Archive for noiembrie 2008
Fitze…
5 noiembrie, 2008
Mai la moda si mai trendy decat fitzele din Bucuresti este mai nou sa critici fitzele din Bucuresti. Fiecare vine si isi da cu parerea despre ceea ce e oricum evident. Ne sunt descrise cu lux de amanunte masinile, gentile burberry si vuitton, cafenelele din dorobanti si decebal precum si toate gesturile si obiceiurile mondenilor bucuresteni. Si asa suntem de ofticati de acesti oameni care isi traiesc viata, profita de ceea ce le-a oferit norocul, curajul si intradevar nesimtirea si arata ca au. Arata ca au bani in acelasi fel in care altii, din cercurile lor elitiste de intelectuali saraci si cinstiti, arata ca au cu ce gandi. De ce ar fi mai prejos cel care si-a dedicat timpul si vointa banilor fata de cel care si le-a dedicat culturii. Multi au un nivel de inteligenta scazut dar poate ca asta e ceea ce iti trebuie ca sa fii dispus sa iti asumi riscurile pe care si le-au asumat ei. Toti ne dorim sa avem banii lor da nici unul nu am avut curajul sa incercam sa punem un plic pe masa unui primar.. cine stie, poate ar fi tinut. Cei care au calatorit afara stiu ca lumea asta contrasteaza mult cu cea din vest in care oamenii sunt foarte modesti si nu isi afisaza cu atata opulenta succesul. Dar poate ca e un contrast care in ciuda premiselor de la care pleaca, aduce beneficii. Genul de contrast care te scoate in evidenta si iti da identitate. Care ii atrage pe cei din jur curiosi sa vada o altfel de lume, o lume in care oamenii vor sa straluceasca in loc sa se piarda in multime. Ce-ar fi daca opulenta ar face pentru Bucuresti ceea ce au facut drogurile si prostitutia pentru Amsterdam?