oare v-am spus ca sunt impatimita SF? Dar daca stau bine sa ma gandesc eu sunt impatimita de orice. Daca „mi se pune pata” inseamna ca sunt impatimita, nu? Cu toate astea niciodata nu mi-a trecut prin cap ca as putea ajunge sa traiesc astfel de vremuri. Am citit atatea carti, atatea nuvele, atatea „almanahe” – cum ar zice primarul care nu mai este- fantasmagorii despre virusi ucigasi, ploi toxice, dezastre naturale si oameni plecati sa-si caute pamanturi noi in cosmos dar de fiecare data le-am luat doar asa – literatura SF si nimic mai mult. Never say never. Am ajuns s-o traiesc si pe asta. Inca sunt debusolata, inca nu pot sa cred ca se intampla chiar acum. Iata a trecut aproape un an si inca suntem in plina pandemie. Vaccinul abia a aparut. Polemici aprinse, masca pe figura, statistici ingrijoratoare, stare de alerta, de urgenta, de ce-o mai fi… Si colac peste pupaza, alta scena desprinsa dintr-un alt SF, tot prost bineinteles, razmerita de la Capitoliu.

Later edit:

Se pare ca a mai trecut un an de cand am inceput acest post. Intre timp a venit valul 2, valul 3 si acum suntem  in plin val 4 spre 5. Se anunta criza energetica, o criza alimentara de proportii, criza guvernamentala, „crizele” prezidentiale, criza economica, cea climatica, criza medicala, pandemica,  inca o criza peste criza, peste criza. Traim vremuri tulburi iar noi suntem o specie bolnava. Nu doar fizic bolnava ci si psihic. Societatea nu mai are valori si nici valoare. Morala e ceva desuet, principiile nu mai exista de mult. Si bolovanul, la inceput un bulgar de zapada, creste alarmant si se rostogoleste din ce in ce mai repede strivind lumea noastra asa cum o stiam noi. Noi cei mai vechi pentru ca cei de acum nu au termen de comparatie, pentru ei asta e normalitatea. Si daca imaginatia noastra bolnava a prevazut tot ce s-a intamplat ma intreb cu groaza ce va urma. Desertificarea planetei, iarna planetara, epuizarea resurselor, asteroidul urias, invazia de extraterestrii sau extinctia – nu neaparat in acesta ordine. Simt ca planeta nu ne mai vrea si incepe sa se scuture de noi ca un animal de purici. Planeta se trateaza in timp ce noi ne imbolnavim. Normal, ea e mai importanta in ecuatia Universului decat existenta sau nonexistenta noastra. Pentru ca n-am stiut sau n-am vrut sa tinem cont ca nevoile ei sunt si ale noastre dar ea e mai puternica decat noi.

later later edit: a venit si urmarea: criza energetica si razboiul sau invers. Una scuza pentru cealalta.

ca de obicei, inceputul este cel mai greu

intinderea  nesfarsita din fata ta si totusi… parca intrezaresti un capat

dar de aici totul e joaca de copil

va urma

Daca Tulipanul mai are de crescut vreo 20 de ani pana la prima inflorire, cu Arborele lui Iuda stiu sigur ca n-am dat gres ; infloreste din anul 3 de la plantare.

Pentru ca anul asta nici n-a cazut bruma , nici n-a plouat cu gheata , nici n-au fost temperaturi sub zero , magnolia mea s-a desfasurat in toata splendoarea ei. 

cu unghii scrijelind pe sticla 

un trandafir s-a-ngalbenit de frica

iar tufanelele-au cazut in prag….

Imi plac florile. De orice fel.

Atat de mult incat la un moment dat mi-am umplut gradina cu balarii numai pentru ca pe plic florile aratau superb. Era „muscata dracului” , florile nu aveau mai nimic in comun cu ce era pe plic , crestea ca nebuna cat gardul si mi-au trebuit vreo doi ani sa scap de ea. Deci imi plac florile si primesc orice de la oricine are de dat sau de „scapat de ele”. Si asta vara am primit niste flori de la verisoara Luci de la Craiova. „Ia-le nasa ca eu mai am” „da-le incoa finico – e si fina noastra- ca le gasesc eu loc”

Loc nu prea le-am gasit imediat asa ca le-am pus direct in pamant desi erau niste plante de interior. Habar n-aveam ca sunt altfel decat niste plante cu frunze si atat. Dar eu nu ma indur nici de ceapa ciorii asa ca…

In toamna mi-am adus aminte de ele – „hait, florile de la Luci , daca le las afara se vor topi de frig” . Le-am bagat in casa la limita inghetului si le-am plasat strategic  undeva pe scara in loc de balustrada – ca inca nu mi-am pus balustrada la scara – de altfel chiar nu-mi place balustrada la o scara. ( cred ca sunt singura cu idei de felul asta , am senzatia ca ma incomodeaza , ma ingradeste desi poate peste cativa ani o sa-mi para rau cand o sa urc scarile in genunchi  🙂  ).

Nu le-am dat atentie  o vreme destul de indelungata pana cand am simtit ca e cazul sa ud si florile puse la iernat . Si ce sa vezi?

pentru ca in sfarsit de data asta am fost cuminte , Mosul mi-a adus cadoul pe care i-l cer de vreo cinci ani daca nu mai mult.

Bucurie mare dar nedumerire si mai mare! La anul ce sa-i mai cer? Are cineva vreo idee?

Cred ca aseara aveam mai multe idei despre titlul acestei postari dar la mine noaptea se pare ca nu e un sfetnic bun pentru ca le-am uitat pe toate.

M-am inscris in mai multe grupuri pe FB – grupuri in care ma regasesc , grupuri pe care le urmaresc cu placere si din care aflu lucruri noi sau in care pot impartasi din ce stiu. Ultimul in care m-am inscris este „Reciclare creativa…si nu numai…”

Poate ce va arat astazi nu tine de reciclare strict ci mai degraba de modalitati inedite de a gasi „ceva interesant” in cele mai banale lucruri. Cum ar fi o … piftie.

Mai departe las pozele sa vorbeasca. Doar cu mentiunea ca sunt cativa ani buni de cand adun „magnolii” – de data asta am gasit doua. E drept si piftia a fost dubla. 🙂

Doar cand ma uit pe la ceilalti imi dau seama cat a trecut de cand n-am mai fost pe aici. Si nu-i decat la un clic distanta.

Iata ultimii trandafiri .

Ce pot sa spun? S-ar zice ca am avut noroc altfel l-as mania pe Dumnezeu. 

Această prezentare necesită JavaScript.

🙂  Seamana?

Masha – 1 an – tinerii frumosi si liberi

Kimi – 7 ani – pensionarii

Moustache – 2 ani – un puturos fara pereche mai ales de vineri pana marti

Piata Victoriei versus Cotroceni si Marea Relaxare

Noroc cu zilele de teren. Intre doua constatari , luate din fuga cailor putere…

fara cuvinte

de mai bine de o luna inflorite dupa o perioada destul de lunga de stagnare.

Inca ma consider tanara desi „tinerii frumosi si liberi” (deja demonetizata expresie) m-ar putea cataloga fara drept de apel „o baba „, uitand ca varsta de pensionare a crescut cam mult pentru nivelul de trai pe care-l avem acum. Nu am stofa de intreprinzator, sunt un simplu functionar la o companie – nu dau nume sa nu se interpreteze- functionar fara perspective (lucru stipulat clar in fisa postului – posibilitati de promovare – fara), aruncata de soarta la o margine de tara, candva cu potential, in prezent un biet targ de provincie, nu „m-a dus capu’ ” sa incep ceva pe cont propriu aici, nici sa-mi caut „libertatea” pe alte meleaguri; asta e ,  accept „ghinionul” unei vieti absolut obisnuite fara nimic iesit din comun.Nu ne-am nascut toti invingatori , nici genii , nici cu toate ursitoarele gramada cu urari de bine. Traiesc, sau cel putin asa imi placea sa cred, o viata banala, normala, fara suisuri si coborasuri, fara o curba a lui Gauss prea pronuntata; prefer liniaritatea si nu ma vait, nici titlu de glorie nu-mi fac din asta. La urma urmei trebuie sa faca cineva si treburile marunte, cineva trebuie sa sape, cineva trebuie sa spele si WC-uri, cineva trebuie sa mature gunoaie, sa pazeasca, sa cladeasca, sa…, sa….

Asta nu ma impiedica totusi sa ma tem. Deocamdata sunt bine in universul meu stramt, in casa mea, in gradina mea, cu neamurile mele, cu maruntele mele impliniri si umilele mele necazuri, cu copiii mei mai mult sau mai putin realizati decat ai altora (exista intotdeauna capra vecinului de referinta), nu judec pe nimeni, nu detin adevarul absolut, incerc sa nu acuz daca nu ma loveste direct, incerc sa inteleg – atat cat ma duce mintea si experienta mea de femeie trecuta de-o  varsta, nu foarte citita, nici prea dusa la biserica, nici prea culturalizata pe la concerte pop – rock – simfonice, inca nu fac diferenta intre „la major” si „do minor” , am crescut cu jumatatea de ora de muzica populara de la pranz de pe vremea lu’ nea Nicu pe care-o ascultam la „aparat” doar ca sa nu pierd cealalta jumatate de ora cu „muzica popoarelor”. Nu m-a dat mama nici la pictura, nici la pian, sa nu mai vorbesc de vioara sau alte „culte”; n-am fost pe la simpozioane, n-am admirat alte simeze decat pe cele ale defunctului „fond plastic”, muzeele vazute de mine le numar pe 10 degete iar pentru concediile in strainatate imi ajung cele de la una singura (stanga sau dreapta- care vreti voi la alegere). Ma induioseaza puii de matza, cateii vagabonzi, copiii de orice neam si oamenii in varsta, nu neaparat in aceasta ordine. Nu spun oamenii batrani ci doar cei in varsta. Si revin la tema. Ma tem.

Ma tem ca intr-o zi, daca o voi apuca, voi fi si eu in varsta, poate pensionara cu o pensie in nici un caz nesimtita, poate voi fi neputincioasa, poate voi fi bolnava, urata, stirba, balbaita, incoerenta, depasita de vremuri;  poate voi avea nevoie de cineva sa-mi poarte de grija, ca ai mei fi-vor departe. Poate n-o sa am cu ce, poate n-o sa am cu cine. Poate ziua buna de azi va trece si cine stie ce va aduce ziua de maine. Da, e un motiv perfect egoist, ma tem pentru mine. Dar nu uitati ca oricui i se poate intampla. Soarta nu ocoleste pe nimeni. In final ajungem toti in acelasi loc;  mari si mici, bogati si saraci si azi inca tineri si frumosi si liberi…

Si maine…?

De ce-as rade de cei mai jos decat mine? De ce i-as blama pentru ignoranta – nu e vina lor ca au avut ghinion cum nu e nici meritul meu ca am avut mai mult noroc. De ce mi-as bate joc de ei? Oare mie mi-ar placea? A naibii roata se invarte mereu oricat de mult ne-am impotrivi. E o lege pe care n-o putem abroga oricat ne-am bate cu pumnul in piept – noi nu , niciodata , noi nu….

La un moment dat vom imbatrani, oricat ne-am da de ceasul mortii ca suntem tineri in simtiri. Rahat, vom fi batrani, neputinciosi, uraciosi, greoi in exprimare, plicticosi, depasiti, expirati vor spune unii… Ce-ar insemna asta, ca trebuie sa disparem in neant pur si simplu, sa nu le mai stam in cale celor inca frumosi si liberi si biologic inca tineri?

Ma tem. Si-o spun cu toata responsabilitatea uneia inca – spun inca- tanara. Si-atat!

Vreau doar tara mea. Si o vreau intreaga si unita . Nu mai vreau razboaie personale , partinice , fratricide. Vreau oameni calmi si echilibrati nu desfigurati de ura. Vreau o tara de oameni destepti nu de tzatze proaste si de tot felul de „Gica Contra”. Citeam un comentariu pe fb despre anumiti votanti – somerii , pensionarii , penalii , tiganii , persoanele casnice , ignorantii. Ce doriti oameni buni , voi ceilalti , vreti cumva sa le dam in cap? Vreti sa-i omoram? Nu uitati ca pensionarii aia amarati au suportat greul si v-au crescut – ca pe vremea aia erati niste tanci cu cas la gura. Nu uitati ca somerii sunt someri pentru ca li s-au taiat fabricile la fier vechi. Ca un neica-nimeni spunea odata ca trebuie privatizare fie chiar si pe 1 dolar. Si nu ne-am ales nici cu 50 de centi.  Nu, nu mai vreau o tara ca afara. Vreau o Romanie a Romanilor , nu a austriecilor , nici a polonezilor , nici a nemtilor nici a francezilor nici a altor neamuri. Aceia sa-si vada de ale lor . Vreau drumuri facute de romani nu de americani. Da fratilor , vreau fabrici si uzine nu lanturi de hipermarket-uri. Vreau „Fabricat in Romania” nu „Made in UE”. Vreau varza de Buzau si rosii de Bragadiru , mai vreau piersici de Nazarcea si cartofi de Prejmer. Vreau mere de Voinesti si branza de la Muscel.Vreau perdele de Pascani , stofe de Buhusi , gem de Topoloveni si hartie de Busteni.  Vreau inapoi serele Codlea si vagoanele de Arad.Cei care va amintiti puteti completa lista.Chiar nu mai stim sa facem nimic?  Nu mai vreau masa de manevra si manipulare. M-am saturat de multinationale si corporatisti cu camasi albastre si cravata. Parca nu va placea uniforma. Aveti impresia ca daca multinationalele isi muta teatrele va vor lua si pe voi la pachet? Se vor duce acolo unde platesc mai putin caci voi veti fi devenit prea scumpi pentru a fi si profitabili. Nu , nu vreau o tara ca afara. Imi vreau padurile inapoi pe culmi de munte. Imi vreau campiile inapoi cu lanuri si roada bogata. Imi vreau oamenii inapoi , buni si calzi , intelepti si toleranti , harnici si frumosi la suflet. Da , recunosc , sunt nationalista si daca asta-i un pacat prefer sa traiesc in pacat. Mi-e greu sa cred ca cineva uraste neamul asta atat de mult incat sa vrea dezbinarea lui. Inainte de a fi cetateni planetari suntem cetateni Romani. Iubiti -va oameni buni. Daca nu va intelegeti aici cum vreti sa supravietuim ca oameni?

Cu ploi. Cu si mai multe ploi , cu foarte multe ploi. M-am cam saturat. Pare ca primavara asta vrea sa suplineasca prin ploaie lipsa zapezii din iarna ce-a trecut. Asa ca mare lucru n-am facut. Nu reusesc sa termin 10 mp de loc plin cu buruieni pentru ca pamantul e ud. Nu reusesc sa leg via ca e de neintrat. Nu reusesc sa cosesc lucerna ca putrezeste pe pamant. Nu reusesc sa tund gardul viu ca e prea plin de apa. Nu reusesc nici macar sa fac niste poze cu irisi infloriti pentru ca nu infloresc. Astept cate un boboc doua saptamani . Totusi , printre picaturi , timid si-au mai deschis petalele trei/patru dintre ei. Din cei luati asta toamna. Asadar , IRIS!

Nici trandafirii nu stau mai bine la capitolul inflorire. Cele cateva flori au in schimb culori mult mai tari decat de obicei. Poate din cauza frigului.

Iar ciresii au evoluat rapid de la dat in parg la super copt/ ca si culoare pentru ca altfel au inceput sa crape de atata apa , ba chiar sa se strice. Gustul insa e destul de bun. Poate mai incapea putina dulceata dar … asta e!

ca tot asa ne-am omorat toata „prima”-vara asta. Intre doua ploi am reusit sa plantam rosiile in solar. Cu nepretuitul ajutor al Madalinei la plantat si al lui Adi la montat plasele antipisici. Ca la impresionantul lor numar  era imperios necesar sa blindam solarul cu asa ceva.  Nu stiti cine-i Adi? Asa e , n-am zis nimic despre un eveniment important care a avut loc vara trecuta. Dar voi recupera curand cu o postare serioasa pe tema asta. Revenind la solar probabil va fi ultimul an in varianta actuala. Deja lemnul a putrezit pe alocuri , folia s-a rascopt si am tot peticit-o , sarmele au ruginit si le-am tot innadit. Gata , ultimul an. La anu’ facem unul pe teava si cu macara. Asa de moft. Cu greu am dezburuienat gradina. Slabe sperante sa tina prea mult cu atata apa. Asta-i an de taratoare d’aia cu floricele albastre si inca una „al carei nume nu poate fi rostit” ca n-as vrea sa jignesc nationalitatile conlocuitoare. Oh , uitam cucuta. Minunata cucuta pestilential mirositoare care mi-a impanzit tot locul mai ceva ca domnul pir.Tot intre doua ploi am reusit sa finalizam un proiect amanat de multi ani – tot ce-i provizoriu tinde sa devina definitiv – si anume Gardul din spatele casei.  Dezolant , nu?

Desi ziceam ca nu vreau betoane am cedat interesului major de protectie impotriva buruienilor , cartitelor si cainilor pripasiti in numar din ce in ce mai mare pe langa noi.O fi din cauza lui Cutica pe care-l hranesc de cativa ani si care de, si el ca omu’ , a mai avut o iubita , ceva pui din flori si tot asa. Ce e drept nu e pacat , masina si curtea mea sunt cele mai bine pazite din zona. Dar , totusi , se cerea gard si gard am facut. Parca-i totusi altceva.  Ne-a mancat finantele pe vreo trei concedii dar  zona aia de gradina are deja alt aspect mult mai ingrijit. Si fiindca tot veni vorba , intre mai multe ploi de data asta , am schimbat oaresce stalpi prin vie ca asa le vine randul la toate odata. N-am mai pus tevi ca erau prea scumpe , nici spalieri ca s-au furat deja toti , am luat niste trunchiuri de salcam de toata frumusetea , tratati cu flacara si ulei ars si ingropati cu ajutorul minunatei scule ce se cheama burghiu de pamant , achizitionat fara regrete de la Dedeman (pentru cei interesati , e ideal pentru sapat gropi de diametru rezonabil de mic – adica mai mic decat o cazma – numai bun si pentru plantat pomi).

Dupa cum vedeti pana si o mata il poate folosi. Efortul e minim , randamentul maxim . Si dupa asta m-am aventurat la taiat via. Eu si nimeni altcineva. Ca m-am tot rugat de unii si de altii , m-au tot amant pana cnd am zis pas. Oricum imi tot promiteam asta in fiecare an asa ca anul asta am facut-o.Si se pare ca , norocul incepatorului , am taiat-o binisor ca e plina de struguri. Si uite-asa din ploaie-n ploaie am ajuns la Sf. Gheorghe cand am aniversat noua ani de la primul tarus batut la casa. Aniversare cu surle si trambite adica in tonul de acum noua ani cu sape si lopeti ,greble si foarfeci , sfori si sarme. Ca Sfantul e ingaduitor si nu se supara daca plantezi ceva de ziua lui. In concluzie am plantat afara vreo 20 de fire de rosii ramase din solar , am sapat putin prin ce-a mai ramas din ceapa – la toamna nu mai pun fir ca mai bine se face aia pusa primavara – am scos leusteanul la lumina ca il napadise lucerna , am mutat urzicile la locul definitiv cu naturiste , (haha , astea-s naturistele, nu urzicile) am legat niste trandafiri , ma rog , maruntisuri. Si iar a plouat. Mai bine ca a fost asa ca de Florii ma mancau palmele si m-am tot plimbat intre doua averse sa vad care-i stadiul general. Era bine. Rosiile n-au simtit transplantul , ziceai ca acolo au fost semanate , tufele de gutui japonez din care am incercat o delimitare in fundul gradinii desi cu florile uscate si cam jerpeliti incet incet scot frunze noi , gardul viu minune e mai minune ca niciodata si trebuie sa ne gandim serios la o masina de tuns mai performanta – cea pe care o avem nu merge decat la tufe mici iar asta e deja urias. Si iar ploua. Aseara speram ca se mai imbuneaza cerul si am prins o pauza. Luasem niste rasad de telina si busuioc pe care le-am plantat printre rosiile de afara. Am semanat loboda rosie la naturiste si marar  pe langa ceapa. Si n-am terminat bine ca iar a inceput ploaia. La fix pentru peticele de gazon chelit pe care le-a tratat Madalin cu un sac de samanta. Om vedea ce-o iesi , iarba sau patlagina. Ca si an de patlagina a fost asta . Nu mai tusim vreo doi ani la cata a rasarit. Si gata. Astept cu interes sa infloreasca irisii.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ca de obicei …

si pentru ca imi lipseau din gradina si pentru ca nu aveam culoarea asta si pentru ca sunt minunate si pentru ca vazusem undeva si mi-au placut si pentru ca inca o mie de motive si pentru ca … nu ma pot abtine

Lucrurile evolueaza vertical spre verde de la o zi la alta. Culorile florilor se schimba si ele de la albul rece al ghioceilor , prin nuante de albastru si mov o carmesc usor spre roz si galben. Curand , curand va fi mult galben apoi si mai mult roz si verde si explozia nebuna de vara. Dar pana atunci mirosim lalele – Fiore se pare ca e un gradinar desavarsit si iubeste florile cel putin la fel ca mine. Ati vazut cu cata delicatete pasea printre branduse si acum incearca sa miroasa o lalea – laleaua primordiala care deja a inflorit. Nebunii astia de caltunasi au umplut gradina , au iesit prin toate colturile , palcuri , palcuri albi si mov , placut mirositori. Bujorului i-au mijit coltii , Manole mai are putin si se ia la intrecere cu caisii , narcisele , unele , aproape ca s-au trecut dar mai sunt si altele care abia acum se itesc mandre dintre frunze. Iar eu , eu nu mai am rabdare , am inceput sa tai trandafirii. Cate putin in fiecare zi , doua ore de lumina dupa programul de serviciu ma deconecteaza mai mult decat orice. Peste o saptamana intru intr-un miniconcediu – cateva zile ramase de anul trecut . Sper doar sa nu ploua sau , ma rog, sa nu ploua prea mult.

Daca stai sa te gandesti, pana incepe „oficial” primavara nici nu mai e mult. Iarna e aproape gata. Daca se pastreaza buna traditie , februarie ar trebui sa fie cea mai lunga si nesuferita luna din an , cu viscolul de rigoare din ultima decada , cu temperaturi peste si sub , cu seminte puse la incoltit ca oricum nu se stie ce se alege din ele. Hm… si cu o crasa lipsa de inspiratie. Imi lipseste . Total . Nimic din ce fac sau vad parca nu-i tentant sa fie impartit. Dar hai , fie , macar o data pe luna ar trebui sa zic si eu ceva . Macar asa , pentru aducere aminte.

Mda , gradina se prezinta binisor. Irisii plantati in toamna , mai precis vagonul de irisi plantati in toamna , par sa se fi prins. Si daca nu , are balta peste. Site-ul de la Anthesis e prietenos , plantele-s de soi , preturile bune , livrarea rapida. Palcul de ghiocei de sub corcodus a inflorit , liliacul are muguri uriasi iar Manole promite flori mai multe ca niciodata. Sunt curioasa sa vad glicinele cum au trecut iarna. Probabil peste 6 ani o sa vad si ce flori fac. Oricum , cea  existenta acopera  deja un sfert de casa si daca o las de capul ei in vara asta ma fac si cu acoperis verde. La dormitor nu o sa mai am nevoie de obloane sau jaluzele , va fi suficienta umbra.

In spate n-am trecut inca , handra de ceapa era putin festelita ultima oara  , cam lovita de ger dar sa speram ca zapada i-a priit. Noroc ca anul asta Pastele pica mai tarziu deci mai avem sanse. Cat despre solar se preconizeaza cel putin pereti noi – folia este cea originala , anul trecut am schimbat doar acoperisul – asta in cazul in care stalpii n-or sa cada pe nepusa masa. Si de-or cadea e posibil sa-i schimbam locul dar asta e doar o ipoteza .

Doamnele gaini au trecut iarna relativ cu bine. Din toata liota cumparata asta vara cel mai bine insa a rezistat Domnul Boc. Nu stiu daca am mai pomenit de el. De fapt este o ea. Cel mai mic si mai prapadit pui , a rezistat si caraitului si haraitului si problemelor digestive care au decimat sa zicem un 20 % din efectiv. Si se numara printre cele outoare.  Le-am mai completat in toamna cu trei zburatoare de la tara , doua gaini si-un cocos – cine stie , poate am noroc si pica vreuna closca. Din cele trei una e Vulturica , e incaltata , vinetie , are si putina barbita si face oua verzi. Da , e corect ce-am scris , oua verzi , cel mai frumos verde oliv posibil. La Paste  ouale ei nici nu mai trebuie vopsite.

La concurenta cu gainile e efectivul de pisici. Opt la numar . Una e din vechea garda – Delicata Mia una din fetele lui Missy , ca pe sora ei a luat-o Madalina s-o faca  fata de Bucuresti – Restul , doua transe  de motani tot unul si unul , trei de la Mia : Galben ( cred ca-i Galben reincarnat),  Fiore si Rudolf cel cu nasul rosu si patru adoptati de Mia de la sora ei – Yin si Yang , Co(i)alb si Moustache. O turma de tantalai dintre care insa se distinge Moustache. Habar n-am cu cine si cum dar e pufos si latos , are o blanita moale si o coada stufoasa de parca l-a facut ma-sa cu un persan. Si e iubitor nevoie mare , alintat peste masura si puturos de nu se poate , prea puturos ca sa faca vreo prostie. Mi-a intrat pe sub piele cu privirea-i languroasa si cu torcaiala de alint si in plus si Kimi-l place asa ca e singurul care are acces in casa.

Eh si cam asta ar fi tot. Astept cu nerabdare luna viitoare. Incep sa ma manance palmele , trandafirii se cer taiati , via ajustata , iarba periata si tot asa. Pamant reavan , aer curat , vantul de rigoare si vreo ploaie daca vrea Dumnezeu.

ca si noi ca si drumarii suntem inca o data luati pe neasteptate. N-am mai gasit manusile , cismele erau prin fundul podului – pana saptamana trecuta am umblat in pantofi – pentru caciuli am rascolit tot sifonierul. A nins ca la Polul Nord , zapada are peste juma’ de metru , pomii sunt cu crengile la pamant , tufele sunt doar niste mormane de zapada , casa e pictata in alb cu vagi urme galbui pe ici pe colo. Gardul viu minune e culcat la pamant. La incheieturi am bratari muscate de ger iar mijlocul e intepenit de atata lopatat.

Această prezentare necesită JavaScript.

Bine v-am regasit!

Am visat-o. Am visat ca eram prin gradina cautand prin iarba-nalta nici eu nu mai stiu ce si am gasit-o terfelita , intinsa , lesinata pe Misilica.

Am crezut ca e moarta si-am luat-o in brate acuzandu-ma ca nu am cautat-o suficient de atent si de mult. Aproape ca am simtit-o fizic in bratele mele si-am plans in somn de mila ei. Si-atunci am auzit un mieunat slab de parca isi revenise la viata in mod miraculos si a inceput sa-mi miroasa mana. Parca imi transmitea telepatic ca si ei i-a fost dor si s-a chinuit mult sa se intoarca. Am fost atat de fericita  dar scurta fericirea pentru ca a disparut ca un fum din bratele mele. M-am trezit buimaca , ingrijorata ca visul nu prevestea nimic bun , plina de speranta ca minunea s-ar putea totusi produce. Toata ziua m-am gandit la ea. Apoi seara a venit telefonul. Mi-a tresaltat inima si nici nu stiu cum am ajuns la locul de intalnire. Niste copii inimosi citisera afisul meu si m-au sunat. Aproape totul corespundea , alba , cu ochi albastri , labute maronii, se invartea prin zona cam de doua saptamani … Si-apoi , ca in vis totul s-a destramat. Lipsea pata alba de pe botic iar labutele aveau botine albe. Era ca ea dar nu era ea. Am plecat ravasita si m-am tot gandit daca nu era bine s-o fi luat-o pe cea gasita , sa nu mai rataceasca pe strazi dar apoi m-am gandit ca poate e si ea cautata la randul ei de vreo familie care-o iubeste si-o asteapta. Am lasat-o in grija acelor copii inimosi care avusesera grija de ea si ianinte , pana sa vada afisul meu. Si stau si ma intreb , a fost premonitie sau vreun mesaj? Inca mai sper ca intr-o zi imi va iesi in cale din tufa ei de thuia de la poarta , se va intinde lenes in iarba si vom merge impreuna flecarind nimicuri catre casa…

Am ratat rasadirea , am ratat si legatul pe sfoara dar nu era nimic nou asa ca nu s-a pierdut nimic. Totusi spre deosebire de alte dati anul asta se pare ca  mancam mai repede rosiute de la noi. Am avut noroc. Vremea a fost uscata bine si n-au manat absolut de loc. Le-am si tinut din scurt si n-am mai uitat de copilit si tuns. Le-am aranjat bine , tuns , ras si frezat ca la carte. Cel mai bogat se prezinta etajul doi. Cred ca la fel a fost si anul trecut , nu stiu de ce prima serie n-a fructificat din cale-afara dar ce-a ramas e mare , frumos si sanatos. Le-am scurtat frunzele inca de la inceput , nu le-am lasat sa atinga pamantul ,  nu am lasat buruienile sa creasca si le-am aerisit zdravan – adica permanent. Cred ca doar o saptamana pe la inceput am tinut solarul inchis in rest deschis ca altfel se topeau. Le-am pus mai rare , adica am pastrat distanta de anul trecut si anume o lungime de numar de masina. Va place masura mea , nu? N-am fost curioasa sa masor cat inseamna dar se incadreaza perfect. Iar despre jumatatea de rand de castraveti ce sa mai zic , sunt niste nebuni. Cica nu s-ar intelege prea bine rosiile cu castravetii decat in salata dar cum la mine cainii dorm pe aceeasi perna cu pisicile nici plantele nu fac exceptie.  Ardeii au pornit-o insa mai greu , habar n-am de ce ca nu i-a atacat nimic , poate a fost doar din cauza lunii. I-oi fi pus intr-o perioada neprielnica. Insa acum au flori si ardeiuti mici. Cam atat in solar. Afara in schimb …. dar asta mai tarziu putin. 🙂

N-a fost nevoie decat de doua trei zile pentru ca peisajul sa se schimbe. Definitiv spre verde sper. Totusi , noaptea cand il scot pe moftangiul de Kimi afara (de fapt el ma scoate pe mine) si ies dupa el ca-l apuca pofta de plimbat , nu ma pot abtine sa nu tresar de frumusetea pomilor inzapeziti.

Inzapeziti de flori am vrut sa spun. 🙂

Bineinteles ca m-am pastrat in trend. Adica am pozat cu sarg tot ce mi-a iesit in cale si-n diverse stadii evolutive. Sigur ca da , am pus si eu rasaduri ca toata lumea. Va spun cu siguranta ca rosiile ies intr-o sapatamana iar ardeii cam in doua si un pic (apropos de ardei – credeam ca m-am pacalit cu samanta dar nu , asa ies ei). Continuu sa ma minunez in fiecare zi – alaltaieri nu aveam urma de leustean in gradina – si-l cautasem , vorba aia , cu lumanarea. Ieri pe seara era mandru si frumos de vreo 4 cm inaltime. Fritilaria alungatoare de cartite ( asa zic ei , eu inca nu- s convinsa) a ajuns de la un fir la trei. Imi place ca e din categoria nemofturoaselor – nu trebuie scoasa toamna , sta foarte bine in pamant peste iarna si-i prieste ca precum se vede se inmulteste – n-am stabilit inca in ce proportie. Oricum mai mica decat zambilele care din vreo trei- patru bulbi acum doi ani au acoperit acum aproape un metru patrat. Ceapa-i verde , usturoiul asemenea. Mi-au inflorit viorelele , caltunasii , ghioceii inca-s pe pozitie , randuri , randuri de branduse , gabene , mov si combinate. Mi s-au prins magnoliile si trandafirii de asta toamna. Sper ca anul asta sa-mi infloreasca si liliacul ca-l tot astept de cativa ani si nu se indura. La fel de mari asteptari am si de la glicina. Cea veche , luata de mine de la Brico s-a intins pe gard – nu o tenteaza pergola de la terasa nicicum. Cea de la Gabica sta in expectativa – ca sa nu-i las loc de intors am pus-o in celalalt colt de terasa , vrea nu vrea trebuie sa se inalte acolo ca altundeva n-are unde. Si-am mai pus un fir asta toamna de la „Dica de la Berca” ( adica de la mine de acasa , Dica fiind vecina noastra)  in fata geamului de la bucatarie. Pare ca s-a prins si ea , poate din trei o ramane ceva. Am trecut ( emotional mai greu ) si peste ziua de 8 martie pe care-am „sarbatorit-o/ plans-o” singura in gradina , vorbind in gand cu mama. Adica asa cum mi-am dorit. Balacindu-ma in tarana , scormonind dupa bulbi , grebland , taind uscaturi , mutand una alta prin diverse locuri , taind trandafiri cu tepii de rogoare ( tot nu suport manusile de gradinarit) si tot asa. „Macinicii” i-am ratat si anul asta desi Pusi imi daduse reteta de macinici ( ca pe la  noi la Buzau – ca pe aici se fierb / inmoaie covrigi copti – nu-mi plac , nu mananc). Dar pentru ca era sarbatoare mare am stat cuminte la bucatarie uitandu-ma ce-i drept cu mare jind afara. Duminica – tot sarbatoare , na- mi-am calcat pe suflet si cu un mare ” Doamne, iarta-ma” si cu gasca din dotare am iesit iar la treaba. Se vede ca am pacatuit ca mai pe seara , dupa ce-am dat foc la niste uscaturi si le-am lasat de capul lor ( nu eu ci noi) am constatat ca se indreptau vertiginos spre bucata de livada. Asa ca viteaza cum ma aflu m-am repezit cu-o grebla in mijlocul tarlalei. Ardea totusi usurel , fara prea mare chef , doar spre livada , in lastaris unde era iarba mai inalta o luase putintel razna. M-am dus , normal , sa-l potolesc si cand tropaiam mai cu spor pe jar am calcat un lastar in picioare si cand i-am dat drumul mi-a troznit una fix in ochiul stang de-am vazut un pumn de stele si nu doar verzi , pana mai ieri pe seara. Invatare de minte ca Duminica-i Duminica si nu e luni sau alta zi. Bineinteles ca ieri am ajuns mai tarziu acasa si bineinteles ca a plouat. Ca doar era luni , nu? Hm, a plouat ca-n zi de vara cu fulgere pana la pamant , cu vant si o galeata si ceva , daca nu mai bine , de apa pe metru patrat. Si daca dimineata toate radeau in soare, curatate de praf si primenite acum se pare ca vor mai avea parte de un dus ca iar s-a innorat. Deci , da , nici martea nu-i Duminica. Si probabil asa va fi toata saptamana pana fix Duminica , cand mai mult ca sigur va fi soare si numai bine de trebaluit , semanat , taiat , dat  foc….. Mai poti sa zici ceva? Macar de-ar rasari lucerna.

  doua gheme de mohair lucrate cu andrele nr 4 (daca-mi aduc bine aminte – mi le facuse cineva cadou , erau primite de la ajutoare – se intampla recent „dupa revolutie”)  si cateva ramasite de lana /PNA / mohair de alte culori. Cred ca de atunci visam la gradina. 🙂