You are currently browsing the monthly archive for August 2013.
Am aflat că în România funcţionează şi un grup de Dependenţi de Sex şi de Dragoste Anonimi – numele original este SLAA, Sex and Love Addicts Anonymous. (Îi mulţumesc Anei pentru că mi-a scris despre asta).
Pentru că nu au încă un site, am primit acceptul de a posta aici datele de contact ale grupului:
Eugen – 0728470221; 0756165435
Mail – [email protected]
Mai există un grup şi la Iaşi: http://www.centrulsfnicolae.mmb.ro/activitati3.html
Ce este dependenţa de sex şi de dragoste?
Caracteristici ale dependenței de dragoste și sex
extras ©1990 Frăția Augustină, Sex and Love Addicts Anonymous (Dependenții de Sex și de Dragoste Anonimi), Fellowship-Wide Services Inc.(Servicii la Nivel Mondial), Toate Drepturile Rezervate
credit traducere: Ana
1. Având limite fragile, ne implicăm sexual și/sau emoțional cu persoane pe care nu le cunoaștem.
2. De teama abandonului și a singurătății, rămânem sau ne întoarcem în relații distrugătoare, dureroase, ascunzându-ne nevoile adictive de noi înșine și de alții și devenind mai izolați de prieteni, de persoanele dragi, de noi însine și de D-zeu.
3. De teama privării sexuale sau emoționale, în mod incontrolabil căutăm și ne implicăm într- serie de relații, având uneori mai multe relații emoționale sau sexuale concomitent.
4. Confundăm dragostea cu dorința, atracția fizică și sexuală, mila și/sau nevoia de a salva sau de a fi salvat.
5. Când rămânem singuri, ne simțim pustii și incompleți. Căutăm întruna relații șI contacte sexuale, deși ne este teamă de intimitate și de angajament.
6. Sexualizăm stresul, vinovăția, singurătatea, furia, rușinea, teama și invidia. Folosim sexul sau dependența emoțională ca înlocuitori pentru grijă și sprijin.
7. Folosim sexul sau implicarea emoțională pentru a-i manipula / controla pe alții.
8. Obsesiile și fanteziile sexuale ne amorțesc sau ne distrag complet.
9. Evităm să ne asumăm răspunderea pentru noi înșine, legându-ne de persoane indisponibile emoțional.
10. Devenim sclavii dependenței emoționale, ai intrigii romantice și ai activității sexuale compulsive.
11. Pentru a evita vulnerabilitatea, este posibil să ne retragem din orice forma de intimitate, făcând confuzie între anorexia emoționala și sexuală și recuperare.
12. Le atribuim celorlati calități magice, îi idealizăm și îi urmăm, apoi îi învinovățim deoarece nu îndeplinesc fanteziile și asteptările noastre.
Materiale suplimentare
Credit traducere: Ana
- Cele 40 de întrebări pentru auto-diagnosticarea dependenţei de sex şi de dragoste
- Caracteristici ale dependenței de dragoste și sex
- Sexualitate și spiritualitate

În seara aceasta sunt Perseidele. Nu prea ştiu care este treaba cu fenomenul ăsta. Tot ce ştiu este că, în noaptea asta, dacă stau cu privirea zgâită vreo oră sau două spre cer, mă aleg cu ceva în plus pe lângă o durere zdravănă de gât. S-ar putea să văd vreo câteva stele căzătoare.
Şi ştiţi ce fac de când sunt mică atunci când văd o stea căzătoare? Îmi pun o dorinţă!
Nu ştiam asta pe atunci, dar există o întreagă artă de a-ţi pune dorinţe. Şi, până să ajung să o perfecţionez şi să o practic, am irosit o grămadă de stele căzătoare, de lumânări suflate şi de pufi din aia alergici prinşi şi scuipaţi în sân pentru dorinţe… să le spunem ne-eligibile.
Am să vă explic câteva categorii de dorinţe pe care nu mi le mai pun deloc şi de ce.
Dorinţe vagi
Dorinţele vagi sunt ca pretendentele la titlul de Miss care, la proba de “Care este cea mai mare dorinţă a ta” răspund “Pacea mondială”. Să fim serioşi. Nu se întâmplă şi nu va întâmpla asta, decât dacă aruncăm concomitent bombe unii peste alţii, şi atunci nu va mai fi nimeni care să se certe cu nimeni, iar pe planetă va fi un pic mai multă pace decât am fi sperat. Îmi şopteam şi eu astfel de dorinţe, cu un pic de lacrimi în ochi, emoţionată de propria bunătate. Dar în felul ăsta evitam foarte mult să mă gândesc cum anume puteam EU să fac lumea mai bună şi nici nu făceam efortul să aflu ce îmi doresc eu cu adevărat.
Dorinţele negative
Mi-am dorit de foarte multe ori “să nu”. Să nu îmi pice Bacovia la bac. Să nu rămân singură. Să nu mă mai doară măseaua. Să nu mai fiu săracă. Să nu mai fiu luată în râs. Să nu mai fiu geloasă etc.
Cu timpul, am învăţat despre mine o chestie foarte utilă. Că atunci când îmi doresc din tot sufletul să NU mai fiu “ceva” (de exemplu, bolnavă), o mulţime de energii se rotesc în jurul acelei imagini ale mele de “bolnavă” şi, inconştient, starea mea de “bolnavă” capătă din ce în ce mai multă forţă în mintea mea. În schimb, atunci când îmi doresc să fiu “sănătoasă”, mintea mea trebuie să facă un efort să îşi închipuie cum aş arăta eu sănătoasă, cât de bine m-aş simţi, cum aş face sport sau pur şi simplu m-aş bucura de starea mea de bine. Şi uite aşa, prin schimbarea a vreo doi termeni acolo, deja gândurile mele nu mai sunt preocupate de ceea ce nu merge bine, ci se concentrează doar asupra lucrurilor care vor merge bine.
Ştiu că sună foarte mult a “energii pozitive”/ “energii negative”, Legea Atracţiei sau Secretul, care la rândul lor sună cam ţâcnit.
Dar beneficiul dorinţelor pozitive poate fi privit şi mai practic. Pur şi simplu, în loc să îmi stric starea de bine gândindu-mă la toate lucrurile care merg prost, încerc să petrec câteva clipe plăcute imaginându-mi cât de bine va fi când lucrurile vor merge bine.
Dorinţele care sunt de fapt aşteptări
În trecut, nu mi-aş fi bătut capul mai mult de cinci secunde să disting subtila diferenţă semantică dintre “dorinţă” şi “aşteptare”. Dar dacă aş fi făcut-o, aş fi putut salva lejer vreo două sau trei relaţii, plus că mă scuteam de o grămadă de resentimente.
Să vedem. Îmi doream ca “Mama să îmi cumpere combină”, şi “Ion să mă mai scoată din când în când la câte o cină romantică”, şi “să primesc şi eu sms-uri siropoase de noapte bună ca toate prietenele mele”, şi “prietena mea să fie mai apropiată de mine”, şi “Ion (altul) să îşi deschidă mai tare sufletul în faţa mea”.
Astea nu sunt dorinţe. Astea sunt chestii pe care vreau să le facă ceilalţi pentru mine. Sunt lucruri la care mă simt cumva îndreptăţită, pe care am impresia că lumea mi le datorează în mod firesc, fără ca eu să trebuiască să le cer în mod explicit. Se cheamă “aşteptări”, pentru că apoi îmi petrec o grămadă de timp întrebându-mă de ce nu se întâmplă, anxioasă, cu nervii la pământ şi, încet încet, cu ranchiună şi resentimente.
Aşteptările sunt condiţionate şi tensionate. Sunt nişte dorinţe cu termen de expirare, condiţii de execuţie şi cu distribuţia rolurilor gata-făcută (doar că fără să fie anunţaţi şi “actorii”).
Dorinţele seamănă mult mai mult a speranţă. Le trimit în eter şi fie ce-o fi o fi. Nu socotesc secundele până la împlinirea lor, şi nu port ranchiună pe nimeni că nu se ocupă de îndeplinirea lor.
Ca să mă întorc la tematica serii, dorinţele sunt exact ca o stea căzătoare. Dacă mă uit spre bolta cerească, nu mă aştept în mod automat să văd una, şi nici nu pot mă supăr pe cer că nu “prestează”. Pot doar să mă bucur atunci când se întâmplă să văd steaua căzătoare, ceea ce vă doresc şi vouă în această seară.

Mi se întâmplă aproape fără voia mea. Mi se întâmplă, culmea, concomitent cu enervarea că mi se întâmplă asta.
Îmi ridic bărbia mai sus, îmi cobor vocea spre un ton mai intelectual sau – când scriu – îmi ies de sub degete numai cuvinte numai de un anumit fel, de parcă eu le-aş înţelege.
Da, asta mi se întâmplă atunci când dau sfaturi.
Mereu, pentru că aşa este corect, încep prin a preciza că eu nu dau sfaturi. Că fiecare este liber să aleagă ceea ce înţelege de la mine. Că EU nu vorbesc decât despre ce am trăit eu şi ce m-a ajutat pe mine. E ca şi cum aş pune un avertisment, din ăla cu mulţi “termeni şi condiţii” pe care nu îl citeşte nimeni, înainte să scot din mine sfaturile preţioase.
Apoi vorbesc. Despre “acceptare”, “introspecţie”, “capacitatea de a te observa”, “stabilirea limitelor”, “echilibru interior”, “seninătate în faţa a ceea ce nu poţi controla”, “căutare”. Ca şi cum eu aş înţelege fiecare cuvânt din ăsta, aş şti exact cum se manevrează în viaţa reală şi – drept dovadă – am şi câte o anecdotă simpatică pentru fiecare moment în care am pus în practică vreun concept din cele de mai sus.
Îmi povestesc numai experienţele mele dar, nu ştiu cum, din experienţele mele eu ies mereu bine, ba chiar şi simpatică, ba chiar şi amuzantă, mereu cu o preţioasă lecţie de viaţă învăţată pe care am grijă să o subliniez celui care mă ascultă sau mă citeşte, ca un rezumat de un paragraf pus la sfârşitul lecţiei de istorie.
Apoi rămân singură cu mine şi mă întreb “ce-o fi pus stăpânire pe mine? cine e persoana aia ca a spus toate astea?” Şi de ce nu am spus eu, din prima, “Nu ştiu, nu ştiu, nu am nici un răspuns, îmi caut răspunsurile înnebunită, în fiecare clipă, mi-e ciudă şi mie că nu ştiu, că nu pricep, că viaţa e croită din fire pe care eu nu le înţeleg, nu ştiu, suntem în aceeaşi barcă, hai să vâslim împreună”.
Nu spun asta niciodată.
Aşa că uneori, îmi dau seama că privesc oamenii vâslind, în timp ce eu le explic, de pe ţărm, cum să o facă.
Astăzi mi-a prins foarte bine citatul ăsta, despre cum poţi de fapt să îi ajuţi pe ceilalţi:
Pasul 12 spune că, după ce am trăit o trezire spirituală, încercăm să ducem mai departe mesajul, celorlaţi. Mesajul nostru este unul al speranţei iubrii, confortului, sănătăţii – un mod de viaţă mai bun, unul care funcţionează.
Dar cum transmitem noi mesajul? Nu salvându-i pe ceilalţi. Nu controlându-i. Nu dezvoltând obsesii. Nu devenind evanghelişti ai recuperării.
Purtăm mesajul pe numeroase căi – modeste, subtile, dar puternice. Ne recuperăm pe noi şi devenim un exemplu viu al speranţei, iubirii de sine, confortului şi sănătăţii. Aceste comportamente tăcute pot purta un mesaj puternic.”
din Melody Beattie, Meditation from “Language of Letting Go”, 10 august
Pentru că, de fapt, mi nu “mi se întâmplă” nimic. Eu sunt cea care, din orgoliu, sau teamă de vulnerabilitate sau mândrie prostească mă transform în această atotcunoscătoare
…


Recent Comments