Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus

(Gerard von Honthorst, Adoration of the Shepherds)

Deși se acceptă ideea că există trei religii monoteiste (iudaismul, creștinismul și islamul), afară de un grup minoritar, enoriașii și teologii acestor religii monoteiste au o mare dificultate în sta în comuniune datorită diferențelor majore dintre aceste religii. Chiar dacă Vechiul Testament folosit de creștini este același cu cel al evreilor, creștinii se ajută de interpretarea dată de apostoli acestuia, adică de Noul Testament. Piatra unghiulară a teologiei creștine este Isus Cristos. Creștinii sunt ucenicii lui Cristos și susțin că autoritatea lui Cristos o depășește pe a lui Moise și pe a lui Mohamed. În plus teologia păcii promovată de Cristos nu are prea multe în comun cu învățătura lui Mahomed care prescrie minciuna, șantajul, exploatarea și crima față de creștini în cartea sacră a musulmanilor, Coranul. Putem fi toleranți cu susținătorii altor religii și putem trăi în pace unii cu alții, dar pentru a avea comuniune, convingerile noastre trebuie să-l aibă drept numitor comun pe Isus din Nazaret ca Mântuitor și Domn. Numai prin credința în El poate cineva spera la viață veșnică.

În anii ’70 a apărut în Nigeria o religie sincretică numită Crislam care încearcă să aducă laolaltă creștinii și musulmanii într-o țară sfâșiată de violențe religioase. Au existat ocazii și când teologii musulmani au intrat în dialog cu teologii creștini, mai ales sub coordonarea papilor, și au emis documente comune în care subliniau convingerile comune în vederea obținerii unei păci durabile în lume între creștini și musulmani. Totuși, ceea ce visează teologii arareori ajunge la nivelul maselor și cu atât mai puțin al dictatorilor și al generalilor.

Întruparea Domnului, așa cum o prezintă Sfintele Scripturi, este o învățătură pe care nici evreii, nici musulmanii, nici ateii nu o acceptă. Am sistematizat învățătura despre Întruparea Domnului sub următoarele trei titluri:

Întruparea este punctul culminant al planului lui Dumnezeu

Niciunul dintre noi nu trăiește fără un plan, oricât de susceptibil este acela la eroare și schimbare. Ne place predictibilitatea, ca să știm de ce ne putem apuca și ce putem face. Până și noi cu înțelepciunea, abilitățile și resursele noastre limitate facem planuri, de ce nu ar face Dumnezeu? Scriptura depune mărturie despre un plan atotcuprinzător și înțelept, care reflectă caracterul desăvârșit al lui Dumnezeu. Prin urmare, planul lui Dumnezeu trebuie să fie desăvâșit, imuabil pentru că nu are nevoie de corecturi, îmbunătățiri sau revizuiri. Înțelepciunea lui Dumnezeu este desăvârșită, nu doar superioară celei omenești, așa cum nu este nicio alta. Planul Său a stabilit mântuirea oamenilor de la bun început și mijlocul prin care aceasta se putea realiza doar prin lucrarea Domnului Isus.

Dreptatea lui Dumnezeu pretinde pedepsirea păcătoșilor, dar a revelat disponibilitatea Sa de a primi o jertfă în locul celor vinovați. Popoarele antice obișnuiau să aducă animale, oameni chiar, ca jertfă zeilor, ca și cum zeii se hrăneau cu acestea. Dumnezeu nu are nevoie de sângele animalelor, dar evreii înțelegeau acest limbaj, așa că s-a folosit de el pentru a-i învăța că păcătoșii pot fi iertați printr-o jertfă înlocuitoare. Problema era că dobitoacele nu sunt ființe morale, la ce folos sângele lor? Când vine vorba despre oameni, deși ei sunt ființe morale, nu se poate găsi niciunul devărșit, adică acceptabil lui Dumnezeu, ca să ia locul celor păcătoși. Din moment ce numai Dumnezeu Însuși putea să îndeplinească standardul perfect de dreptate pretins de Dumnezeu, planul Său prevedea întruparea lui Dumnezeu ca om și trăirea unei vieți desăvârșite, fără cusur, ca jertfa sa înlocuitoare să fie acceptată.

Intenția aceasta a fost dezvăluită de Dumnezeu unor oameni aleși de El și abilitați să înțeleagă mesajul transmis numiți profeți. Lor li s-au arătat diverse fragmente din planul lui Dumnezeu și au înțeles că se va ridica un om deosebit care întruni calități de rege, profet și preot ca să apropie omul de Dumnezeu așa cum a fost odată la începutul istoriei, în Eden. Tablourile creionate de profeți nu au fost întotdeauna foarte clare, dar îmbinau elemente tragice cu elemente grandioase, pentru că acest rege care va veni își va salva poporul, dar va depune jertfa supremă pentru ca după moarte să învieze. Niciun rege al israreliților nu a experimentat așa ceva, nici chiar David despre care Dumnezeu a firmase că a fost pe placul Său.

Persoana lui Mesia a fost centrală planului lui Dumnezeu. Punctul culminant al istoriei uman îl constituie viața lui Mesia, omul cel mai plăcut lui Dumnezeu dintre câți au existat vreodată. Viața lui scurtă a avut impact asupra umanității la toate capitolele. Deși evreii continuă să marcheze timpul de la creația lumii, iar musulmanii de la fuga lui Mahomed la Medina (622 d.H.), pentru tot restul lumii timpul se împarte în funcție de viața lui Cristos. Speranța omului pentru pacea cu Dumnezeu s-a schimbat, deoarece Mesia a adus soluția hotărâtă de Dumnezeu și a îndeplinit-o în toate amănuntele, întocmai pe placul lui Dumnezeu. Ne-ar plăcea să știm cum au discutat persoanele Sfintei Treimi pentru întocmirea acestui plan, dar trebuie să ne păzim de speculații. Știm doar că Psalmul 40:6-8 surprinde aspectul ascultării depline a Fiului: „vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Apostolului Pavel i se revelează relația de dragoste dintre Tatăl și Fiul care stă la temelia alegerii unor oameni înainte de întemeierea lumii în Cristos, pe care i-a hotărât spre înfiere prin Isus Cristos ca să fie sfinți și fără vină în dragoste, spre lauda slavei harului Său (Efeseni 1:4-6).

Apostolul Pavel afirmă că epoca Legii s-a încheiat la Întrupare. De acum încolo nu mai suntem sub autoritatea pedagogilor și administratorilor, ci suntem înfiați cu drepturi depline în casa Tatălui (Gal 4:4). Din perspectiva evanghelistului Luca, valoarea pivotală a Întrupării reiese din cuvintele mai multor personaje, atât îngeri, cât și oameni (Luca 1:33, 68; 2:11, 31-32). Spicuiesc din cuvintele îngerilor „El va fi chemat Fiul celui Preaînalt și domnia Lui nu va avea sfârșit” și „Astăzi vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul”. De partea lor Zaharia și Simeon, inspirați de Duhul Sfânt declară: „Domnul Și-a cercetat poporul” și „Cel ce răsare din înălțime ne va cerceta ca să-i lumineze pe cei ce zac în întuneric și umba morții”, iar de partea lui Simeon afirmă: „ochii mei au văzut Mântuirea Ta […] și slava poporului Tău, Israel”.

În relatarea Întrupării Domnului din Evanghelia după Matei avem un detaliu care demonstrează acest aspect mai mult decât alte detalii ale narațiunii. Nașterea Fiului lui Dumnezeu a fost anunțată în avans unor magi din Mesopotamia. Urmărind mișcarea astrelor pe cer, aceștia au constatat că urma să se nască un mare rege al iudeilor. Cu siguranță acesta nu era doar regele unui popor lipsit de importanță din lume, ci trebuia să joace un rol mondial din moment ce destinul lui a putut fi citit în astre. Au avut o mare surpriză când au văzut astrul luminându-le drumul până la Betleem, chiar la locul unde se afla copilul. Mișcarea acestui astru nu poate fi înțeleasă altfel decât ca mișcarea unui înger delegat de Dumnezeu să-i conducă pe acești magi cu daruri pentru familia Domnului, ca să le asigure astfel resursele financiare pentru viața trăită ca emigranți în Egipt în anii următori.

Întruparea Domnului este în adevăr punctul cel mai important din planul lui Dumnezeu. Așa începea o viață trăită în ascultare și consumată meteoric în moarte pe cruce și înviere a treia zi. De atunci Domnul se prezintă „Cel dintâi și Cel de pe urmă. Cel care este viu. Am fost mort, dar sunt viu în vecii vecilor și am cheile Morții și ale Locuinței Morților” (Ap. 1:17-18). Dacă am depășit punctul culminant al planului lui Dumnezeu, ne apropiem tot mai mult de deznodământ.

Întruparea este cea mai mare minune

În zilele noastre se folosește o definiție foarte generală și neutră pentru minune, definind felul de lucruri mai puțin obișnuite: am prins autobuzul, am mâncat puțin, am luat o notă mare la examen etc. Minunea de fapt este intervenția lui Dumnezeu în istoria noastră urmare căruia se petrece un eveniment imposibil oamenilor.

Biblia înregistrează numeroase minuni: despicarea mării și a Iordanului ca să poată trece poporul Israel ca pe uscat, lovirea Egiptului cu tot felul de molime ca să înfrângă voința lui Faraon și a demnitarilor lui pentru a-l elibera pe Israel, Dumnezeu le-a dat zilnic hrana și apa necesară în pustiu, i-a înfrânt pe dușmanii lui Israel demolând cetăți, intervenind cu grindină, ploaie torențială, așa încât un popor neexperimentat în luptă a înfrânt armate profesioniste. Toate aceste ocazii au reprezentat intervențiile îngerilor trimiși de Dumnezeu în ajutorul poporului Său. Unii oameni au fost vindecați de boli, alții de sterilitate, alții au fost eliberați de demoni, alții au fost înviați.

Totuși nu este nicio minune mai mare decât Întruparea Domnului, când cel veșnic a trebuit să devină trecător, cel nemuritor să ia trup muritor, cel atotputernic să devină vulnerabil, cel slujit de oștile îngerești să devină rob. Apostolul Ioan vorbește despre Dumnezeul invizibil care s-a făcut vizibil, cu riscul de a nu fi văzut de nimeni, și care și-a făcut cortul printre noi, adică a trăit printre noi (Ioan 1:14, 17-18). De partea sa, apostolul Pavel vorbește despre golirea de Sine, de onorurile și de maiestatea de care se bucura la Tatăl, ca să se smerească asemenea oamenilor, mai mult chiar – ca un rob, și mai mult – până la moartea prin crucificare (Filipeni 1:6-8).

Situația aceasta este atât de neobișnuită încât Maria care trebuia să poarte în trupul ei miracolul întreabă nelămurită: „Cum se va face lucrul acesta?” Ea nu înțelegea cum urma să zămislească în afara mijloacelor cunoscute omului. Dar ghicitoarea mai greu de dezlegat era cum se putea restrânge Dumnezeu la trupul unui om muritor? Scriptura vorbește despre îngeri care au interacționat cu oamenii, s-au lăsat văzuți ca bărbați care uneori chiar au mâncat și au băut. De data aceasta, situația era cu totul diferită, pentru că Dumnezeu lua „carapacea” unui om și trecea prin experiența maternității, nașterii, copilăriei, adolescenței și maturității, fără filtre, fără protecție, fără imunitate specială. Viața i-a fost scurtă ca a celor mai mulți oameni din vremea sa, marcată de lipsuri, conflict, disprețul contemporanilor și moarte prematură. S-a bucurat însă de dragostea părintească, de camaraderie, de respectul multor oameni și și-a îndeplinit slujba încredințată de Tatăl Său.

Singurul timp când dumnezeirea a umblat pe pământul nostru a fost când s-a întrupat în Isus din Nazaret. Pasiunea lui indiscutabilă a fost pentru cei sărmani și pentru mântuirea celor hotărâți de Tatăl. Amprenta lăsată în istoria noastră este atât de puternică încât oamenii consideră că biografia Lui a avut impactul cel mai mare.

Întruparea este comunicarea cea mai clară a lui Dumnezeu

Întruparea Domnului este punctul culminant al planului lui Dumnezeu și cea mai mare minune. În același timp Întruparea este și cea mai clară comunicare a lui Dumnezeu către oameni. Dumnezeu le-a permis profeților să vadă și să înțeleagă anumite lucruri din planul lui Dumnezeu, dar mesajul transmis prin Domnul Isus este cel mai clar pe care omenirea putea spera să-l primească. Chiar dacă au primit abilitatea de a înțelege mesajul adus de îngeri de la Dumnezeu, tot oameni au fost și profeții. Îngerii care au intermediat mesajul lui Dumnezeu către profeți au transmis strict ceea ce Dumnezeu i-a autorizat să transmită.

Astfel Patriarhul Iacov a fost înștiințat că un descendent al lui Iuda va domni peste popoare, așa cum și profetului Balaam i s-a permis să înțeleagă. Regele David a primit promisiunea unei dinastii veșnice, dar monarhia davidică a avut în Ieconia ultimul succesor pe tron. Același David susține că Domnul l-a făcut preot după o altă rânduială decât cea aaronică, adică așa cum a fost altădată Melhisedec, rege și preot în același timp, deși David nu a slujit pe deplin ca rege, ci doar avea acces la Chivotul Legământului în cortul de pânze ridicat la Ierusalim pentru acesta. Isaia află că Descendentul lui Ișai, părintele regelui David, va avea atribute divine și va conduce o nouă creație caracterizată de armonie edenică (Is 9:6-7; 11). Tot de la Isaia aflăm că Robul Domnului urmează să sufere pentru oameni și să îmbrățișeze o moarte cumplită pentru cei vinovați și mulți să primească iertarea de păcate. Profeții au aflat câte ceva și despre lumea viitoare pregătită de Dumnezeu, dar toate aceste detalii sunt ca niște bucăți de puzzle într-un tablou incomplet. Oricât de multe li s-a dat să afle, profeții și-au încheiat cariera și viața cu informații incomplete. Lui Daniel, îngerul revelator îi spunea: „Tu, du-te până va veni sfârșitul; tu te vei odihni și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor” (Dn 12:13). Oricât de mult s-au străduit profeții să priceapă planul lui Dumnezeu cu privire la Mesia, ei au înțeles un lucru: că nu era pregătit pentru ei ci pentru generațiile viitoare, cum zice și Petru (1Pt 1:10-12).

Toate se vor clarifica prin Întruparea Domnului, când Însuși Fiul lui Dumnezeu, singurul care L-a văzut pe Tatăl și care este în deplină cunoștință de planul lui Dumnezeu, a venit printre oameni și ne-a învățat despre Dumnezeu, despre Împărăția Lui și cum să punem bucățile de puzzle la un loc. Tot ce ni s-a spus în Vechiul Testament prin mijlocirea îngerilor și a profeților este corect, dar incomplet, este important, dar insuficient pentru mântuire, este revelator, dar nu suficient de clar. Vorbirea lui Dumnezeu prin Fiul este superioară la toate capitolele, tocmai pentru că Dumnezeu a încredințat de data aceasta responsabilitate comunicării tocmai Fiului Său care este moștenitorul tuturor lucrurilor, strălucirea slavei Lui, întipărirea naturii Sale, Cel care ține toate prin Cuvântul puterii Sale, Cel ce a făcut curățirea de păcate, S-a așezat la dreapta Măririi și a moștenit un nume mai presus de al oricărui înger (Evrei 1:1-4).

Este una când vorbești cu portarul unei companii, alta când vorbești cu un funcționar care lucrează acolo și cu totul alta când vorbești cu proprietarul ei. Tot la fel profeții, inclusiv Moise și Ioan Botezătorul, deși sunt personalități în istoria mântuirii, sunt doar niște angajați de rang secundar în Împărăția lui Dumnezeu, iar îngerii sunt funcționarii acesteia. Nimeni nu se compară cu Fiul lui Dumnezeu care a venit de la dreapta Măririi și acolo s-a și întors după ce și-a încheiat lucrarea pe pământ. El este cel mai îndreptățit să ne deschidă mintea cu privire la cer și la viața veșnică.

Concluzie

Astăzi sărbătorim Întruparea Domnului și deschiderea unei era noi în istoria umanității, când mântuirea s-a apropiat de noi, sau în cuvintele îngerului înregistrate de Luca: „Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor care este Cristos Domnul” (Lc 2:11). Nu a existat o perioadă în istoria lumii când omul să fie mai aproape de mântuire ca acum. Lăudat fie Dumnezeu pentru perioda de har pe care o trăim!