Niciodată nu este un moment potrivit pentru a face lucrul acesta. Nu e nici prea trist, nici prea dramatic, nici prea bine. E doar un loc din care inevitabil, trebuie să plec. Misiunea mea s-a încheiat aici. Încerc, cu pași mici să construiesc altă căsuță. Asta nu înseamnă că uit de unde am plecat, în niciun caz. Doar că, la un moment dat, trebuie să pornim și spre alte direcții. Mă voi întoarce aici, mereu, cu drag și poate voi mai însemna câte o trăire, dar acum, Ciocolatika zice rămas bun. Sper ca praful să nu se așeze prea simțitor peste micile povești, de aceea vi le-am pus la îndemână. Când mi se va face dor, mă voi întoarce, cu siguranță. Locșorul ăsta mi-a adus cel mai frumos dar posibil pentru un om. De aceea a fost și va rămâne o parte importantă din sufletul meu. Un clișeu dar, aici am crescut și mi-am petrecut momente importante, mai fericite sau mai îndurerate. Și dat fiind că uneori, amintirile sunt tot ceea ce mă mai alină, în cinstea lor mă ridic și zic: Din sunetul...
Postări
Va trece?
Dacă ai putea să îmi simți oftatul, cât e de adânc, probabil stomacul tău s-ar goli într-o secundă. Sunt în război cu mine și e cea mai grea luptă pe care am avut-o de dus până acum. O luptă cu mâinile goale, cu sufletul gol, cu ochii goi și cu mintea plină. Plină de cuvinte ce mă urăsc, experiențe prea dureroase și vise spulberate. Nu mai e întuneric. E lumină. De aceea am reușit să îmi văd dușmanul. Eu. Mai bine închid ochii și mă ascund. Mai lasă-mă puțin. Mi-e frică. Nu mai sunt eu..
Debut de convalescență
E ușor să spui că va trece. E ușor să spui că o să uiți. E ușor să spui că nu mai vrei. Când închizi ochii, când toate luminile se sting, printre toate transformările pe care sufletul tau le-a suferit, undeva, adânc, regăsești sentimente și trăiri ce nu se vor uita niciodată. Plângi dar, știi că mâine o să zâmbești. O să zâmbești deși încă te mai doare, pentru că, simplu, ți-ai dat seama că nu mai ai altceva de făcut. Chiar dacă știi că timpurile au fost grele și tu totuși ai fi luptat și ai fi fost acolo când ar fi contat.. Cum am spus, nu mai alerg. Mă opresc și trăiesc. Deși încă doare...
La obiect
Nu mai sunt cuvinte. Doar muzici, amintiri și vise. Nu mai alerg. Citesc, pictez și beau vin roșu. Dacă ai nevoie de mine, știi unde mă găsești. Probabil ți-ai dat seama, Ciocolatika nu mai există demult. E doar o altă parte din mine. Toate vin și toate trec. Când va sosi și la mine timpul pentru totdeauna ?
Un vis, o iluzie
Seară de iulie cu cer înnorat. O casă pustie. Un suflet îngândurat. În tabloul din spatele meu poposesc îndrăgostiți zâmbind pe ritmuri franceze. Eu, doar o străină. Aroma licorii ce o sorb mă poartă pe un tărâm idilic, forțându-mă să cred din nou în culoarea iubirii. Un buchet de flori ofilit mă încearcă cu amintiri dureroase.. Nu în seara asta, frumoaselor. E momentul meu să visez, chiar și pentru foarte puțin timp. Aerul rece pătrunde în cameră împrăștiind un ușor miros de lavandă. Vuietul orașului se împletește cu sunetul din difuzor dictând o atmosferă misterioasă. Sunt într-un fotoliu și îmi privesc viața. Îmi lipsește o pisică. *** Poezie, aventură, muzică bună, suflet lângă suflet.
