Oh,de cate ori nu i-am pus lui Dumnezeu mereu aceeasi intrebare.

„De ce”?

Mai cu seama cand ma aflam in incercare sau in imprejurari dificile.Ma sufoca gandul ca n-am o usa de scapare.Si aparent, asa era,pentru ca nu dadeam voie mintii mele sa analizeze sub Lumina Evangheliei.Eram atat de absorbita de problema mea incat nici nu-l vedeam pe Domnul Isus ca statea in fata mea cu cheia rezolvarii in mana.N-am inteles atunci ca problemele si incercarile sunt pentru cei ce le si pot duce.Mai mult de atat ele sunt chiar o binecuvantare de formare a crestinului.
Oricum Dumnezeu nu pune nimanui in carca bolovani greu de clintit.El stie cat putem noi duce.

Ohh cate lacrimi n-am varsat,cata presiune era asupra mea,si cat ma mai ingrijoram.Si..nimic…tacere..
Dar chiar nici un pai nu se muta din loc?? Gandeam eu.
Nici o schimbare ?? Nimic?

Multe ganduri tulburi imi treceau prin minte,umblam ca un zombi de colo-colo,ma framantam si imi iroseam putina energie.
Rosteam rugaciuni chinuite si stinse,cu fata posomorata: ” Doamne cat..?? Cat va mai trece ?”

Dumnezeu ca un Tata bun care stia de ce anume aveam nevoie adica; ” de muuuultaaa rabdare” mi-a dat testul potrivit in masura credintei mele,desi numa credinta nu consider sa fi avut pe atunci . Aveam o mare deficienta de „rabdare”.
Si numaram zilele ,… o zi,doua,trei,…,doua saptamani,doua luni..Taiam din calendar..zilele,de zici ca eram abandonata pe o insula pustie.
„Doamnne,dar ce arde cuptorul asta” si nu,nu este de la zaduful zilei,ci este cel ce curata.
Scoate-ma,..,scoate-ma Doamne din asta !!
La insistentele mele,in Mila Sa, Dumnezeu m-a scos.Pe jumatate curatata.
Acum sunt momente cand gresesc ,prin faptul ca raspund cand de fapt ar trebuii sa tac,si atunci imi amintesc; „Oh,da Doamne ai avut dreptate trebuia sa mai stau putin in acel cuptor”.
Cu siguranta vor mai urma si altele.Doar n-am ajuns inca desavarsita.Ca sa iesim aur curat trebuie sa trecem prin procesul de curatare,acest proces are mai multe etape pana sa ajunga un obiect finit,si deci este nevoie de timp pana la ajunge cum ar trebuii de fapt sa fim.

Sincer,am vazut ca nu rezolv nimic cu acea atitudine de nemultumire.In cele din urma m-am prins.Asa ca vroiam sa fac o schimbare si sa-mi revizuiesc comportamentul si atitudinea cand aveam sa mai fiu testata.Am decis sa fiu mai atenta si sa nu mai cad in aceeasi groapa.Am invatat ca ingrijorarea si nemultumirea ma faceau sa stagnez,nu puteam sa mai inaintez si nu-mi schimbau cu nimic situatia ba mai mult mi-o inrautateau.
Daca vedem ca ceva nu functioneaza bine trebuie facuta schimbarea.Altfel riscam sa batem pasul tot pe loc,si iata-ne tot cu lapte si fulgi,iar altii stau la masa cu noi si se infrupta din apetisantul ciolan cu pireu.Da „bucate tari si alese”,pe masura,pentru oameni mari.

Dumnezeu ne cunoaste lipsurile noastre, de aceea El are grija sa primim exact ceea ce ne lipseste.Este bine sa asteptam in tacere caci in urma fiecarei incercari ni se astupa o mare lipsa.Cele trei mari greseli care le faceam in incercare,nu ca nu faceam eu mai multe (si acum fac) dar astea trei am pe inima sa vi le impartasesc:

*Prima gresala care o faceam,era ca,..din incapatanare „refuzam sa citesc Scriptura”,Oh cat m-ar fi putut incuraja Dumnezeu prin versete daca o faceam,*a doua era ca „ma lasam ravasita de durere si nu ma mai puteam concentra sa ma rog” ,cel rau se folosea de momentele cand eram vulnerabila,facandu-ma neputincioasa ,* si cea mai importanta „incercam sa vad sennsul”,dar sensul incercarii nu se vede numai cand iesi din incercare,de aceea este bine sa spunem;”Voia lui Dumnezeu sa se faca in viata noastra indiferent de ce se intampla”.

El insusi a zis:

„Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi.” (Evr.13:5)

Amin !

Anca V.