You are currently browsing the tag archive for the ‘alcool’ tag.
Dependenţa de alcool e ca un labirint complicat. Şi face victime. Alcolicii sunt acestea. Chiar dacă sunt victime ale propriului creier ori simpli purtători de probleme. Nu-i arătăm cu degetul pe ei, ci arătăm problemele lor. Non-alcoolicii îi pot cunoaşte pe alcoolici într-o mulţime de situaţii. Din poeziile care-i descriu drept cei mai sinceri mărturisitori ai dragostei şi ai mizeriei. Din filmele care le supralicitează genialitatea neînţeleasă, ori îi arată copleşiţi de traume şi luptând eroic cu adicţiile.
Din reportajele de ştiri în care apar ca adevărate bestii şi apoi din statisticile despre violenţă domestică şi crime cauzate de alcool. Din mărturiile rudelor şi ale prietenilor, în care alcoolicii sunt o adevărată povară, care le fură cel puţin timpul şi energia. Din descrierile medicilor, care vorbesc despre ciroze, pancreatite şi tot felul de boli care-i curăţă pe oameni încet şi dureros. Şi, pe undeva, cam toţi au dreptate. Deşi alcoolismul e, parcă, mai simplu.
Alcoolic anonim: „Noi suntem bolnavi de o boală prin care ne-am pierdut capacitatea de a ne controla băutul. Chiar dacă de multe ori ne-am păcălit că am putea să ne câştigăm din nou acest control, de fapt, l-am pierdut pentru totdeauna. Suntem ca o persoană care şi-a pierdut piciorul într-un accident. Niciodată piciorul nu va creşte la loc. Nici noi nu vom mai avea capacitatea de a bea controlat. Singura noastră şansă de supravieţuire este să devenim total abstinenţi“.
Acest articol este despre supravieţuire.
Dan Sociu: „Am trăit două vieţi“
Scriitorul Dan Sociu are 35de ani, a fost alcoolic mai bine de 10 ani, iar de 7 ani e „curat“. Mai bine să nu scădem 17 din 35. Aşa a fost să fie atunci. Tatăl său, alcoolic, cel mai bun profesor de matematică din oraş, n-aducea prea multă linişte-n casă. A murit când Dan Sociu avea 16 ani. Unchiul său, alcoolic, meseriaş şcolit la Sighişoara, a murit înecat într-o baltă de câţiva centimetri. Era beat. Dan Sociu se gândeşte că treaba asta e cumva ereditară – şi aşa s-ar putea explica faptul că o treime din viaţa lui a fost tulbure. Dar el n-a mai băut nimic de 7 ani. Adio!
„Weekend Adevărul“: De ce te-ai apucat de băut?
Dan Sociu: Eu m-am apucat de băut pe la 16 ani, după ce a murit tatăl meu, dar nu ăsta a fost neapărat motivul principal. Eram lipsit de supraveghere, puteam face orice. Eram tot timpul în căutarea unei figuri paterne şi mă înhăitam cu băieţi mai mari ca mine, iar în faculatate, la fel, stăteam cu prietenii mei, dar şi cu o gaşcă de scriitori de peste 30 de ani şi beam cu ei. De ce te apuci e greu de spus. Că vine treptat. Am început pentru că nu aveam nicio altă distracţie şi pentru că mă ajuta să scriu. Alcoolul mă dezinhiba. Îmi tăia timiditatea, pentru că aveam un soi de timiditate socială, by default (n.r. – în mod prestabilit).
“Adevărul e că urăsc alcoolul și îi urăsc pe bețivi. Îi urăsc cu milă, îi urăsc pentru neputința lor și mi-e și milă de ei pentru asta. Îi urăsc și pentru neputința mea, că n-am ce le face deși aș vrea. Majoritatea prietenilor mei cei mai buni, oamenii cei mai dragi mie, sunt bețivi. Se zice că oamenii cu probleme cu alcoolul sunt de fapt puțini într-o societate, dar pentru că fac multă gălăgie și multă distrugere, par mai mulți. Sunt cam 8% și eu cred că am băut cu toți. Am băut peste zece ani de zile mult și am tras multe din cauza asta. Nu știu cum să fac să ies din convenționalitatea asta liniștită a frazelor și să exprim ce simt și cum a fost și cum e. Nu vorbesc cu superioritatea celui care a scăpat – sau poate da, dar nu în primul rînd de acolo – și nici nu sînt chiar sfîșiat de situație, de obicei mă detașez, dar am momente de astea de ură.”
Dan Sociu – http://totb.ro/alcool-versus-iarba-i
vs.
“Alcoolul e un mecanism pe care-l ţin foarte mulţi sub control pentru că e un drog care se învaţă uşor şi care te integrează. Cînd îl cumperi, plăteşti accize, ajuţi şi statul. Ăia care nu beau şi nu fumează sînt adevăraţii evazionişti – un evazionist fiscal (muncitor la negru pe trei lei) plăteşte totuşi o taxă la sănătate cînd bagă nişte tutun cu alcool. Băutul şi fumatul sînt, practic, în societatea noastră din ce în ce mai exclusivist-fascistă, ultima formă de prezenţă de demn-plătitor-de-taxe pe care o mai poate avea un cetăţean. Alcoolul e ca benzina, pune totul în mişcare. Dacă plăteam accize pe haşiş, poate băgam mai mult. Aşa, consum doar dacă mă serveşte vreunul mai tînăr sau mai pus pe fapte mari.”
Costi Rogozanu – http://totb.ro/razboiul-rece-alcool-si-droguri
Un fel de dezbatere, pro/contra, pusă în scenă de site-ul Think Outside the Box. Cred că sună un pic dureros să citesc despre un subiect care mi-a afectat o mare parte din viaţă ca şi cum ar fi Superman vs. Batman, dar poate nici nu e nevoie de atât de multă încruntare – nici spre alcool, nici despre droguri.
Ce m-a mişcat cu adevărat în articolele de mai sus este că se cunoaşte, în sub un minut de lectură, cine a fost afectat de consumul de alcool al altuia şi cine nu.
Din Evenimentul zilei: De ce dragostea este percepută de creier precum dependenţa de alcool
“Dragostea este ca un viciu. O dependenţă puternică, dar minunată, când lucrurile merg bine, şi de-a dreptul îngrozitoare atunci când lucrurile nu merg într-o direcţie bună”, explică autorul studiului, antropologul Helen E. Fisher.”
“Bărbaţii sunt afectaţi psihic de calitatea relaţiei amoroase pe care o au, în timp ce femeile doar de existenţa sau lipsa acesteia. Este şi motivul pentru care tinerele femei sunt mai predispuse către depresie atunci când o relaţie se sfârşeşte. ”
Şi surpriza: “bărbaţii suferă mai mult decât reprezentantele sexului slab atunci când se despart de o persoană dragă.”
Pasul 1. “Am admis ca eram neputiincioşi în faţa alcoolului – că vieţile noastre deveniseră de nestăpânit”
Dacă semănăm cât de cât, “cei 12 paşi Al-Anon” trebuie să fie ceva la fel de “familiar” (i-am auzit, am citit de zeci de ori despre ei) şi la fel de “străin” (da, da, faini paşi. am să mă apuc şi eu într-o zi de ei sau da, sunt nişte paşi foarte buni, dar nu sunt pentru MINE).
Pasul 1, dintre toţi paşii, mi se părea cel mai departe de mine. Altă galaxie. Era pentru ceilalţi. Eu n-am nici o treabă, atâta vreme cât nu mai trăiesc cu nici un alcoolic şi toată problema gradelor dintr-o băutură mi se pare de-a dreptul neinteresantă. Pasul 1 era clar o chestie depăşită de la natură. Desigur, faptul că trăiam într-o disperare continuă, că îmi frângeam mâinile, că îmi întorceam sufletul pe dos de la nişte lucruri la fel de nesemnificative ca o pereche de şosete era n-avea NICI O LEGĂTURĂ. Nici una.
Spuneam tare că renunţ să fiu o victimă, în timp ce mintea mi se încolăcea ca un şarpe în jurul tuturor scenariilor distructive din lume care mă lăsau, în propria imaginaţie, distrusă şi aşteptându-mi salvatorul.
Spuneam tare că mă dezbrac de toate mecanismele codependenţei, în timp ce tot ceea ce făceam avea drept scop să determin o schimbare în altcineva.
Aveam teorii savante despre felul în care trebuie să fii, doar pentru a fi opusul lor perfect, pentru a mă pedepsi pentru asta şi a mă simţi încă şi mai rău din această cauză.
Fără NICI O LEGĂTURĂ cu pasul unu.
Mi-a luat ceva timp până să-mi dau seama că TOATE aveau legătură cu pasul unu. Fusese nevoie de doar câteva momente de sinceritate cu mine. Trebuia să-mi dau seama că eram atât de obişnuită să fiu nefericită din propria minte încât respingeam orice m-ar fi făcut mai puţin nefericită. Căutam atât de mult “mângâiere” încât refuzam să mă comport într-un mod care nu cerea mângâiere, ci bucurie.
În clipa mea de sinceritate, am văzut toate astea. Mi-au “venit” ca nişte chestii deja ştiute, deja dezbătute în mintea mea şi fără străfulgerarea vreunei revelaţii. Dar pentru prima dată, le-am acceptat pur şi simplu, fără să mai am nici o scuză. Şi-am mai acceptat şi faptul că trebuie să fac pasul 1. Şi am mai înţeles câteva lucruri despre acest pas:
- Pasul 1 nu înseamnă a renunţa la ceea ce vreau. Dimpotrivă, îmi este mai clar acum ce vreau decât oricând altă dată. Doar am luat dorinţa mea, am iubit-o, am pus-o în braţele lui Dumnezeu (sau Univers, cum îi spun eu) şi i-am zis “Descurcă-te. Fă-mi rost de ea”.
- Pasul 1 nu înseamnă să faci ORICE pentru a-ţi îndeplini dorinţele. Înseamnă să fii sigur că se vor îndeplini, că se va găsi o cale, iar treaba mea este să mă bucur de drumul pe care sunt.
- Pasul 1 înseamnă să-mi doresc din tot sufletul, dar să nu-mi leg viaţa de rezultat. Poate să fie, poate să nu fie, important este că eu vreau.
- Pasul 1 înseamnă că nu pot să controlez cum se întâmplă lucrurile.
- Pasul 1 nu are, pentru mine, nici o legătură cu alcoolul. În schimb, am făcut o listă cu toate lucrurile pe care nu le pot controla, deşi mi-ar plăcea. Am citit şi recitit lista şi am ridicat din umeri. NU POT FACE NIMIC. Poftim Universule, ia lista aceasta, ai grijă de ia.
- Pasul 1 a fost “iupiiiiiiiiiiiiiiiiiii”, ce bine că am scăpat de toate lucrurile astea. Nu mai am nici o treabă cu ele.
- Pasul 1 înseamnă că tot ceea ce pot face are legătură cu mine, doar cu mine. Singura mea treabă este să mă comport în “armonie” cu visele şi dorinţele mele.
- Pasul 1 înseamnă sinceritate cu mine, înseamnă un efort de a-mi reaminti, în fiecare clipă, în fiecare situaţie ce pot să controlez şi ce nu.
- Pasul 1 va însemna de acum “duşul de dimineaţă”. O chestie care trebuie făcută zilnic pentru că altfel… începe să pută.
Ştiu că pentru mulţi felul în care am făcut eu pasul 1 poate să nu aibă nici o logică, nici o legătură. De aceea paşii sunt o chestie globală, dar experienţa lor este una pur personală. Puteţi citi mai mult despre cei 12 paşi pe site-ul Al Anon.
măcar alcoolicii pot spune precis “sunt abstinent de 2 ani, 4 luni şi 10 zile”. au un moment precis pe care pot să-l pipăie, să-l prindă între degetul mare şi cel arătător şi să-l ridice ca pe un cartonaş în faţa celor cărora le vorbesc. se lasă de un ceva şi lucrurile stau destul de clar – te-ai lăsat sau nu te-ai lăsat.
noi, codependenţii, de ce ne lăsăm, mai exact? ce este în paharul ăla pe care îl înghiţim cu obsesie zilnică? ce este substanţa aceea care pare ATÂT de gustoasă în primele secunde dinainte şi lasă atât de mult amar în sufletele noastre după?
din punctul acesta de vedere cu alcoolul, cu drogurile, cu mâncarea, cu dependenţa de cumpărat pantofi este mai simplu. nimeni nu se întreabă ce este ăla alcool, ce sunt ăia pantofi. ştii. şi te laşi.
drogurile codependenţilor sunt multe: atenţia celorlalţi, aprobarea celorlalţi, notele de la şcoală, încurajările, iubirea, crizele, sfaturile, aşteptările, grija, cerinţele celorlalţi, dorinţele încă neformultate ale celorlalţi, controlul, vinovăţia, responsabilitatea pentru ceilalţi… multe.
uneori înghit drogul şi nu-mi dau seama decât după aceea. dacă aş fi fost dependentă de şosete, aş fi ştiut: poftim, iată o şosetă, iată o şoşetă fascinantă desigur, dar nu, astăzi mă abţin de la şosete.
cu alte cuvinte, la noi abstinenţa îmbracă o formă mult mai bâjbâită. uneori se poate, alteori nu, de cele mai multe ori nu-i clar ce-i aia. alcoolicii au o vorbă: “abstinenţă senină”. cred că noi trebuie mai întâi să ne descurcăm tare bine la partea de “senină”.
Iubirea provoaca dependenta 
Recent Comments