ora25

Ce-mi doresc cel mai puțin e să mă doară picioarele. Nimic nu-mi doresc mai puțin. Durerea de picioare întunecă mintea (din jurnalul Prințesei Irulan). Și? Ce e rău în a sta într-o minte întunecată. Și ce e bun în a sta într-o minte luminată. Sau într-un picior. Alegi să stai într-un picior când celălalt te doare. Apoi constați că cel în care stai te doare. Și schimbi. Te culci pe partea cu inima, apoi te trezești pe partea fără inimă și începi să cauți bobul de mazăre de sub salteaua superortopedică. Ce-mi doresc cel mai puțin e să mă doară picioarele, durerea de picioare îmi face inima să tremure. Citesc de câteva zile un motto, fără să reușesc să avansez. Reușesc totuși să mă adâncesc în el din ce în ce mai tare „În zadar, nenumărate, zilele te îmbie, căile de urmat sunt puține” (Mottoul ar trebui să ducă spre romanul „Cinci nori colorați pe cerul de răsărit”). Dar nu duce. Duce spre gară, penultimul motto citit, care, de asemenea, m-a prins foarte tare: „WC – 1 RON, DUȘ – 10 RON”. Mi-am făcut un calcul și-am realizat că cel puțin 11 RON voi avea întotdeauna la mine, m-am simțit înfiorător de puternică financiar, pot cumpăra oricând umpic de intimitate pentru numai 11 RON. Și nu doar intimitate. „Căile de urmat sunt puține”. Am lipit cele două mottouri unul de altul prin amabilitatea CFR. Și dacă sunt puține, nu trebuie să cauți, ba chiar e bine să nu cauți, doar să te ferești. Cea mai idioată și mai otrăvitoare fantasmă e competiția, cu sor-sa mai grasă, competitivitatea. Dacă vrei să nu mai fii tu însuți, te iei la întrecere cu cineva care nu ești tu și gata, eul tău e ca și isprăvit, s-a dus, pa. Convingi, câștigi, te impui, dar pa, ești numai pentru ceilalți ceva, pentru tine ești distrus, săpun, deșeu, moviliță de steril. Nenumărate zilele. Adâncită în acest motto, am trecut îmbierile prin site din ce în ce mai fine și asta-i singura concluzie la care am ajuns în ceea ce mă privește: nu vreau să mă doară picioarele. Închid cartea și mă așez la o masă. Depăn în minte chelnerii și ospătarii care mi-au umplut de-a lungul anilor paharele și farfuriile. Îmi par cu toții învăluiți de o aură, cât se poate de blânzi și de răbdători, niciodată un gest cât de mic de răzvrătire. Îmi dau lacrimile, e prima dată când mă emoționează grația lor, nu există bacșiș pe măsura răbdării și bunăvoinței lor. La masa din fața mea, o fată brunetă cu părul lung și gros ca de frizian și cu ochii atât de verzi încât le poți spune albaștri, mă privește fix, cu ură nedisimulată. Încerc să îi ocolesc privirea, dar ea insistă, pare că vrea cu tot dinadinsul să-mi transmită ceva. Îmi iau inima în dinți și o privesc întrebător, taman în momentul în care mestecă ceva tare. Își duce ambele mâini la gură, ascunzându-și jumătate de față în șervețel. Peste șervețel i se văd ochii albaștri înotând în lacrimi. Tușește puțin să își dreagă glasul, lasă șervețelul jos și-mi spune răspicat & dușmănos: vă urăsc, v-am văzut la plajă, v-am văzut în apă, vă urăsc. Nu mă surprinde, mi se pare chiar normal, totuși o întreb de ce. Fata vine la masa mea și începe o explicație cu Uite! Uite! Eu sunt biolog. Eu nu ajung aici decât cu lucrul. Eu nu pot să stau la plajă și să înot, pentru că trebuie să culeg alge. Dimineața îmi iau teancul de sugative, ziua stau în apă până la genunchi, culeg algă cu algă, le întind pe sugativă și dacă constat că n-am exemplare întregi, le arunc și culeg până obțin numai sugative cu alge complete. Dup-amiaza merg la laborator și schimb algele de pamperși să nu putrezească. Le mut de pe sugativele umede pe sugative noi. Seara iarăși stau în laborator și le mai usuc și pe fiecare în parte cu foehnul. După ce termină de explicat, se ridică și pleacă, spunându-mi: dacă nu ne mai vedem, mă bucur că v-am cunoscut! Dar dacă ne mai vedem? mă întreb. Aș putea încerca s-o evit, aș putea alege un alt loc sub soare. Dar asta ar însemna să îmi pun în pericol picioarele, mergând umpic mai mult. Nu.

Intru în butic și cer două cutii de cidru. Vânzătoarea îmi spune e foarte bun și răcoritor, să știți. Cred, îi spun. Și se vinde foarte bine, să știți. Mă bucur, îi spun. Trebuie să scot cutiile din frigider și să le scanez, îmi spune. Faceți cum știți, îi răspund. Loțiuni de plajă aveți? întreb. Nu, dar avem alături de noi o farmacie. Vânzătoarea îmi ia banii, îmi întinde restul, îmi pune cutiile într-o punguță, leagă punguța frumos la urechi apoi mă privește într-o dungă și-mi spune: Oricum, ați slăbit foarte mult, să știți. Am impresia că mă susține și că mă-ncurajează să nu mă las influențată de gurile rele. Ăăă, n-am mai slăbit, îi zic, chiar n-am mai slăbit. Mi se face rușine că nu sunt sinceră până la capăt, ar trebui să-i spun că m-am îngrășat pe fondul lipsei de stres, n-am mai avut nici dantura în reparații, am mestecat fără frică, nici n-am mai dansat, am mâncat o mulțime de grăsimi și carbohidrați, în mod normal ar trebui să-i spun doamnă, n-am mai slăbit, dimpotrivă, m-am nesimțit. Dar ea continuă să mă încurajeze: ba daaa, foarte mult ați slăbit, foaaarte mult! vă știu de când lucrați aicea la angro, tot acolo lucrați? Nu, nu am lucrat niciodată la angro, îi zic. Vânzătoarea își păstrează nealterat tonul admirativ: dar oricum, să știți că semănați! semănați extrem de bine! semănați izbitor, să știți.

În pet-shop urlă un papagal. Urlă și se dă cu capul de oglindă și iar urlă. Așa face toată ziua? întreb, sau doar acum, că am intrat eu. Urmează să treacă o salvare îmi spune vânzătoarea. Așa face mereu când urmează să treacă salvarea. Înainte să-l luăm la noi stătea într-o casă din apropierea SMURD-ului. Aude salvările înaintea noastră. Nu ne dăm seama ce-o fi în căpușorul lui, dacă se sperie sau se bucură sau le strigă să-l ducă înapoi. Eu studiez pliculețele, așteptând să aud salvarea. Papagalul urlă de minute bune dar eu nu aud nicio sirenă. Căutați ceva anume? Mă întreabă vânzătoarea. Aaa, nu, mă uit să văd și eu ce-a mai apărut nou. Mai aștept o vreme dar nu trece nicio ambulanță. Încep să cred că papagalul ăsta aude ambulanța încă de la apel, cred că interceptează dispeceratul. Până la urmă plec fără să mă lămuresc.

Intru în farmacie și cer o loțiune de plajă. Farmacista produce o sticluță. Aaa, e exorbitantă, îi spun, dați-mi una ieftină. Farmacista se înfricoșează pentru mine și-mi spune rugător: nuuu, nuuuu, aceea ieftină nu vă protejează! Eu îi spun că vreau una aproape gratis, știți ceva, nu pot să investesc atâta într-o loțiune de plajă, e posibil să plouă sau să fie foarte înnorat. Farmacista îmi propune altceva: știți ceva, dar dumneavoastră oricum nu sunteți albă-albă, ce? vă cere cineva să fiți bronzată? Urmează să jucați în vreun film? Nu, îi răspund. Faceți doar voce, așa-i? Da, fac doar voce îi spun. Eram sigură, îmi spune farmacista, ăștia care fac voce, după ce că-s cel mai bine plătiți, mai sunt și cei mai zgârciți. Pentru voce n-avem loțiune de plajă.

Mă opresc în piață și mă așez la o coadă la cartofi. Cartofii nu se cumpără oricum, trebuie să te pricepi. Îi ciocăni și îi duci la ureche ca pe pepeni, îi pipăi, îi miroși, naiba știe. Cert e că din douăzeci de tarabe la care se vând cartofi, aparent identici ca aspect și preț, la o singură tarabă e ditamai coada. Și de ce să nu stau și eu la coadă, de ce să disprețuiesc eu cunoscătorii ăștia de cartofi. Mă așez la coadă. După mine se mai așază câțiva. În spatele meu vorbește un tânăr. Stai liniștită, revoluția asta n-o să se întâmple niciodată. Crezi că nu mai poate el de protestele fanilor! A omorât și-o să omoare în continuare, tu n-ai văzut câte personaje a omorât până acum? Nu mai poate el că s-au răzvrătit fanii. Nu, n-are nevoie să motiveze în niciun fel, n-ai văzut? ultima oară, l-a adus pe-ăla doar ca să demonstreze că poate aduce orice celebritate și-apoi l-a executat pe motiv că era un actor slab. Știi când o să se poată întâmpla ce spui tu? Numai când îl va omorî pe unul de-ai lui Kallipsi. Sau poate chiar pe Kallipsi, asta da, dar până atunci nicio speranță. Îmi scot browserul din sacoșă și mă uit repede la profilul lui Kallipsi; mi se face rău. Citesc la skills: Crippling Wave, Serenity, Cyclone Wave, The Guardian’s Path, Alacrity, Epiphany, Sweeping Wind, Mantra of Salvation, Determination, Mythic Rhythm. Alte distincții: Mantle of the Upside-Down Sinners, Cain’s Habbit, Hallowed Hold și multe altele. Ce mă fac? Îl întreb în șoaptă pe cel din fața mea: dumneavoastră vi se pare normal să stăm la coadă? Murmură ceva cu înțeles negativ. Bun! exclam. Un fior îmi traversează creasta în timp ce realizez că-s revoluționarul no. 1.