ora25

Și acesta este cuibul actual: https://orele25.wordpress.com

Mă uit la știrea asta și mi se ridică părul pe ceafă: „Albania vine în ajutorul Italiei, trimițând 30 de medici și infirmieri”. Una din puținele știri în care s-a condensat realitatea.

Îmi trece repede fiorul religios pentru că deja îl văd pe Iohannis făcând un apel la medicii plecați în Italia să se întoarcă cât mai repede în țară.

Mai mult decât oricând, zilele astea îmi place să mă gândesc la specie ca la o persoană nobilă, care caută să se perfecționeze doar așa, din cochetărie, nu mânată de nevoi arzătoare. Uite azi mă plictiseam și m-am hotărât să învăț japoneza. Ok, grupul ăsta e imun la malarie, ia să vedem, cu ebola cum se descurcă, ok, ăștia cu imunitate puternică au ars niște etape, dar să le dăm niște AH1N1, ok grupul ăsta merge pe longevitate, ia să îi adăugăm longevității niște contexte, și presară niște condimente-19, ok, nu mai am nevoie de coadă, ia să vedem cum scăpăm de câteva vertebre în plus. O și văd, pe ea, specia, plimbându-se prin grădină și alegându-și câteva legume pentru masa principală. O legumă e bună în orice condiții, o a doua toxică dacă-i consumată crudă, dar e foarte bună fiartă, o alta e toxică în orice condiții. Îmi place că de multe ori specia își pune ambiția cu câte o legumă nasoală, mai mută o enzimă de ici până dincolo, mai pune o papilă și o pereche de dinți acolo unde la început nu erau. Și, bineînțeles, îmi place foarte mult conflictul dintre individ și specie. Îmi place că în timp ce individul luptă întotdeauna pentru specie, ea șade ca Peg Bundy în fotoliu și își pilește unghiile, iar din când în când îi mai dă individului și câte-un șut, dă-te, domle, din fața televizorului. Iar individul, acest peștișor de aur, îi zice: nu mă omorî, că ți-oi face și ți-oi drege!

E dup-amiază. În față intrării de la Cultură stă un general nazist, cu caschetă pe cap și îmbrăcat într-un trenci lung din piele neagră. Nu-mi dau seama dacă e adevărat sau e doar o statuie. Peste el plouă puternic iar el pare că primește ploaia ca pe ceva binefăcător. Se lasă spălat și eliberat. Îți vine să inspiri adânc și să încerci să te bucuri la fel ca el de ploaie, dar nu poți, pentru că în jurul tău e soare. Îl invidiezi pentru toată ușurarea pe care o simte și pe care pare să o merite.

În aripa dreaptă lucrurile stau cu totul altfel. Scările răsună de tropăitul detașamentelor. Stormtrooperși. Faptul că zgomotul ritmic e mai degrabă încurajator, decât amenințător, te pune pe gânduri. Poate că ești într-adevăr o ființă sinistră. Stormtrooperșii sunt mici, supli, îmbrăcați în haine negre, strânse pe talie și lungi până la genunchi. Din fustanelele groase, îmbrăcate în dresuri negre și încălțate în balerini, ies picioare asiatice. Trop-trop, trop-trop. Așadar, în felul ăsta arată o invazie, îmi spun. Odată ce un organ e invadat, nu-l mai recunoști ca fiind al tău, îmi spun. Îl cedezi pur și simplu. Îl numești organul invaziei.

Italia are cca. 53.300 de decese într-o lună liniștită și speranța de viață pe la 83.