Psalmul 57 – De la milă la glorie

O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd a fugit în peșteră, urmărit de Saul.
[1] Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, pînă vor trece nenorocirile.
[2] Eu strig către Dumnezeu, către Cel Prea Înalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
[3] El îmi va trimete izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire). Da, Dumnezeu Își va trimete bunătatea și credincioșia.
[4] Sufletul meu este între niște lei: stau culcat în mijlocul unor oameni cari varsă flacări, în mijlocul unor oameni ai căror dinți sînt sulițe și săgeți, și a căror limbă este o sabie ascuțită.
[5] Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!
[6] Ei întinseseră un laț supt pașii mei; sufletul mi se încovoia, și-mi săpaseră o groapă înainte: Dar au căzut ei în ea.
[7] Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cînta, da, și voi suna din instrumentele mele.
[8] Trezește-te, suflete! Treziți-vă, alăută și arfă! Mă voi trezi în zori de zi.
[9] Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cînta printre neamuri.
[10] Căci bunătatea Ta ajunge pînă la ceruri, și credincioșia Ta pînă la nori.
[11] Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!

  1. *** e descrisă situația psalmistului? Neagră!
    a. Se află în mijlcoul nenorocirilor (v. 1)
    b. E ocărât de vrăjmași (v. 3)
    c. E atact de vrăjmașii care au dinți ca niște „suliți”, „săgeți”, și limba ca o „sabie”
    d. În pericol să își piardă viața (v. 4)
    e. De două ori vrednic de milă (v. 1)
  2. *** reacționează psalmistul la realitățile în care se află? Cu credință!
    a. Își afirmă încrederea neclintită în Domnul: „În tine mi se încrede sufletul” (v. 1)
    b. Caută în Domnul „loc de scăpare” (v. 1)
    c. Se postează pe un promontoriu al tăriei sufletești: „Inima mea este tare…” (v. 7)
  3. *** este descris Dumnezeu? Așa *** este în realitate!
    a. „Cel Preaînalt” (v. 2a). El tronează deasupra tuturor situațiilor.
    b. „Cel care lucrează pentru mine” (v. 2b). El e binevoitor celor ce Îl cunosc.
    c. Cel care are bunătate și credincioșie (v. 3c). Aceste două calități divine sunt asigurarea noastră în orice situație ne aflăm.
    d. „Cel care trimite izbăvirea din cer” (v. 3a). E anticipată și e certă.
  4. Ce decizie ia psalmistul? Să își exprime bucuria în anticiparea izbăvirii!
    a. Să cânte lui Dumnezeu cu entuziasm (v. 7b)
    b. Să folosească fiecare dimineață pentru închinare și pentru adorarea lui Dumnezeu (v. 8)
    c. Să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu printre popoare (v. 9). Cel mântuit nu ține pentru sine teologia biblică.

Concluzia:
a. Dacă psalmistul începe ruga cu verbe la viitor („îmi va trimite izbăvire”; Își va trimite bunătatea și credincioșia” v. 3), la sfârșit folosește verbe care arată că rugăciunea lui este ascultată („bunătatea Ta ajunge…” v. 10).
b. Dacă la început cere de două ori milă, pe parcurs cere de două ori ca slava lui Dumnezeu să se extindă pe tot pământul (vs. 5, 11). Cel mântuit este interesat în cel mai înalt grad nu de rezolvarea problemeor sale, ci de glorificarea lui Dumnezeu. Când acesta e scopul existenței noastre (declarat și urmărit), ființa noastră cunoaște cu adevărat nu doar izbăvire, ci sens, bucurie și împlinire!
c. Dacă îl cunoaștem pe Dumnezeu, din ființe vrednice de milă ajungem ființe glorificate ce participă activ la programul și gloria eternă a lui Dumnezeu.

Psalmul 53 – Elogiul nebuniei sau Îmbrățișarea Înțelepciunii?

[1] Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S’au stricat oamenii, au săvîrșit fărădelegi urîte, nu este nici unul care să facă binele.
[2] Dumnezeu Se uită dela înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput, și să caute pe Dumnezeu.
[3] Dar toți s’au rătăcit, toți s’au stricat; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. măcar.
[4] „Și-au perdut oare mintea ceice săvîrșesc nelegiuirea, de mănîncă pe poporul Meu, *** mănîncă pînea, și nu cheamă pe Dumnezeu?”
[5] Atunci vor tremura de spaimă, fără să fie vreo pricină de spaimă; Dumnezeu va risipi oasele celor ce tăbărăsc împotriva ta, îi vei face de rușine, căci Dumnezeu i-a lepădat.
[6] O! Cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel? Cînd va aduce Dumnezeu înapoi pe prinșii de război ai poporului Său, Iacov se va veseli, și Israel se va bucura.

  1. Existența nebuniei: Nebunul este un personaj des pomenit în Scriptură
    a. În Cărțile de înțelepciune (Psalmi 14:1, 39:8, 53:1; Proverbe 13:16, 20:3; Eclesiastul 5:3 etc.)
    b. În Evanghelii (Matei 23:17; Luca 12:20 etc.)
    c. În Epistole (Romani 1:22; 2 Petru 2:16)
  2. Elementele nebuniei
    a. O rațiune ce face abstracție de Dumnezeu (fie neagă existența Lui – inexcuzabil având în vedere Psalmul 19:1 și Romani 1:19-20, fie neagă dreptatea Lui – Psalm 10:4).
    b. O inimă în stare de revoltă față de Dumnezeu și cerințele lui morale (Romani 1:22, 32)
    Omul nebun din Scriptură nu este unul cu deficiențe raționale, ci unul cu deficiențe morale. „Nebunul zice în inima lui…”
  3. Extensiunea nebuniei: Toți suntem atinși de nebunie…
    a. Nu căutăm cu toată inima pe Domnul (v. 2b)
    b. Nu facem binele ce se așteaptă de la ființe create după chipul lui Dumnezeu (vs. 1c, 3)
    c. Înfăptuim răul (v. 1)
    d. Ne caracterizează rătăcirea și stricăciunea (v. 3) și nu în ultimul rând robia (v. 6)
  4. Esența nebuniei
    a. A trăi ca și când Dumnezeu nu există și nu va trage la judecată pe oameni
    b. A nu vedea înțelepciunea, dreptatea și bunătatea lui Dumnezeu:
  • În creație (originea, începutul), Providența
  • În istorie (procesul, desfășurarea), Suveranitatea
  • În răscumpărare (finalul, ținta), Evanghelia
  1. Educația ce poate opri nebunia
    a. „Să caute” (v. 2): Recunoașterea sinceră a lui Dumnezeu ca și Creator, Susținător și Răscumpărător
    b. Să cheme: Supunerea față de Dumnezeu cerând milă și izbăvire (v. 4 „cheamă pe Dumnezeu”)
  2. Ecloziunea sau eliberarea din nebunie
    a. „Cine va face să pornească din Sion izbăvirea?” (v. 6a). Cine? E Domnul! Din Sion? De acolo strălucește lumina și Evanghelia eliberatoare (Psalm 50:2)
    b. „Când va aduce Dumnezeu înapoi pe prinții de război ai poporului Său” (v. 6b). Există izbăvire din robia nebuniei și a stricăciunii… „Prinșii de război” pot fi eliberați prin puterea lui Dumnezeu. „Cine poate fi mântuit? Ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu!” (Luca 18:26-27). Domnul Isus este Cuvântul lui Dumnezeu (dezrobitor – Ioan 8:31-32) și Înțelepciunea lui Dumnezeu (eliberatoare) oferită tuturor oamenilor (1 Corinteni 1:30).
    c. Izbăvirea atrage inevitabil veselia și bucuria („Iacov se va veseli și Israel se va bucura” – v. 6). E bucuria mântuirii și cu ea veselia existențială.

Concluzia: „Înțelepciunea strigă de pe vârful înălțimilor cetății: „Cine este prost să vină încoace!” Celor lipsiți de pricepere le zice: „Veniți de mâncați din pâinea mea și beți din vinul pe care l-am amestecat! Lăsați prostia și veți trăi și umblați pe calea priceperii” (Proverbe 9:1, 3-6). Dacă începutul nebuniei este ignorarea lui Dumnezeu, „începutul înțelepciunii este frica de Domnul” (Proverbe 9:10).

De ce este numită „Săptămâna mare”? 

Pentru că este martora celei mai mari schimbări de opinie: de la „Osana” la „Răstignește-L”.

Pentru că în ea s-a săvârșit cea mai mare lucrare din istorie: curățirea de păcat.

Pentru că Dumnezeu a experimentat inimaginabilul: a purtat păcatele și a murit.

Pentru că fiecare dintre noi, fiecare om al planetei trebuie să se confrunte cu ea.

Pentru că ți s-a,făcut atunci cea mai mae ofertă din viața ta.

Într-o săptămână a fost făcută lumea. În săptămâna mare a fost refăcută, potențial și personal în viața ta.

Izbăvit și îngrijit!

Astă-seară veți cunoaște că Domnul v-a scos din țara Egiptului. Și mâine veți vedea gloria Domnului.

Exod 4.6,7

Image

Pâinea din ceruri (3)

Harul Domnului Isus Hristos, al Aceluia care a venit din cer pentru a fi hrana poporului Său, este nespus de prețios pentru sufletul înnoit; însă, pentru a ne bucura de El în felul acesta, trebuie ca, în pustia acestei lumi, să fim separați pentru Dumnezeu, în puterea răscumpărării împlinite. Dacă umblu cu Dumnezeu în pustie, voi fi mulțumit cu hrana pe care El mi-o dă, iar această hrană este Hristos venit din cer. „Grâul vechi al țării“ este o imagine a lui Hristos înălțat la cer și așezat în slavă. Aceasta este hrana celor care, prin credință, cunosc faptul că sunt înviați împreună și așezați împreună în El, în locurile cerești. Mana însă Îl simbolizează pe Hristos venit din cer și este hrana poporului lui Dumnezeu în trecerea lor prin pustia acestei lumi. Ca unii care călătorim aici pe pământ, avem nevoie de un Hristos care a călătorit de asemenea aici pe pământ; ca unii care suntem așezați în locurile cerești, avem nevoie de un Hristos care este așezat acolo. Acest lucru ne va ajuta să înțelegem diferența dintre mană și grâul vechi al țării. Nu este o chestiune de răscumpărare – pe aceasta o avem numai și numai prin sângele crucii – ci este în mod simplu provizia pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru poporul Său, potrivit diverselor lor nevoi, fie în poziția lor de călători prin pustie, fie în cea de luptători în locurile cerești.

Ce imagine izbitoare ne este prezentată prin Israel aflat în pustie! Egiptul era înapoia lor, Canaanul, înaintea lor, iar nisipul pustiei îi înconjura, în timp ce ei înșiși erau chemați să privească în sus către cer, pentru a primi de acolo provizia pentru fiecare zi. Pustia nu le oferea nici măcar un fir de iarbă sau o picătură de apă. Doar în Iahve își aveau ei partea. Iată o ilustrație foarte mișcătoare a poporului lui Dumnezeu, străin și călător în pustia acestei lumi! Ei nu au nimic aici pe acest pământ. Viața lor, fiind cerească, nu poate fi susținută decât prin lucruri cerești. Deși se află în lume, ei nu sunt din ea, căci Hristos i-a ales din lume. Ca popor născut de sus, ei se află pe drumul către locul nașterii lor și sunt susținuți prin hrana trimisă de acolo. Drumul lor este în sus și înainte. Gloria conduce doar în felul acesta. Este cu totul nefolositor să-ți întorci privirile către Egipt, căci nicio rază a gloriei nu se întrevede acolo

Poporul să iasă și să adune porția unei zile în fiecare zi.

Exod 1.6,8

Image

Pâinea din ceruri (2)

Este evident că, pentru a ne bucura de o astfel de parte prețioasă, inimile noastre trebuie să fie separate de orice lucru care aparține acestui veac rău și care are aplicație la natura păcătoasă din noi. O inimă lumească și o gândire carnală nu-L vor găsi pe Hristos în Cuvântul lui Dumnezeu, nici nu se vor bucura de Elim.

Mana era atât de pură și de delicată, încât nu putea suporta contactul cu pământul. Ea cădea pe rouă (vedeți Numeri 11.9) și trebuia să fie adunată înainte ca soarele să se ridice. Prin urmare, fiecare israelit trebuia să se scoale dis-de-dimineață și să-și adune porția de fiecare zi. Așa stau lucrurile cu poporul lui Dumnezeu acum. Mana cerească trebuie adunată proaspătă în fiecare dimineață. Mana de ieri nu mai este bună pentru astăzi, nici cea de astăzi, pentru mâine.

Trebuie să ne hrănim cu Hristos în fiecare zi, cu o energie înnoită de la Duhul Sfânt, altfel vom înceta să creștem. Mai mult, trebuie să facem din Hristos ținta noastră principală. Trebuie să-L căutăm „dis-de-dimineață“, înainte ca alte lucruri să aibă timp să pună stăpânire pe inimile noastre slabe. Mulți dintre noi, din nefericire, falimentează în acest aspect. Îi dăm lui Hristos un loc secundar și, în consecință, suntem slabi și sterpi. Vrăjmașul, mereu la pândă, se folosește de indolența noastră spirituală pentru a ne lipsi de binecuvântarea și de puterea care sunt rezultatul hrănirii cu Hristos. Viața cea nouă a credinciosului poate fi hrănită și întărită doar cu Hristos. „După cum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu trăiesc datorită Tatălui, tot așa, cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi și el datorită Mie“ (Ioan 6.57).

Al 13-lea ucenic 

„Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea. Ce-mi mai lipsește?”
„Dacă vrei să fii desăvârșit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer! Apoi vino și urmează-Mă.”
Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuţii”. – Matei19:10-22

Unii vorbesc despre „al patrulea mag” și au țesut în jurul lui o poveste frumoasă. Nu știu dacă a existat. Probabil că nu. A existat însă un alt tânăr, parte dintr-o întâmplare tragică.

Totul părea așa de bine și de potrivit …

  1. S-a arătat interesat de cea mai importantă problemă a vieții: viața veșnică.
  2. A venit la cea mai potrivită persoană pentru această întrebare: Isus Christos venit să aducă lumii viața veșnică.
  3. A venit cu cea mai bună atitudine posibilă: s-a închinat cu respect.
  4. A fost primit cu cea mai frumoasă recepție: Isus l-a privit și l-a iubit.

Și totuși … În ciuda tuturor acestor elemente prielnice, întâlnirea s-a terminat cu un eșec total. Tânărul a plecat cum a venit, cu problema nerezolvată. Oare de ce?

Eu cred că nu s-au întâmplat câteva alte condiții esențiale.

5. Cred că tânărul a mințit pentru că avea o părere falsă despre sine. Dumnezeu se uită de la înălțimea cerului și încă n-a găsit nici o persoană care să împlinească toate poruncile Legii. Asta pentru că o asemenea persoană desăvârșită … nu există. Omul acesta era plin de sine.

6. Care credeți că au fost celelalte condiții neîmplinite?

Ce i-ai răspunde astăzi unuia care te întreabă ce să facă pentru a dobândi viața veșnică?

Cinci scopuri pentru suferință 

John Piper

Pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu, toate lucrează împreună spre bine, pentru cei care sunt chemați după planul Lui.  (Romani 8:28)

Rareori cunoaștem  motivele micro  ale suferințelor noastre, dar Biblia ne oferă  motive macro care susțin credința  . 

Este bine să avem o modalitate de a ne aminti unele dintre acestea, astfel încât, atunci când suntem afectați dintr-o dată, sau avem șansa de a-i ajuta pe alții în suferința lor, să ne amintim unele dintre adevărurile pe care ni le-a dat Dumnezeu pentru a ne ajuta să nu pierdem speranța. 

Iată o modalitate de a vă aminti: 5 R (sau dacă vă ajută, alegeți doar trei și încercați să le amintiți). 

Scopurile macro ale lui Dumnezeu în suferințele noastre includ:

Pocăința:  Suferința este o chemare pentru noi și pentru alții să ne întoarcem de la a prețui ceva pe pământ mai presus de Dumnezeu. Luca 13:4–5:

„Sau aceia optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât: credeți că au fost mai greșiți decât toți ceilalți care locuiau în Ierusalim? Nu, vă spun; dar dacă nu vă pocăiți, veți pieri toți la fel.” 

Încredere:  Suferința este o chemare de a avea încredere în Dumnezeu și nu în recuzita care susține viața din această lume. 2 Corinteni 1:8–9:

Eram atât de împovărați peste puterile noastre, încât am disperat de viața însăși. Într-adevăr, am simțit că am primit condamnarea la moarte. Dar asta avea să ne facă să ne bazăm nu pe noi înșine, ci pe Dumnezeu care înviază morții. 

Neprihănire:  Suferința este disciplinarea Tatălui nostru ceresc iubitor, astfel încât să ajungem să împărtășim dreptatea și sfințenia Lui. Evrei 12:6, 10–11: 

„Domnul pedepsește pe cel pe care-l iubește și pedepsește pe fiecare fiu pe care îl primește.” . . . El ne pedepsește pentru binele nostru, ca să putem împărtăși  sfințenia Lui . Pentru moment, toată disciplina pare mai degrabă dureroasă decât plăcută, dar mai târziu ea dă roadele pașnice ale  dreptății  celor care au fost instruiți de ea. 

Recompensa:  Suferința este pentru noi o mare recompensă în ceruri, care va compensa fiecare pierdere de aici de o mie de ori. 2 Corinteni 4:17:

Această suferință ușoară de moment ne pregătește o greutate eternă de glorie dincolo de orice comparație. 

În cele din urmă,  Reamintire:  Suferința ne amintește că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume să sufere, astfel încât suferința noastră să nu fie condamnarea lui Dumnezeu, ci purificarea Lui. Filipeni 3:10:

. . . ca să-l cunosc pe el și puterea învierii Lui și să-i împărtășesc suferințele.

Deci, este de înțeles că inima creștină ar striga în suferință: „De ce?” din moment ce nu cunoaștem cele mai multe dintre motivele micro ale suferinței noastre — de ce acum, de ce așa, de ce atât de mult timp? Dar nu lăsați acea ignoranță a micromotivelor să vă facă să treceți cu vederea ajutorul masiv pe care Dumnezeu îl dă în cuvântul Său, spunându-ne scopurile sale macro pentru noi. 

„Ați auzit de statornicia lui Iov și ați văzut planul Domnului, cum Domnul este milostiv și milostiv” (Iacov 5:11).

Din  „Pregătirea pentru suferința bruscă”

Romani – ajutor de studiu

Încercăm să citim anul acesta împreună epistola către Romani. Sper ca aceste scurte lămuriri date de Warren Wiersbe să ne fie de folos.

Introducere

Paul was on his third missionary journey when he wrote the epistle to the Romans, probably from Corinth. He had long planned to visit the believers in Rome, many of whom he knew (chap. 16), and this letter prepared the way. In the letter, he answers the false accusations made about him (Ro 3:8; Ro 6:1) and explains why he had not visited Rome sooner (15:23–29).

He also gives the grandest presentation of Christian doctrine found anywhere in Scripture.

Romans is one of three books written to explain Habakkuk 2:4: “The just shall live by his faith ” (Ro 1:17; Ga 3:11; Heb. 10:38).

The basic theme is “the just, ” what it means to be justified (declared righteous by God) and to live a righteous life. Righteousness is used in one form or another over forty times.

The book easily falls into three parts:

God’s righteousness and salvation (chaps. 1–8),

God’s righteousness and Israel (chaps. Ro 9-11),

and God’s righteousness and practical Christian living (chaps. Ro 12-16).

Romans 1:16–17 is a key statement.

Romans is a closely knit argument that defends the righteousness of God. You can summarize the argument by noting the verses containing “therefore ” (3:20, Ro 3:28; Ro 5:1; Ro 8:1; 12:1).

Deosebirea dintre justificare și sfințire

Justification is God’s gracious act by which He declares the believing sinner righteous in Jesus Christ because of the work of Christ on the cross. When you believe, Christ’s righteousness is imputed, that is, “put to your account. ”

Sanctification is God’s work in the believer whereby He imparts His righteousness and develops holy character and conduct.

A righteous standing before God leads to a holy life before men. We are not saved by works or by faith plus works; we are saved by a faith that works (James 2:14–26).

Tu Îl lauzi pe Dumnezeu? 

Am o anecdotă despre un bărbat înfumurat și egoist, plin de el și indiferent la cei din jur; într-un cuvânt, un lăudăros plin de el.

L-a întrebat cineva, cumva ca să-l silească să spună ceva bun și despre altcineva:

„Ce-ți place cel mai mult la nevasta ta?”

Surprins și puțin încurcat, omul nostru a ezitat neștiind ce să spună, s-a gândit și într-un sfârșit a spus bucuros că a găsit ceva: „Îmi place că a știu cu cine să se mărite.”

Nu râdeți și nu vă revoltați împotriva omului nostru că nici noi nu suntem mai buni … Suntem miopi și egoiști, gândindu-ne într-una numai la noi înșine.

Am întrebat pe cineva: „Pentru ce-L lauzi tu lui Dumnezeu?”

Mi-a răspuns repede:

Pentru că a murit pentru mine.

Și mai pentru ce?

Pentru că mă bine cuvintează?

Și mai pentru ce?

Pentru că îmi dă sănătate.

Și mai pentru ce? 

Pentru că are grijă de copiii mei.

Șa mai pentru ce?

Și el a ținut-o tot așa, mereu cu ceea ce a făcut, face și va fece Dumnezeu pentru …el.

Nu m-am mai putut stăpâni și i-am spus aproape strigând la el: 

„Îl lauzi mereu pe Dumnezeu doar pentru ce a făcut El pentru tine, … pentru tine și numai … pentru tine! Nu te gândești la El decât prin tine. 

Când L-ai lăudat și te-ai gândit la El uitând de tine însuți. Când ai lăudat măreția Lui, puterea Lui, înțelepciunea Lui, bunăvoința Lui față de creația Lui, planul Lui desăvârșit cu toate? Când te-ai cufundat în adorare pentru ceea ce este El în Sine însuși, dincolo de relația Lui cu tine, chiar și atunci când nu-L înțelegi și când momentan nu-ți merge bine, când ești în lipsă, când ești bolnav și când nu vezi întâmplându-se ceea ce ai vrea tu să ți se întâmple?”

Dragii mei

Suntem toți miopi și egoiști, trăind orgolioși în lumea noastră strânsă din jurul nostru. Ar trebui să ne gândim mai mult la Dumnezeu decât la noi înșine. Ar trebui să ne gândim la imensitatea lumilor în care există și lucrează Dumnezeu.

La asta m-am gândit când am studiat astăzi cu biserica psalmul 145, nu singurul psalm de laudă, dar singurul care poartă titlul „o cântare de laudă”. Citiți-l și voi. El se încheie așa:

„Psalmul 145:21 Gura mea să vestească lauda Domnului și orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt în veci de veci!”

Mesajul -salmului este că se cuvine să-L lăudăm pe Dumnezeu, fiecare, oricând și în orice situație, gândindu-ne cât de măreață este ființa și șucrarea Lui.

Mama soției mele, trecută prin mari încercări în totă viața ei, repeta aproape în toate rugăciunile ei versetul acesta:

Psalmul 145:3 „Mare este Domnul și foarte vrednic de laudă, și mărimea Lui este nepătrunsă.”

Amin și iar Amin, iar apoi: Aleluia!

Oameni care și-au început viața veșnică 

BY BARZILAIENDAN on  • ( 0 )

Una din cele mai mari și mai păguboase greșeli din creștinism este să credem că ne începem viața eternă doar în clipa morții. Nimic mai neadevărat!

Oferta Fiului lui Dumnezeu este „ca ei să aibă viața și s-o aibă din belșug“, „Eu sunt viața veșnică“. Iar ucenicii au înțeles și au reacționat: „La cine să ne ducem. Tu ai cuvintele vieții veșnice“. Femeia de la fântâna lui Iacov a înțeles: „Dă-mi și mie …“.

La cumpăna dintre ani, simt datoria să trag un semnal de alarmă: Copii lui Dumnezeu „născuți din nou“, trăies la nivelul vieții nenăscute din Dumnezeu, rătăcind și risipind în firea pământească.

Pentru evrei, Anul Nou este un examen introspectiv și o realinieiere cu intențiile lui Dumnezeu; o mecesară corectare a zborului. Pentru creștini, acel „mai lasă-l un an“ este un avertisment solemn și o chemare la rodirea cu valoare eternă.

Și care ar fi coordonatele acestei corectări de viață?

Cea dintâi este ca în imaginea getelor de la mână, și cea mai importantă. Degetul mare este singurul opozabil și elementul care ne deosebește de TOATE celelalte viețuitoare de pe pământ. El este singurul care poate transforma mâna într-o unealtă. Fără el, am fi cu totul neputincioși. Degetul mare este, pentru mine, relația prioritară personală cu Dumnezeu.
Când a venit la Domnul Isus ca să afle ce trebuie să facă pentru a intra în viața veșnică, tânărul bogat nu a pus o problemă teologică, ci una practică. El a întrebat ceva foarte practic. La fel trebuie să facem și noi! Să-L iubești pe Dumnezeu este mult mai mulr decât să citești Biblia. Richard Wurmbrand spunea că mulți suntem îndrăgostiți de Biblia lui Dumnezeu, în loc să fim îndrăgostiți de Dumnezeul Bibliei. „Acel „du-te de vinde tot ce ai, iar apoi vino și urmează-Mă“ este sinonim cu abandonarea vieții de acum și debutul în viața eternă, care era și este în Isus Christos!

Cea de a doua prioritate este grija pentru partenerul de viață, corespunzător în desenul mâinii cu degetul indicator, al doilea din cele cinci. La judecata din urmă, Dumnezeu va aduce ca matoru împotriva ta pe acest partener. El te va arăta cu degetul. Nimeni nu te cunoaște ca el. Este partea din tine pe care o neglijezi cel mai mult, deși trăiește sub nasul tău.

Cea de a treia prioritate sunt cei din familia ta. „Dacă nu poartă cineva grijă de cei din casa lui este mai rău decât cei necredincioși și s-a lepădat de credință“. Cei din familia ta au nevoie de tine și ești responsabil pentru ei înaintea lui Dumnezeu.

A patra prioitate sunt cei din adunare, cei din „casa credinței“, frații și surorile tale în Domnul. Biserica nu este o sală de spectacole și nici o adunătură de străini. Trebuie să mă întreb: „Pentru cine am fost o binecuvântare anul trecut? Pentru cine pot face mai mult anul acesta?“ Chestia cu „mădulare unii altora“ nu este doar o figură de stil, ci o necesitate strict necesară.

A cincea prioritate sunt cei din afara Bisericii. Uniți cu „dragostea de frați, iubirea de oameni“. Asta nu înseamnă că cei din Biserică nu sunt demn de a fi iubiți, ci că cei din afara ei trebuie tratați tot ca un fel de frați. Zicala „Tu ești poate singura Biblie pe care o vor vedea unii oameni“ este cât se poate de adevărată. Faptul că ești ce trebuie în familie și în Biserică nu poate să te mulțumească. Să fi un partener bun, un părinte bun, un bun mădular în Biserică nu înseamnă încă tot. Dumnezeu ne-a lăsat să fim lumina lumii și sarea pământului.

Și un om firesc poate trăi la nivelul unui om bun, civilizat. Asta nu este însă nimic de valoare eternă! Trebuie să ne reactivăm în noi convingerea că am intrat deja în viața veșnică, locuind deja, într-un anumit fel, în locurile cerești. Tot ce facem cu gândul sau cu fapta trebuie să fie îmbibat cu acest fel de gândire. 

Eternitatea noastră a început! Înalmează-te la început de an cu această viziune a vieții. Ești supranatural, trăiești în domeniul supranatural și ai la dispoziție resurse supranaturale. Dumnezeu te-a lăsat pe pământ ca să fi un instrument în lucrarea Sa. Ești înconjurat de îngeri și porți în tine comoara inestimabilă a prezenței Duhului Sfânt! Trăiește ca atare! Ridică-te mai sus de gunoaiele acestei lumi. Caută să nu mai cunoști pe nimeni „în felul lumii acesteia“. Privește în jur „prin Christos, în Christos și din Christos“.

Încă o dată, spune împreună cu mine: „Eternitatea mea a început deja!“

Șapte scene finale de Paște la Ierusalim

Fiul Omului va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte și-L vor da în mâinile păgânilor, Îl vor batjocori, Îl vor biciui, Îl vor scuipa și-L vor omorî. – Marcu 10.33,34

Actul care va avea loc la Ierusalim este descris mai dinainte de Domnul Isus, prin intermediul a șapte scene:

I. Va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și ale cărturarilor. Este vorba despre fapta josnică a lui Iuda Iscarioteanul, care L-a trădat pe Domnul său dușmanilor, pentru treizeci de arginți.

II. Ei Îl vor condamna la moarte. Pentru sinedriu, condamnarea Sa la moarte era lucru sigur; totuși, pentru a păstra aparențele, au pus la cale și câțiva martori falși.

III. Îl vor da în mâinile păgânilor. În ura lor de moarte, iudeii L-au adus pe Isus în fața judecătorului roman. Prin orice mijloc au căutat să obțină o hotărâre definitivă. Și au reușit.

IV. Îl vor batjocori. De la tâlharii care au fost răstigniți împreună cu El și până la farisei, nimeni nu s-a temut să-L batjocorească prin vorbe amare pe Mântuitorul.

V. Îl vor biciui. Nu au lipsit nicidecum suferințele fizice, căci, înainte de a da sentința, Pilat a pus ca acuzatul nevinovat să fie biciuit fără milă.

VI. Îl vor scuipa. Iudeii L-au scuipat în față pe Fiul lui Dumnezeu, pentru a-și exprima disprețul lor profund.

VII. Îl vor omorî. Răstignit în afara cetății, Isus trebuia să moară, pentru că ei nu-L doreau printre cei vii.

Citirea Bibliei: Ezechiel 11.1-25 · Psalmul 119.17-32