“El este chipul Dumnezeului nevăzut, Cel Întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El.” Coloseni 1: 15-17

Domnul Isus este imaginea lui Dumnezeu. De-a lungul timpului mulți oameni au încercat în fel și chip a-L reprezenta pe Dumnezeu prin materie, însă fără rost. El nu poate fi reprezentat în forme și culori, ci în caracter și sfințenie, neprihănire și dragoste. De aceea Domnul Isus este reprezentarea perfectă a lui Dumnezeu. Oamenii încă cer să-L vadă pe Dumnezeu dar nu se uită la Domnul Isus. Nu la chipul Lui fizic ci la descrierea pe care I-o face Scriptura, Evangheliile.

El a existat din eternitate, dinainte de-a exista timpul, materia și spațiul. Noi nu avem acum capacitatea de-a înțelege aceste taine, însă credem tot ce spune Scriptura, pentru că oricum nu există altă alternativă.

Prin El a fost creat totul, întreg Universul în complexitatea lui. Și totul a fost creat pentru El, pentru slava Lui. El nu a fost dator nimănui cu nimic. Ne uităm la noi și, de multe ori, nici nu realizăm că suntem cea mai minunată și complexă creatură a lui Dumnezeu. Noi nu suntem un lucru creat ci o ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și pentru El, pentru Gloria Lui. Purtăm chipul Lui. L-am șubrezit, dar El a venit la noi să ne răscumpere, să ne cumpere înapoi din sclavia păcatului, cu prețul vieții Lui.

Suntem nemulțumiți de noi și de ceea ce suntem. Am vrea să fim altfel, ca alții: mai deștepți, mai influenți, mai frumoși, mai puternici sau mai bogați, uitând că suntem făcuți pentru El. Așa ne-a vrut El să fim, o diversitate după bunul Său plac. El ne vrea mulțumitori și să ne înțelegem locul și poziția noastră în planul Lui. Doamne-ajută-ne!

Cu dracu nu semnezi NIMIC

Cu dracu nu semnezi NIMIC


— Citește pe cocardaniel.wordpress.com/2022/04/29/cu-dracu-nu-semnezi-nimic/

https://youtu.be/zqnhH6uVook

Avatarul lui danielcocar - Atelierul de Reparat Oamenicocardaniel

”Frate Ioan Pustan (a.k.a. Vladimir Pustan)
Sunt Raul Suciu, medic de familie în Ohaba Lungă, Timiș, membru în Biserica Baptistă Nr. 4
(Golgota) din Timișoara, și urmăritor destul de fidel al emisiunii “De-a valma” dar și a altor mesaje de-ale
dumneavoastră. Vă apreciez slujirea pe care o faceți și vă doresc mult har și călăuzire din partea lui
Dumnezeu și în continuare!
Motivul pentru care vă scriu este legat de afirmațiile dumneavoastră din ultimele episoade ale
emisiunii cu privire la vaccinarea anti Covid-19; mai exact, cu privire la îndemnul de a evita vaccinul. Ați
afirmat că nu sunteți un anti-vaccinist, dar totuși recomandați oamenilor sa nu se vaccineze împotriva
Covid-19 (boală a cărei existență și pericol nu le negați). Recunosc că pe de o parte sunt curios de ce această
reținere a dumneavoastră specific legată de vaccinul anti-Covid, și pe de altă parte vreau să vă împărtășesc
câteva aspecte legate…

Vezi articolul original 1.795 de cuvinte mai mult

Meditație de Crăciun

Posted: 24 decembrie 2020 in Uncategorized

Frica. Teama. Sau cum o mai fi numită în psihologia modernă. Angoasă, îngrijorare, spaimă, teroare, neliniște, groază. Toate acestea la un loc sînt esența Crăciunului. Nu a acestei petreceri comerciale, religios împachetate în teatral, gurmand și ludic. Nu. Nu despre asta vorbesc. Mă refer la primul „crăciun”. La zilele acelea cînd tropăitul cazon al soldaților Romei se auzea pe ulițele fiecărui cătun din Iudeea. Cînd un tiran cu numele Irod făcea să tremure prin capriciile lui morbide întregul Ierusalim. Zile negre. Zile murdare și deznădăjduite. Zile fără speranță. Cînd evreii erau numărați ca oile. Cînd oricine te putea trăda. Cînd viața ta putea costa oricînd mai puțin de trei zeci de arginți. Frica. Teama. Lui Zaharia. Teama că va suferi din nou. Că va fi amăgit. Că își va atîrna speranțele încă o dată de o iluzie. Frica de necunoscut și de strălucirea nemaivăzută a îngerului Gabriel. Frica. Teama. Din inima tuturor vecinilor săi. Cînd limba lui, legată de necredință s-a dezlegat. Frica de inexplicabil și de supranatural. Frica. Teama. Este tot ce a simțit Maria, fecioara. Cînd a aflat că este însărcinată. De la Duhul Sfînt. Ea. Fecioară. Și logodită. Într-una din cele mai rigid legaliste societăți ale lumii. Acolo unde pentru cea mai mică suspiciune de infidelitate sexuală, femeia devenea pradă. Pentru satisfacția sadică a ipocriziei masculine. Frica. Teama. Pe care a simțit-o Iosif. Logodnicul Mariei. Bărbatul prins între ciocan și nicovală. Între dragostea sinceră pentru Maria. Și o lume care l-ar fi strivit și pe el alături de ea. Între incertitudinea realității și chipul strălucitor al vedeniei. Frica. Teama. Pe drumul anevoios spre Betleem. Frica de a nu avea nici măcar un loc în care să înnopteze. Sau Maria, să nască. Frica. Teama. Din privirile buimace ale ciobanilor Betleemului. Frica de întuneric. Frica de lumină. Frica de a trăi ceva ce nu înțelegi. Ceva ce ai uitat să mai speri. Frica. Teama. Din mijlocul Ierusalimului. Groaza care ți-o inspiră un tiran impredictibil și capricios. Un Irod. Sau groaza din inimile sfîșiate ale mamelor Betleemului. Frica. Teama. Pe drumul evadării. Spre Egipt. Sau înapoi spre Galileea. O lume în care nu există asistență socială, sau maternități. Sau justiție, sau curent electric. Sau apă curentă, sau medicamente. Sau drepturile omului. Sau speranță. Primul „crăciun” s-a petrecut într-o lume strivită de teamă. Între niște oameni obișnuiți cu frica și fără niciun fel de motiv pentru optimism. Cuvintele de frică și teamă se repetă aproape obsedant în aceste locuri din Scriptură. Dar asta are un rost. Rostul Crăciunului nu este sărbătoare sau îmbuibare. Nu este răsfăț sau dulcegărie. Hristos a venit pentru cel ce se teme. Pentru cel înfricoșat. Pentru cel care se simte încolțit de neliniște. Pentru cel deznădăjduit. Pentru cel prigonit și nedreptățit. Hristos a venit pentru cel singur. Pentru cel care bîjbîie în întuneric. Pentru cel ce plînge. Pentru șomer. Pentru cel bolnav. Hristos a venit pentru cel părăsit. Pentru cel disprețuit. Pentru imigrant și pentru cerșetor. Pentru cel rătăcit. Pentru cel fără speranță. Pentru cel îngrijorat, abandonat și singur. Dacă ești unul dintre aceștia, Hristos a venit pentru tine. Chiar și acum în 2020. Pentru restul este doar o sărbătoare de sezon.

– Virgil Titarenco –

A judeca sau a nu judeca

Posted: 5 decembrie 2020 in Uncategorized

Superficial, o multime de oameni ventilează la nesfârșit sloganul: “Nu judeca! Cine ești tu ca să judeci?” insă in adâncul ființei lor, cei mai mulți dintre ei simt nevoia de-a fi judecați (e până la urmă o nevoie umană). Clar, în dreptul lor judecată să fie corectă, blândă și tolerantă. In dreptul celorlalți dreaptă și lipsită de empatie, iar pedeapsa pe măsura faptelor. Ori tocmai in scopul acesta abuzăm de rețelele de socializare, gen Facebook și Instagram, cerând atenție sporită in dreptul nostru și un vot pozitiv. Ăsta poate fi până la urmă și motivul pentru care artizanii acestor rețele evită să introducă optiunea “unlike”.

Omul pretinde a fi judecat, însă doar pozitiv.

Religia între mumă și ciumă

Posted: 4 noiembrie 2020 in Uncategorized

Când vine vorba de RELIGIE, simplul cuvânt ne împarte in tabere diferite: pentru unii-i mumă, pentru alții-i ciumă. Însă depinde din ce unghi privești lucrurile. De exemplu, in limba engleză, GIFT înseamnă CADOU, in timp ce in limba germană același cuvânt, GIFT, înseamnă OTRAVĂ.

În creștinismul primar, in Noul Testament, Apostolul Iacov scria in epistola sa că:

“Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”

Cred că e destul de clar ce vrea

a spune apostolul: in acel timp văduvele și orfanii erau cele mai defavorizate categorii de oameni, și se aflau la mila rudelor sau a comunității apropiate. Religia adevărată se traducea printr-un mod de viață practic de ați iubi și îngriji aproapele.

Apoi, in celălalt sens, dacă ne uităm in altă parte, de exemplu la islamismul radical observăm că pentru acestia a fi religios înseamnă altceva: a fi cât mai devotat cauzei de-a ucide pe orice cale toți necredincioșii și nesupușii.

De aceea religia ne dezbină, tocmai pentru că o înțelegem in sensuri diferite și nu in contextul ei. Dacă caut in America un GIFT, voi primi un cadou; in Germania și Austria voi primi ceva toxic, otravă.

In vreme de pandemie…

Posted: 26 iulie 2020 in Uncategorized

Image

…o față senină și un râs molipsitor nu prea ar avea un loc proeminent in viața de zi cu zi. Însă se poate, măcar unul artificial. Caricaturistul Haderer redă cum nu se poate mai bine starea de fapt.

V. 16. “Zic, dar, umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești.

Când te lași condus de Duhul Sfânt, firea pământească nu mai are ultimul cuvânt in viața ta. Umblarea noastră va fi intotdeauna doar in acea direcție în care vrea Duhul Sfânt să ne ducă.

E ca si in șoferie, in vremurile noastre: când pleci la drum intr-o direcție necunoscută te ghidezi după GPS. Ori, asta înseamnă că după ce ai setat destinația spre care vrei să mergi, tu te lași 100 % pe baza aparatului. Dacă, pe parcurs vei încerca a interveni tu si vei zice: a, aici stiu drumul, stiu că este o scurtătură, s-ar putea ca să mergi greșit, intri în conflict cu aparatul. Navigatorul va sesiza,însă, că ai iesit din coordonatele lui și va incerca să te scoată din nou la drumul bun, dar tu trebuie să te lași condus de el. Dacă îl neglijezi mereu nu vei ajunge la destinația dorită.

Si totusi, oricât de performant ar fi un GPS, tot se poate întâmpla ca uneori să facă erori si sa te trimită pe un drum greșit, să te facă să întorci acolo unde nu-i voie, să te bage pe contrasens, etc. Insă Duhul Sfânt niciodată nu va face greșeli. Cand te lași in călăuza Duhului Sfânt, El te va duce la Tatăl. Chiar dacă uneori ți se pare că a greșit direcția, sau că drumul e prea greu si accidentat, sau că-i prea lung, El stie exact coordonatele și vei ajunge exact acolo unde vrea Tatăl să ajungi.

Însă Duhul Sfânt nu va forța niciodată pe nimeni să meargă intr-o anumită direcție. Duhul Sfânt nu posedă pe nimeni, El are calitatea si misiunea de-a ghida. Dumnezeu ne-a creat ca si ființe liber decizionale, având liber arbitru in alegerea căilor pe care vrem să mergem. Neglijarea vocii Duhului Sfânt in viețile noastre va avea ca efect rătăcirea si îndepărtarea de fața lui Dumnezeu.

Se spune că trăia undeva odată un pescar foarte experimentat in arta navigării si a pescuitului. Ajuns insă la bătrânețe incepea tot mai des să se rătăcească. Colegii lui au sesizat lucrul acesta și au inceput să-si facă griji pentru el. Au pus mână de la mână si i-au cumpărat bătrânului o busolă cu care sa se orienteze mai ușor. Dar intr-o seară bătrânul nu s-a mai întors acasă. După ceva timp, colegii lui au plecat să-l caute, si după ce l-au găsit l-au intrebat: “ce s-a intamplat, cum de te-ai rătăcit având totusi busolă?” La care bătrânul le-a răspuns: “busola imi tot arată să o iau spre Est, dar eu stiam sigur că se înșală, asa că am luat-o spre Vest.”

Cam asa se întâmplă si cu noi când o luăm inaintea Duhului Sfânt.

Regele Saul îl aștepta pe prorocul Samuel să vină in tabăra militară si să aducă jertfa planificată. Insă Samuel întârzia, asa că Saul si-a pierdut răbdarea și a adus el jertfa. A fost un păcat mare, iar asta a pus capac păcatelor lui si Dumnezeu l-a lepădat.

2 Samuel 24:1-24

Împăratul David dă poruncă generalului său Ioab să facă recensământul în Israel. La prima vedere nu era o idee rea în sine, însă David avea alte planuri. Îl interesa să știe câți soldați poate mobiliza în eventualitatea unui conflict armat. Vroia să aibă cu ce se mândri, în afară de cei treizeci de viteji cum nu mai avea nimeni. Ioab a priceput adevăratul motiv care stă în spatele ¨bunei intenții¨ a împăratului și a încercat să-l oprească, însă fără succes; ordinul se execută, nu se discută.

David, ajuns la bătrânețe, uitase că puterea nu stă în cei mulți și tari, ci în Dumnezeu. Uitase că un copil poate ucide un leu sau un urs. A uitat că strămoșul său Ghedeon, însoțit de o armată de trei sute de soldați, a anihilat o oștire formată din 120.000 de oameni viteji. Ioab a dus la îndeplinire ordinul. Nouă luni și trei săptămâni a ținut încordarea lui David până să afle rezultatul: 1.300.000 de oameni gata de luptă în orice moment.

Puține țări se pot mândri în ziua de azi cu o armată atât de numeroasă.

Când a ajuns la culmea îngâmfării, respirația i s-a tăiat, inima i se spărgea în piept și înțelesese de ce a încercat Ioab să-l opească, dar era prea târziu. În scurt timp ciuma l-a lăsat fără 70.000 de oameni, și dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu la timp, ar fi rămas singur, doar el și pensionarii din popor.

Păcatul acesta l-a smerit din nou pe David și prețul plătit a fost mare: 70.000 de vieți omenești, cincizeci de sicli de argint și un templu mai scump decât Catedrala Mântuirii Neamului.

Ești gata să plătești prețul mândriei?