia ta de om, egoist pana in negura sufletului. Cum s-a ajuns aici? Nu ai gasit pe nimeni, nu ai vrut, nu ai putut?
-Probabil ca nu am gasit momentul, persoana; probabil ca lipsurile materiale si goana dupa eliminarea lor mi-au ocupat toate resursele; poate ca asa am decis privind in jur: asta nu e o societate in care sa iti intemeiezi familii; poate ca odata…
-Ai falsa senzatie de optimism; ca mai ai o sansa la iubire, la fericire, la nemurire. Poate ca da, poate ca vei gasi pe cineva si te vei reproduce. Tu poate mai ai o sansa, dar copiii tai ipotetici nu o vor avea. Gandeste-te ca acum 50-100 de ani problemele astea le aveau cei abia trecuti de 20 de ani; iar la 30 era inadmisibil sa nu ai o familie; deveneai un paria al comunitatii si daca nu te determina rusinea, te omora singuratatea. Acum noi ridicam incet-incet media spre 40 de ani, in acelasi timp in care medicii ridica speranta de viata dar nu si fertilitatea. Iar generatiile urmatoare vor face sex de la 10 pana la 60 de ani, dar copii niciodata. Pentru ca „nu se merita”. Si vor muri pe la 100 de ani, intr-o croaziera in Caraibe, in bratele unei asistente necunoscute si imigrante, care nu uita niciodata sa-si ia anticonceptionalele.
Si nu vom face copii in eprubeta, nici in vitro, nici in utero; pentru ca nu modalitatea conceptiei e problema, ci conceptia insasi. Deja am inventat substitutul pentru copii: animalul de companie. Cainii, pestii, leii, si-au pierdut demult statutul de pradator sau de vanat, odata cu genele; rolul lor acum e de a linge singuratatea oamenilor fara copilarie. Ne inchidem confortabil si hi-tech in turnuri de fildes adunate in metropole si nu vrem responsabilitatea altei vieti langa noi. Vom salva toate speciile pe cale de disparitie de pe planeta, dar nu vom salva oamenii. Consumam, ne consumam mancarea, bunurile, sufletele, unii pe altii. Nu producem nimic, nu lasam nimic in urma, murim egoisti si singuri; suntem sterpi ca o planeta prea indepartata de Soare.
Cica s-a dat drumul la Weblog.ro. E o barfa, toti vorbesc despre el, dar nu e nicaieri. Printr-o minune l-am prins disponibil ieri seara. O mare frectie. Au implementat platforma gratuita wordpress multi-user pe serverele lor; care platforma e facuta pentru neinitiati. De ce le-a luat atata tastatorilor de la weblog s-o implementeze, si de ce atatea caderi de servere si indisponibilitati ale blogurilor, nu inteleg. Si nu mai inteleg de ce as folosi wordpress pe weblog, cand pot sa folosesc wordpress pe wordpress?! Pentru ca are exact aceeasi interfata de administrare ca un blog de wordpress. Deci, unde e noutatea, deosebirea care te atrage pe platforma weblog?
Asa cum femeile isi cumpara haine si pantofi pe care nu le poarta nici cand le probeaza, asa si baietii mari isi cumpara diverse gadgeturi: o memorie, un dinte albastru, un disc tare; chestii care cresc pe langa casa omului. Numai ca la un moment dat ajungi sa semeni cu un cyborg teleportat la timpul trecut; si te hotarasti sa scapi de ele. Asa cum tie nu iti sunt folositoare, poate s-o gasi cineva caruia sa ii fie la fel de nefolositoare; si le vinzi pe net.
Si asa ajung la problema mea: expedierea. Din obisnuinta foloseam posta romana, care inca mai functioneaza, desi nu mai are scrisori de trimis. Numai ca timpurile au evoluat si altii folosesc firmele de curierat, cica ajunge mai repede. Ma conformez si sun la o firma din asta. Rapsunsul: Imi pare rau, dar la aceasta ora (era 4 dupa-amiaza) curierii nostri nu mai vin la domiciliu, trebuie sa veniti dumneavoastra la sediu. Asadar corporatistii n-au nici o sansa sa le foloseasca serviciile. Bun, cer explicatii detaliate in legatura cu adresa si pornesc in recunoastere.
Ei, aici imi revendic marele premiu al cercetasilor pentru meritul de a fi nimerit sediul din prima si in timp util (sub o ora, fara GPS). Oameni buni, ambele firme calcate de mine (nu le dau nume, dar sunt arhicunoscute) si-au trantit sediile din Constanta in cele mai indepartate zone, unde ajungi pe cele mai intortocheate strazi, si au cele mai darapanate sedii; iar din toate astea lipseste orice urma de indicatie sau inscriptie. Si sa nu cumva sa indrazniti sa va duceti acolo fara sa aveti un SUV in dotare, fiindca eu am intrat in gropi pana la praguri. Am si intrebat daca nu cumva au contract de livrare cu divizia a 2-a tancuri. Insa surpriza abia acum apare.
Unul dintre cei doi baieti de cartier de la ghiseu imi zice sa desfac coletul. -Aaaa, poftim??? Cum adica sa desfac coletul? -Pai trebuie sa vedem ce e inauntru. -Ceeee? Dar nu e treaba voastra ce e in colet. Dupa ce ma chinui o ora sa il impachetez si alta ora sa ajung la voi, acum ma puneti sa-l desfac?! Il faceti voi la loc? -Nu, dar trebuie sa stim daca are valoarea declarata; daca puneti niste pietre inauntru, spre exemplu. -Pai voi sunteti cumva si casa de expertiza, evaluatori? Si ce daca pun pietre inauntru, poate au valoare simbolica. Sau poate pun vibratoare, sau chiar o bomba, ca ati merita. Bai, voi sunteti mai rau ca vamesii americani care l-au oprit la granita pe Brancusi si pietrele sale.
Discutia ar fi continuat inutil; asa ca am facut stanga-mprejur si m-am dus la concurenta. A trebuit sa trec prin acelasi supliciu al gasirii drumului si al gropilor. Primul lucru a fost sa cer sa nu ma puna sa deschid coletul, chestie care i-a facut sa zambeasca. Desi aveau aceeasi politica, discutia a fost mai argumentata si am ajuns la un punct de vedere comun. A trecut o saptamana de atunci, inca nu stiu daca au ajuns pietrele mele.
Sa aveti tinta la stampila!
 | Marius la „Lasati copiii sa vina l… |
 | wicked_angel la WordPress.com Password Reset |
 | Case de lemn la Apocalypse now |
| wicked_angel la WordPress.com Password Reset |
 | Elza la WordPress.com Password Reset |
Nimic despre mine 