Ce-ți dorești în 2026?
Sau, dacă ar fi să-ți pui o singură dorință pentru 2026, care ar fi ea?
Un ulei de corp parfumat, un blush și o paletă pentru pleoape - toate în ediție limitată - sunt preferatele mele din colecția de Sărbători de la Chanel.
Cum am trecut de la „iubesc să zbor” la „mi-e frică să zbor” și cum am ajuns undeva la mijloc între cele două.
Obiecte și experiențe care mi-au făcut anul mai frumos. Printre ele, veți descoperi și niște alegeri total neașteptate.
Ooo, ce veste minunată: de pe 22 până pe 29 decembrie te poți plimba cu Omoda 5. Fără să te coste ceva.
Poate că nu mai credem în supereroi, dar credem că unele lucruri ne aduc noroc sau, cel puțin, că ne pot face ziua mai frumoasă.
Aseară, în trafic, stăteam la semafor așteptând să se facă verde și să fac stânga. Mai era o mașină în fața mea care aștepta același lucru.
În spatele bijuteriilor inspirate de Frida Kahlo stă o disciplină a culorii și a detaliului care nu caută perfecțiunea decorativă, ci sensul. Ele nu reproduc un tablou anume, ci extrag esența: curajul, contradicțiile și combinația aceea inconfundabilă de forță și vulnerabilitate.
Nu e glam, nu e fancy, dar e genul de produs pe care, odată ce-l descoperi, nu-l mai lași acasă.
Sunt puține lucruri care mă scot din pepeni mai tare decât comportamentul de gen „lasă că, dacă e nevoie, cumpărăm alta”. Iar când ai copii vezi destul de des acest gen de... hai să-i spunem lejeritate. Mai ales dacă sunt copii cărora nu prea le-a lipsit nimic.
Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri